Despre ce este ”Martian Time-Slip”? În primul rând, ca mai totul de la PKD, despre realitate/realități și despre schizofrenie. În plus, la un nivel mai reușit decât la alte cărți ale sale, este o carte despre relațiile interumane și, destul de rar la el, și despre gestionarea interacțiunii cu o rasă extraterestră. După cum ați ghicit din titlu, evenimentele se petrec pe Marte, unde procesul de colonizare merge așa-și-așa, iar efectele semi-eșecului se resimt la toate nivelele: de la politică la mafie, de la afaceri la viața de familie și de la contactele cu Cenușiii băștinași (”Bleekmen”) la lupta unora dintre personaje cu propria minte și ororile imaginate, sau poate chiar produse, de ea.
Primul lucru remarcabil pentru mine, ca om crescut în bezna, foametea și frigul anilor 80 ceaușiști, a fost cât de familiară mi s-a părut senzația de depresie apăsătoare, de ruină lentă, insidioasă, de greutate strivitoare și de neputință a individului în fața societății disfuncționale. Cu toate că lumea coloniștilor din carte nu este una tocmai comunistă, ci mai degrabă un fel de nouă Africa de Sud cam apartheid-istă, fundalul social este extrem de familiar Blocului Estic (m-a dus cu gândul la ”China Mountain Zhang” de Maureen McHugh, un alt SF scris din Occident, dar care înțelege perfect cum se simte să fii prins fără scăpare sub bocancii stalinismului).
Conexiunea cu stalinismul mi-a fost puternic întărită de faptul că personajul principal, Jack Bohlen, a fugit de pe Terra pentru că nu mai suporta dez-individualizarea de a trăi într-o ”colectivă” – clădiri-comunități, blocuri uriașe care includ (și închid/închistează) nu doar un număr enorm de persoane, dar și toate facilitățile necesare (magazine, școli, spitale etc.). O super-ofertă urban-cooperativistă din care nu ai nici o scăpare, o transformare a omenirii în insecte de mușuroi (visul umed al comuniștilor), întărit aici și de școli automatizate care funcționează pe principiul îndoctrinării copiilor. Dar, la fel ca și chinezul din ”China Mountain Zhang” fugit în America Roșie, nici pentru Jack Bohlen nu există scăpare de la strivire: schimbi doar statul (ori ”mahării”), dar cizma te găsește din nou și te apasă, fără milă sau oprire, până plesnești. Despre personajele din cartea cealaltă nu o să vă spun cum se traduce psihologic sfărâmarea (poate o citiți), dar la PKD nu cred că fac nici un spoiler, fiind ușor de ghicit: în fragmentare mintală – schizofrenie.
Oricum, nimeni nu are scăpare în ”Martian Time-Slip”, nici măcar în sânul familiei. Sau poate cu atât mai mult acolo, pentru că apăsarea societății, dar și simpla greutate de a trăi în condiții de lipsuri grele, se resimt cu atât mai dureros când îi deformează sufletește pe cei iubiți și-i secătuiește de sentimente precum mila. În această carte, spre deosebire, de exemplu, de ”Curgeți, lacrimile mele, zise polițistul” (în care zic eu că PKD nu prea a făcut treabă bună cu relațiile omenești), interacțiunile cu familia și prietenii, precum și cu șefii de diverse feluri, sunt foarte credibile și naturale. Și, din păcate, dureroase.
Unele personaje reușesc, alături de consort/consoartă, să reconstruiască poduri și să salveze căsnicia, chiar și așa, înșelată, șchioapă și rănită; alții nu, și ajung să cedeze în forme extreme, chiar și prin sinucidere. Ceea ce apare ca factor comun la toți din roman (pe această linie) este, în esență, ideea că familia nu poate oferi scăpare, nici alinare. Demonii reali sau imaginari nu pot fi înfrânți nici măcar prin relațiile care funcționează bine (de exemplu, una tată-fiu afectuoasă și discretă), iar personajele ajung treptat să accepte ideea că lupta fiecăruia este câștigată sau pierdută individual. În propria minte și-n propriul suflet.
Atunci, scăparea să fie oare în bani și putere? Arnie Kott, ”mahărul” cu mână de fier și suflet de mafiot rasist care conduce Uniunea Instalatorilor, este deocamdată cel mai puternic om de pe Marte, pentru că sindicatul său controlează apa, iar pe planeta deșertică lichidul murdar este mai valoros decât orice. Doar că, așa cum descoperă Arnie, pentru fiecare pește există un rechin mai mare – deci banii și puterea nu sunt niciodată suficiente.
Firește, poți lupta, fățiș ori prin viclenie, ca să le crești. Moment în care descoperi că totul se reduce, din nou, la relații inter-umane: cine îți este alături? Cine îți este prieten adevărat când ești puternic și cine uneltește împotriva ta? Cine poate fi zdrobit și cine, în mod nebănuit, te poate lovi mortal deși pare slab? Și ce se întâmplă dacă pari că scapi controlul din mână, fie și puțin? Ei bine, liderii comuniști au aflat răspunsul (i-au mâncat alți lideri comuniști puțin vopsiți), iar ”tovarășul” Kott (termenul din Uniunea Instalatorilor este ”goodmember”, iar Arnie Kott e ”Supreme Goodmember”, aluzia la sovietici fiind străvezie), un luptător în suflet, nu e dispus să cedeze fără a încerca orice truc murdar. Indiferent că e vorba de politică, speculă cu terenuri, contrabandă, dragoste sau prietenie – Kott este un personaj complex și imprevizibil, cu bune și rele, cu ticăloșii monstruoase, dar și cu nevoia sinceră de sentimente pozitive. Și un personaj cu o imaginație atât de puternică, încât este hotărât să atace chiar și timpul pentru a-și atinge scopurile.
Atunci, poate că timpul este soluția de scăpare, prin ruperea sau inversarea lui? O întrebare cheie și pentru cei care trăiesc și mor, se înalță și cad în roman. Un mister la care unii dintre ei caută cu orice preț un răspuns, în timp ce alții au deja acest răspuns, dar nu-l vor deloc, fiindcă este hidos. Firește, la PKD timpul nu este liniar sau ferm stabilit – el poate fi simultan (trecut, viitor, prezent, toate deodată) și poate fi manipulat, ori cel puțin ”văzut”.
Problema este că ce se ghicește prin ”crăpăturile timpului” este groaznic, nu o scăpare: să fie ceea ce se întrevede un adevăr oribil, ori doar imaginația unor schizofrenici? Oare pe la colțurile realității/realităților pândește ceva monstruos, care se uită pe furiș la noi (o expresie nu doar figurată în acest roman, unde chiar există o scenă în acest sens), ori e vorba doar de halucinațiile unor minți care nu mai rezistă presiunilor exagerate ale unei colonii pe cale să eșueze? Și, întrebarea cheie întotdeauna la PKD, este Realitatea aceasta, prezentă, cea adevărată? Este doar una din mai multe realități? Se poate naviga printre ele, ori pot fi ele chiar create de oameni speciali? Oare chiar nu există alternativă la moarte?
Poate că moartea însăși este salvarea din situații aparent fără scăpare? Cu certitudine, în ”Martian Time-Slip” moartea este omniprezentă, terorizând unele personaje, fiind evitată cu disperare sau negată de altele, ori, dimpotrivă, fiind căutată cu tot sufletul, fără succes, de unii. De altfel, nu doar unul dintre cei din carte mor – și nu întotdeauna pe neașteptate. Jack Bohlen este hăituit de ea în episoade schizotice, însă trebuie să descifreze ce înseamnă, ce mesaj ascunde descompunerea dezgustătoare; unul dintre personajele majore este predestinat să moară, dar s-ar putea ca aparențele predicției să fie înșelătoare în unele privințe (și chiar sunt); altul, absolut minor în carte și-n colonie, declanșează prin moartea sa un lanț extrem de complex de evenimente, care sfârșește prin a afecta direct viața multora, majoritatea fără măcar a-l cunoaște prea bine; iar un individ extrem de neimportant, atât de inutil încât se ia în calcul eutanasierea lui, se dovedește a fi cel mai relevant om din lume, doar pentru că i se refuză o moarte… într-un viitor.
Și moartea nu îi vânează doar pe indivizi – ea mestecă încet, dar tot mai ofensiv, și din societăți. Colonia marțiană este suferindă, în agonie – piere de sete, din stagnare și eșec economic, din lipsă de noi coloniști, din dezagregarea familiilor, din egoism și lene. Rasa marțiană (bleekmen) este și ea pe moarte, chiar dacă poate (oarecum) să controleze timpul, pentru că oamenii îi alungă tot mai adânc în deșert (probabil așa am și face, nu cred că PKD e prea pesimist) – și pentru că au obosit să mai lupte pentru supraviețuire. Planeta însăși moare, poate chiar universul.
Iubirea să fie oare rezolvarea? Personajele chiar iubesc în carte, fiecare în felul lor; până și Kott, tiranul, cunoaște dragostea, fie ea și ca o formă de posesie a oamenilor (inclusiv sexuală), și cunoaște și nevoia de căldură omenească. Iubirea este abordată de PKD în toate formele ei: cea molcomă sau muribundă din căsătorie; cea pasională din adulter; cea filială pentru părinți ori părintească pentru copii, unii dintre ei atât de monștri (”anormalii”) după criteriile unora, încât să se planifice exterminarea lor; cea profesional-protectivă (a unui psihiatru pentru pacienții săi). Și rezultatul este, de fiecare dată, cel puțin dezamăgitor, dacă nu chiar negativ.
Religia atunci? Aici e simplu, PKD abordează credința fugar și într-un mod disprețuitor (un preot marțian bețiv… care pute), așa că, desigur, nu.
Care să fie atunci oare scăparea dintr-o lume cenușie, apăsătoare, muribundă? Păi, citiți cartea și o să aflați. Sau poate nu, la fel ca și personajele care caută cu disperare răspunsul. ”Martian Time-Slip” este un roman ce creează foarte bine o atmosferă de anii 50, dar perfect credibilă și acum, de capitalism sălbatic de frontieră, dar și de stalinism, de ură și dragoste, frică abjectă și curaj, de posibilități alternative sau poate concurente, de realitate și nebunie. Cu personaje cât se poate de vii și (unele) chiar complexe, cu dileme filozofice și paradoxuri sufletești, dar și cu suspans și întorsături de situație.
Defecte? Ca la multe alte creații ale sale, e pur și simplu mult prea scurtă. PKD creează o lume complexă și credibilă, un ghem de personaje și intrigi, te captivează total și… s-a terminat. 200 de pagini dintr-un univers care ar fi fost perfect cu minim 2.000.
Philip K. Dick – ”Martian Time-slip”
”On the arid colony of Mars the only thing more precious than water may be a ten-year-old schizophrenic boy named Manfred Steiner. For although the UN has slated „anomalous” children for deportation and destruction, other people–especially Supreme Goodmember Arnie Kott of the Water Worker’s union–suspect that Manfred’s disorder may be a window into the future. In Martian Time-Slip Philip K. Dick uses power politics and extraterrestrial real estate scams, adultery, and murder to penetrate the mysteries of being and time.”
Editura Gollancz, 1999, paperback, 226 pagini, în limba engleză
Blogul de SeFe 