Recenzii

SF-ul care nu îmbătrânește niciodată – ”O piatră pe cer” de Isaac Asimov

Isaac Asimov, părintele SF-ului. Nu neapărat inventatorul său, dar cu certitudine, de vreo 70 de ani, Charon-ul care a trecut și va mai trece milioane de cititori din lumea clară a mainstream-ului în cea iluzorie a SF-ului, pe cel mai bun traseu: rațional, organizat, ușor de înțeles și de ținut minte. Așa că te-ai aștepta ca, în calitate de scriitor de masă și de autor din anii ’50, să fie și simplist, ba poate chiar de-a dreptul desuet. Eu, sincer să fiu, cu această prejudecată am pornit când am recitit volumul I din seria Imperiului, ”O piatră pe cer, proaspăt re-editat de Paladin, mai ales că o lecturasem prin anii 80 (în școala primară) și-mi plăcuse atunci. Așa că, mi-am zis, ce ar putea să-mi mai spună acum o carte pe care am înțeles-o la 10 ani?

Am fost șocat. Nu doar că m-a captivat mai bine decât unele contemporane, dar nu este deloc simplistă – ci simplu de înțeles și desfășurându-se pe un fundal clar și bine-definit, dar foarte complex, inclusiv prin substrat. Iar diferența dintre simplu și simplist nu numai că este la fel de infinită ca și galaxia milioanelor de planete locuite de oameni în Imperiu, ci și foarte, foarte greu de realizat cu succes. Nici nu-i de mirare că Asimov a fost și rămâne nu doar clasic, dar și un succes editorial – în fond, a câta ediție o fi doar în română, că tot veni vorba? Pur și simplu, oamenii de pe întreaga planetă nu se pot sătura de Asimov. Cum a reușit acest miracol celebrul american de origine ruso-evreiască, în doar 200 și ceva de pagini? Prin trei secrete de maestru simplu de înțeles, dar tare greu de realizat.

Primul este un tertip extrem de folositor în SF, unde cititorul imersează în lumi necunoscute și-ar prefera să nu lupte cu valuri de infodump; o artă pe care a mai folosit-o magistral, de exemplu, și Frank Herbert în ”Dune”. Asimov a folosit ca schelet al poveștii câteva linii de structură bine-cunoscute global, arhetipuri familiare imediat oricui: Imperiul Roman și Israelul antic (ba chiar biblic, aș spune), iar mai nuanțat și aluzii străvezii la nazism și deloc subtile la rasism și fanatism religios. Le-a dat o scară universală, le-a creat un fundal tehnologic veridic și ca funcționare, și ca traseu evolutiv și, prin câteva linii groase răspândite ici-colo prin text, le-a sugerat și o istorie logică și ușor de urmărit.

Pe această bază ușor de urmărit și înțeles de cititori cu diverse origini sociale, culturale sau educaționale, a creionat o poveste captivantă, cu personaje puternice, mize uriașe (chiar totale, am putea spune), ritm rapid și răsturnări surprinzătoare de situație. O înfruntare de voințe, prejudecăți, ură și iubire simultan la scară micro (sub 10 personaje în total) și macro (acțiunile lor afectează decisiv întreaga omenire compusă din milioane de miliarde).

Teatrală, de-a dreptul cinematografică (de fapt și structura este compusă din scene, ca în artele vizuale), fără însă a fi și exagerată. Personajele, deși mai degrabă arhetipale și de-a dreptul biblice (guvernatorul imperial prea civilizat, incapabil să înțeleagă și stăpânească un popor fanatic religios, exagerat de tradițional și gata de revoltă în numele tradiției, dar și din cauza disprețului rasist și paternalist al ocupanților jignitori chiar și când oferă toleranță) sunt naturale și credibile.

Tot naturale și credibile, în aceeași măsură în 1950, 2018 sau 33 a.D. – modelul Pietrei pe Cer, planeta insignifiantă locuită de-o mână de oameni, însă care deține puterea ascunsă de-a doborî un imperiu universal, este evident bucățica de deșert sterp care era Israelul ocupat de romani – sunt și reacțiile și sentimentele lor.

Personajele lui Asimov din roman iubesc, urăsc, se tem, ucid, se răzbună sau urmăresc miraje idealiste ori iluzii grandomane, în același fel imprevizibil și imperfect ca și mine sau tine; dar totul se află sub lumina unor ”reflectoare” (generate aici de rasism, extremism, militarism) care le amplifică monstruos, galactic, nu doar pasiunea, ci și consecințele.

De fapt, aici se ascunde al doilea secret al perenității creației asimoviene. Personajele au reacții normale, indiferent că-s oameni mici, fermieri și croitori, sau oameni mari, conducători de planete, armate și sisteme. Au ezitări, eroisme și slăbiciuni care nu sunt deloc science fiction, ci umane în orice eră. Ceea ce le face însă epice este contrapunerea lor pe un fundal construit cu grijă, care să le facă gigantice umbrele – aici, soarta omenirii, amenințată cu o extincție crudă și criminală. Nu doar a umanității de pe Terra, ci a Imperiului condus de pe Trantor și cuprinzând numere greu de imaginat de planete și popoare.

Iar al treilea secret? Personajele par simple, lumea, istoria și tehnologia ei sunt și ele simplu de înțeles, dar povestea nu este deloc una ușor de ghicit. Are numeroase răsturnări de situație, complet imprevizibile pentru că oamenii-s oameni și reacțiile lor la fapte bine sau prost descifrate sunt omenești, dar și pentru că au loc într-un context mai mare, social – o idee pe care Asimov a ridicat-o la nivel de artă în altă serie a sa, ”Fundația” (probabil știți că cele trei mari serii, Roboții, Imperiul și Fundația au legătură și se succed cronologic în același univers). Trebuie să recunosc faptul că nu am previzionat deloc reacțiile și faptele mai multor personaje, deși sucirile lor nu au fost deloc forțate, și că am stat cu sincere emoții până la ultima pagină, fără să pot paria dacă vom avea parte de salvare sau de catastrofă.

O surpriză fenomenală pentru mine prin calitățile ei invulnerabile la trecerea anilor, ”O piatră pe cer”este nu doar o lectură palpitantă, de thriller aproape, tragi-comică prin încâlcitele ei ițe de spionaj și trădare (propulsate spre dezastru doar pe baza neînțelegerilor, paranoiei și prejudecăților), dar și o foarte reușită reinterpretare în cheie SF a unor istorii și mituri bine-cunoscute (pe care o să vă las să le descoperiți singuri și să aveți satisfacția intelectuală de a trasa paralele). Iar în nu foarte multe pagini reușește să contureze o lume întreagă, cu o istorie și o cultură ce pot rivaliza în perenitate și complexitate cu cea din mai modernul ”Dune”.

Vestea bună? E doar prima dintr-o serie întreagă, continuată apoi de cea a Fundației în și mai multe romane fascinante. E doar prima piatră dintr-un cer plin de stele.


Isaac Asimov”O piatră pe cer”

”Chinezii spun că orice drum începe cu primul pas. Ceea ce nu mai spun chinezii, dar o face Isaac Asimov, este că orice pas te poate duce într-o altă lume. Aşa păţeşte şi Joseph Schwartz care, păşind peste o păpuşă, intră într-o altă lume, aparţinând unui imperiu galactic, dar pe aceeaşi planetă Pământ. Aceasta a ajuns să fie doar o piatră pe cer, o planetă radioactivă, în unde locuitorii sunt trataţi ca toţi băştinaşii lumii noastre de când omul a început să descopere noi teritorii.”

Editura Paladin, 2017, paperback,  294 pagini, traducere Horia Necula Ursu

se poate cumpăra de aici

%d blogeri au apreciat: