Recenzii

Cântec de gheață și… noroi? – ”Prima lege” de Joe Abercrombie

Iarnă, noroi, sânge, barbarie, suferință, vremuri grele, război. Atmosferă apăsătoare și deprimantă, intrigi medievale, tortură și crime, personaje cu morală în cel mai bun caz gri, iar de dincolo de marginea lumii o hoardă de neoameni invadează Nordul. ”Gheață și Foc” de R.R. Martin, nu-i așa? Nu, răspuns greșit. Abercrombie cu ”Prima Lege”; premisele sunt asemănătoare, dar rezultatul foarte diferit. Cu excepția calității, aflată la nivel egal… iar Abercrombie mi-a plăcut mai mult. Dar să detaliem.

Prima mare diferență: perspectiva. La Martin lumea e privită de sus în jos și citim despre problemele și hachițele aristocrației, iar oamenii de rând apar ca personaje doar pentru a-i servi sau muri, deseori ambele. În ”Prima Lege”, Abercrombie procedează exact invers: vremurile grele sunt povestite de omul de rând, așa cum le simte și (nu prea) înțelege el, iar aristocrații apar doar ca niște figuri ridicole ce duc numai la necazuri cu prostia și nazurile lor. De fapt, o mare parte a acestei saga a omului de rând este privită din perspectiva unor barbari, percepuți de cei din jur ca inferiori chiar și simplilor oameni de rând. (Aici nu pot să nu fac o paranteză ca să remarc o asemănare puternică față de ”Compania Neagră” a lui Glen Cook: evenimentele sunt privite cu relativă obiectivitate din afară, de niște outsideri care luptă în războiul altora).

A doua mare diferență este felul personajelor de a simți și interioriza greutățile: spre deosebire de ”Gheață și Foc”, unde totul pare să fie doar ură, orgoliu și nenorocire, la Abercrombie evenimentele sunt percepute mai așa și-așa: există și umor (destul, din nou mai degrabă ca la Cook), și ridicol, și dragoste, și alte sentimente mai calde.

Oricum, asemănările cu unele șabloane fantasy bine înrădăcinate nu se opresc doar la Martin și Cook, ci merg și mai adânc, spre Tolkien și epigonii săi din alte medii (ca jocurile video). Astfel, trilogia urmărește și aventurile unui grup de aventurieri adunați în jurul unui mag (un fel de Gandalf, la fel de misterios, dar mai decrepit și nu foarte clar pozitiv), grup alcătuit dintr-un luptător cu sabia, o arcașă, un șmecher (nu tocmai ”thief”, dar nici departe) și un personaj inițial slab, care se întărește în călătorie, deși ceva timp e mai degrabă o povară pentru ceilalți.

Totuși, aici asemănările se opresc. ”Prima Lege” nu este o clonă de nimic, ci doar, în unele părți, o aluzie oarecum ”la mișto”, care preia aparente clișee și le sucește în perspective noi, captivante și uneori chiar amuzante. După cum bine spunea o revistă americană citată pe site-ul Nemira, ”Imaginați-vi-l pe Quentin Tarantino scriind un roman sword & sorcery” –  sentimentul este într-adevăr exact același ca la filmele lui Tarantino, de neseriozitate luată în serios. De altfel, lumea în sine este distinctă (cu aluzii transparente la Evul Mediu european, otomani, vikingi, englezi, italieni etc. și o doză vizibilă de fost Imperiu Roman), personajele sunt foarte bine individualizate și conturate (fiecare cu personalitatea sa, cu bune și rele, slăbiciuni și calități), iar ansamblul este foarte bun, senzațional de captivant fără a fi și epuizant (mda, mr. Martin, la tine mă refer).

Aici, Abercrombie nu doar că reușește să creeze suspans și dorința de a mai tot citi ”încă o pagină” (sindromul ”just one more turn”), dar îi iese și ceva mult mai greu pentru un scriitor: să facă cititorul să se atașeze de personaje, să se bucure când înving și să sufere când mor (da, mor și personaje principale pozitive în ”Prima Lege”, ca-n viață). Secretul lui Abercrombie este faptul că ”eroii” săi numai eroi nu sunt, ci oameni obișnuiți, plini de defecte sau regrete, prinși în vâltoarea unor circumstanțe extraordinare, prin care doar încearcă disperați să supraviețuiască.

Ba unii dintre ei sunt de-a dreptul antieroi: Glotka, un inchizitor care torturează și ucide fără milă (dar luptă pentru adevăr și dreptate și se dovedește a fi un Sherlock Holmes medieval); Logen Nouă-Degete, un barbar vestit pentru cruzimea sa și nenumăratele omoruri comise la furie asupra dușmanilor și prietenilor laolaltă; Jezal, un figurant care se preocupă doar de haine și arme de lux și îi disprețuiește pe toți cei care nu sunt ca el; și așa mai departe. Chiar și-așa, Abercrombie te duce ușurel cu zăhărelul și, la un moment dat, descoperi cu surprindere că acești semi-ticăloși ți-au ajuns simpatici, poate chiar dragi. Cum face aceasta? Prin personaje complet credibile, realiste, care au și bune, și rele. Pe care le ia, nemilos, le aruncă în noroiul unor aventuri dure și sângeroase și le forțează să își arate adevărata față, cruzimea sau umanitatea, trecutul ascuns și greșelile regretate, să se maturizeze și să descopere ce este cu adevărat valoros pentru sufletul fiecăruia. Și, pe parcursul lecturii, și pentru sufletul cititorului – o să vedeți că o să aveți dileme morale (un exemplu sunt acțiunile lui Glotka), iar răspunsul la ele o să vă spună ceva despre propria minte.

Nici lumea din jurul personajelor nu este una statică: două războaie (cu Nordicii din Englia și cu Imperiul Profetului în sud) se desfășoară cu brutalitate, în bătălii și asedii; intrigi de palat și asasinatele alterează balanța de putere; iar amenințări neașteptate, de la umanoizii ”shanka” la creaturi magice, oculte și înspăimântătoare, apar când și de unde unde te aștepți mai puțin. Istoria lumii se mișcă amețitor de iute în jurul personajelor prinse cu sau fără voie în evenimente, indiferent că-s regi și prinți, magi atotputernici sau simpli barbari.

Defecte? Mi-e greu să găsesc; poate faptul că lumea este prea evident inspirată din cea reală, cu destul de mici modificări (Englia… really?!?) și stilul ei prea asemănător cu maeștrii genului (Martin, Cook); iar grupul de aventurieri adunat de magul Bayaz este atât de standard din jocurile RPG încât sper că a reprezentat o expresie a umorului (eu așa l-am interpretat și apreciat drept parodie), altfel ar trece la minusuri.


Joe Abercrombie”Prima Lege”

”Pe vremuri campion, acum un fel de monstru, inchizitorul Glokta este prizonier într-un corp bolnav. Nobilul Jezal trăiește bine pentru că trișează la jocul de cărți. Barbarul Logen, poreclit Sângerosul Nouă, vrea să-și lase în urmă trecutul întunecat, în care și-a văzut familia ucisă, dar nu poate scăpa de lupte. Bayaz, Întâiul dintre Magi, plănuiește o călătorie dincolo de lumea cunoscută, în scopuri numai de el știute, iar din pricina lui Glotka, Jezal si Logen vor avea o viață și mai grea…”

Editura ”Nemira”, 2017, paperback,  608+664+760 pagini, trad. Laura Bocancios, Ruxandra Toma, Mihnea Columbeanu

se poate cumpăra de aici

%d blogeri au apreciat: