Pentru prima dată după 11 ani, Agenția Spațială Europeană (ESA) este în căutare de noi astronauți, iar Agenția Spațială Română (ROSA) îi invită pe cetățenii români care răspund criteriilor de selecție… să se așeze cuminți la coada pentru explorat spațiul!
Nu, nu Schengen, acolo mai durează, dar măcar… cel cosmic.
„Ne referim aici la misiuni pe Lună și ulterior pe Marte” a declarat președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), dr. fiz. Marius Ioan-Piso. „România este implicată în programele europene de explorare spațială, dezvoltând totodată colaborări și cu parteneri internaționali, cum este colaborarea pentru misiunile inițiate de NASA de explorare a Lunii cu echipaj uman”, a mai adăugat acesta.
Cine știe, poate-i păcălim și ne ducem și cu unii, și cu ceilalți, zicem noi, ca tot românul specialist în două bărci (sau, mai bine zis, navete spațiale). Oricum, în 2021 România sărbătorește 40 de ani de la zborul primului și singurului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu – așa că numai bine, ne ies trei bărci (că pe ultima scria Сделано в СССР).
Perioada de depunere a candidaturilor este între 31 martie și 28 mai 2021, pe portalul Cariere la ESA; va urma un proces de selecție în șase etape, ce se prevede a fi finalizat în octombrie 2022. Candidații care doresc să se înscrie trebuie să îndeplinească o serie de condiții:
- Să aibă o pregătire profesională excepțională și un istoric de rezultate remarcabile pe durata studiilor.
- Sunt eligibili candidații care au studii cel puțin la nivel de master și cel puțin trei ani de experiență profesională.
- Printre domeniile cele mai frecvent întâlnite la astronauții de carieră se numără: inginerie aerospațială, aviație, diverse ramuri de inginerie, matematică-fizică, științele naturii, medicină, cibernetică, fără ca lista să fie exhaustivă.
O listă completă a criteriilor de selecție poate fi accesată pe site-ul dedicat potențialilor candidați.
Pentru informații suplimentare, pot fi accesate website-ul YourWayToSpace și website-ul ROSA.
Vă urăm succes! Să ne scrieți de pe Marte!
sursa informații: rosa.ro (Agenția Spațială Română)
sursa imagine: Agenția Spațială Europeană (ESA)