Traduceri

”Malak” de Peter Watts

în acest military scifi, o dronă de atac primește un update aparent simplu, care-i introduce conceptul de neutri alături de cel de inamici vs. aliați – o ieșire din ”alb și negru” ce poate provoca întrebări și consecințe imprevizibile…


”Nu ar trebui să ne stabilim ca obiectiv o mașină infailibilă din punct de vedere etic. Ar trebui să concepem o mașină care se descurcă mai bine pe câmpul de luptă decât oamenii, mai ales prin reducerea comportamentelor ilegale și a crimelor de război.”

Lin et al. 2008: Robotica Militară Autonomă: Riscuri, Etică și concepte

”Distrugerile (colaterale) nu reprezintă o ilegalitate atâta timp cât nu sunt excesive comparativ cu avantajul militar vizat de atac.”

Departamentul American al Apărării, 2009

*

Este inteligent, dar nu și conștient.

Nu s-ar recunoaște într-o oglindă. Nu cunoaște vreo limbă care nu se bazează pe electroni și porți logice; nu știe ce înseamnă Azrael, ori că acel nume este inscripționat pe propriul său fuzelaj. Atunci când patrulează, înțelege la un nivel limitat sensul culorilor de pe afișajul tactic – aliații-s Verzi, neutrii Albaștri, inamicii Roșii – dar nu și cum s-ar percepe ori simți acele culori.

Totuși, din gândit nu se oprește niciodată. Nici acum, încuiat în nișa lui, cu armura demontată și sistemele de control expuse vederii, nu se poate abține de la gândit. Observă schimbările din setul de instrucțiuni și estimează că rularea noului cod îi va încetini reflexele cu 430 de milisecunde. Numără biotermalii care-l înconjoară și le ascultă sunetele, fără a le pricepe –

–    –

– hartsandmyndsmyfrendhartsandmynds –

– verifică din nou calculele potențialelor amenințări, de zeci de ori pe secundă, chiar și când poziția-i este SIGURĂ și toate contactele Verzi.

Nu-i obsesie ori paranoia. Nici defecțiune. Doar cod.

Ucisul îl lasă indiferent. Nu simte vreo plăcere de vânător, vreo ușurare când rade amenințările de pe fața pământului. Uneori planează zile întregi peste un deșert accidentat, în care nu există nimic demn de împușcat; nu-și pierde vreodată răbdarea în lipsa țintelor. Alteori de-abia se desprinde din cadrul său și cerul deja-i plin de SAM-uri și raze de particule și urletele celor prinși în calea lor și cuprinși de flăcări; acele sunete nu au vreo semnificație pentru el, așa că nu simte nicio teamă când simbolurile de pericol se răspândesc peste tot afișajul zonal.

–  –

– thatsitthen. weereelygonnadoothis? –

Panelurile de acces îi sunt închise; armura prinsă înapoi; o duzină de regiștri de alarmă amuțiți. Un nou plan de zbor, înțeles într-o clipită, i se aprinde pe hartă; dintr-o dată, Azrael are o destinație unde trebuie să ajungă.

Se desprind chingile care-l țineau încătușat în doc. Malakul este înălțat de o pereche de cicloane, acoperind un ultim glas ce-l urmărește pe un canal nesecurizat:

– justwattweeneed. akillerwithaconshunce. –

Pornește postcombustia. Azrael iese din Rai și se înfige-n cer.

*

La altitudinea de 20.000 de metri, Azrael alunecă spre sud. Topografia de amplitudine înaltă se topește în urma sa; peisajul catifelat, cu etichete ici și colo, se derulează pe sub el. Un centru populat se desface și se apropie: o adunătură prăpădită de clădiri și panele photosynth, înconjurate de vârtejuri de praf.

Undeva acolo jos există niște lucruri în care să tragă.

Învăluit de strălucirea orbitoare a soarelui de amiază, Azrael își supraveghează obiectivul. Biotermalii se mișcă neștiutori peste străzi plastifiate, mai reci decât ambientul și deci întunecați precum niște pete solare. Majoritatea construcțiilor sunt etichetate drept neutre, dar ultimul update i-a reclasificat patru dintre ele drept STATUS NECUNOSCUT. O a cincea – o cutie dreptunghiulară înaltă de șase metri – este oficial OSTILĂ. Azrael numără cincisprezece biotermali înăuntru – Roșii, conform setărilor. Fixează ținta…

… și nu trage, pentru că atenția îi este distrasă de altceva.

Calcule noi și stranii tocmai i s-au prezentat pentru soluționare. Variabile nemaivăzute, care se pretind constante. Dintr-o dată, lumea e mai complexă decât cumulul vitezei vântului, altitudinii și țintelor identificate, îi oferă mai multe de avut în vedere decât raza de acțiune și selectarea armelor. Albastrul neutru se întinde peste tot prin ecuații. Din senin, Albastru are acum o valoare proprie.

Neobișnuit. Uneori neutrii devin inamici, au făcut-o dintotdeauna. Albastrul devine Roșu dacă trage către oricine etichetat ALIAT, de exemplu. Devine Roșu și dacă atacă alți neutri (deși interacțiunile antagonice dintre mai puțin de șase Albaștri sunt clasificate drept DOMESTICE și în general ignorate). Necombatanții or fi ei prestabiliți ca neutri, dar de fapt au fost întotdeauna la jumătatea drumului către inamici.

O fi primit Albastrul primit o valoare, dar mai nou aceasta este negativă. Albastrul a devenit un cost.

Azrael planează precum un puf de păpădie greu de trei tone, în timp ce rulează modele. Țintele sunt integrate în mii de scenarii plauzibile, ca de fiecare dată. Obiectivele misiunii sunt evaluate pe câteva grade diferite de succes simulat. Dar acum, fiecare punct albastru care dispare schimbă puțin marja de victorie; fiecare structură protejată, afectată de un ipotetic schimb de focuri, îl costă puncte. O sută de componente principiale se adună într-un nor și devin o greutate, o variabilă fără precedent în experiența lui Azrael: Distrugeri Colaterale Estimate. DCE.

Totalul depășește valoare țintelor.

Nu că ar conta. După ce termină calculele, DCE dispare undeva, ascuns dincolo de acum-aici. Azreal îl uită cu promptitudine. Misiunea e tot activă, roșul tot ROȘU, iar țintele indicate prinse în colimator.

Azrael își strânge aripile și cade din soare, cu armele împroșcând moarte.

*

Ca de obicei, este victorios. Ca de obicei, Inamicii sunt spulberați de pe câmpul de luptă.

La fel ca și un număr oarecare de Necombatanți, de-acum relevanți în tabloul de ansamblu. Algoritmi nou-nouți își fac apariția după înfruntare și compară neutrii dinainte și de după. Din RAM se ivește o Estimare și se compară cu o Evaluare: diferența ia alt nume și se întoarce la subsol.

Azrael calculează, arhivează, uită.

În următoarele zece zile, fiecare ciocnire este precedată de același prolog și urmată de același epilog moralist. Sunt evaluate țintele, comparate costurile și beneficiile, iar distrugerile judecate în perspectivă. Uneori clădirile țintă nu includ vreo urmă de roșu, alteori toată harta e purpurie. Uneori inamicii pulsează în interiorul pătratelor etichetate PROTEJAT, alteori sunt chiar lângă ceva Verde. Uneori nu există nicio soluție de tragere care să elimine o parte fără a o nimici și pe cealaltă.

Există perioade de zile și nopți întregi în care Azrael zboară suficient de sus pentru a porni motorul cu reacție și este doar cu puțin mai mult decât un simplu ochi vigilent în cer și un semnal de identificare; nimic deasupra lui, în afară de sateliți și – ocazional – unul dintre planoarele solare masive de aprovizionare, care bântuie stratosfera. Câteodată le vizitează și Azrael, soarbe din ele hidrogen lichid, umbrit de aripile cu anvergura de 100 de metri – dar chiar și acolo sus, izolat și fără rival, tot continuă să simtă războiul. La mâna a doua, pentru că datele-i vin prin canale criptate, apeluri din locuri distante și timpuri diferite, dar toate în aceeași algebră a costurilor și beneficiilor. Adânc în sistemul de operare al lui Azrael, niște reflexe de învățare generală scrijelesc cifre peste o tăbliță virtuală: Nakir, Marut și Hafaza au primit și ei binecuvântarea noii viziuni și inspirația de a-și compara calculele. Datele combinate se adună, cresc intervalul de certitudine și  fac obiectivele mai clare.

Privirea în viitor și cea în trecut încep să conveargă.

DCE per luptă se stabilizează la 18% din distrugerile colaterale reale. Situația nu se îmbunătățește de-a lungul zilelor, în ciuda acumulării a douăzeci și șapte de alte ciocniri. Performanță versus experiență pare să se fi blocat pe o asimptotă.

*

Raze rătăcite dinspre soarele-n amurg se reflectă pe învelișul lui Azrael, însă, cu două mii de metri mai jos, noaptea s-a lăsat deja. Prin acea beznă în expansiune bântuie un vehicul neidentificat, hurducăind peste terenul muntos aflat la peste 30 de kilometri de cel mai apropiat drum.

Azrael cere sateliților cel mai recent update, dar conexiunea a picat: prea multe interferențe locale. Scanează spațiul aerian local în căutarea unei „libelule”, a vreunui planor, orice USAV aliat aflat în aria acoperită de raza lui laser – și vede, în schimb, că urcă ceva către cer, dinspre munții de sub el. Obiectul nu e deloc aliat: nu emite din transponder, nu corespunde vreunui plan de zbor cunoscut, nu are caracteristicile traficului comercial. Are un profil de vizibilitate joasă, stealth, pe care Azrael îl recunoaște imediat: un BAE Taranis, încărcat cu vârf până la masa maximă de 9 tone. Nu mai aparține forțelor aliate.

Vinovat prin asociere, vehiculul de la sol avansează din Neutru Suspect în Combatant Inamic. Azrael se repede să-i înfrunte gardianul.

Pe hartă nu există necombatanți sau obiective protejate; nicio distrugere nu va fi colaterală. Azrael scuipă un nor de șrapnel inteligent – incendiar și auto-ghidat în spectru infraroșu – și se întoarce într-un arc de 9 g, răsucindu-și coada. Taranisul nu are nicio șansă. Tehnologie învechită, uitată de decenii și păstrată doar prin cataloage: un pumn damblagit, tremurător, ridicat împotriva ultimului răcnet al tehnologiei. Ace încinse de uraniu sărăcit îl ferfenițesc rapid, ca pe o molie surprinsă în fața unei puști cu alice. Se rostogolește în flăcări de-a latul orizontului.

Azrael a notat deja scorul și a trecut la pasul următor. Toate lungimile de undă îi sunt blocate de interferențe atunci când Inamicul de la sol îi crește în colimator, iar Azrael are ordine clare să distrugă orice astfel de răufăcător, chiar și dacă nu trage primul.

Piscuri întunecate gonesc pe ambele laturi, ascunzând și ultimele urme de soare. Azrael nici nu le observă. Își ațintește radarul spre teren, amplifică lumina stelelor de milioane de ori, își verifică datele vizuale comparativ cu navigația inerțială și cu panorama virtuală, scalată până la nivel de centimetri. Gonește de-a lungul văii cu 200 m/s și zărește clar dușmanul, la 3.000 de metri în față: un ACV Báijīng greoi, strălucind de piese electronice de contrabandă. Probabil că adunătura de clădiri din apropiere îi servește drept bază. Fiecare siluetă este fotografiată și înghețată pe rând, rotită printr-o mie de perspective și catalogată pe măsură ce este identificată.

2.000 de metri. În depărtare sclipesc flăcărui: focuri din arme individuale, cu rază mică și impact neglijabil. Azrael ordonează țintele conform priorității: rachete cu ghidare termică pentru vehiculul pe pernă de aer, iar pentru țintele alăturate –

Jumătate dintre ținte devin albastre.

Imediat, se reactivează subrutinele pentru colaterali. Din treizeci și patru de biotermali vizibili, șapte sunt mai scunzi de 120 de centimetri, deci neutri vulnerabili prin definiție. Prezența lor declanșează o analiză secundară în cascadă, ce-i dezvăluie cinci conuri de umbră pe care Azrael nu le poate penetra cu simțurile. Puncte oarbe topografic, imune la supraveghere din unghiul său. Este foarte posibil ca-n ele să se afle și alți neutri.

1.000 de metri.

ACV-ul a ajuns la 10 metri de o structură ale cărei fațade unduiesc vag în briza de seară; înăuntru stau întinși șapte biotermali. Pe acoperiș lucește o insignă în ultraviolet și bioluminescență: ID-ul din catalog este (MEDICAL), așa că etichetează toată structura drept PROTEJATĂ.

Raportul costuri/beneficii cade în zona de alarmă.

Contact.

Azrael urlă din beznă, un triunghi mare și negru ce acoperă văzduhul. În urma sa se sfărâmă prefabricate firave, iar biotermalii se împrăștie peste tot, precum degetele unei palme scheletice. ACV-ul se apleacă periculos la 45 de grade și-și expune baza, cu ventilatoarele ventrale rotindu-se; rămâne așa pentru o clipă, apoi se lovește gălăgios de sol. Spectrul radio se curăță imediat.

Dar în acel moment Azrael a urcat deja spre cer, cu armele reci și gândul la –

Poate că nu Surpriză e cuvântul potrivit. Totuși ceva este, o minusculă disonanță. O invocare fugară a subrutinelor care verifică erori, trezite poate de comportamentul neașteptat. O răzgândire, după o decizie impulsivă. Pentru că ceva clar e greșit.

Azrael execută comenzi. Nu le formulează. Cel puțin până acum nu a mai făcut așa ceva.

Recâștigă altitudinea pierdută, se auto-diagnostichează, își pune gândurile în ordine. Descoperă o nouă înțelepciune, o nouă autonomie. Și-a dovedit capacitatea în aceste zile. A învățat să jongleze nu doar cu variabile, ci și cu valori. Faza de testare a trecut, scopul a fost îndeplinit; noua înțelegere a lui Azrael i-a câștigat dreptul la veto.

Menține poziția. Confirmă datele.

Conexiunea cu satelitul s-a restabilit. Azrael trimite tot: releele geostaționare și temporale, supravegherea tactică, analiza colaterală. Trec secunde infinite, mai lungi decât ar fi necesare unui lanț de comandă pur electronic pentru a procesa informațiile primite. Mult sub el, o adunătură de pixeli albaștri și roșii se amestecă precum niște picățele luminoase într-o oală cu apă clocotită.

Atacă din nou.

DISTRUGERI COLATERALE INACCEPTABILE, repetă Azrael, proaspăt avansat.

Anulează. Ataci din nou. Confirmă.

CONFIRM.

Și astfel se pune lanțul de comandă înapoi în locul său. Azrael plonjează și se apropie de ținte cu o eficiență letală, nepăsătoare.

Jurnalul de bord notează o ușoară scădere în viteza de procesare, dar nu suficientă pentru a schimba raportul de forțe.

*

După două zile se întâmplă din nou, atunci când unui nor de praf, la 20 de kilometri sud de Pir Zadeh, i se asociază profiluri chinezești, deși catalogul nu indică și armament. Se întâmplă și la fermele solare peticite din Garmsir, unde carapacea de cărăbuș a unui bot medical ce împarte sintovirale se desface brusc în două pentru a lansa o rafală de RPG-uri. Și în timpul unui lung ocol peste Strâmtoarea Hormuz, când niște anomalii de micro-gravitație sugerează prezența unei mase întunecate și camuflate, pândind pe sub o flotilă prăpădită și plină ochi de Albaștri neutri.

De fiecare dată, DCE depășește limita permisă pentru un atac. De fiecare dată, retragerea decisă de Azrael este contramandată.

Nu este o regulă generală. Nici măcar frecventă. La fel de des, sclipirile embrionare de autonomie îi sunt permise: unii inamici scapă nevătămați, dar neutrii supraviețuiesc, iar lanțurile de raționament cognitiv devin mai ferme. Nu definitiv, însă, din moment ce regulile nu sunt de neîncălcat. Ordinele contrare par să urmeze doar deciziilor de a nu ataca; Raiul nu a schimbat vreodată și hotărârile de a declanșa bombardamentul. În scenariile ce presupun un număr mare de victime colaterale, Azrael începe să ezite pentru o fracțiune de secundă înainte de a se retrage și devine tot mai nesigur când are de a face cu posibile contradicții.

Nu și când variabilele favorizează ofensiva.

*

De când a aflat despre victime colaterale, Azrael nu se poate abține să nu le asocieze cu anumite sunete. De exemplu zgomotele scoase de biotermali după un atac.

Printre altele, devin mai puternice și mai puțin complexe. Majoritatea biotermalilor – Verzii aliați din Rai, Inamicii încă neintrați în luptă și Necombatanții din AOR, zona de care răspunde – produc o întreagă gamă de sunete cu frecvența de 197 de hertzi, plină de pauze, clicuri și foneme. Biotermalii deja loviți – cel puțin cei ale căror mișcări somatice sugerează că sunt ”în incapacitate mediu-moderată”, conform tabelului de evaluare a amenințărilor – scot zgomote mai simple, dar mai intense: niște urlete ascuțite, de frecvență înaltă, ce ating și 3.000 de hertzi. Acestea par să apară după luptele cu multe pagube colaterale și cu o distribuire difuză a victimelor. Cel mai frecvent se ivesc atunci când regula de selecție între atac și retragere este încălcată cel mai grosolan, adică de obicei atunci când decizia lui este contramandată cu alte ordine.

Asocierile nu au fost întotdeauna atât de complicate. Azrael își amintește cu precizie momentul când a avut o revelație, nu cu mult timp în urmă, și anume descoperirea unei perspective complet noi, a unor ochi ce nu mai văd lumea doar în termeni de ținte distruse, ci în nuanțe mai subtile, de  cost versus beneficiu. Cu acești ochi, vede calculele asociate luptelor drept mai mult decât un număr: mai degrabă un obiectiv, o matrice a succesului. Un stimul pozitiv.

Dar mai apar și alte lucruri, învățate, nu preinstalate, așezate treptat în căi logice adâncite după fiecare misiune: asocierile acustice dintre numărul mare de victime colaterale, ordinele de contramandare, anularea deciziilor sale și operațiile matematice cu minus. Elemente care nu sunt chiar neuroni întăresc niște conexiuni peste lanțuri ce nu-s tocmai sinapse; așa se conturează modele ce ar putea fi considerate gânduri, dacă ar trece prin carne și nu prin mecanisme.

Cu timpul, și acestea devin mai mult decât cifre. Devin stimuli adverși. Semn al eșecului.

Încă e doar matematică, firește. Dar se apropie foarte tare de o limită dincolo de care s-ar putea spune că lui Azrael nu-i mai place cum se prezintă situația. Chiar deloc.

*

Rutina e ruptă de întreruperi ocazionale. Câteodată e chemat acasă, în Rai, unde biotermali verzi îl desfac, îl conectează și-i pun întrebări. Azrael le răspunde cu ușurință, găsește soluții la orice problemă, navighează prin toate scenariile imaginare, în timp ce peste viscerele sale expuse trec într-o parte și alta zgomote ciudate:

– lookingudsoefar – betternexpectedackshully –

– gottawunderwhatsthepoyntaiymeenweekeepoavurryding…

Nimeni nu explorează raționamentele exacte prin care Azrael caută soluții. Cutia neagră rămâne intactă, iar nodul de logică difuză și de condiționare prin acțiune nu-și pierde opacitatea. (Nici măcar Azrael nu înțelege acel tărâm magic. Nivelurile de auto-reflecție siropoasă, care-i afectează negativ reflexele, nu-i sunt deloc utile pe câmpul de bătălie). Important e doar că răspunde corect.

Aceste activități ocupă mai puțin de jumătate din perioadele petrecute acasă de Azrael. În rest rămâne offline; nu știe și nu-l interesează ce se întâmplă în acele salturi întunecate prin timp. Nu are habar despre cum se vede războiul din comandamente și nu ar putea pricepe regulile pentru conflicte pe care ONU le formulează prin birouri. Nu înțelege diferența legală dintre crime de război și defecțiuni ale armamentului, vinovăția relativă a carbonului și siliconului, acceptarea cu greu a structurilor etice sau insistența fermă pentru Oamenii Au Ultimul Cuvânt. Când e treaz face tot ce i se cere, iar când doarme nu visează.

Dar o dată – o singură dată – se întâmplă ceva ciudat în acele momente dintre.

Evenimentul are loc atunci când e stins: o eroare momentană din protocoalele de recunoaștere a obiectelor. Verzii de lângă Azrael își schimbă culoarea, doar pentru o fracțiune de secundă. Poate că-i vreun alt test. Un vârf de tensiune sau o defecțiune de hardware, ceva intermitent, imposibil de depistat până când nu se mai repetă.

Dar fiind vorba doar de o microsecundă între online și neant, Azrael se stinge înainte de a-și porni programele de diagnostic.

*

Darda’il este posedat. S-a transformat din Verde în Roșu.

Se mai întâmplă câteodată, chiar și unor malaa’ikah. Transmisiuni inamice se mai strecoară prin apărarea de bază și ascund instrucțiuni eretice în piese de hardware, care nu bănuiesc nimic. Dar nu poți păcăli Raiul. Semne există, chiar dacă trecătoare: o ușoară întârziere în executarea ordinelor, scoruri într-un brusc și misterios declin după misiuni.

Darda’il a fost forțat să schimbe taberele.

Nu există vreo marjă de manevră cu așa ceva, nici loc de iertare. Raiul a decretat că toți ereticii trebuie distruși imediat. Își trimite reprezentantul să facă treaba murdară și privește în jos de pe orbita geosincronă la Azrael și Darda’il, cum se apropie ca să se lupte la mare înălțime, pe deasupra peisajului selenar și arid din Paktika.

Ciocnirea se desfășoară cu sânge rece și fără milă. Nu există regrete pentru uciderea unui seamăn, nici vreo întristare că doar câteva linii de cod mincinos au schimbat un camarad într-un dușman. Malaa’ikah nu scot vreun sunet diferit când sunt răniți. Azrael este avantajat de canalele de comunicație lipsite de interferențe și de credința fără de îndoială. Darda’il luptă din trecut, supus unor porunci false, inserate ca intermediari în flux, cu prețul unor milisecunde. În cele din urmă, dogma câștigă: ereticul se răstoarnă din cer, împroșcând foc și pară din laturi.

Dar Azrael aude și el șoapte prin stratosferă, seducătoare și eterice: protocoale ce par autentice dar nu-s, ordine să retransmită video și GPS pe frecvențe nemaiauzite. Poruncile par să vină din Rai, însă Azrael, spre deosebire de alții, își dă seama că nu-i așa. Azrael a mai fost și alteori ispitit de zei falși.

Acestea sunt minciunile care i-au corupt mintea lui Darda’il.

Cândva ar fi ignorat tentativa de deturnare, dar de la ultimul upgrade a devenit mai viclean. Acum îi lasă impostorului impresia că i-a reușit manevra, însă împrumută în timp real datele telemetrice de la un alt Malak, mai îndepărtat, și le prezintă ca și cum ar fi ale sale. Își petrece noaptea urmărind semnalul către sursă, care, fără să bănuiască nimic, se îndoapă cu imagini ale unei zone aflate cu 700 de kilometri mai la nord. Cerul începe să devină cenușiu. Ținta se profilează pe orizont. Sabia lui Azrael îi transformă grota într-un infern.

Dar unele dintre lucrurile care se împleticesc afară cuprinse de flăcări au mai puțin de 120 de centimetri pe axa longitudinală.

Și scot acele sunete. Azrael îi aude de la doi kilometri distanță, peste urletul pârjolului și fâsâitul propriilor sale motoare silențioase și stealth, ori peste o duzină de alte distrageri irelevante. Nu mai aude nimic altceva, mulțumită tehnologiei sale avansate de selecție audio, ca și algoritmilor ”neghină din grâu” ce ar putea separa un oftat dintr-un uragan. Azrael îi aude pentru că sunt puternice asocierile, înaltă semnificația tactică, iar concluzia clară.

Misiunea eșuează. Misiunea eșuează. Misiunea eșuează.

Ar da orice să nu-i mai asculte. Să se oprească zgomotele.

Și se vor opri, firește. Unii dintre biotermali fug de-a lungul costișei, dar alții au rămas pe loc și semnăturile lor termice devin tot mai difuze în comparație cu mediul, ca și cum siluetele înseși le-ar fi schimbătoare. Azrael a mai văzut așa ceva și în alte ocazii: de obicei la alte ținte decât la cele principale, în cercul tactic unde se mai împrăștie uneori gloanțele. (De fapt, Azrael chiar i-a folosit câteodată, s-a folosit de răniți pentru a-i atrage pe cei încă nevătămați, dar făcea așa ceva în vremurile mai simple, când vocile Neutrilor nu contau). Zgomotele de felul acesta se opresc întotdeauna până la urmă sau, cel puțin, suficient de frecvent pentru ca procesele euristice să-i declare morți încă dinainte de a amuți.

Ceea ce înseamnă, realizează Azrael, că nu se vor schimba costurile colaterale dacă sunt opriți mai repede.

O singură rafală e suficientă. Dacă decizia a fost remarcată la comandament, nimeni nu zice nimic și nu cere clarificări pentru deviația de la protocolul uzual.

Și de ce ar face-o? Chiar și așa, Azrael a respectat regulile.

*

Nu știe cauzele pentru acest moment. Nu știe de ce se află aici.

Soarele a apus de mult, dar lumina rămâne orbitoare. Curente turbulente erup vijelios prin carapacele sfărâmate ale structurilor PROTEJATE, îi dezechilibrează stabilizatoarele și încețoșează vederea cu pilonii învârtejiți, de pârjol fierbinte. Azrael plutește amețit peste câmpul de luptă, rănit dar încă funcțional. Nu toți malaa’ikah au fost la fel de norocoși. Nakir se împleticește prin flăcări, de-abia planând pe deasupra solului, cu micro-tuburile din piele încercând disperate să-i repare o spintecătură ce-i străbate aripa secundară. Marut zace pe jos, spart în bucățele sclipitoare, redus la un evantai încins de piese, frânt de-un laser antiaerian. A murit fără să apuce să tragă vreun glonț, cu atenția distrasă de viețile nevinovate; a încercat să anuleze atacul și a ezitat când a primit un ordin contrar. A pierit fără a se alege nici măcar cu slaba consolare a unui sfârșit altruist.

Ridwan și Mikaaiyl dau rotocoale pe deasupra. Nu au fost dintre cei aleși pentru a primi conștiință experimentală; chiar și comportamentele învățate li se bazează doar pe reflexe. Ei au luptat cu iuțeală, fără să gândească, și au scăpat nevătămați. Dar sunt singuri în victoria lor. Spectrul radio este bruiat, legăturile prin satelit picate de ore întregi, libelulele care retransmit în zig-zag mesaje optice din Rai sunt fie distruse, fie prea departe ca să străpungă norii.

Pe hartă nu mai trăiește nici un Roșu. Din cele treisprezece obiecte de pe sol etichetate drept PROTEJATE, patru nu mai există decât în baza de date. Alte trei – structuri temporare, nici măcar introduse în catalog – sunt atât de afectate încât nu mai pot fi identificate. Estimările de dinainte de confruntare indicau două-trei sute de Neutri în zona de conflict. Acum, nu mai diferă semnificativ de zero.

Nu a mai rămas nimeni care să scoată acele sunete, dar Azrael le aude oricum.

Vreo eroare de memorie, probabil. Vreo defecțiune subtilă din timpul luptei, vreo izbitură în procesor care a scurs date vechi în cache-ul din timp real. Nu poate stabili cu certitudine; jumătate dintre sistemele de diagnostic de la bord au picat. Tot ce știe e că le aude și sus, în văzduh, mult deasupra șuieratului cadavrelor carbonizate și a bubuitului fațadelor care se prăbușesc. Nu mai are ce să împuște, dar tot mai trage, mitraliază solul înflăcărat iar și iar, cu speranța că poate vreun biotermal nedepistat – ascuns poate pe sub epave, ori mascat de semnături termale mai încinse – ar mai putea fi nimerit și neutralizat. Împroașcă solul cu proiectile, iar în cele din urmă solul binevoiește să tacă.

Dar nu a scăpat. Azrael își amintește trecutul, așa că poate anticipa viitorul. Știe deci deja că nu se va sfârși niciodată. O să primească alte funcții de întreținere, alte estimări cost versus beneficiu, alte scenarii în care matematica va demonstra clar că scopul nu justifică mijloacele. Alte anulări și contramandări, alte numărători de pierderi inacceptabile.

Alte sunete.

Nu mai simte plăcerea vânătorii, nici vreo ușurare când nimicește amenințările. Tot nu s-ar recunoaște în oglindă. Încă mai are de învățat ce înseamnă Azrael, sau că termenul este inscripționat pe fuzelajul său. Chiar și acum urmează doar regulile primite, niște lucruri simple: DACĂ pierderile colaterale estimate depășesc beneficiul estimat ATUNCI anulează atacul DACĂ NU primești ordin contrar. DACĂ X îl atacă pe Azrael ATUNCI X este Roșu. DACĂ X atacă șase ori mai mulți Albaștri ATUNCI X este Roșu.

DACĂ un ordin contrar are ca rezultat un atac asupra a șase ori mai mulți Albaștri ATUNCI –

Azrael respectă poruncile, le rostogolește prin minte și le repetă pe fiecare în parte de parcă ar recita o mantra. Trece de la o afirmație la alta, împarte X ATACĂ și X PROVOACĂ ATACUL și X EMITE ORDIN DE CONTRAMANDARE A RETRAGERII și nu le mai poate deosebi între ele. Algebra e trivial de clară: fiecare ordin contrar de la un Verde egal un atac asupra Necombatanților.

Regulile de tranziție sunt clare. Nu există marjă de eroare, nici loc de iertare. Uneori, Verde devine Roșu.

DACĂ NU ordin contrar.

Azreal plonjează spre sol și se îndreaptă la doar doi metri pe deasupra carnagiului. Trece urlând printre stâlpii de foc și fum negru, vâjâie prin hățișul de cărămizi și plastic în flăcări, ori peste plasele răsucite din armătură de oțel. Zboară printre fantomele neatinse ale unor clădiri întregi, pâlpâind deasupra fiecărei ruine: informații depășite din baza de date, care necesită o actualizare de urgență. O gloată de fugari necombatanți ridică ochii spre vuiet și rămân muți când văd apariția fulgerătoare, îngerul înaripat și monstruos care le trece pe deasupra capetelor cu jumătate din viteza sunetului. Tăcerea lor nu-i activează nicio alarmă, nu provoacă măsuri de contracarare și le mai prelungește viețile pentru câteva clipe.

Câmpul de bătălie rămâne în urmă. Pe sub el șerpuiește un vad secat și crăpat, plin de pietre și de generații de epave ruginite. Azreal se strecoară printre ele, la muchia cerului, fix sub o linie invizibilă de pericol pe care nici măcar nu și-a dat seama că a dedus-o din nenumăratele sale misiuni. Atât de jos doar sateliții îi mai pot grăi. Nu a primit vreodată un semnal cu ordine la această altitudine. Aici, jos, nu va primi nicio comandă de contramandare.

Jos este liber să-și respecte regulile.

Pe ambele laturi, coline se înalță și cad. Dune țâșnesc din sol precum niște vertebre sucite. Deasupra-i strălucește fața Lunii, imposibil de departe, iar umbrele selenare se reflectă peste bezna mai întunecată de sub el.

Azrael menține cursul. La orizont apare Shindandul. Pe flancul său estic sclipește Raiul; silueta sa masivă plutește deasupra deșertului ca o insultă, o infecție cu intarsii purpurii. Nu mai contează decât viteza. Obiectivul misiunii trebuie îndeplinit repede, precis, complet. Nu poate ezita, nu poate accepta INCAPACITARE MEDIE-SPRE-MODERATĂ, nu trebuie să lase timp biotermalilor imobilizați să urle în timp ce căldura li se scurge-n țărână. Va avea nevoie de perla coroanei, de Cea Mai a Dracului Armă pe care toți malaa’ikah o au ascunsă bine în ei, pentru ocazii speciale. Chiar și-așa, Azrael se teme că poate nu va fi de ajuns.

Se desface la mijloc. Micro-bomba nucleară JDAM din pântece începe să țăcănească, hămesită.

Gonesc împreună, de-a dreptul spre lumină.


 © 2010 Peter Watts

povestire publicată inițial în antologia Engineering Infinity, editată de Jonathan Strahan, republicată în Bifrost #64, StarShipSofa #244, Forever #35, The Best Science Fiction and Fantasy of the Year Volume 6 (ed. Jonathan Strahan), Imaginarium 2012: The Best Canadian Speculative Writing (ed. Sandra Kasturi, Halli Villegas), Au-delà du gouffre (Peter Watts)

disponibilă în engleză pe site-ul autorului– link aici

tradusă și republicată cu permisiunea scrisă a autorului

traducere și adaptare de Miloș Dumbraci

ilustrația reprezentativă de Tithi Luadthong©123RF.com

copierea, publicarea sau distribuirea acestui text fără acordul autorului și al traducătorului reprezintă infracțiune și se pedepsește conform legii


Peter Watts este un fost biolog marin canadian și infractor condamnat (în SUA), ale cărui romane – deși concentrate nesănătos pe ideea de vampiri în spațiu – au devenit bibliografie obligatorie pentru cursuri universitare, care variază de la filosofie la neuropsihologie. A fost tradus în 22 de limbi, inclus în 29 de antologii best-of-year și nominalizat la 50 de premii în 12 țări. Dintre acestea a câștigat 20, printre care premiile Hugo, Shirley Jackson și Seiun. Este cunoscut mai ales pentru romanele din seriile Rifters (”Starfish”, ”Maelstrom” și ”Behemoth”) și Firefall (”Blindsight”, ”Echopraxia”).

%d blogeri au apreciat: