Căpitanul Galharrow și ciracii săi din șleahta Aripilor Negre (Galharrow’s Blackwings) își mai verifică odată muschetele și săbiile, își fortifică bravura cu mult alcool tare și părăsesc fortificațiile Valengradului. Pentru a se afunda cu multă reticență în Pustie (The Misery), unde au toate șansele să-i devoreze o haită de gerlingi, în timp ce le urlă replici aparent omenești, dar fără logică, să îi seducă definitiv vreo Mireasă ori, cel mai rău, să dea peste vreun drăgălaș, dar absolut implacabil, darling. În timp ce, oricum, magia sălbatică a deșertului post-apocaliptic le otrăvește trupurile lent, dar sigur, orice ar face…
Cam astfel începe acest roman grimdark post-apocaliptic noir fantasy western… O descriere lungă, dar foarte potrivită pentru Blackwing – primul roman din trilogia Raven’s Mark. Și, în ciuda melanjului bizar de genuri, combinația de frontieră funcționează foarte bine, tocmai pentru că bizar i-a fost fix ținta vizată (și atinsă, deci s-ar putea considera că e și parțial new weird).
Cuvântul de bază fiind „frontieră”, așa cum sublinia chiar autorul într-un interviu din revista Grimdark Magazine.
Ca poveste pentru că Pustia, „no man’s land”-ul ucigător dintre ultimele orașe omenești și Împărăția Regilor din Adânc, este fizic o zonă fluidă de frontieră, lipsită de reguli, unde se poate întâmpla orice (de obicei rău sau mai rău), dar și unde își găsesc nișa de (scurtă) supraviețuire ratații societății – personajele noastre principale, foști infractori în dizgrație, transformați în inchizitori și vânători de recompense semi-oficiali.
Iar literar, pentru că romanul în sine este o nedefinită frontieră multidimensională, fiind aproape imposibil de încadrat doar într-un gen de SFFH, dar extrem de ușor de recomandat mai multor categorii foarte diferite de fani ai ficțiunii fantastice.
Cel mai ușor ar fi de recomandat fanilor seriei Compania Neagră de Glen Cook, fiindcă asamblează o atmosferă și un tip de lume extrem de asemănătoare cu cea de acolo.
În prima sa parte, este practic un western fără revolvere, perfect comparabil cu fundalul din Turnul Întunecat al lui King. Dacă acesta ar fi impregnat de efectele imprevizibile ale Zonei fraților Strugațki și străbătut de genul de monștri familiari lui Geralt de Rivia, firește. În a doua parte, un mystery thriller cu intrigi politice și comploturi, într-o atmosferă specifică gaslamp fantasy (adică începutul industrializării, dar încă pe fundamente feudale). Iar în totalitate este, în mai multe sensuri, simultan post-apocaliptic și… poate apocaliptic de-a dreptul.
Cel mai ușor ar fi de recomandat fanilor seriei Compania Neagră de Glen Cook, fiindcă asamblează o atmosferă și un tip de lume extrem de asemănătoare cu cea de acolo, cu diferența că nu se concentrează pe unitate (deci nu e military), ci pe un individ (care-i practic un șerif, nu soldat). Totuși, chiar dacă Aripile Negre nu ne amintesc de Waffen SS precum războinicii lui Cook, sentimentul de Frontul de Est e perfect comparabil: aici amenințarea majoră este împărăția în expansiune eternă a Regilor din Adânc. O Uniune Sovietică foarte transparent deghizată fantasy, cu armatele sale de „tovarăși” înrobiți și spălați pe creier (the Drudge), care atacă și mor în valuri, pentru binele „comun”.
Mai bine zis, al ființelor supra-umane (poate zei, poate foști regi, poate ceva complet inuman și incomprehensibil, nimeni nu poate fi sigur) care îi stăpânesc și conduc. Cu o inspirație cât se poate de lovecraftiană, nu doar în denumire (Deep Kings, unde însă nu pare să fie vorba de adâncurile oceanului, ci ale uscatului), cât în comportament, răutate și stranietate. În contrapartidă cu rivalii lor aliați ai oamenilor, Nenumiții (Nameless), care nu sunt deloc lovecraftieni și cert au fost cândva oameni, dar au devenit la fel de bizari și incomprehensibili, cu scopuri și mijloace dincolo de înțelegerea umană.
Extrem de bine construiți și fascinanți, de altfel, acești semizei post-umani și auto-creați, care adaugă un alt strat intrigilor de la nivel omenesc și o dinamică imprevizibilă a evenimentelor. La fel de bine construit, credibil și memorabil ca și relația de ură-devotament dintre căpitanul Galharrow și cel mai implicat dintre ei în afacerile Valengradului, Nenumitul Crowfoot. O relație plină de tensiune și surprize și, mai ales, deloc sub controlul personajului, ceea ce o face la fel de captivantă ca intruziunile olimpienilor în viața grecilor antici.
Nu este însă relația principală. De fapt, aș putea spune că întreg romanul este în primul rând concentrat pe evoluția (și involuția) relațiilor dintre câțiva oameni din straturi sociale diferite, iar doar în secundar pe acțiune și intrigă – deși nu ne putem plânge că acestea ar lipsi.
(De altfel, autorul este în viața reală specialist în lupta cu spada – longsword – așa că scenele de acțiune sunt realiste și deloc exagerate. Ceea ce cam lipsește cărții, dacă e să fac o paranteză și o critică subliniată și de alți cititori, este dezvoltarea lumii în sine, care are un potențial spectaculos. Cine știe, poate în urmările din trilogie…).
Intrigi politice, asasinate, răpiri, deghizări și manipulări transformă cartea, în doua sa parte, practic într-un noir.
Revenind la relații, principala legătură, un adevărat fir conductor printr-un roman altfel destul de împrăștiat în toate părțile, o constituie însă o poveste de iubire. Împărtășită sau nu, terminată cu bine sau nu, o să vă las să descoperiți singuri, dar cu certitudine sinuoasă și complexă. Poate nu foarte surprinzător, tensiunea erotică fierbe între eroul principal, spadasin cinic și nesentimental, și o tânără domnișoară, intelectuală, nobilă, firavă și vrăjitoare de elită. Ceva mai surprinzător însă, și pentru cititor și pentru Galharrow, se pare că nu neapărat războinicul hărșit în lupte are inima cea mai împietrită. Și nici tăria cea mai mare de caracter. Așa cum relația ascunde și alte elemente relevante, cunoscute de cei doi, dar devoalate foarte târziu și cititorului.
Și, că veni vorba de vrăjitoare, să mă refer puțin și la sistemul de magie: este unul foarte original și structurat pseudo-științific și pseudo-tehnologic (precum în Numele vântului de Rothfuss, dar nu la fel de complex și dezvoltat). Ceea ce îl face memorabil dar, tocmai pentru că se vrea explicabil logic, pe mine nu prea a reușit să mă convingă. Își atinge însă scopul de a motiva câteva scene de maxim suspans și a explica unele motivații pe niște principii de capitalism sălbatic și goană după resurse.
Și de a conduce la o serie de intrigi politice, asasinate, răpiri, deghizări și manipulări, care transformă cartea, în doua sa parte, practic într-un noir (pe fundal fantasy). Cum căpitanul Galharrow este oricum un fel de șerif paranormal (cu o „insignă” vie și cu personalitate, sugerată de… numele cărții), trecerea la anchete policier și la tropul detectivului alcoolic și cu trecut tragic este naturală și deloc forțată. La fel ca și introducerea unor elemente de thriller și spionaj.
Destul de bine gestionate, din moment ce scot la iveală la o serie de răsturnări de situație pe care eu personal nu le-am prevăzut, culminând cu un twist cât se poate de spectaculos, memorabil, surprinzător și… esențial pentru supraviețuirea întregii lumi. Mai bine zis, a celei umane, o minoritate muribundă la marginea Noii Ordini înfiorătoare a Regilor din Adânc și a sclavilor lor zombificați.
(Aici fac și o altă paranteză critică: autorul nu prea se hotărăște dacă acești drudge sunt zombie nemorți clasici, oameni remodelați genetic/magic să funcționeze ca insectele sau doar robi spălați pe creier, dar încă indivizi cu o oarecare capacitate de imaginație și motivație – scene diferite ne sugerează explicații diferite).
Ceea ce nu înseamnă că e cazul să vă așteptați la happy-end. Sau, mai degrabă, la happy-enduri la plural, din moment ce la final romanul leagă și firele narative de politică și spionaj, și pe cele amoroase, și pe cele polițiste și de război, cu rezultate… realiste. De fapt, poate că finalul subliniază cel mai bine elementul care ar putea defini clar acest roman-melanj: cel de grimdark.
Or fi amestecate elemente de western cu fantasy, de SF cu policier și de romance cu weird, dar toate sunt tratate și prelucrate 100% grimdark.
Personajele de care te atașezi mor sau sunt mutilate; iubirile sunt neîmpărtășite sau cu final prost; cei pe care ajungi să-i respecți dezamăgesc sau chiar trădează; cei vulnerabili se dovedesc periculoși, cei penibili ucigători și cei ticăloși… nu chiar atât de răi, de fapt, măcar din interes.
Societatea e decadentă, strâmbă și ticăloasă, dar alternativa e mult mai rea; monștrii se găsesc și printre fiare, și printre camarazi; personajul principal e oricând dispus la crimă, violență gratuită și tortură (de limbaj nu mai vorbesc), iar cei care decid cu adevărat au motivațiile lor strategice, indiferente la cantitatea de suferință pe care o provoacă.
Dark și grimdark pe săturate și încă ceva pe deasupra. Perfect recomandabil cititorilor cu inimile negre sau măcar cenușii, dar și cu un simț cinic al umorului…
The republic faces annihilation, despite the vigilance of Galharrow’s Blackwings. When a raven tattoo rips itself from his arm to deliver a desperate message, Galharrow and a mysterious noblewoman must investigate a long dead sorcerer’s legacy. But there is a conspiracy within the citadel: traitors, flesh-eaters and the ghosts of the wastelands seek to destroy them, but if they cannot solve the ancient wizard’s paradox, the Deep Kings will walk the earth again, and all will be lost.
The war with the Eastern Empire ended in stalemate some eighty years ago, thanks to Nall’s ‘Engine’, a wizard-crafted weapon so powerful even the Deep Kings feared it. The strike of the Engine created the Misery – a wasteland full of ghosts and corrupted magic that now forms a No Mans Land along the frontier. But when Galharrow investigates a frontier fortress, he discovers complacency bordering on treason: then the walls are stormed, and the Engine fails to launch. Galharrow only escapes because of the preternatural magical power of the noblewoman he was supposed to be protecting. Together, they race to the capital to unmask the traitors and restore the republic’s defences. Far across the Misery a vast army is on the move, as the Empire prepares to call the republic’s bluff.
Editura Ace Books, 2017, paperback, 360 pagini (în engleză)
Blogul de SeFe 