Ce este grimdark fantasy? Pe larg v-am povestit într-un articol dedicat subgenului (link aici), dar pentru moment cred că e suficient următorul citat: ”Până la urmă, Răul nu s-a dovedit a fi ceva grandios. Nu e vorba de împărați aroganți, care vor să cucerească lumea. Nici de demoni chicotind în timp ce complotează în bezna de dincolo de realitate. De fapt, e vorba de oameni mici, cu fapte mici și motive mici. De egoism și nepăsare și risipă. Ghinion, incompetență și prostie. Violență pur și simplu, fără conștiință și consecințe. Uneori chiar de idealuri înalte, combinate cu mijloace josnice.” (Joe Abercrombie, Red Country).
Acest subgen fantasy despre „oameni mici, cu fapte mici și motive mici”, centrat pe narațiuni simultan sumbre tematic – grim (în fundal și worldbuilding), cât și întunecate – dark (în ceea ce privește stilul de scriere și caracterizarea personajelor) și fixat ferm în conceptul de dezagreabil (culturi dezagreabile, locuri neplăcute, personaje antipatice) este, în mod natural, unul de nișă. O nișă însă pe cât de captivantă, pe atât de diversă și cu narațiuni și personaje extrem de puternice. Implicit, și cu voci extrem de puternice – adică autorii cu „suflet negru” dintre care pe cei mai relevanți îi enumerăm mai jos.
Deocamdată, la editurile românești grimdark-ul nu prea a avut lipici, deși cei doi autori prin care s-a încercat marea cu degetul (Mark Lawrence și Joe Abercrombie) chiar au fost succese de public și vânzări (cel puțin așa pare). Cine știe, poate acest top va mai atrage atenția asupra celui mai nou, modern și obraznic subgen fantasy.
Notă: la doi dintre scriitorii traduși în română, la editura Nemira mai exact, am preluat descrierea cărții și autorului de pe site-ul editurii. La restul, descrierile fiind disponibile doar în engleză, au fost traduse de autorul articolului. Un al treilea (Lynch) a fost tradus la o editură pe care refuz să o recomand, pentru că are cele mai proaste traduceri (in)imaginabile și aș face un deserviciu cărții dacă ați citi-o de la ei.
10. Kings of the Wyld de Nicholas Eames
Cartea: Clay Cooper și banda sa au fost cândva cei mai buni dintre cei mai buni – cel mai dur, periculos și temut grup de mercenari din Heartwyld. Zilele lor de glorie au trecut însă de mult, mercenarii s-au despărțit și au îmbătrânit, îngrășat sau devenit alcoolici – ori toate trei. Dar, într-o bună zi, un fost camarad se prezintă la ușa lui Clay și-i cere ajutorul. Fiica sa, Rose, este captivă într-un oraș asediat de o oaste cu o sută de mii de monștri însetați de sânge. Salvarea fetei este genul de misiune la care s-ar înscrie doar cei mai curajoși… sau cei mai proști. Așa că a venit timpul ca banda să se reunească pentru un ultim turneu prin Wyld.
Autorul: Nicholas Eames s-a născut în Wingham, Ontario (Canada) și a scris până acum 2 romane, Kings of the Wyld și Bloody Rose. Adoră cafeaua neagră, whiskey-ul de calitate, luna octombrie și jocurile video.
Mai multe despre el pe site-ul personal: https://nicholaseames.com/
De ce: Atipic pentru un grimdark, romanul lui Eames este și… umoristic. Parodiază subgenul chiar în timp ce îi aplică punct cu punct formulele, dar parodiază și mai tare prejudecățile despre formațiile rock și despre macho-ism sau orice cu „heroic” în titlu, în general. Este și o alternativă foarte lejeră (și mai superficială, ce-i drept) la universul jocurilor Witcher și cam la orice fantasy care se bazează pe vânători de monștri.
O lectură lejeră și amuzantă, dar într-un fundal clar grimdark și cu personaje anti-eroi în cel mai literal sens (au fost eroi, dar nu mai sunt decât niște penibili), poate fi o inițiere în grimdark lipsită de provocări prea… întunecate. Motiv din care e perfect pentru a deschide acest top, dar în nici un caz nu poate urca mai sus.
9. Imperiul fărâmițat de Mark Lawrence
Cartea: La nouă ani, Jorg Ancrath și-a văzut mama și fratele omorâți în fața lui. La treisprezece ani, conducea deja o bandă de delincvenți însetați de sânge. Până la cincisprezece ani, vrea sa ajungă rege… Jorg poate sa controleze și viii, și morții, dar, din toată lumea lui plină de haos, violență și coșmaruri, se teme de un singur lucru. Dacă vrea să se întoarcă la castelul tatălui său ca să revendice tronul, trebuie să se confrunte cu trădări, magie neagră și cea mai mare frică a lui. Va putea cineva atât de tânăr să-ți înfrângă dușmanii care au puteri dincolo de orice imaginație?
Autorul: Mark Lawrence s-a născut în Champagne-Urbana, Illinois (SUA), din părinți englezi, care au revenit in Anglia când fiul a împlinit un an. S-a întors în SUA după ce a obținut titlul de doctor în matematică de la Imperial College, unde a lucrat la multe proiecte, inclusiv programul Star Wars. Susține că, pentru că nu a avut niciodată ambiția de a deveni scriitor, a fost foarte surprins când, încercând să-și gasească un agent pentru o prima carte, propunerea lui a avut succes și s-a finalizat cu un contract de publicare. Prima lui trilogie, Imperiul Fărâmițat, a fost primită cu mare entuziasm în rândul cititorilor de fantasy. A urmat apoi încă o trilogie reușită, Red Queen’s War. În 2017 i-a apărut Red Sister, primul volum din seria The Book of the Ancestor. Mark Lawrence este căsătorit, are patru copii și locuiește în Bristol.
Mai multe despre el pe site-ul personal: https://www.marklawrence.buzz/
De ce: Mie personal nu mi-a plăcut nimic scris de Lawrence, pentru că suferă la unul dintre principiile esențiale ale grimdarkului: realism și credibilitate. Mi-a fost imposibil să iau în serios premisa unui puștan aristocrat căruia i se supun fără să crâcnească unii dintre cei mai oribili interlopi și nu-i taie gâtul la prima obrăznicie. Am avut o problemă și cu SF-ul strecurat nu prea subtil în fantasy. Acestea ar fi motivele pentru care nu-i mai sus.
Este totuși în top deoarece este probabil al doilea cel mai cunoscut reprezentant al curentului, după Abercrombie, iar ca recenzor este de departe cel mai activ, relevant și specializat în grimdark, fiind un fel de guru teoretician. Succesul său (inclusiv la publicul din România), garantat tocmai de bastardizarea cu YA și exagerările inerente acestui curent, nu-mi permite să îl ignor – cu atât mai mult cu cât stăm foarte prost la autori grimdark traduși pe aici.
8. The Vagrant de Peter Newman
Cartea: Bărbatul nu are alt nume decât Rătăcitorul. Nu are prieteni și nu vorbește. Străbate singur pustietățile unei lumi răvășite de războiul cel de pe urmă, fără nimic altceva decât o raniță, o sabie și un prunc. Merge spre îndepărtata Cetate de Aur, ultimul bastion al omenirii, pentru a le oferi arma care ar putea sfârși conflictul. Sabia-i plânge, întristată de stricăciunea care se scurge între lumi prin breșa care a frânt un imperiu etern și tânjind să lupte cu demonii.
Autorul: Britanicul Peter Newman este co-autor la podcastul premiat cu Hugo Tea and Jeopardy, unde și interpretează un personaj, Latimer. Romanul său de debut, The Vagrant, a fost publicat în 2o16 și a câștigat premiul David Gemmell Morningstar pentru cel mai bun debut. Trilogia a continuat cu The Malice și The Seven. A scris și pentru universul comun Wildcards, ca și pentru jocul MMO fantasy Albion Online.
Mai multe despre el pe site-ul personal: http://www.runpetewrite.com/
De ce: Proza lui Newman este poetică, melancolică și deprimantă – dar nu și lentă sau blândă, ci suprapusă unei intrigi pline de acțiune, viclenii, bătălii și răsturnări de situații, alianțe și loialități. Lumea este foarte originală și extrem de întunecată, cu unii dintre cei mai bizari, stranii, fascinanți și memorabili antagoniști (pe care nu poți să nu-i admiri), iar povestea matură, realistă și complexă, inclusiv cu relații foarte credibile între antagoniști (nu doar cu protagonistul) și extrem de multe nuanțe de amoral.
Și Newman poate fi o bună intrare în grimdark, datorită scriiturii cizelate, a includerii unor elemente de YA și a integrării foarte eficiente a unor tropi din alte curente literare (SF post-apocaliptic, quest fantasy, heroic fantasy), modernizate și reinterpretate. Din același motiv însă, nu poate fi mai sus în top, fiind tot un grimdark bastard.
7. Beyond Redemption de Michael R. Fletcher
Cartea: Credința dă formă lumii, conturează legile fizicii și ignoră complet adevărul. Ce cred masele… aceea este realitatea. Dar nebunia devine o armă, iar convingerea neabătută un scut. Iluziile produc zei noi, monstruoși. Violentă și întunecată, lumea este plină de Geisteskranken—bărbați și femei cu viziuni manifeste, care alterează realitate. Marele Preot Konig încearcă să aducă ordine în acest haos. Să definească el superstițiile credincioșilor, pentru ca religia lui să ajungă la punctul final: un băiat, Morgen, trebuie să-și încheie Ascensiunea și să devină zeu. Un zeu sub control. Dar sunt mulți cei care ar vrea să-l prindă în mreje pe viitorul zeu, inclusiv Doppelii Marelui Preot și un Înrobitor căruia nu-i rezistă nimeni. Și mai au planuri cu el și trei dintre cei mai periculoși oameni din lume: Spadasinul Suprem, un Kleptic asasin și probabil ultimul om normal.
Autorul: Michael R. Fletcher este un autor canadian (din Toronto) de science fiction și fantasy, pasionat de brînză pe grătar și whiskey. Își petrece zilele cu doze de cafeină ca substitut pentru sănătate mintală și preocupat de coregrafia musicalului său (Get Forked).
Mai multe despre el pe site-ul personal: http://michaelrfletcher.com/
De ce: Dacă grimdark-ul este caracterizat de atmosfera sumbră, amoralitate și anti-eroi, atunci, sincer, e greu de găsit un univers narativ mai sumbru, amoral și anti-eroic decât la Fletcher. Faptul că toți sunt complet nebuni (premisa esențială a poveștii) îi oferă libertatea de a crea de departe și cea mai bizară și originală lume fictivă, care-i conferă un caracter absolut memorabil întregii serii.
Foarte mulți cititori concluzionează (ca și mine) că Beyond Redemption are unul dintre cele mai tipice grimdark fundaluri narative posibile; nu este însă mai sus pentru că decorul are o doză bună (și niște tropi) de western, iar principiul că personajele trebuie să fie cât mai credibil construite este subminat de nebunia lor – toți sunt implicit excepționali, iar excepționalitatea la personaje nu e sănătoasă pentru un roman grimdark.
6. Blackwing de Ed McDonald
Cartea: Republica e pe cale de a fi anihilată, în pofida vigilenței Aripilor Negre (Galharrow’s Blackwings). Când tatuajul în formă de corb i se desprinde de pe braț și-i aduce un mesaj disperat, căpitanul Galharrow și o misterioasă aristocrată trebuie să investigheze moștenirea unui vrăjitor mort de mult. Dar în oraș se întinde o conspirație: trădători, creaturi înfometate după carne omenească și fantome din pustie încearcă să-i elimine; iar dacă ei nu descifrează paradoxul vrăjitorului, Regii din Adânc vor domni din nou și totul va fi pierdut.
Războiul cu Împărăția de la Răsărit s-a blocat într-un echilibru fragil de peste 80 de ani, după ce Nall a construit Mașinăria, o armă magică atât de puternică încât îi sperie chiar și pe Regii din Adânc. Folosirea ei a creat Pustia – un deșert plin de stafii și magie sălbatică, un No Man’s Land de frontieră. Însă pe când Galharrow investighează un fort, descoperă că incompetența se unește cu trădarea, iar la declanșarea unui asalt monstruos, Mașinăria nu mai pornește…O armie uriașă se pune în mișcare, iar Împărăția se pregătește să reia cucerirea Republicii.
Autorul: Ed McDonald este un scriitor britanic de fantasy, care trăiește în Londra. Scrie de obicei fantasy de acțiune, întunecat și rapid, cu personaje bine conturate. Este istoric medievalist și practicant activ de HEMA (Historical European Martial Arts) – adică știe în mod real să lupte cu spada. A debutat cu Blackwing, apoi a continuat trilogia cu Ravencry și Crowfall.
Mai multe despre el pe site-ul personal: https://edmcdonaldwriting.com/
De ce: Ca poveste, Blackwing este o carte extrem de greu de definit, din moment ce în prima sa parte este practic un western cu săbii, perfect comparabil cu fundalul din Turnul Întunecat al lui King – dacă acesta ar fi impregnat de efectele imprevizibile ale Zonei fraților Strugațki și străbătut de genul de monștri familiari lui Geralt de Rivia. În a doua parte devine un mystery thriller cu intrigi politice și comploturi, într-o atmosferă specifică gaslamp fantasy (adică începutul industrializării, dar încă pe fundamente feudale). Iar în totalitate este, în mai multe sensuri, simultan post-apocaliptic și… apocaliptic de-a dreptul.
Cu toate acestea, un lucru poate fi definit foarte clar: și fundalul, și personajele, și modul amoral (spre imoral) de funcționare a lumii fictive sunt toate 100% grimdark. Garantat, orice fan al subgenului o să fie complet captivat și fascinat și nu o să aibă nicio îndoială că citește un grimdark; ceea ce îl împiedică să se afle mai sus în top este melanjul narativ.
Mai multe în recenzie, aici – link
5. Grey Bastards de Jonathan French
Cartea: După ce jură credință frățiilor alcătuite doar din metiși (de orci cu oameni), foștii sclavi patrulează deșertul, călare pe mistreți uriași, crescuți special pentru război. Doar ei sunt scut între nobila, dar decadenta, Hispartha și triburile rătăcitoare de orci pur-sânge. Șacalul face parte dintre Bastarzii Cenușii, una dintre cele opt frății care supraviețuiesc în asprele Teritorii. Tânăr, viclean și ambițios, complotează să-l înlăture pe tot mai tiranicul fondator al grupării, ciumatul Făurar-în-Lut.
Pe Șacal îl sprijină Orz, un uriaș metis cu sânge mai mult de orc decât de om, și Adu’, singura femeie dintre ei. Când tulburătoarea apariție a unui vrăjitor străin coincide cu o trădare fără vinovați clari, toate planurile Șacalului se năruiesc. Se trezește împovărat cu o elfă captivă, a cărei simplă prezență îi afectează alianțele. Cum se apropie ritualul de sânge al Lunii Trădătoare, Șacalul trebuie să decidă cui îi este loial de fapt, dar și să-și găsească locul într-o lume care-i răsplătește doar pe cei mai nemiloși.
Autorul: Jonathan French este un scriitor american (din Atlanta), autorul seriilor fantasy Autumn’s Fall Saga și The Grey Bastards. Romanul său de debut, The Exiled Heir, a fost nominalizat la Best First Novel Georgia Author of the Year Awards în 2012. A doua carte, The Errantry of Bantam Flyn, a ajuns #6 în lista bestseller Kindle de Norse/Viking Fantasy. The Grey Bastards a fost descrisă drept “Sons of Anarchy…cu orci” și este cel mai mare succes al său la vânzări.
Mai multe despre el pe site-ul personal: http://www.jonathanfrenchbooks.com.
De ce: De data aceasta, cele mai grimdark sunt personajele, tipice jumate-ticăloși/jumate-simpatici, precum și povestea, încărcată de trădări și comploturi, lupte sângeroase și mafioșenii, dar și dilemele de loialitate pe mai multe niveluri (de la rasial la prieteni vs. binele general).
Extrem de grimdark este și lumea, un fel de Nord sălbatic veșnic în calea barbarilor (dar și a contrabandei și traficului de carne umană… ăăă, și orcă) – poate nu tocmai o coincidență, din moment ce cartea mi-a amintit de Conan Barbarul și este astfel un omagiu la adresa strămoșului grimdark, subgenul sword&sorcery. Pe scurt, 100% grimdark în personaje, intrigă și ticăloșie generalizată, dar cu o doză prea mare de oldie, care nu-i permite să se apropie de top 3.
4. A Land Fit for Heroes de Richard Morgan
Cartea: Se va ridica un lord al întunericului. Așa spune profeția care nu-i dă pace lui Ringil Eskiath—Gil, pe scurt—un mercenar retras, fost erou de război, al cărui cinism e depășit doar de iuțeala spadei sale. Gil nu mai ține legătura cu familia sa nobilă, dar când mama îi cere ajutorul în salvarea unei verișoare vândute ca sclavă, Gil pornește pe urmele ei. Realizează însă, foarte repede, că e vorba de mai mult decât soarta unei fete.
Vrăji întunecate se trezesc de jur împrejur. Oamenii șoptesc despre întoarcerea Aldrainilor, o rasă de demoni superbi ca aspect, dar cruzi și înfiorători. Gil și prietenii săi sunt tot ce mai stă în calea unei profeții care ar îneca lumea în sânge. Dar cu asemenea eroi, s-ar putea ca leacul să fie mai amar decât boala…
Autorul: Richard K Morgan este un scriitor britanic de science fiction și fantasy. Majoritatea cărților sale se petrec în viitor și au o doză de apocaliptic. A fost adesea criticat pentru intrigile extrem de întunecate, dar este și bine-cunoscut pentru priceperea de a combina SF-ul cu policierul. Cele mai notorii romane ale sale sunt Altered Carbon, Broken Angels, Woken Furies și trilogia A Land Fit for Heroes. Altered Carbon a fost și adaptat într-un serial de succes, de Netflix. Morgan este laureat al premiilor Arthur Clarke și Philip K. Dick. Pe lângă romane, a scris și scenariul pentru un cunoscut joc FPS, Crysis.
Mai multe despre el pe site-ul personal: https://www.richardkmorgan.com/
De ce: În primul rând, LFH chiar e primul pur grimdark din acest top: nu poate fi bănuit de ”corcire” cu absolut niciun alt subgen fantasy sau, mai grav, cu SF și respectă toate standardele obligatorii: protagoniști anti-eroi și mai degrabă ratați, antagonist empatizabil și complex, (a)moralitate complet gri, lume întunecată, decadentă și periculoasă, lupte și individuale (duel) și bătălii suficiente, corupție generalizată… e prezentă toată lista și ceva pe deasupra (adică scene de sex homosexual, ca să fiu mai precis – la fel de proaste ca și cele hetero din Omul Negru, deci nimic deosebit).
Acțiunea se derulează non-stop, răsturnările de situație surprind și șochează, personajele se schimbă de-a lungul trilogiei. Avem tot tacâmul grimdark și e bună nu doar pentru fanii de Morgan (însuși) sau de Abercrombie, cu care se aseamănă ca stil narativ, dar în unele privințe și pentru cei ai lui Geralt din Rivia (de altfel romanul începe efectiv cu Ringil într-o misiune de witcher – vânând un monstru într-un cimitir). Ce o ține totuși în afara topului 3 este faptul că… pur și simplu nu e destul de captivantă. Sau bună. E ok, dar nu cu adevărat memorabilă și în nici un caz la nivelul SF-urilor morganiene.
3. Minciunile lui Locke Lamora de Scott Lynch
Cartea: Viața unui orfan e dură – și adesea scurtă – în misteriosul oraș insular Camorr. Dar tânărul Locke Lamora scapă de moarte și sclavie și devine hoț, sub tutelajul unui talentat escroc. Lider al bandei de infractori cunoscuți drept Domnii Ticăloși, Locke ajunge rapid celebru și-l păcălește până și pe cel mai temut lider interlop. Dar în umbre bântuie cineva și mai ambițios, și mai ucigător. Confruntat cu o sângeroasă lovitură care amenință să-i distrugă tot ce-i e drag în viața lui de mercenar, Locke jură să-și înfrângă dușmanul cu propriile metode – sau să moară încercând.
Autorul: Născut în St. Paul, Minnesota (SUA), în 1978, ca fratele mai mare dintre trei copii, a trăit cam toată viața în Minneapolis; iar în prezent locuiește în Wisconsin. Minciunile lui Locke Lamora, primul său roman, a apărut în 2004, la Orion Books. Înainte de acest succes, trecuse prin toate meseriile imaginabile: picolo, spălător de vase, chelner, web designer, office manager, ajutor de bucătar și scriitor liber-profesionist.
În 2007, Minciunile lui Locke Lamora a fost finalist la premiile World Fantasy, iar în 2008 a câștigat premiul Sydney J. Bounds pentru cel mai bun debut, de la British Fantasy Society. Este căsătorit cu bine-cunoscuta scriitoare de SF Elizabeth Bear.
Mai multe despre el pe site-ul personal: http://www.scottlynch.us/index.html
De ce: Ca și la Morgan, Locke poate fi dată drept exemplu de arhetip grimdark fantasy: o lume mai coruptă și decadentă de atât ar fi greu de găsit (orașul se numește Camorr, în fond, o aluzie străvezie la Camorra), lipsa de moralitate e generalizată, personajele sunt niște ticăloși simpatici, atmosfera sumbră și periculoasă, twisturile hollywoodiene, ritmul ultra-rapid, iar viețile omenești cu valoare mai mică decât la orice alt autor din acest top.
De fapt, Locke merge cu un pas mai departe decât restul spre nihilism și nici măcar nu mai e despre foști mercenari și aristocrați ratați, ci se petrece în lumea interlopă. Genul de poveste care ar fi la fel de familiară și fanilor de heist-uri ca în Ocean 11 sau Lock, Stock and Two Smoking Barrels, dar și cititorilor de cyberpunk (sau punk în general, fiind chiar despre niște golani).
Din punctul meu de vedere nu e mai sus pentru că prezintă în paralel 2 linii narative (trecut și prezent), dintre care trecutul este, așa cum susțin destui, o bună alternativă la Numele Vântului de Rothfuss, dar prezentul e mai degrabă pac-zbang și cam atât. Firește, s-ar putea ca alți cititori să aprecieze exact pe dos, dar rămâne valabil că Locke e mai degrabă două cărți decât una, și încă destul de diferite.
2. The Grim Company de Luke Scull
Cartea: Diferența dintre un erou și un ucigaș constă în abilitatea de a-și justifica faptele. Dar a sosit Era Decăderii, în care nu mai există eroi…
Cu 500 de ani mai devreme, lumea a fost distrusă în războiul cu zeii. Ca să se elibereze de divinitățile care i-au creat, o cabală de magicieni s-a revoltat și a atacat Cerurile. Au câștigat, dar cu prețul unui cataclism care a declanșat Era Decăderii. În prezent, lumea se târăște mai departe spre finalul inevitabil. S-au ridicat orașe-stat distopice, fiecare condus de unul dintre Lorzii Magici care au luptat cu zeii. Corupți, aproape nemuritori și mult prea puternici, aceiași vrăjitori care au luptat cândva pentru libertate se ocupă cu războiul unul contra altuia, în timp ce populația de-abia supraviețuiește de pe o zi pe alta. Într-o astfel de lume blestemată se avântă Davarus Cole, un tânăr obsedat de eroism și aventuri, dornic să se remarce prin fapte mărețe. Așa că, într-o seară, confruntă autoritățile. Se trezește rapid expulzat din cetate și trimis într-o regiune care încă nu și-a revenit din cataclismul antic, unde cadavrele zeilor zac îngropate sub rocă, iar magia sălbatică se infiltrează în lume.
Autorul: Luke Scull s-a născut și trăiește la Bristol (Anglia). Este designer de jocuri RPG și a lucrat la mai multe serii celebre de la Ossian Studios și Bioware. Romanul său de debut, The Grim Company, a fost nominalizat la premiile David Gemmell Morningstar în 2014.
Mai multe despre el pe site-ul personal: http://www.lukescull.com/
De ce: Uciderea unui om nu este nobilă, vreun act de justiție sau eroism. E doar atât, un omor, ne spune Scull prin gura unui personaj – și cert această frază poate fi un excelent rezumat al conceptului de grimdark. Scull a fost uneori acuzat că l-a copiat pe Abercrombie, iar el s-a apărat precizând că a scris Grim Company înainte să-i citească romanele conaționalului (și aproape vecinului) său– iar pe mine sincer nici nu mă interesează adevărul, din moment ce îl consider singurul grimdark la fel de bun ca Prima Lege. De fapt, e atât de la fel, că pare o continuare și eu l-am citit cu plăcere pentru a vedea ce aventuri mai are Logen Nouă-Degete (aici Brodar Kayne, dar diferă doar numele, în rest ESTE Logen) într-o lume foarte similară celei abercrombiene. Ei bine, Scull nu numai că scrie grimdark fix la fel de bine ca Lord Grimdark, dar de fapt… e chiar mai grimdark decât el.
Abercrombie, deși considerat prototipul genului, păstrează în Prima Lege și niște elemente de quest fantasy și chiar niște tropi (semi-parodiați, ce-i drept) de high fantasy – dar la Scull nici vorbă. Grimdark 100%. Barbari, asasini, dependenți de droguri, mutilări, violuri, crime, arderi pe rug, torturi, masacre, genocid, gulag, trădări abjecte, morți din senin, protagoniști mai antipatici decât antagoniștii, noroi, rahat, sânge, tuberculoză… lista poate continua și cert Scull nu scrie pentru cei iute leșinabili sau ofensabili. Mie mi s-a părut cel mai grimdark roman posibil și nu e pe locul 1 tocmai din acest motiv: e atât de dur încât nu e accesibil nici măcar unui public limitat, cum și-așa are subgenul, ci doar celor mai hardcore dintre fanii grimdark.
Mai multe în recenzie, aici – link
1. Prima Lege de Joe Abercrombie
Cartea: Pe vremuri campion, acum un fel de monstru, Glokta este prizonier într-un corp bolnav. Nobilul Jezal trăiește bine, pentru că trișează la jocul de cărți. Logen, poreclit Sângerosul Nouă, vrea să-și lase în urmă trecutul întunecat, în care și-a văzut familia ucisă, dar nu poate scăpa de lupte. Bayaz, Întâiul dintre Magi, plănuiește o călătorie dincolo de lumea cunoscută, în scopuri numai de el știute, iar din pricina sa Glotka, Jezal și Logen vor avea o viață și mai grea…
Secrete străvechi ies la iveală, bătălii sângeroase aduc victorii și înfrângeri. Adversarii neînduplecați au parte de iertare, dar numai după ce sunt tratați fără indurare. Cum să aperi un oraș înconjurat de dușmani și plin de trădători, când nu ai încredere în aliați, iar înaintașii au dispărut fără urma? Cu aceasta situație-limită se confruntă Glokta. Un grup de aventurieri condus de Bayaz trebuie să se achite de o misiune periculoasă, iar cea mai vânată femeie din Sud, cel mai temut bărbat din Nord și cel mai egoist băiat din Uniune fac o alianță ucigătoare și poate că au totuși o șansă de a salva omenirea.
Autorul: Joe Abercrombie (n. 31 decembrie 1974) este un scriitor britanic de fantasy și editor de film. S-a născut în Lancaster, Anglia. Studiile și le-a făcut la Royal Grammar School și Manchester University, unde a urmat cursurile de psihologie. Abercrombie a lucrat ca producător de televiziune, înainte de a deveni editor de film, liber profesionist. În timpul unei pauze între proiecte, a început să scrie Tăișul sabiei în 2002, carte pe care a finalizat-o în 2004.
În 2006, ea a apărut la editura Gollancz, fiind urmată de alte două cărți din trilogia Prima Lege, Fără îndurare și Puterea armelor. La începutul anului 2008, Abercrombie a fost unul dintre cei care au contribuit la seria BBC Worlds of Fantasy, alături de Michael Moorcock, Terry Pratchett și China Miéville. În 2009, a publicat romanul Dulce răzbunare, a cărui acțiune se petrece în universul Primei Legi, dar este un roman de sine stătător. Au urmat Eroii și Red Country, care aparțin tot aceluiași univers. Abercrombie trăiește în Bath, Somerset, cu soția si cei trei copii.
Mai multe despre el pe site-ul personal: https://joeabercrombie.com/
De ce: În primul rând, când spui grimdark, spui Abercrombie. Scurt, cert, clar și fără îndoială. În al doilea rând, scrie carte după carte și serie după serie și… toate sunt bune. Nu coboară garda deloc – despre câți autori putem spune acest lucru? De exemplu, nu despre Richard Morgan, cu siguranță… sau despre Anthony Ryan, dar deja e alt subgen, cu altă discuție.
Revenind, Abercrombie nu este cel mai grim (ar fi Scull), cel mai dark (ar fi McDonald), cel mai provocator (ar fi Morgan) și nici măcar cel mai amoral (ar fi Lynch). Este însă cel mai bun pentru că, mai ales în Prima Lege, reușește să ofere echilibru perfect, într-un subgen prin definiție dezechilibrat. În mod extraordinar, la el sunt balansate fix cât trebuie elementele mature cu cele mai imature, scenele dure cu scenele mai tolerabile, trăirile și sentimentele personajelor pe toată scala bine/rău, luptele cu părțile pașnice, războiul și aventurile cu politica, „prea-prea”-ul cu elemente de fantasy mai cuminte/clasic și tot așa.
Până la urmă, chiar și personajele în sine, fiecare ca individ, este un echilibru precar, dar funcțional, dintr-o multitudine de înclinații și pasiuni – iar esența grimdark-ului nu este nici fundalul, nici povestea, ci modul în care sunt create personaje perfect credibile și realiste. Abercrombie a înțeles acest lucru și de aceea are de departe cele mai memorabile personaje și cei mai ”nu poți să nu-i îndrăgești” ticăloși, așa că… ce ar mai fi de spus? Dacă iubești grimdark-ul, iubești cărțile lui Abercrombie; și invers – nu e posibil să-l citești pe Abercrombie fără să fii definitiv corupt la cel mai spurcat subgen de fantasy…
Mai multe în recenzii, aici – link (Eroii) și aici – link (Prima Lege)
Blogul de SeFe 