Probabil cel mai spectaculos fenomen fantasy al ultimelor 2 decenii (după GoT), universul WITCHER a cucerit totodată cititorii seriei de cărți scrise de Andrzej Sapkowski (în română la Nemira, aici), gamerii seriei de jocuri a polonezilor de la CD Projekt Red și telespectatorii serialului Netflix. Motiv din care l-am și inclus deja în Top 10 badass, Top 10 serii fantasy pentru războinici și Top 10 jocuri (dark) SF și fantasy.
Știți, desigur, că eroul respectivului univers este Geralt de Rivia, cunoscut și drept „Măcelarul din Blaviken” sau „Lupul Alb” și faimos drept vânător de monștri – fie ei fiare sau oameni. Din calitate de wiedzmin (witcher), Geralt acceptă contracte (și recompense) ale celor terorizați de creaturi pe care nimeni altcineva nu are curaj să le înfrunte și se avântă în cele mai înfiorătoare locuri. Sigur pe el și pe măiestria cu care-și folosește cele două săbii, una de oțel, pentru oameni, alta de argint, pentru monștri. Dar cam ce monștri? Păi să vedem câțiva dintre ei!
Alpele
În universul Witcher, alpii (mai frecvent alpele) sunt un fel de vampiri cu forma de femei goale și… cam solzoase. În inspirația lor originală, adică folclorul germanic, alpii sunt de fapt un fel de versiune malefică și degenerată de elfi, iar tradițional alpii sunt de sex masculin (versiunea feminină fiind o „mara” – Nachtmahr în germană). Alpii își atacă victimele noaptea, când le alterează visele și le transformă în coșmaruri îngrozitoare (în germană, „coșmar” se spune „Alptraum”, adică efectiv „vis cu alpi”).
Când atacă, alpii se așează pe pieptul victimei și devin tot mai grei, până când aceasta se sufocă sau se trezește. Lipsite de suflare, victimele nu se pot mișca și nu pot striga, așa că trebuie să aștepte, terorizate, până pleacă alpul (în psihiatria actuală acestea sunt simptome cunoscute, pentru o afecțiune reală, paralizia în timpul somnului).
Dincolo de aceste atacuri coșmarești (un fel de versiune deloc erotică a Zburătorului nostru, aș zice), alpii sunt cunoscuți și drept farsori răutăcioși. Se distrează acrind laptele, murdărind scutecele bebelușilor cu rahat și ucigând animalele domestice. Cât despre victimele masculine… alpii îi mușcă de sfârcuri și le sug sângele; în timp ce mamelor le fură, tot de la sân, laptele.
Leșenii
În Witcher, leșenul este o monstruozitate uriașă, alcătuită din rădăcini îmbârligate, care bântuie prin codrii cei mai străvechi și deși, pentru a-i apăra de intruși. Când atacă sunt capabili să manipuleze natura, controlând de la distanță rădăcini și crengi.
Leșenii există în cam aceeași formă în folclorul slav, unde se numesc leszy. Dacă în Witcher sunt automat ostili, dar cumva niște protectori „ecologiști” îndreptățiți, în legende sunt ceva mai vicleni și puși pe rele, pentru că fură copii și îndrumă greșit călătorii, pentru a-i rătăci prin pădure. Definitiv.
Ca aspect, în mitologia slavă leszy arată pur și simplu ca un pădurar când sunt văzuți de oameni, și doar singuri în natură se fac înalți ca brazii sau mici cât firul ierbii. În Witcher, vizual sunt inspirați de fapt din mitologia amerindiană, mai exact din wendigo, un spirit al pădurii din poveștile tribului algonquin (Canada). Wendigo pot lua multe forme, dar de obicei sunt umanoizi cu multiple coarne de cerb sau cap animalic în întregime. Și wendigo, la fel ca și leszy, sunt păzitori ai pădurii și deseori ucigători.
Ielele amiezii
Un inamic extrem de versatil și periculos în jocurile Witcher, ielele amiezii sunt inspirate din folclorul polonez, unde Poludnica, adică Doamna (Amiezii) apare în zilele toride de vară, deghizată sub forma unui nor de praf, care prinde țăranii pe câmp și-i amețește și sufocă (mai ales pe copii).
Când ia formă umană, este o femeie (de obicei codană, uneori babă), îmbrăcată în ie albă și întotdeauna înarmată cu o coasă ori seceră. În realitate, este pur și simplu personificarea insolației, un pericol real pentru țăranii medievali și care are exact simptomele atribuite Doamnei Amiezii.
Drekavacii (pricolicii)
Cel mai faimos quest dintr-un joc fantasy este, foarte probabil, Baronul Roșu din Witcher 3 – pe bună dreptate, fiind spectaculos de bun ca poveste. Iar acolo apare un monstru tragic, inspirat simultan din mitologia slavă și cea scandinavă (în cea românească, ființa fantastică cea mai apropiată ar fi pricoliciul, motiv din care am tradus astfel, deși nu e complet similar).
În Witcher, un pricolici este un nemort grotesc provenit dintr-un avorton îngropat fără să fie botezat, motiv din care nu-și poate găsi liniștea. Noaptea, pricolicii atacă femeile însărcinate ca să le sugă vigoarea, îmbolnăvindu-le astfel feții. Când e suficient de slăbită mama, o atacă fatal și-i suge tot sângele, și ei și fătului.
Ca inspirație, în mitologia nordică există mylingii, stafii de copii nebotezați și abandonați de părinți în ghearele foamei. Mylingii au obiceiul să sară în spatele călătorilor singuratici, cerându-le să-i ducă la cimitir și să le ofere o înmormântare cum se cuvine. Pe măsură ce se apropie de țintirim, mylingul devine tot mai greu, așa că cel care îl cară nu mai poate ajunge la destinația promisă. Furioasă, creatura îl omoară.
În mitologia slavă există drekavacii, cuvânt care s-ar traduce drept urlătorii. Nu sunt la fel de periculoși ca varianta scandinavă și nu omoară pe nimeni, dar noaptea urlă înfiorător, spre teroarea țăranilor închiși prin case.
Succubii (rusalcele)
În universul Witcher, femelele succubus sunt inspirate vizual mai degrabă din faunul mitologiei greco-romane. Acolo, un faun este o creatură jumătate flăcău, jumătate țap, cu o pereche de coarne pe cap. Conceptul se confundă parțial cu cel de satir, însoțitorii veșnic în erecție ai zeului Dionis.
Pe de altă parte, în mitologie succubi (zâne rele?) sunt descrise pur și simplu ca femei excepțional de frumoase, nu chiar atât de frecvent și… copitate. În variantele folclorice mai târzii, ele sunt frumoase și atrăgătoare doar de la distanță, dar de aproape au gheare și cozi, iar în actul sexual… te îngheață. Nu și în joc, fiind unul dintre puținele feluri de monștri pe care Geralt nu le ucide, ci le… hm, îmbrățișează. Cu multă pasiune.
După mine, conceptul mitologic slav cel mai apropiat versiunii de succubus din Witcher este rusalka, un tip de zână etern tânără, care trăiește pe lângă râuri și lacuri. Deși superbă, rusalka este de fapt ostilă oamenilor: atrage și seduce bărbați, pe care apoi îi omoară prin înec, în timp ce râde în hohote. Provine din sufletele de fete tinere care au fost ucise violent pe mal.
Silvanii (spiritele pădurii)
Cu toate că vizual sylvanul din serial și cel din joc arată destul de diferit, ambii sunt hibrizi om-țap. Ca aspect, au preluat elemente din fauni și satiri, dar conceptual diferă de versiunile sexualizate care au dus în universul Witcher la succubi.
Firește, în imaginarul european hibrizii om-țap sunt frecvenți, de la Satan la Baphomet, dar aici inspirația cea mai evidentă este zeul grec Pan (stăpânul faunilor, de fapt). Iar dacă aceștia și versiunea dionisiacă, satirii, erau puși pe sex și bețivăneală, Pan (și sylvanul) este mult mai complex și mai degrabă o expresie a fertilității și a echilibrului om-natură. De aceea, sylvanul din Witcher este o entitate la granița dintre natural și supranatural, care protejează lanurile și pășunile, dar la schimb cu ofrande și complimente.
Spre deosebire de Pan, asociat cu muzica, arta improvizată și sălbăticia, sylvanul este mai degrabă o expresie a șmecheriei și a târgurilor înșelătoare, dar și o creatură fantastică pe cale de dispariție, din cauza uitării de către oameni a căilor străvechi.
Muma ciumei
În joc, muma ciumei (plague maiden) arată oarecum asemănător ielelor amiezii, dar cu un aspect și mai dezgustător: de cadavru în stadiu avansat de descompunere și purtător de boli. În joc este și sursa unui alt quest absolut memorabil, simultan tragic și revoltător.
Ideea este inspirată din folclorul scandinav, unde există un tip de creatură numită Pesta. Aceasta arată ca o femeie bătrână, îmbrăcată în negru și purtătoare de boli, precum cele care au pustiit Europa medievală – mai ales Ciuma Neagră (1346-1353). Pandemia respectivă a ucis o treime din danezi și jumătate dintre norvegieni, așa că nu-i de mirare că a a fost personalizată în legendele nordice.
Despre Pesta se spune că umblă din sat în sat, aducându-le blestemul ciumei. Dacă baba îmbrăcată în negru poartă pe umăr o grapă, vor muri doar o parte din săteni, dar dacă are o mătură, nu o să scape nimeni.
Kikimora
Cu toate că monstrul kikimora este foarte vizibil în toate cele 3 expresii ale universului Witcher (serialul chiar începe cu o scenă în care Geralt înfruntă una într-o mlaștină) și este și un concept de bază al mitologiei slave, cele două forme nu sunt tocmai identice.
La toate popoarele slave din Europa de Est, kikimorele sunt spirite feminine care bântuie case. Uneori par tinere, alteori bătrâne, dar întotdeauna sunt femei diforme, scheletice și îmbrăcate în zdrențe (zgripțuroaice). Uneori ajută, dar mai frecvent creează probleme și alteori sunt de-a dreptul periculoase. Semne că o locuință a fost „infestată” de kikimore sunt zgomote de zgrepțănit pe sub podea sau zdrăngănit nocturn al oalelor de pe sobă. Numele provine din finlandeză, unde „kikke mörkö” se traduce drept sperietoare (nu cea de ciori, ci o ființă care te sperie).
În jocuri și serial, însă, kikimora este un monstru asemănător unui fel de păianjen uriaș (mai umanizat la TV și mai insectoid în joc), care se ascunde prin mlaștini și atacă oamenii pentru a-i devora cu gura sa plină de nenumărați colți ascuțiți. Există totuși o inspirație în mitologia slavă și pentru această formă, deși mai rară (doar la ruși): kikimorele sclave ale Babei Yaga (Baba Cloanța la noi), care în pădure iau forme contorsionate, cu mâini foarte lungi și subțiri și picioare de pasăre (cu gheare). Iar partea cu mlaștina provine de la altă variantă locală de kikimore, care trăiesc în smârcuri și sunt soațele leșenilor ( leszy de mai sus).
Dopplerii
În lumea Witcher, asasinul suprem este dopplerul, o creatură cameleon, care poate lua forma (și prelua amintirile) oricui dorește. Complet malefici în serial și mult mai nuanțați în carte și jocuri (unde unul poate fi considerat cel puțin aliat mai degrabă tragic, dacă nu chiar prieten), dopplerii sunt evident inspirați din mitul german al doppelgänger-ului.
Conceptul că unii oameni au dubluri malefice este străvechi: încă din mitologia egipteană se credea că una dintre formele de suflet (ei aveau mai multe), mai exact ka, putea fi interpretat ca o dublură spirituală a persoanei și „simțea” aceleași experiențe și amintiri ca și versiunea trupească. În folclorul finlandez, un etiäinen era o dublură a unei persoane, care-l proteja prin a face ea prima lucrurile periculoase, declanșând astfel ghinionul, pentru a proteja originalul. La irlandezi există ideea de fetch, tot o dublură, dar care, spre deosebire de protectorul finlandez, este aducător de rele: când îl vezi, e semn că ești sortit pieirii.
Termenul cel mai cunoscut, doppelgänger, s-a răspândit din folclorul german (destul de târziu, din anii 1700), unde desemnează un geamăn malefic, entitate paranormală care umblă independent prin lume, dar, dacă te întâlnești întâmplător cu el, îți aduce nenorociri în viață.
Strigoaica
În universul Witcher, o striga este o fiară care a luat naștere dintr-un făt nenăscut, dar care nu a pierit la moartea mamei, ci a tot crescut și a devenit tot mai malefic. Noaptea iese din cripta mamei pentru a ataca, după care se întoarce înainte de răsărit, ca să se ascundă.
Termenul striga este într-adevăr foarte răspândit în Europa de Est, dar forma din Witcher este un amestec din mai multe creaturi diferite. Cuvintele strzyga, shtriga și strigoi / strigoaică sunt forme regionale pentru același concept, un spirit demonic și vampiric. La polonezi, stzryga este mai degrabă o fantomă (apect spectral, nu corporal) – forma predominantă și la noi, de altfel, deși mai rar este și monstru tangibil și devine vampir propriu-zis. De altfel, forma de eradicare a unei striga este cea binecunoscută și din Dracula (încă aplicată pe la noi, de altfel, cum mai reiese prin presă): trebuie imobilizată, infipt un țăruș în inimă și tăiat capul (ca să nu-și mai vadă calea de ieșire din criptă).
Versiunea din Witcher a preluat elemente și din alte creaturi: poroneicul slav și mylingul scandinav. Despre mylingi am scris mai sus, iar poroneicii sunt demoni proveniți din avortoni nebotezați, care bântuie casele unde ar fi trebuit să trăiască și viețile celor care le-ar fi fost familie dacă s-ar fi născut.
alte diverse articole bloguldesefe.ro, conexe universului Witcher – aici
surse: rockpapershotgun.com, time.com, mythus.fandom.com, tor.com
imaginea reprezentativă: poster Witcher 3 Wild Hunt, preluat de pe wallpaperup.com
Blogul de SeFe 