Deși în prezent fantasy-ul este deja dominat de autoare și cititoare de sex feminin, situația nu a stat întotdeauna așa; iar în SF nu mai vorbim – a început recent să se extindă un adevărat val de scriitoare (la cititori statistic tot bărbații domină consistent, conform studiilor), dar genul încă este mai degrabă unul masculin în teme și abordare. Nu o să intru în detaliile „de ce”-urilor și ale „e mai bine, mai rău sau doar diferit”, fiindcă nuanțele-s numeroase și pasiunile puternice, dar un lucru este cert și clar: din cauza masculinizării genului, majoritatea personajelor feminine NU au fost credibile și, frecvent, încă nu sunt credibile.
În două sensuri, cumva contrare:
(1) în trecut, erau simplificate (și ca personaje și ca… minte și capacitate de inițiativă), cu rolul limitat de a sprijini conturarea și arcul narativ al protagonistului bărbat și cam atât; două exemple negative care îmi vin imediat în minte sunt secretara prostuță și iute-oftăcioasă-după-șefu‘ din Substituirea de Heinlein (altfel o carte foarte bună, o găsiți la Paladin aici și aveți o recenzie aici), sau Teela Brown din Lumea Inelară de Niven (tot la Paladin, aici – mie nu mi-a plăcut nici cartea în ansamblu, deci fără recenzie), care e de-a dreptul idioată, mă scuzați de exprimare, și despre care protagonistul masculin, Louis Wu, recunoaște fățiș că a luat-o în expediție fiindcă altfel își viola colegii extratereștri (deci e evident cam ce scop, că rol e mult zis, are puștoaica pentru moșul în vârstă de 200 de ani).
(2) în prezent, avem o invazie de femei „cu atitudine”, care în realitate sunt, mai ales la autorii masculini, doar personaje bărbați cu nume feminin. Sunt agresive, „ale dracu’”, pline de inițiative care de fapt denotă exces de testosteron și tot așa. Sincer, mi s-ar fi părut antipatice personajele și dacă erau 100% bărbați asumați, d-apoi așa, luăm rața, o vopsim și zicem că-i lebădă. În fond, dacă o femeie trebuie să fie macho ca să merite băgată în seamă, nu am înaintat deloc spre idealul de „diferiți dar egali”.
Și atunci care e soluția literară corectă? Eu aș zice că personajele feminine care sunt credibile și ca personaj în poziția socială descrisă (nu de puține ori una tradițional masculină), dar și ca femeie, cu punctele tari și vulnerabilitățile feminine.
Care confruntă provocările poziției respective cu setul de calități (și slăbiciuni) pe care le dețin femeile, iar bărbații nu; de exemplu, empatia și atenția la detalii, precauția și negocierea, mila și spiritul de sacrificiu de „zi cu zi”, complet diferite de valorile „eroice” bărbătești precum bravura, inițiativa „sub foc”, sinceritatea brută sau spiritul de sacrificiu „o dată pentru totdeauna”.
Personajele care, în rezumat, nu sunt doar „bărbați cu fustă”, că atunci nu am rezolvat nimic – mai bine-i lăsam bărbați și scuteam o găleată de ipocrizie. Așa că hai să vedem 10 exemple de „Așa da!”
10. CARDENIA WU (ÎMPĂRAX GRAYLAND a II-a)
Cartea: Prăbușirea imperiului de John Scalzi (în română la ed. Nemira), o recenzie pe larg aici (la a doua carte din serie)
Cine: Cardenia Wu este o fată cât se poate de obișnuită, cam tocilară, stângace și, cel puțin în particular, mai degrabă timidă. De-abia a terminat facultatea și se trezește, printr-o neașteptată complicație dinastică și ereditară… Împărax Grayland a II-a, lider cam fără voie al întregii omeniri răspândite pe toate planetele Interdependenței. În cel mai nepotrivit moment din ultimele milenii, tocmai când începe să se ducă totul pe apa sâmbetei.
Grayland a II-a este unul dintre cele mai credibile personaje feminine din SF pentru că ne prezintă, foarte realist, cât de inadecvați sunt indivizii, chiar și cei mai inteligenți și simpatici, pentru funcțiile care reunesc autoritatea supremă de stat și religioasă. Fiindcă, să fim serioși, niciun împărat din istorie (sau împărăteasă) nu s-a ridicat vreodată complet la nivelul așteptărilor; nici nu ar avea cum, iar la cei despre care am rămas cu această impresie trebuie să-i mulțumim propagandei cronicarilor subiectivi și a bisericilor deloc dezinteresate.
Întâmplător, Cardenia este și mai nepotrivită pentru post decât mulți alții, în primul rând fiindcă nu a crescut drept aristocrată și moștenitoare, iar în al doilea rând… fiindcă este femeie. Într-un viitor în care femeile chiar ocupă posturi de importanță enormă, conduc imperii, case nobiliare, corporații, biserici și flote, dar tot mai au de demonstrat „că pot” – subînțeles este tot că de principiu ar trebui să dea greș. Tocmai de aceea, toată lumea o subestimează și încearcă fie s-o manipuleze, fie s-o dea la o parte, fie s-o păcălească. Numai că tânara împărax, pe cât de stingheră și ezitantă este în realitate, pe atât de surprinzătoare reușește să fie când își pune „masca” imperială.
9. CIRCE
Cartea: Circe de Madeline Miller (în română la ed. Paladin)
Cine: În mod surprinzător, deși un personaj divin (din mitologia greacă), Circe este perfect credibilă tocmai prin umanitatea sa – fără a altera deloc esența legendei, doar privită din noi și suprinzătoare unghiuri. O dovadă de excepțională măiestrie a scriitoarei Madeline Miller, care scrie cu o atât de captivantă naturalețe despre lucruri, în fond, deloc naturale (pentru că sunt supranaturale), încât sper sincer că Paladin va publica și celălalt roman similar al său, Cântul lui Ahile (a apărut deja la Polirom în 2013, dar nu se mai găsește).
Revenind la Circe, o să folosesc pentru a treia oară cuvântul „natural”, pentru că aceasta este și esența personajului, și a modului în care își formează personalitatea,și sursa puterilor sale cât se poate de credibil reconstruite narativ – înțelegerea și valorizarea plantelor și animalelor, deci a naturii. În contrast cu lumea oamenilor și zeilor antropomorfici, care este (în carte) și era (în Grecia antică) una a bărbaților. Nu doar atât, ci una a bărbaților care luau cu forța tot ce își doreau: de la aur și pământ, la femei (zeițe, în acest caz). O cultură a agresiunii masculine și, frecvent, efectiv a violului.
Tocmai aici este extrem de credibilă povestea Circei: ne descrie foarte bine și suferința provocată de deciziile și faptele imperative ale unor puternici bărbați (zei) sau alții, dar și a celor care o iubesc (însă tot îi iau ceva, smulg), și ne descrie foarte bine care ar putea fi modalitățile de a gestiona o asemenea viață crudă și de a supraviețui la atâta nedreptate. Care ar fi mecanismele psihologice pentru a regăsi un oarecare echilibru și de a edifica treptat o putere interioară, bazată pe inteligență, viclenie, răbdare și învățare. Dar, la fel de bine, și cele de găsire dacă nu a dreptății, măcar a răzbunării (și acolo într-un echilibru între faptă și răsplată).
8. CERSEI LANNISTER
Cartea: seria Gheață și Foc de George R.R. Martin (în română la ed. Nemira)
Cine: Pentru un ciclu fantasy scris de un bărbat, Gheață și Foc este surprinzător de bogat în personaje feminine puternice și complexe, mai numeroase și mai relevante în poveste decât cele masculine. Cititorii o aleg pe una dintre ele în funcție de propriile minți și suflete, dar și de vârstă: sunt convins că cei mai tineri o vor pune aici pe Arya și cei de 20-30 de ani pe Daenerys, dar pentru cei/cele care se apropie de 40 sau au trecut acest prag și s-au cam lămurit cum merg treburile de fapt, sumbra realitate este că adevărata dură credibilă este Cersei.
Regina crudă, arogantă, ahtiată după putere, nemiloasă și brutală sau seducătoare după nevoie, dar și complet dedicată Leului Lannister, gloriei clanului și măririi copiilor săi și, în multe sensuri, restaurării unui stat puternic, centralizat și eficient. Compusă în general din nuanțe întunecate sau cel puțin gri, dar nu numai, Cersei este o dură capabilă de orice pentru a-și atinge scopurile și pentru a se ridica deasupra unei lumi dominate de bărbați – trebuie să recunoaștem că, dincolo de sete de putere, pentru aceasta are nevoie și de o incredibilă putere interioară și de spirit de luptă.
Pe care le deține cu vârf și îndesat și le folosește într-un mod realist: ”Power is power!” ne spune ea într-una dintre cele mai ”badass” replici imaginabile – și are dreptate…
7. CITHRIN BEL SARCOUR
Cartea: Calea Dragonului de Daniel Abraham (în română la ed. Paladin); o recenzie pe larg aici
Cine: Ca și Martin în ASOIAF, Abraham construiește și el, în seria sa de 5 cărți, o lume extinsă, complexă, plină de intrigi politice și răvășită de-un război care înghite regat după regat, tot mai afundat în fanatism, aici nu feudal, ci religios, rasist și naționalist. Iar multe dintre perspectivele (POV) prin care vedem extinderea catastrofală a Răului și eforturile individuale de a-l înfrunta aparțin unor femei.
Numai că nu numai din rândul nobilimii (deși o avem foarte bine construită astfel pe mama și soția prinsă între loialități complet diferite, Clara Kalliam) ci și cel al… băncilor. Prin capacitatea lor de planificare și atenție la detalii, femeile sunt mult mai buni bancheri decât se vede la prima vedere, iar în D&C avem chiar mai multe dintre ele drept finanțiste fără ezitări, dar nu neapărat și fără scrupule.
Principalul personaj feminin este Cithrin bel Sarcour, o tânără ucenică dintr-o bancă gen Medici, care printr-un complex de împrejurări ajunge să crească în putere (ca impostoare) și să se trezească în mijlocul unor evenimente îngrozitoare (și în confruntare cu un fel de Führer ajuns în vârful lumii mai degrabă fără voie și, în sine, un personaj în același timp negativ și tragic). Deși ea-i adolescentă, Calea Dragonului nu este deloc YA – de altfel nici nu ajunge vreo prințesă, ci… cămătar.
Puștoaica Cithrin nu a fost o alegere facilă pentru atras un anumit public, ci una foarte inteligentă, deoarece în momente cheie ea ia niște decizii pe care mintea unui băiat de vârsta ei, sau a unei femei mai mature, le-ar gândi altfel. Dar care, perfect potrivite pentru felul în care ar gândi o fată la acea vârstă, sunt exact cele necesare pentru ca arcul ei narativ să se conexeze cu altele și să conducă la o poveste și captivantă, și credibilă.
6. MELANIE
Cartea: Fata cu toate darurile de M.R. Carey (în română la ed. Nemira, aici)
Cine: La prima vedere, Melanie este doar o fetiță orfană de 10 ani, care-și dorește să fie acceptată și caută iubirea și aprobarea singurei persoane surogat matern, domnișoara (profesoară) Justineau.
Numai că Melanie este de fapt mult mai mult de atât și ascunde în ea niște daruri, unele infernale, oribile, pe care nu și le-ar dori nimeni. Iar ea, un copil firav și fizic (ce-i drept că doar o parte din timp) și mai ales sufletește, reușește să le confrunte cu mai mult curaj decât adulții care o înconjoară și să reziste la lipsa lor de compasiune (și chiar ură pe care nu a făcut nimic s-o merite). Dacă nici aceasta nu este duritate, să fii mică, legată, extrem de vulnerabilă și totuși să găsești tăria de a rezista și a nu te pierde, atunci nu știu ce-i…
Pe deasupra, nemernicia oamenilor față de ea nici măcar nu-i cea mai rea presiune asupra sa (în fond, ea însăși nu e chiar om); altceva, mult mai sălbatic, la un nivel mai primordial, încearcă să o stăpânească, însă firea ei este atât de oțelită încât reușește să-și controleze demonii. Melanie are de luat o decizie incredibil de grea și face o alegere dincolo de orice moralitate, o hotărâre surprinzătoare și foarte, foarte dificil de ales.
Iar acea alegere, chiar dacă nu va fi pe placul multor cititori, a fost cât se poate de credibilă…
5. BARU CORMORAN
Cartea: Trădătoarea Baru Cormoran de Seth Dickinson (în română la ed. Paladin); o recenzie pe larg aici
Cine: ”Trădătoarea Baru Cormoran” este (și cartea și personajul) complet imprevizibilă. Baru are propriile sale fidelități, doar că acestea nu sunt deloc evidente și înșală pe toată lumea, inclusiv pe cititor, în mod repetat. Poate că uneori și pe ea însăși – nu va fi întotdeauna clar dacă Baru a creat unele evenimente sau evenimentele au creat-o pe Baru.
În mod ironic, deși personaj principal, este printre cele mai vag conturate din carte. Nu însă din vreo slăbiciune auctorială, ci pentru că Baru a fost dezrădăcinată dintr-o cultură, crescută în alta și apoi aruncată într-o a treia – astfel că nu îi este foarte clar cine ESTE Baru Cormoran și descoperă treptat.
Cine e rău? Cine e bun? Baru se străduiește să ajungă pe cont propriu la o concluzie, în plin război civil și revoluție, unde pentru toți e doar un instrument util; așa că se va confrunta, singură și fără niciun sprijin, cu dileme morale și etice – fără vreo soluție mulțumitoare.
Baru înfruntă singură haosul nu prin pasiune, curaj sau impetuozitate, ci printr-o abordare matematică, pe termen foarte lung și la o scară extrem de mare. De fapt, datorită dezrădăcinării sale de tot și toate, Baru este mai degrabă o sociopată – nu are foarte multă empatie și, chiar și atunci când ajunge să aibă sentimente față de unele personaje, nu în funcție de ele își ia deciziile. Cu toate că acest fapt duce la o imposibilitate a cititorului de a se identifica direct cu ea, este o soluție perfectă a autorului de a furniza o privire obiectivă, ”rece”, asupra unui conflict derulat simultan în mai multe planuri și regiuni, cu implicații globale.
Iar în centrul uraganului de sânge și foc, o femeie lipsită de prieteni, care înțelege că, într-o lume nebună și nemiloasă, poți supraviețui doar fiind și mai nebună, și mai nemiloasă…
4. DOAMNA JESSICA (ATREIDES)
Cartea: Dune de Frank Herbert (în română la ed. Nemira)
Cine: Dacă majoritatea femeilor (și fetelor) din acest top sunt remarcabile și credibile pe linia conceptului modern al feminității, Doamna Jessica ne prezintă foarte clar ce înseamnă tăria de caracter (dar și vulnerabilitățile) într-o ipostază mai tradițională. Într-o societate conservatoare (chiar neo-medievală în Dune), iar după episodul Trump, de exemplu, sau Erdogan mai aproape de noi, ne-am lămurit nu mai e deloc exclusă sumbra perspectivă a unei reveniri la astfel de societăți chiar și în lumea care se consideră civilizată.
Într-o asemenea cultură, rolul femeii este de mamă, soție, iar în cazul particular al Doamnei Jessica și de vector genetic (ca să nu spun de-a dreptul născătoare). Iar ea reușește foarte bine să captureze, ca personaj, și aspectele negative ale acestor roluri, cu toate dificultățile și limitările impuse de ele, dar și aspectele pozitive. Ne prezintă credibil și nefericirea de a fi forțată într-o căsătorie aranjată, însă și fericirea de a-ți iubi soțul, după ce dragostea se construiește totuși, chiar și pe astfel de fundații reci.
Și presiunea așteptărilor uriașe de a fi mamă de profet și vlăstar domnesc, dar și iubirea și satisfacția acestei poziții materne și priceperea de a gestiona un astfel de copil. Și capacitatea intelectuală și de voință de a fi o Bene Gesserit de elită, dar și îndrăzneala și curajul incredibile de a se ridica împotriva unei întregi biserici și a celor mai importante valori care i-au fost inculcate. Și tot așa.
Toate aceste poziții de echilibru între forțe contrare sunt explicabile doar printr-un amestec de tărie formidabilă de caracter, răbdare, subtilitate și demnitate. Valori mai degrabă conservatoare decât moderne, dar excelent întruchipate de Doamna Jessica – unde însuși această formulă (Doamna) nu ni se pare deloc deplasată, fiindcă ne-a câștigat ferm respectul.
3. OFFRED
Cartea: Povestea slujitoarei de Margaret Atwood (în română la ed. Paladin); o recenzie pe larg aici
Cine: Offred, o sclavă de stat oferită în leasing pentru procrearea liderilor merituoși, ne oferă o perspectivă cât se poate de directă și credibilă prin ochii unei femei devenită proprietate. Ea este o privilegiată, răsfățată cu mâncare și condiții bune pe când alții suferă condiții ucigătoare în Gulag (aici Colonii, cu speranța de viață de doi-trei ani) și cu singura obligație la prima vedere, cea de a face sex periodic, strict pentru înmulțire, cu stăpânul său. Face această stare viața ei una lejeră, de favorizată, așa cum o judecă și pedepsește prin mici răutăți altă sclavă de casă (bucătăreasa)? Poate că fizic da, însă mintal și sufletește nu.
Povestea tinerei Offred (lipsită și de nume, Offred însemnând proprietatea lui Red) ne oferă ocazia de a descoperi direct, prin ochii ei, cât de groaznică este lipsirea de libertate, cât de ucigătoare poate fi lipsa dreptului de a alege. Orice, cât de mic. De a avea opinii, exprimări, de a decide fie și măcar ce și când mănânci, în fond o alegere atât de animalică încât le-o oferim chiar și câinilor. Nu și sclavelor însă, iar pentru un om aceasta e ceva atât de insuportabil, încât nu poate duce decât la sinucidere – reală, concretă, sau doar mintală, prin îndobitocire (așa cum alege Offred și cum în realitate ne povestea că a ales, de exemplu, Soljenițîn).
Prin povestea slujitoarei Offred, putem înțelege cu adevărat, foarte credibil, adevărul despre ambivalența femeii față de naștere; despre ambivalența poziției sale față de bărbatul iubit, undeva între parteneră și posesiune (unde începe una și se termină cealaltă?); despre corectitudinea sau nu a alegerii unei femei (voluntare sau mai puțin voluntare) între bucătărie, dormitor, carieră; despre cum e să-ți asiguri supraviețuirea sau cel puțin o viață mai ușoară ”vânzându-ți” sexualitatea (în acest roman nu pe bani); despre granița subțire la femeie între flirt și profitare, iar la bărbat între bunăvoință și exploatare (ca în relația dintre Offred și Comandant, care evoluează tatonant și ambiguu); la relații ca parteneriat sau proprietate (în ambele sensuri: Offred însăși se întreabă dacă i-l fură pe Comandant Soției sale sau nu?).
2. WINTER IHRENGLASS
Cartea: seria The Shadow Campaigns de Django Wexler (nu a fost tradusă, despre ediția în engleză mai multe pe Goodreads); câteva lucruri în plus, într-un Top 10 cărți pe care mi le-aș dori traduse (și publicate) în română – aici
Cine: Winter Ihrenglass are două mari probleme, una mai inacceptabilă decât alta pentru o societate similară perioadei napoleoniene: este o femeie care vrea o carieră militară și, pe deasupra, iubește, dar… nu bărbații.
De fapt, cel puțin inițial nici măcar nu vrea o carieră militară: își dorește pur și simplu să fugă de viața dezumanizantă din orfelinat și să se ascundă, cât mai departe. Iar cea mai facilă cale este să se înroleze (deghizat) ca voluntar, pentru că nimeni nu se duce de bunăvoie în trupele coloniale, ca să putrezească printre dunele deșertului ars de soare; dar de soldați e mereu nevoie.
Acolo se trezește însă într-o situație de criză absolut dezastruoasă și descoperă că… are calități de lider, calm și curaj, iar ceilalți supraviețuitori se uită spre ea pentru a-i conduce (în opinia lor „spre el”). Ei, aici mi s-a părut mie extrem de credibilă ca femeie în ipostază militară – de fapt cam singura, sincer să fiu, poate cu excepția lui Ripley (dacă intepretăm Alien ca military scifi). De ce? Pentru că nu e doar un bărbat fără barbă, ca restul personajelor similare, nici o caricatură involuntară a feminismului prost înțeles (ca Monza Murcatto din slaba carte Dulce răzbunare, noroc de Eroii, că altfel Abercrombie mă pierdea de fan). Nu, aici devine un lider marțial tocmai prin calitățile extrem de valoroase în luptă, dar care bărbaților mai degrabă le lipsesc: calmul și evitarea „aruncatului cu capul înainte”, o mai corectă echilibrare între precauție și ofensivă, răbdarea, empatia față de civilii inamici, atenția la detalii și la elemente poate mai casnice și lipsite de glorie, dar vitale (ca de exemplu adăpostul, hrana și răniții).
Dincolo de partea marțială, Winter mi s-a părut extrem de credibilă și în descrierea frământărilor provocate de loialitate și a gestionării lor (tot mai dificile pentru ea, cu decizii despre care e tot mai nesigură că-s cele corecte): cui îi datorează mai mult, persoanei iubite sau liderului care ar putea salva armata și țara și căruia îi datorează tot? Femeilor sau națiunii? Eliberării de gen sau celei de clasă? Valorilor tradiționale, predominante în armata din care în sfârșit a ajuns să se simtă parte a ceva, sau celor liberale, vitale pentru eliberarea ei sexuală? Și destule alte astfel de dileme în care este prinsă, cu atât mai greu de gestionat din moment ce trăiește într-o minciună: bărbat, ofițer, erou și cu un secret (pe care de fapt îl cam știu toți), că are amantă… pe când real este doar ultimul aspect. Ironic, el însuși periculos dacă s-ar afla și restul.
1. ESSUN
Cartea: Trilogia Pământul sfărâmat de N.K. Jemisin (în română la ed. Paladin); o recenzie pe larg aici
Cine: Trilogia doamnei Jemisin ne plimbă printr-un șir de aventuri captivante și pline de suspans, alături de puștoaica speriată Damaya, tânăra (prea) impetuoasă Sienit și femeia matură, dar nu și blazată, Essun; într-un jurnal al schimbării sufletești a unor fete și femei, schimbări provocate de descoperire și auto-descoperire treptată, sub presiunea evenimentelor sau odată cu vârsta.
Prin ochii lor (o să înțelegeți când veți citi cartea de ce nu pot vorbi doar de Essun), reușim și noi să înțelegem cu adevărat ce simt niște fete și femei oprimate. Femei dezumanizate, parțial sau total,doar pentru a deveni instrumente utile societății. Unelte: în esență nu-chiar-oameni, pentru ca societatea să își justifice tratarea lor îngrozitoare.
Iar din această perspectivă, Jemisin ne face să vedem cum este să fii de partea cealaltă a rasismului, xenofobiei, sexismului, clasismului și altor ism-uri care ne otrăvesc mintea și ne deformează percepția. Și ne face să vedem cât de necesare sunt înțelegerea existenței controlului prin prejudecăți, răscularea împotriva lui și găsirea propriilor valori. Dar ne forțează să vedem și sacrificiile necesare – căci Pământul Sfărâmat este și o carte despre sacrificiile unor femei și despre ce, și cine, merită așa ceva.
Ne face să vedem cât de greu este să fii fată, femeie tânără și femeie matură într-o lume care te vede ca minoritate: și din ipostaza de femeie (deși majoritare numeric, femeile încă sunt minoritare în politică și decizii), și din cea a culorii sau rasei, și din cea a apartenenței la o profesie pe care nici măcar nu ai ales-o de bunăvoie. Și ne descrie foarte credibil lupta aceasta și interioară, și în societate, din ipostazele fiecărei vârste enumerate – căci la vârste diferite, și tribulațiile, și modalitatea de a le confrunta, și satisfacțiile sau durerile sunt diferite.
Tocmai de aceea, Essun, Sienit și Damaya sunt împreună pe locul 1, pentru că este o carte simultan despre trei povești și despre una singură – toate la fel de credibile.
notă: autorii ilustrațiilor au fost menționați acolo unde au fost identificați
Blogul de SeFe 