Sunt de peste 3 decenii cititor pasionat de SF&F – era de așteptat deci să am preferatele mele.
Așa că m-am gândit să le împărtășesc și cu voi, într-o mini-serie de 4 topuri: o să încep cu preferatele mele de la cele două edituri de gen care mai există în prezent (Paladin și Nemira – aici, cu regrete că nu mai avem și Millenium, care a fost la același nivel calitativ cu ele, iar Tritonic a avut doar o zvâcnire scurtă, dar spectaculoasă, prin 2007 cred, sub Michael Haulică), apoi un top fantasy (în general) și altul SF, cu restul din ce am citit eu (netraduse ori de pe la alte edituri, nespecializate pe gen, precum Leda, Trei sau Alexandria).
Nu întâmplător am tot repetat „mele”: (1) sunt evident topuri pur subiective, „preferatele” și nu „cele mai premiate”, „cele mai relevante istoric” sau „cele mai vândute”; (2): nu sunt la solicitarea (sau cu știința) niciunei dintre editurile menționate și nu reprezintă publicitate.
Dacă e să mă uit pe listă, aș concluziona că eu prefer cărțile complexe, profunde, întunecate sau melancolice, deseori cu o doză de (pseudo)mitologie, bogăție mare de detalii și un grad foarte ridicat de originalitate (cam toate sunt ori unice, ori „prototipul” din care au luat naștere subgenuri întregi).
Dincolo de aceste „cerințe” obligatorii, o să mă limitez la fiecare la doar câte o propoziție pentru de ce – fiindcă altfel aș umple pagini întregi și ar ieși un volum, nu un top.
10. Povestea slujitoarei de Margaret Atwood (Canada)
Într-o Americă dintr-un viitor deloc îndepărtat, instaurarea violentă a unui regim teocratic creștin și escaladarea abruptă a abuzurilor acestuia ajung să priveze femeile de toate drepturile și libertățile. Ele sunt împărțite în diverse categorii, având roluri precise și sarcini stricte de îndeplinit. Din cauza natalității scăzute, există o castă a Slujitoarelor cărora le revine rolul de „utere umblătoare”, iar Offred face parte din prima lor generație.
Chinuită de o singurătate dureroasă, Offred se străduiește să-și reprime fluxul amintirilor care provin de pe vremea când avea o familie și o viață normală și încearcă să se resemneze pentru a supraviețui în îngrozitoarea lume nouă. Curând însă, descoperă că regulile sunt făcute să fie încălcate, și chiar de către cei care le-au instaurat.
Povestea Slujitoarei este o distopie sumbră și un roman răscolitor, considerat de mulți capodopera scriitoarei canadiene.
De ce? Pentru cât de terifiant de familiară este oricui a prins anii 80 în distopica și apocaliptica R.S.R. – de altfel autoarea precizează în scris că România comunistă i-a fost inspirație pentru roman.
recenzie pe larg aici și parte din topul personajelor feminine credibile (aici)
9. Mitago de Robert Holdstock (UK)
Familia Huxley trăieşte într-o casă aflată în apropierea pădurii Ryhope. Când George Huxley, tatăl, moare, fiii săi încearcă să-i continue munca de-o viaţă.
Această muncă este legată, în amintirea fiilor, de pădure, de lungi dispariţii ale tatălui, de jurnalul tatălui şi de fiinţele pe care şi aceştia le întâlnesc odată intraţi în pădure.
Misterele pădurii Ryhope se transmit de la tată la fiu şi de la un fiu la altul. Iar Robert Holdstock este un maestru al fantazării, dăruindu-ne una dintre seriile nemuritoare ale literaturii fantasy.
De ce? Pentru capacitatea de a conecta chiar și cel mai modern și ateu cititor la timpul mitic și la o stare de melancolie atemporală, aflată undeva dincolo de concret. Și pentru că am crescut într-un județ împădurit, iar codrul nu doar că-mi este drag, dar și înțeleg perfect starea specială de spirit pe care o poți simți într-unul.
8. Circe de Madeline Miller (SUA)
Lumea este condusă de zei și titani. O lume plină de rivalități și intrigi în care Circe nu-și poate găsi locul. Mai întâi, îndură umilința și disprețul propriei familii, fiindcă ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui și cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternică precum tatăl său și nici fermecătoare ca mama ei nimfă.
Dar Circe se dovedește a fi un copil neobișnuit, care deține puterea vrăjitoriei, ceea ce constituie de acum o amenințare pentru zei…
Vrăjitoarele nu-s chiar așa delicate.
De ce? Pentru că este cea mai realistă și convingătoare perspectivă fantasy a modalităților de supraviețuire dezvoltate (forțat) de o victimă a violenței domestice și/sau violului – și a etapelor de construire a defensivelor psihologice necesare.
parte din topul personajelor feminine credibile (aici)
7. Zei americani de Neil Gaiman (UK)
Captivant încă de la primele pagini prin calităţile sale stilistice – care i-au asigurat deja un loc pe rafturile de literatură clasică –, romanul lui Neil Gaiman ne poartă într-o călătorie iniţiatică de-a lungul şi de-a latul Americii, acolo unde zeii tuturor mitologiilor se regăsesc sub aparenţa oamenilor obişnuiţi şi se amestecă în existenţa acestora.
La fel ca într-o epopee greacă, Neil Gaiman evocă dragostea şi sacrificiul de sine, prietenia statornică şi războiul – un război între vechii zei şi noii zei, cei ai cărţilor de credit şi ai autostrăzilor, ai internetului şi ai telefonului, ai radioului şi ai televiziunii.
De ce? Pentru că este cea mai reușită reunire contemporană a lumilor reală și mitologică într-un sens concret (nu melancolic/oniric precum Mitago) – o reactivare a părții din mintea noastră care învățase în antichitate să accepte drept naturală „preumblarea” zeilor printre muritori. Și de care ne era dor, doar că nu știam.
6. Solaris de Stanisław Lem (Polonia)
Când doctorul în psihologie Kris Kelvin ajunge pe planeta Solaris pentru a studia oceanul care îi acoperă suprafaţa, este şocat să întâlnească acolo întruparea femeii iubite, care s-a sinucis cu mulţi ani în urmă, pe Pământ. Iar Kelvin nu este singurul cercetător care înfruntă amintiri dureroase.
E oare posibil ca oceanul solarisian să fie o enormă structură neuronală, capabilă să extragă amintirile pământenilor şi să le dea formă concretă?
Solaris este un roman despre imposibilitatea comunicării dintre om şi speciile non-umane, capodopera unuia dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai genului provenind din afara spaţiului anglo-saxon.
De ce? Pentru că vorbește dureros de viu despre imposibilitatea regăsirii iubirii (sau persoanei dragi) pierdute prin moarte – și, simultan, despre imposibilitatea comunicării cu alteritatea totală.
parte din topul raselor extraterestre (aici)
5. Pământul sfărâmat de N.K. Jemisin (SUA)
Primăvară, vară, toamnă, iarnă. Moartea-i Al Cincilea Anotimp şi le stăpâneşte pe toate.
Singurul continent al planetei, numit în mod ironic Neclintirea, este zguduit constant de cutremure devastatoare. O dată la câteva sute de ani, locuitorii lui au de înfruntat un Al Cincilea Anotimp. Furia Pământului se dezlănţuie într-un sezon al dezastrelor naturale, al foametei, al cruzimii şi-al luptei pentru supravieţuire. Sfârşitul lumii e inevitabil, dar nu e singura problemă. Ce e de făcut când sistemul rigid în care trăieşti se teme de tine, manipulează şi ucide cu sânge rece?
Pentru Essun n-are importanţă că lumea e în ruine. O s-o distrugă chiar ea dacă numai aşa poate să se răzbune.
Nu poţi să faci lucrurile să meargă mai bine. Lumea e ceea ce e. N-ai cum s-o schimbi decât dacă o distrugi şi o iei de la capăt.
De ce? Pentru că ne face să vedem cum este de partea cealaltă a rasismului și clasismului, dar și pentru că ne face să înțelegem că aceeași persoană, la vârste diferite, are pasiuni, suferințe și obiective diferite; chiar contrare – de parcă ar fi alte persoane.
recenzie pe larg aici și parte din topul personajelor feminine credibile (aici)
4. Neuromantul de William Gibson (SUA)
Cel dintâi roman onorat vreodată cu „triada de aur” a premiilor Hugo, Nebula şi Philip K. Dick, Neuromantul lui William Gibson a reuşit să depăşească frontierele genului science-fiction şi să îşi găsească un loc pe lista marilor titluri ale literaturii secolului trecut.
Mediul paradoxal în care se desfăşoară acţiunea cărţii, în acelaşi timp futurist şi decadent, este reprezentativ pentru ceea ce a început să fie cunoscut mai apoi sub denumirea generică de cyberpunk, el implicând subcultura hackerilor şi a toxicomanilor, un limbaj frust, violent, precum şi imagini pregnante, complexe şi detaliate.
Ideea cu adevărat revoluţionară a lui William Gibson va fi însă aceea de a introduce în ficţiune şi aşa-numita „matrice“ – o reţea virtuală universală care dizolvă limitele realităţii şi care anticipează apariţia internetului –, intriga romanului său fiind elaborată de fapt ca o misiune aventuroasă şi electrizantă către „miezul“ acesteia şi către inteligenţa artificială care o guvernează.
De ce? Pentru că nu e doar primul, ci în continuare și cel mai bun cyberpunk; și pentru că ne arată că individul poate fi complet inundat, înecat de evoluția rapidă și agresivă a tehnologiei și societății, dar nu este obligatoriu să și cadă fără luptă…
parte din ghidul de inițiere în cyberpunk (aici)
3. Infanteria stelară de Robert A. Heinlein (SUA)
Războiul interstelar dintre Federaţia Terrană a Pământului şi civilizaţia extraterestră de pe planeta Klendathu a ajuns într-un punct critic. Soarta oamenilor e în mâinile Infanteriei Stelare, ale cărei trupe de elită sunt singurele care mai pot opune rezistenţă teribilei ameninţări.
Abia ajuns în rândurile armatei, tânărul Johnny Rico se confruntă nu doar cu inamicul, ci şi cu propriile dileme morale.
Infanteria stelară rămâne până în ziua de azi unul dintre cele mai controversate romane din istoria literaturii SF.
Războiul nu e doar violenţă şi măcel, războiul e violenţă controlată, are un scop. Scopul războiului este să susţină deciziile guvernului prin forţă. Scopul nu este niciodată să omori inamicul doar pentru a-l omorî… ci să-l constrângi să facă ceea ce vrei tu.
De ce? Pentru că ne prezintă corect, nu idealizat sau ostil, perspectiva unui soldat la război, deconstruiește și reconstruiește credibil „mitologia” războiului și ne face să înțelegem sacrificiile și suferințele combatanților, dar și incapacitatea lumii „de acasă” de a le percepe just.
parte din topul raselor extraterestre (aici) și cel al autorilor SF care au abordat teme LGBT (aici)
2. Helliconia de Brian Aldiss (UK)
Credeți că trăiți în centrul universului. Eu spun că trăim în centrul unei ferme. Poziția noastră este atât de neînsemnată, încât nici nu vă puteți da seama de realitate.
Sub cei doi sori ai Helliconiei, o planetă îndepărtată, dar foarte asemănătoare cu Terra, trecerea lentă a anotimpurilor reglementează nașterea, creșterea și căderea civilizațiilor într-un ciclu fără sfârșit.
Sosirea primăverii va transforma complet lumea, societatea și viețile celor ce au cunoscut până atunci doar iarna pe care o crezuseră perpetuă. În momentul apariţiei pe orbita ei a unei staţii științifice se pune întrebarea dacă cercetătorii pământeni aflaţi la bordul acesteia sunt mai mult decât simpli observatori.
De ce? Pentru că ne oferă o incomparabilă imersivitate în descoperirea unei lumi străine și foarte diferite, dar detaliat și perfect funcționale ecologic, în același timp cu povești umane simultan realiste și legendare.
1. Metro 2033 de Dmitri Gluhovski (Rusia)
În anul 2033, supraviețuitorii unui război atomic planetar încearcă să-și continue existența sub pământ, în stațiile de metrou din Moscova, unde pericole nebănuite îi așteaptă la tot pasul.
În lupta cu Întunecații – creaturi misterioase care trăiesc la suprafață și care coboară în adâncuri în căutarea oamenilor –, Artiom, personajul central al cărții, trece prin experiențe care îi demonstrează că cel mai mare pericol pentru om rămân tot oamenii.
Metro 2033 este un roman apocaliptic ce clădește un univers de coșmar pe ruinele lumii imperfecte a zilelor noastre.
De ce? Pentru că ne prezintă setea de supraviețuire a omului în cele mai îngrozitoare circumstanțe, dar și greșelile și zbaterile inutile în care cert s-ar pierde și risipi; și pentru că o prezintă dintr-o perspectivă familiară esticilor, ceea ce nouă ne-o face mult mai credibilă decât echivalentele americane (și cu atât mai terifiantă).
imagine reprezentativă de Mystic Art Design @ Pixabay
sursa tuturor descrierilor și imaginilor din articol: site-ul editurii
Ep. I: Topul meu 10 Paladin (mai sus)
Ep. II: Topul meu 10 Nemira
Ep. III: Topul meu 10 Fantasy
Blogul de SeFe 