Cyberpunk: “High tech, low life.” Mike Pondsmith, 1988
Cyberpunk-ul este atât de respectabil ca subgen, încât e definit și în Encyclopedia Britannica, drept science-fiction caracterizat de antieroi, reprezentanți ai unei contraculturi, captivi într-un viitor dezumanizat și hiper-tehnologizat (a science-fiction subgenre characterized by countercultural antiheroes trapped in a dehumanized, high-tech future).
Cuvântul în sine a apărut inițial drept titlu al povestirii Cyberpunk din 1982, de Bruce Bethke, text despre un grup de crackeri adolescenți lipsiți de etică, pe un fundal high-tech. Bethke a creat cuvântul printr-o combinație dintre „cybernetics” (cibernetică), știința înlocuirii funcțiilor umane cu mijloace informatice, și „punk”, curentul muzical nihilist apărut în rock în anii’70-80.
Ca termen critic, a fost folosit prima oară de revista AMAZING, în 1983, și după aceea popularizat de editorul Gardner Dozois. Într-un articol din 1993, revista Time i-a extins sensul pentru a defini un curent cultural preocupat de sex virtual, droguri și rock&roll – o contracultură a erei informatizate.
Foarte rapid, subgenul a avut în anii ’80 o explozie de autori precum William Gibson (considerat fondatorul și standardul curentului), Bruce Sterling, Pat Cadigan, Rudy Rucker, John Shirley, James Patrick Kelly și Lewis Shiner (mai mulți în ultima parte a articolului, iar câteva exemple românești aveți aici).
După care… s-a cam stins aproape la fel de repede și spectaculos, noroc de Neal Stephenson, cu Snow Crash (1992), care a revigorat subgenul și l-a trecut în post-cyberpunk.
Autorii de cyberpunk nu au apărut din senin, ci pe bazele unor scrieri anterioare, pre-cyberpunk, am putea spune, precum The Demolished Man (1953) și The Stars My Destination (1956) de Alfred Bester, Do Androids Dream of Electric Sheep? (1968) de Phillip K. Dick, Dr. Adder (1972) de K.W. Jeter, Gravity’s Rainbow (1973) de Thomas Pynchon, The Shockwave Rider (1975) de John Brunner și True Names (1981) de Vernor Vinge.
Un alt punct semnificativ pentru conturarea subgenului a fost filmul Blade Runner din 1982, adaptarea (foarte liberală) a lui Ridley Scott după Do Androids Dream of Electric Sheep? de Phillip K. Dick. Acesta a setat șablonul vizual pentru subgen, cu metropole poluate și învăluite de noapte, iluminate de reclame de neon pe zgârie-nori și de flăcările turnurilor industriale.
De fapt, acești tropi vizuali nu au fost preluați de la PKD, ci din BD-ul The Long Tomorrow din 1975 al celebrului artist grafic francez Moebius (scenariu de Dan O’Bannon). Viziunea lui Moebius despre viitoarele orașe sumbre și murdare, cu blocuri înghesuite în canioane adânci prin care se scurg valurile de locuitori l-a inspirat și pe Katsuhiro Otomo, care tot în 1982 a început să publice manga Akira în Japonia.
În rezumat: 1982 filmul Blade Runner, 1982 BD-ul Akira, 1982 povestirea Cyberpunk de Bruce Bethke – e clar că 1982 este anul apariției subgenului cyberpunk, din mai multe surse simultan.
Apoi, granițele stilistice ale curentului au fost marcate foarte clar în 1984, cu Neuromancer de William Gibson, considerat și acum etalonul cyberpunk. Ceilalți formatori principali ai subgenului au fost Pat Cadigan cu Mindplayers în 1987 și Synners în 1991, Bruce Sterling cu Islands in the Net în 1988 și antologia Cyberpunk în 1986, iar Rudy Rucker cu seria Ware (1982-2000).
Influența stilistică cyberpunk s-a extins rapid și internațional, mai ales în Japonia prin manga și anime precum Battle Angel Alita, Serial Experiments Lain, Cowboy Bebop și, firește, Ghost in the Shell (care apoi i-a inspirat pe frații Wachowski să creeze The Matrix). Curentul a avut succes masiv și în jocuri, prin serii precum Deus Ex, Metal Gear Solid, Snatcher-ul lui Hideo Kojima, și, cel mai recent, Cyberpunk 2077.
„Moașa” subgenului este Bruce Sterling, care a editat în 1986 antologia Mirrorshades: The Cyberpunk Anthology, cu povestiri de la autori precum William Gibson, Pat Cadigan și Rudy Rucker (în română a apărut în 2008 la editura Millenium, drept Cyberpunk).
În prefață, Sterling enumera elementele definitorii: “Tema invaziei corporale: membre protetice, circuite implantate, chirurgie cosmetică, alterări genetice. Și mai puternic e prezentă tema invaziei neurologice: interfețe creier-computer, IA-uri, neuro-chimie – tehnici care redefinesc radical natura umanității și a sinelui.”
Dincolo de cele precizate acolo de Sterling, cel mai ușor am putea identifica temele specifice cyberpunk pornind de la citate celebre din principalii autori:
”The future is already here — it’s just not very evenly distributed.” / „Viitorul este deja aici, dar nu și distribuit foarte echitabil”. – William Gibson
O bună explicare a definiției dihotomice “High Tech, Low Life”: tehnologia înaltă este deja prezentă, dar apariția ei nu a înlăturat diviziunile sociale, ci a dus la o disparitate între clase, ceea ce provoacă revoltă. Deși teoretic tehnologia înaltă este disponibilă, în realitate nu este accesibilă straturilor sociale mai joase și nu le aduce beneficii; doar cei bogați devin tot mai bogați și le cresc oportunitățile tehnologice.
”Anything that can be done to a rat can be done to a human being.”/ „Orice i-am putea face unui șobolan, putem să-i facem și unui om.” – Bruce Sterling
Ideea face aluzie la experimentele neurologice care folosesc șobolani în cele mai crude moduri, în numele progresului. De fapt, similitudinea fiziologică este atât de mare, încât lipsa de etică poate foarte ușor duce la exploatarea ființelor umane, pe aceleași principii. Multe intrigi cyberpunk se referă la efectele unor droguri sau alterarea funcțiilor cerebrale.
”The street finds its own use for things.” / „În stradă, orice își găsește o utilitate.”– William Gibson
Ratele dezvoltării tehnologice și a consumerismului sunt atât de rapide, încât rezultă numeroase produse depășite aproape instantaneu. Pentru că sunt devalorizate în percepția clienților, devin gunoi fără a fi uzate și tehnic, dar sunt utilizate de persoane cărora teoretic nu le erau destinate, în moduri neprevăzute de producător.
“I didn’t have a manifesto. I had some discontent. (…) I wanted to make room for antiheroes. I also wanted science fiction to be more naturalistic. (…) I wanted to see dirt in the corners.” / „Nu am avut un manifest, ci o nemulțumire. Am vrut să le fac loc și antieroilor. De asemenea, am vrut ca SF-ul să fie mai naturalist. Mi-am dorit să văd mizeria din colțuri”. – William Gibson
Una dintre cele mai frecvente predicții ale subgenului este creșterea puterii corporațiilor. Exploatând forțele pieței și servind acționarilor săi în moduri inaccesibile statelor, corporația devine o sursă de protecție și un profitor al vidului de putere. Gibson folosește și termenul de poli-corporație, o entitate care amestecă afacerile cu politica pentru a-și asimila complet angajații, în toate aspectele vieții lor. De aceea, mulți protagoniști sunt infractori. Când statul și corporația devin greu de distins, individul nu mai are altă soluție decât rebeliunea.
“What’s really good about punk is that it’s fast and dense. It has lot of information. If you value information the most, then you don’t care about convention. It’s not “Who do you know?”; it’s “How fast are you? How dense?” It’s not, “Do you talk like my old friends?”; it’s “Is this interesting?” / „Cel mai mult îmi place la cyberpunk cât de rapid și dens este. Cantitatea mare de informație. Dacă informația este cea mai importantă pentru tine, convențiile nu ți se mai par relevante. Nu e vorba de ”Pe cine cunoști?”, ci de ”Cât de rapid ești? Cât de dens?”. Nu „Vorbești ca prietenii cu care-s obișnuit?”, ci ”Ai ceva interesant de zis?” ” – Rudy Rucker
Adevăratul mediu al schimburilor de valori din cyberpunk este informația. Majoritatea protagoniștilor sunt infractori în contextul eticii de hacker: informația „vrea” să fie accesibilă „la liber”. Într-o lume în care singura marfă reală sunt biții – care pot reprezenta un cont, planurile pentru un nou proiect naval, formula unui nou drog sintetic – doar cei mai informați vor supraviețui.
:no_upscale()/cdn.vox-cdn.com/uploads/chorus_asset/file/12745901/CP2077_trailer_2.jpg)
“Technology is not neutral. We’re inside of what we make, and it’s inside of us. We’re living in a world of connections – and it matters which ones get made and unmade.” / „Tehnologia nu este neutră. Ne aflăm în interiorul creațiilor noastre, iar ele în interiorul nostru. Trăim într-o lume a conexiunilor – și important este care dintre ele se leagă și care se desfac.” – Donna Haraway
Romanul tipic cyberpunk e plin de membre artificiale cromate, proteze bizare folosite în scopuri neașteptate și IA-uri care au luat-o razna. Conceptul estetic este însă ceva mai subtil decât pare: ideea este una a transcendenței cărnii – în rest, totul e doar poleială sau unealtă. Metoda de transcendență poate fi mundană, precum drogurile, sau exotică, precum conectarea la rețeaua unei „halucinații colective”.
“There is much bleakness in cyberpunk, but it is an honest bleakness. There is ecstasy, but there is also dread…This generation will have to watch a century of manic waste and carelessness hit home, and we know it.” / „Cyberpunk-ul e foarte sumbru, dar un sumbru onest. Avem parte și de extaz, și de agonie… Această generație va trebui să suporte efectele unui secol de risipă frenetică și de iresponsabilitate, iar noi suntem perfect conștienți de aceasta.” – Bruce Sterling
Cea mai mare parte a cărților cyberpunk sunt distopice. Adesea, a avut loc un război sau o catastrofă, înainte de povestea spusă. De obicei, războiul a fost pierdut. America este o țară sub asediu sau balcanizată, iar conceptele de națiune și stat pe cale de dispariție. Odată cu extinderea tehnologiei și post-industrialismului, pozițiile lumii a treia și a celei occidentale sunt întoarse pe dos ori măcar amestecate. Societatea de pe orbită (tehnocrată, corporatistă, mai avansată tehnic decât cea planetară) este un trop frecvent.
”There are no normal people – just look at your relatives, the people you are in a position to know best. They’re all weird at some level below the surface. Yet conventional fiction very commonly shows us normal people in a normal world. Actual people are weird and unpredictable, this is why it is so important to use them as characters instead of the impossibly good and bad paperdolls of mass-culture. The idea of breaking down consensus reality is even more important. As long as people can be tricked into believing the reality of the 6:30 news, they can be herded like sheep.” / „Nu există oameni normali – uită-te doar la rudele tale, la persoanele pe care le poți cunoaște cel mai bine. Toți sunt ciudați, la un anumit nivel de sub suprafață. Cu toate acestea, ficțiunea convențională ne arată frecvent oameni normali într-o lume normală. Oamenii reali sunt ciudați și imprevizibili, de aceea este atât de important să-i folosim ca personaje, în locul marionetelor imposibil de bune sau rele ale culturii de masă. Ideea de a frânge realitatea consensuală este și mai importantă. Atâta timp cât oamenii pot fi păcăliți să creadă realitatea știrilor de la ora 5, pot fi îndrumați ca o turmă de oi.” – Rudy Rucker
Scriitori de cyberpunk ne descriu frecvent o lume în care identitatea umană se fragmentează, fie voluntar, prin subculturi, fie prin preluarea controlului de către corporații ori dictaturi militarizate. Indivizii își pot urca conștiința în computere și să trăiască etern, ca la Gibson, mințile pot fi accesate și reprogramate, ca la Pat Cadigan, sau trăim cea mai mare parte a timpului cu identități imaginare, ca la Stephenson.
În rezumat:
Post-umanism: inteligență artificială, noi religii, ciberspațiu, tehnologii cibernetice, droguri, constructe virtuale (entități simulate).
Post-industrialism: corporații, infracționalitate, bani virtuali, droguri sintetice, francizare.
Post-naționalism: corporații trans-naționale, bani virtuali independenți de un stat anume, societate orbitală, mediu postbelic / balcanizare, lumea a treia.
Dar care sunt cele mai reprezentative cărți cyberpunk?
Le-am inclus și pe cele pre și post-cyberpunk; nu și pe cele românești – nu că nu am avea, e singurul subgen SF în care am fost (aproape) sincronizați și cronologic și calitativ (cu treimea sacră Corn, Ungureanu, Hăulică, plus Pîtea, Negrilă și destui alții) și de fapt și cantitativ; ci pentru a evita inevitabilele pasiuni excesive, inerente când aduci vorba de roSF…
Titlurile/edițiile am preferat să le las în engleză pentru că (1) multe nu sunt traduse, (2) la cele care au fost traduse diferă uneori în funcție de ediție (sau sunt mai multe ediții, inclusiv la edituri românești diferite), așa că sunt mai ușor de regăsit cu titlul original.
The Stars My Destination, de Alfred Bester
Acest roman din 1956, serializat inițial în patru părți în revista Galaxy, precedă mișcarea cyberpunk cu mai mult de douăzeci de ani, dar servește ca unul dintre strămoșii săi cei mai importanți. Cu viitorul său sumbru, modificarea cibernetică a corpului și mega-corporațiile malefice, The Stars My Destination a creat o serie de teme care au devenit centrale pentru lucrările ulterioare de cyberpunk.
Do Androids Dream of Electric Sheep?, de Philip K. Dick
Materialul sursă pentru Blade Runner, Do Androids Dream of Electric Sheep? se desfășoară într-un viitor apropiat (un viitor apropiat care s-a schimbat, de fapt, de la publicarea cărții: inițial 1992, edițiile ulterioare l-au stabilit în 2021) unde vânătorul de recompense Rick Deckard vânează androizi fugari. Deși mai puțin cyberpunk decât filmul, este un important precursor al subgenului.
The Girl Who Was Plugged In, de James Tiptree, Jr.
În această nuvelă premiată cu Hugo în 1973, corporațiile conduc totul, iar computerele permit oamenilor să controleze corpuri cultivate artificial. Când diforma Philadelphia Burke, în vârstă de șaptesprezece ani, este aleasă ca „telecomandă”, i se oferă controlul unui corp perfect de cincisprezece ani, numit Delphi și, ca Delphi, devine imediat o celebritate.
Software, de Rudy Rucker
Prima carte din tetralogia Ware, acest roman din 1982 face parte din primul val al mișcării cyberpunk. Cobb Anderson este un fost om de știință, sărac și îmbătrânit, care, în urmă cu mulți ani, a încercat să le ofere roboților o voință liberă. Acum, ei vor să-i dea nemurirea, dar, desigur, modul în care roboții privesc nemurirea este puțin diferit de ceea ce ne așteptăm noi.
Akira, de Katsuhiro Otomo
Această manga extrem de influentă se desfășoară într-un Neo-Tokyo post-apocaliptic, unde bandele luptă pentru putere, teroriștii atacă guvernul, iar unii oameni posedă abilități speciale. Akira a fost adaptat și într-un celebru film animat cyberpunk.
Neuromancer, de William Gibson
Henry Dorsett Case era hacker, înainte ca angajatorul să-l prindă furând și să i se administreze un drog ce l-a făcut incapabil să mai acceseze rețeaua globală de calculatoare. Acum, o persoană misterioasă are nevoie de abilitățile sale de hacking și îi promite la schimb un antidot. Cartea care a definit subgenul, acest roman din 1984 a câștigat premiile Nebula, Hugo și Philip K. Dick.
Frontera, de Lewis Shiner
Scris tot în 1984, acest roman ne prezintă o lume controlată de corporații, dintre care una decide să trimită o expediție într-o colonie marțiană pierdută, pentru a descoperi și a obține un secret crucial. Controlul corporatist, modificarea corporală și alte teme cyberpunk se amestecă la Shiner cu elemente ale SF-ului clasic.
Eclipse, de John Shirley
Eclipse, prima carte din trilogia A Song Called Youth, se desfășoară într-un viitor apropiat și distopic. După al treilea război mondial, o forță de poliție multinațională a preluat controlul, așa că rockerul Rick Rickenharp și grupul rebel New Resistance decid să-i reziste.
The Glass Hammer, de K. W. Jeter
Cartea descrie aventurile unui „sprinter”, care face trafic de cipuri de computer pe piața neagră și devine punctul central al unei noi religii.
Schismatrix, de Bruce Sterling
Scrisă în 1985, Schismatrix ne prezintă conflictul dintre mecaniciști, un grup care crede în modificarea cibernetică a corpului, și formatori, care consideră că modificările ar trebui realizate prin genetică și antrenament mental.
Mirrorshades: The Cyberpunk Anthology, de Bruce Sterling (editor)
Antologia din 1986 este o colecție de povestiri de la cei mai influenți autori ai subgenului, precum Gibson, Pat Cadigan, Rucker, Greg Bear, Shiner, Shirley.
Metrophage, de Richard Kadrey
Acest roman distopic de la autorul seriei Sandman Slim are loc la sfârșitul secolului al XXI-lea, în Los Angeles, unde bogații trăiesc într-un lux inimaginabil și toți ceilalți în mizerie. Un mic traficant de droguri descoperă o ciudată nouă boală și este atras în războiul secret dintre blocuri economice uriașe.
The Ghost in the Shell, de Masamune Shirow
Publicat pentru prima dată în 1989, The Ghost in the Shell a devenit un fenomen, fiind adaptat în mai multe filme, serii de televiziune și chiar jocuri video. Într-o lume din viitorul apropiat, oamenii au creiere cibernetice, care le permit să interacționeze direct cu rețelele. Manga urmărește Secția 9 de Securitate Publică, o organizație de combatere a terorismului cibernetic, formată din specialiști în războiul cyber.
Synners, de Pat Cadigan
În această carte premiată cu Arthur C. Clarke și nominalizată la Nebula, Cadigan creează o viziune bizară asupra unei lumi a implanturilor cerebrale omniprezente – în care linia dintre virtual și „real” este mai subțire ca niciodată – și o populează cu hackeri, creatori de videoclipuri muzicale și rebeli.
Snow Crash, de Neal Stephenson
Acest roman extrem de influent, din 1992, reușește să combine mitologia sumeriană cu elemente cyberpunk, pentru a crea ceva nou și incredibil de distractiv. În viitorul apropiat, Hiro Protagonist livrează pizza (într-o lume în care livrarea de pizza este sub controlul mafiei), dar este, de asemenea, hacker și autoproclamat cel mai tare spadasin din lume. Când dă peste un drog, Snow Crash, cu efecte atât în realitatea virtuală Metavers, cât și în lumea reală, decide să investigheze.
Trouble and Her Friends, de Melissa Scott
Trouble s-a cam retras din meseria de hacker, într-un viitor distopic în care frontiera spațiului cibernetic este civilizată de forțele legii și ordinii – până când cineva dă peste Trouble online și trebuie să ia lucrurile în propriile sale mâini. În esență un thriller de tip Vestul Sălbatic, dar în spațiul cibernetic.
Diaspora, de Greg Egan
Scrisă în 1997, Diaspora se desfășoară în 2975, moment în care umanitatea s-a divizat în trei grupuri diferite: biologicii, roboții gleisner, care sunt indivizi bazați pe software, implantat în corpuri artificiale, și cetățenii, software fără corpuri, care cuprind cea mai mare parte a populației.
Transmetropolitan, de Warren Ellis și Darick Robertson
Seria de benzi desenate cyberpunk (1997-2002) se desfășoară cândva în secolul al 23-lea și prezintă aventurile faimosului jurnalist Spider Jerusalem, în timp ce luptă împotriva corupției, dă politicienii în vileag și, în general, intră în necazuri în orașul imoral și hedonist.
Altered Carbon, de Richard Morgan
Primul din seria romanelor cu Takeshi Kovacs. În secolul al 25-lea, bogații nu trebuie să moară niciodată – doar își încarcă creierul în spațiul cibernetic și apoi îi descarcă într-un nou corp. Dar când cineva îl angajează pe Kovacs pentru a rezolva o crimă, ajunge să descopere o conspirație imensă.
Down and Out in the Magic Kingdom, de Cory Doctorow
Majoritatea romanelor cyberpunk ne prezintă o lume de coșmar a controlului corporatist și a disparităților extreme de avere – dar în cartea revoluționară a lui Doctorow nu mai există bogăție sau sărăcie și singura resursă limitată este capitalul social sau „whuffie”. Ceea ce nu înseamnă că nu mai poți fi lefter…
Accelerando, de Charles Stross
Acest roman din 2005, alcătuit din nuvele interconectate, urmărește trei generații ale unei familii, pe măsură ce se apropie și apoi trece de singularitatea tehnologică. A câștigat Locus în 2006.
surse: neondystopia.com, cyberpunk.asia, web.mit.edu, cyberartsweb.org, io9.gizmodo.com, britannica.com, polygon.com
imaginea principală de Tithi Luadthong©123RF.com
imaginile din articol au sursele precizate acolo unde au fost identificate
traducerile din engleză aparțin autorului articolului
Blogul de SeFe 