Știri

Corey a(u) terminat de scris seria Expanse

Au trecut doi ani de când James S.A. Corey (pseudonimul comun al autorilor Daniel Abraham și Ty Franck) a(u) lansat penultima carte din seria Expanse (în română publicată la editura Paladin, aici – deocamdată primele 3) și, de atunci, fanii se întrebau când va fi gata și ultima.

În septembrie 2020, cei doi au anunțat oficial coperta și titlul acestei ultime cărți (a noua): Leviathan Falls, care va ajunge în librării (în engleză, deci în străinătate), cândva în 2021. Încă nu există clar o dată de lansare, dar „Corey” tocmai a(u) anunțat că volumul a fost finalizat și predat editorului, Orbit Books.

Seria Expanse a debutat în 2011 cu Leviathan Wakes / Trezirea leviatanului, un space opera plin de mistere, care urmărește echipajul unei nave spațiale după un atac brutal, dar și un detectiv cinic de pe Ceres, care încearcă să dea de urma unei fete dispărute. Când se reunesc cele două fire narative, se devoalează un complot mult mai mare, care schimbă pentru totdeauna direcția omenirii și declanșează un război crunt în tot sistemul solar.

Pe parcursul primelor șase cărți, omenirea a trebuit să se confrunte cu propriile probleme interne, în timp ce simultan are de-a face cu revelația nu doar a vieții extraterestre, ci și o nouă cale de acces la cosmos, prin intermediul unei porți inelare extraterestre.

În ultimele trei cărți (încă neapărute la noi: la acest moment editura Paladin are în pregătire cel de-al patrulea volum), Corey fac(e) un salt înainte cu câteva decenii, pentru a se confrunta cu o sectă ambițioasă, fascistă și separatistă, care vrea să transforme omenirea într-o civilizație interstelară. Numai că riscă astfel să-i trezească pe cei care au distrus civilizația creatorilor rețelei de porți inelare. În cartea a șaptea, care încheie seria, vom afla exact cum se desfășoară acest conflict.

Dar, deși Leviathan Falls este ultimul episod al seriei, nu va fi și ultimul volum din universul Expanse. Pe lângă romanele principale, Corey a(u) publicat în mod constant povestiri, care completează povestea principală, toate urmând să fie publicate într-o colecție de sine stătătoare. Potrivit editurii Orbit, cartea se va intitula Memory’s Legion, urmând să fie publicată peste un an, pe 15 mai 2022.


sursa: tor.com

imaginea principală de Piotr Cieśliński / Dark Crayon (ilustratorul copertelor ediției poloneze)

%d blogeri au apreciat: