Știri

Henry Cavill, următorul Nemuritor?

De la un nemuritor la altul: Supermanul Henry Cavill este implicat în negocieri pentru a juca într-un remake al filmului Highlander, iar regizor ar urma să fie Chad Stahelski, regizorul tuturor celor trei filme John Wick.

Pentru cei prea tineri ca să-l știe: Nemuritorul / Highlander este un film fantasy din 1986, despre o rasă de războinici nemuritori, încleștați de secole întregi într-o luptă pentru a decide, pe viață și pe moarte, cine va fi ultimul supraviețuitor. Acești războinici nu pot fi uciși decât dacă sunt decapitați, iar atunci când numărul lor scade suficient de mult, are loc un eveniment numit Reuniunea (Gathering), în cadrul căruia vor lupta pentru marele premiu: puterea supremă a tuturor nemuritorilor. De aici sloganul celebru al filmului: „Nu poate rămâne decât unul singur.” (“There can be only one.”)

Highlander îl are ca protagonist pe Christopher Lambert, în rolul unuia dintre acești nemuritori, Connor MacLeod, care se naște în Scoția secolului al XVI-lea, apoi este învățat calea nemuritorilor de Sean Connery (care joacă rolul unui… spaniol, Juan Sánchez Villa-Lobos Ramírez). Veacuri mai târziu, în 1985, MacLeod trăiește în New York, când se apropie momentul Reuniunii. El trebuie să-și învingă rivalul nemuritor, un războinic malefic știut drept Kurgan, care este interpretat de Clancy Brown.

imagine Highlander Productions

Nu s-a precizat încă dacă Henry Cavill îl va interpreta pe tot Connor MacLeod sau un nou personaj. Proiectul este gândit ca un film cu potențial de continuare prin sequeluri și cu posibilitatea dezvoltării ulterioare și a unui serial TV derivat, pentru a-i extinde mitologia.

Desigur, aceasta nu va fi prima experiență a lui Cavill în rolul unei figuri mitice cu sabia mare. Starul din Enola Holmes și Justice League ne este mai cunoscut și drag nouă pentru că îl interpretează pe vânătorul de monștri Geralt de Rivia în serialul în curs de desfășurare The Witcher de pe Netflix (și, dacă ne gândim, parcă Nemuritorii scoțieni medievali seamănă tare mult cu witcherii: nici nu are nevoie să schimbe garderoba, doar să renunța la sabia de argint).

Se zvonește despre Cavill că se va întoarce și în rolul lui Superman în universul cinematografic DC, dar și că este implicat într-un proiect Mass Effect – deși acolo nu este clar dacă doar va da voce unui personaj în cel de-al cincilea joc al seriei (la care a început deja lucrul, veste anunțată acum 2 săptămâni) sau într-o adaptare de cinema.

În ceea ce-l privește pe Stahelski, el este implicat și în alte filme în acest moment. La începutul acestui an, s-a anunțat că va adapta pentru marele ecran celebrul joc video cu samurai Ghost of Tsushima al celor de la Sony (Playstation), dar și că lucrează la John Wick 4, care va apărea în 2022.


surse: deadline.com, thewertzone.blogspot.com, polygon.com

%d blogeri au apreciat: