Ai scris o povestire SF sau fantasy bună. Te-ai gândit zile și nopți la idei și cum să le legi altfel, ai scris la ea săptămâni în șir, ai rescris-o iar și iar; apoi, în sfârșit, ți-a fost publicată online.
Și… cam asta a fost. 😦
Pierdută printre 15-20 de povestiri SFF publicate lunar la grămadă (probabil peste 200 pe an!), egalizate de lipsa de selecție, corectură sau editare; ignorată de unii cititori pentru că mai întâi au dat de altele proaste și s-au speriat, de alții fiindcă atenția le e distrasă de cine țipă mai tare în comentarii sau pe social media.
Și, după ce că nu primește atenția meritată, munca ta nici măcar nu este recompensată material. La sfârșit rămâi doar cu dezamăgire și un gust amar; după o vreme, te gândești să renunți la scris și să-ți vezi de viața ta.
Nu renunța.
Nu abandona scânteia aceea micuță, plină cu lumi stranii și aventuri – fiindcă Blogul de Sefe și editura Paladin au stat împreună strâmb și-au judecat drept și vin fiecare cu jumătate de soluție.
Blogul de Sefe va începe să publice (din septembrie 2021) câte o povestire SF&F în rubrica Lit+: maxim una pe lună, doar după ce a fost selectată cea mai bună dintre toate și a trecut suplimentar prin editare și lucru pe text. La sfârșit, povestirea ta va sta singură în vitrină pe luna respectivă, sigură pe sine pentru că nu mai este una din pluton, ci este cea mai bună din pluton. Astfel, ideile tale o să primească atenția personalizată pe care o merită – întâi de la Blogul de Sefe, apoi de la cititori.
După ce povestirea este publicată, vei avea și satisfacția de a fi răsplătit pentru munca ta cu ceva palpabil: cărți SF&F de cea mai bună calitate, de la editura Paladin. Și nu vreun pachet ales de noi: o să fii recompensat(ă) cu un voucher de 100 de lei, cu care ai libertatea totală să îți alegi chiar tu, de pe site-ul lor, fix cărțile pe care le vrei.
Când o să ții în mână acele cărți hardcover pentru care tu ai muncit, vei ști că nu mai ești doar un fan care se joacă, ci ai făcut un pas în plus pe drumul greu spre dreptul de a fi considerat scriitor.
Greu… și fiindcă așteptările din partea Lit+ vor fi ridicate, ce-i drept, iar poarta de intrare în rubrică greu de găsit; dar la sfârșit o să ai satisfacția că faci parte din clubul restrâns al autorilor Lit+ (maxim 10 anual!) și că ai fost atât de bun(ă) încât ai reușit literar nu acolo unde este ușor, ci acolo unde este greu…
Detalii despre cum funcționează proiectul Lit+ și cum să trimiți o povestire găsești în articolul de aici
Un exemplu al formatului în care va fi publicată povestirea ta (cu ilustrații, teaser și biografie) găsești aici
Rubrica Lit+ este un proiect de promovare a prozei SF&F românești,
derulat în parteneriat cu editura PALADIN,
ale cărei cărți SF le găsiți aici, fantasy aici, iar pagina de FB aici.

