Top 10

Top 10 romane SF rusești

Spre deosebire de filmele rusești (un top aici), cărțile SF ne erau ceva mai accesibile în perioada ceaușistă din simplul motiv că sunt pe hârtie și deci supraviețuiseră în bibliotecile oamenilor cele din anii 60 și, mai ales, cele din valul de rusificare prin carte derulat în anii 50. Ce-i drept că ofereau un SF depășit, de la cel cât de cât actual precum Omul-Amfibie la cel de-a dreptul Verne-ian sau copiat după Doyle sau Burroughs (Plutonia), dar… existau. Și, după cum vă povesteam în editorialul de aici, ofereau (mie cel puțin) mult mai multă acțiune și aventură decât staticele și cam visătoarele SF-uri românești. Așa că, într-o perioadă în care oferta nu era prea variată în gen, erau neprețuite.

Nu și numeroase. Ca și la topul de filme SF rusești, și cel de față este mai degrabă un eufemism pentru „listă de recomandări” și nu mi-a fost prea ușor să adun 10. Dar, spre deosebire de filme, pe mine lista aceasta chiar m-a împins pe o pantă a nostalgiei – nu întâmplător, din moment ce-s cam toate SF „de stil vechi”, majoritatea din anii 20-30, cel mult anii 60. De ce? Fiindcă la SF rusesc mai recent nu prea am avut acces (după Revoluție nici atât, e jenant de exemplu că nu avem Lukianenko tradus). În fine, să vedem ce am reușit să adun…


10. Plutonia (Плутония) de Vladimir Obrucev -1924

V.A. Obrucev - Plutonia

Cartea: Titlul Plutonia se referă la plasarea acțiunii într-o lume subterană care are propriul soare, numit Pluto, după numele zeului roman al adâncurilor. Tărâmul este locuit de animale monstruoase și plante din perioadele geologice anterioare, dar și de oameni primitivi. Pe măsură ce personajele se aventurează mai adânc în subteran, întâlnesc tot mai multe forme de viață străveche, până la dinozauri.

Autorul: Obrucev a explorat personal în secolul XIX deșertul Karakum și malurile fluviului Amu Daria, a lucrat ca geolog pe lacul Baikal, pe râul Lena și în câmpurile aurifere de lângă Vitim. Între 1892 și 1894, Obrucev a fost membru al expediției lui Grigori Potanin în Mongolia, în munții Nan Șan și în nordul Chinei. A explorat, de asemenea personal, și zona Transbaikal, Djungaria și Altai. Obrucev este cunoscut mai ales ca autor a două romane științifico-fantastice extrem de populare, Plutonia (Плутония, 1915) și Țara lui Sannikov (Земля Санникова, 1924).

Ambele cărți, care imită modelul din Lumea pierdută a lui Arthur Conan Doyle, descriu în detalii vii descoperirea unei lumi izolate cu animale preistorice, neexplorate până atunci, la nord de Alaska sau de Siberia. În Plutonia, dinozaurii și alte specii jurasice sunt descoperite într-o zonă subterană fictivă la nord de Alaska, iar Țara lui Sannikov este numită după o insulă fantomă din Oceanul Arctic, raportată istoric de Iakov Sannikov în 1811.

9. Taina celor două oceane (Тайна двух океанов) de Grigori Adamov – 1938

G.B. Adamov - Taina celor doua oceane

Cartea: Un submarin unic, Pionierul, care încorporează cele mai bune tehnologii sovietice, este trimis de la Leningrad la Flota din Pacific pentru a contrabalansa puterea maritimă japoneză în creștere. În Oceanul Pacific este atacat de crucișătorul japonez Izumo, pe care îl distruge cu un fascicul de ultrasunete. Romanul menționează numeroase și fantastice inovații tehnologice: învelișul submarinului este fabricat dintr-un aliaj foarte rezistent, care îi permite să se scufunde la orice adâncime a oceanului. Sursa de energie a submarinului este un termocuplu, ale cărui capete se află la adâncimi diferite. Energia electrică rezultată este stocată în superacumulatoare și utilizată pentru a electroliza apa. În plus, este posibil să se încălzească bordajul corpului navei până la temperatura apei fierbinți, ceea ce reduce rezistența la propulsie (lubrifiere cu abur) și face posibilă atingerea unor viteze care necesită doar patru zile pentru a naviga de la Insula Paștelui la Vladivostok. Ambarcațiunea dispune de un sistem sonar detașabil, capabil să realizeze imagini și de o dronă subacvatică, de suprafață și în zbor cu o cameră video care funcționează în infraroșu. Barca este înarmată cu un emițător de ultrasunete care provoacă „ruperea legăturilor moleculare ale materiei”.

Autorul: Încă de la vârsta de 15 ani, Abram Gibs s-a alăturat mai întâi unui cerc de tineret radical, apoi organizației de partid bolșevic din Kherson. În 1906 a fost arestat și deportat în Arhangelsk. După ce a evadat, a călătorit la Sevastopol și a participat la operațiunea al cărei rezultat final a fost distrugerea documentelor din procesul răzvrătiților de pe cuirasatul Potiomkin. Arestat pentru agitație în rândul marinarilor flotei rusești din Marea Neagră, Gibs a fost condamnat la trei ani de închisoare.

După ce bolșevicii au preluat puterea, Adamov a călătorit în toată țara drept corespondent al ziarului Za Industrializațiu (Pentru industrializare), iar în timpul acestor călătorii a dezvoltat un interes puternic pentru știință și noile tehnologii. A avut mare succes cu cel de-al doilea roman al lui, Taina celor două oceane. În timp ce lucra la această lucrare, Adamov a devenit un expert în oceanografie, după ce a studiat sute de cărți și documente științifice. În timp ce își scria cel de-al treilea roman, Să alungăm tiranul, a făcut o călătorie în nordul îndepărtat al Rusiei, pentru a-și cerceta ideile privind posibilitatea de a încălzi zona Cercului Arctic (prin încălzirea artificială a Curentului Golfului).

8. Hiperboloidul inginerului Garin (Гиперболоид инженера Гарина) de Alexei Tolstoi – 1927

Hiperboloidul inginerului Garin – A. Tolstoi - Casa Literelor

Cartea: Fizicianul rus Piotr Garin inventează un nou tip de armă, numită hiperboloid, un fel de laser distrugător care tăia, printr-o rază concentrată, orice obiecte și construcții. Garin se visează dictator al lumii și își folosește arma pentru a ocupa o insulă nelocuită din Oceanul Pacific. Acolo aduce muncitori care sapă în măruntaiele pământului pentru a găsi aur. Descoperind o resursă practic nelimitată de aur, Garin subminează paritatea aurului, cumpără fabricile americane și devine dictator al SUA sub numele de Pierre Garry. Dar, în curând, dictatura lui se prăbușește în urma capturării hiperboloidului și a unei revolte generale a muncitorilor, organizată ca o revoluție proletară de către fostul milițian sovietic Vasili Șelga.

Autorul: Născut în familia unuia dintre membrii sărăciți ai familiei conților Tolstoi, scriitorul a avut o atitudine mai degrabă amuzantă fată de moștenirea celuilalt Tolstoi, mult mai celebru (Lev Tolstoi – Război și pace). A devenit cunoscut pentru faptul că și-a umplut pereții locuinței cu portrete și pentru poveștile despre strămoșii săi spuse vizitatorilor. După un timp, A. N. Tolstoi a dezvăluit prietenilor că toate portretele fuseseră cumpărate de la un magazin de vechituri din apropiere și că poveștile despre viețile strămoșilor au fost inventate.

Primele schițe ale lui Tolstoi au fost atacate de critici pentru erotismul debordant și lipsa generală de bun-gust, iar unele povestiri pornografice, publicate în primii ani ai secolului al XX-lea, au fost recunoscute mai târziu de către autor ca aparținându-i. Alexei Tolstoi este considerat ca fiind autorul unora dintre primele și cele mai bune povestiri științifico-fantastice în limba rusă. Romanele Aelita (1923) despre o călătorie spre Marte și Hiperboloidul inginerului Garin (1927) s-au bucurat de o popularitate imensă, primul dintre ele fiind ecranizat în 1924. Mai multe filme făcute în Uniunea Sovietică se bazează pe romane scrise de Tolstoi.

7. Ouăle fatale (Роковые яйца) de Mihail Bulgakov – 1925

OUALE FATALE , DIAVOLIADA de MIHAIL BULGAKOV , 2011

Cartea: Ouăle fatale poate fi descris drept roman științifico-fantastic satiric. Protagonistul său principal este un zoolog în vârstă, Vladimir Ipatievici Persikov, specialist în amfibieni. Narațiunea începe în Moscova anului 1928, care pare să fi depășit efectele distructive ale Războiului Civil Rus și este destul de prosperă. După ce și-a lăsat microscopul nesupravegheat timp de câteva ore, Persikov a observat brusc că microscopul defocalizat produce o rază de lumină roșie; amibele lăsate sub această lumină roșie au prezentat o rată de fisiune incredibil de crescută, reproducându-se cu viteze uriașe și dând dovadă de o agresivitate neobișnuită. Experimentele ulterioare cu camere mari – pentru a produce o rază mai mare – au confirmat că aceeași viteză crescută de reproducere se aplica și altor organisme, cum ar fi broaștele, care au evoluat și au produs o generație următoare în două zile. Invenția lui Persikov devine rapid cunoscută de jurnaliști și, în cele din urmă, de spionii străini și de GPU, serviciul secret sovietic. În același timp, țara este afectată de o boală necunoscută la păsările domestice, care duce la dispariția completă a tuturor găinilor din Rusia sovietică, molima oprindu-se la granițele națiunii. Un manager de sovhoz, Aleksandr Semenovici Rokk, primește permisiunea oficială de a confisca echipamentul lui Persikov și de a folosi invenția pentru a încerca să readucă populația de pui la nivelul de dinaintea epidemiei. Cu toate acestea, ouăle de găină importate din afara țării sunt, din greșeală, trimise la laboratorul lui Persikov, în timp ce ouăle de reptilă destinate profesorului ajung în mâinile fermierilor. Ca urmare, Rokk crește o cantitate enormă de șerpi și crocodili mari și prea agresivi, care încep să atace oamenii…

Autorul: După ce face facultatea la Kiev, Bulgakov practică medicina pe front, în timpul Primului Război Mondial. Peste un deceniu publică Însemnările unui tânăr medic, în care evocă această perioadă. Devine dependent de morfină, dar, cu ajutorul primei sale soții, reușește să învingă drogul. În 1920 renunță la cariera de medic și se dedică scrisului. Editura moscovită “Nedra” îi publică nuvelele Diavoliada și Ouăle fatale. Din 1925 începe să colaboreze cu Teatrul Academic din Moscova. Transformă romanul Garda Albă în drama Zilele Turbinilor. După multe momente de tensiune și incertitudine are loc premiera piesei, care constituie un adevărat triumf. Piesa Zilele Turbinilor, dramatizarea romanului Garda Albă, are mare succes, dar simpatia evidentă pentru ofițerii „albi” face ca piesa să fie interzisă, deși (paradoxal!) e, în același timp, piesa preferată a lui Stalin. În 1925 scrie nuvela satirică SF Inimă de câine.

Se impune tot mai mult ca scriitor de excepție. Odată cu faima lui crește și interesul criticii proletcultiste față de opera sa, care începe să fie ținta unor atacuri de pe pozițiile ideologiei vremii. Puterea sovietică îl etichetează drept un autor antibolșevic și un element „dușmănos”. Începe întâia schiță a romanului Maestrul și Margareta sub titlul Inginerul cu copite. Îi sunt interzise piesele Zilele TurbinilorApartamentul Zoicăi (1929) și Cabala bigoților (1930) și nu se mai publică nimic din proza sa. Din 1929 nu i se mai publică nici o carte și nu i se mai joacă nici o piesă. Trăind la limita supraviețuirii, Bulgakov se vede nevoit să-i trimită dictatorului sovietic o petiție, apoi, într-o scrisoare adresată guvernului sovietic, să vorbească despre dezechilibrul psihic la care e expus un creator al cărui existență este amenințată. Scrisoarea rămâne celebră atât ca model al disidenței asumate, cât și prin efectele ei neașteptate. Trei săptămâni mai târziu primește un telefon bizar direct de la Stalin, în urma căruia, deși Bulgakov crede că a fost victima unei farse, este reangajat la teatru. Scrierile lui rămân însă tot nepublicate.

În ultimul deceniu al vieții scrie cu frenezie, temându-se că nu va termina romanul Maestrul și Margareta. În 1933 se dă citire, pentru prima dată, în public, noului său roman sub denumirea care l-a făcut celebru, Maestrul și Margareta, romanul fiind publicat pentru prima dată de abia în 1966-1967. (e genial, îl recomand, dar nu e SF)

6. Tura de noapte (Ночной Дозор) de Serghei Lukianenko – 1998

Carte Nochnoi dozor

Cartea: În lumea dintr-o Moscova viitoare, există un tărâm magic pe sub suprafața tuturor lucrurilor – numit Penumbra. Acțiunea romanului se concentrează asupra unui grup de oameni numiți Ceilalți – ființe umane care au intrat în Penumbră și au dobândit abilități supranormale. Penumbra nu își oferă darurile în mod gratuit; se hrănește din puterea Celorlalți care intră în el. Dacă sunt suficient de slăbiți, aceștia sunt consumați și nu se mai întorc niciodată în lumea obișnuită. Aura oricărui Celălalt, sau starea emoțională în momentul primei intrări în Penumbră, determină dacă Celălalt va deveni un „Luminos” sau un „Întunecat”. Sunt posibile variații precum vampiri, magicieni și vindecători, fiecare cu propriile beneficii și restricții. (da, e urban fantasy de fapt, dar facem o mică excepție pentru cât de bună e seria, nu?)

Autorul: Lukianenko a început să scrie la mijlocul anilor 1980, iar prima sa scriere, o povestire, i-a apărut în 1988. În Uniunea Sovietică, science fiction-ul era expus controlului politic, deoarece era privit mai degrabă ca un instrument de propagandă decât literatură. Cu toate acestea, la sfârșitul anilor 80, era privit cu o oarecare bunăvoință, iar Lukianenko a reușit să beneficieze de sprijinul acordat de stat pentru a publica mai multe romane. După destrămarea Uniunii Sovietice și trecerea la economia de piață, editorii au fost dornici să exploateze piața profitabilă a literaturii traduse de tip pulp (practic inexistentă înainte) ignorând în mare măsură autorii deja prezenți.

Lukianenko s-a descurcat ceva mai bine decât ceilalți scriitori, pentru că a distribuit copii electronice ale operelor sale pe rețelele de computere și astfel a creat cerere pentru versiuni tipărite. O altă calitate a fost stilul său de scriere, combinând intrigi complicate, dar captivante, cu idei profunde și acțiune concentrată. Fundalurile sale sumbre, dar pitorești și personajele sale vii i-au adus un succes considerabil. A dat lovitura atunci când îmbunătățirile din economia rusă au permis finanțări care au revitalizat o industrie cinematografică. Filmul Nocinoi dozor din 2004, bazat pe carte, a fost considerat primul blockbuster rusesc. Ulterior a mai scris 5 cărți în serie, dintre care o parte au fost și traduse în engleză.

5. Omul amfibie (Человек-амфибия) de Aleksandr Beleaev – 1928

Cartea - Omul-amfibie de Beleaev Aleksandr - 3,00 lei - Anticariat

Cartea: Cartea spune povestea unui tânăr căruia în timpul copilăriei i-a fost transplantat un set de branhii de rechin care i-au salvat viața. Operația a fost efectuată de către tatăl său, doctorul Salvator, om de știință și chirurg. Experimentul a fost un succes, dar a limitat capacitatea tânărului de a interacționa cu lumea din afara oceanului, care a devenit casa sa. Similar cu alte lucrări scrise de Beleaev, cartea investighează posibilitățile de supraviețuire fizică în condiții extreme, precum și integritatea morală a experimentelor științifice. Cartea prezintă și unele idei socialiste de îmbunătățire a condițiilor de viață pentru populația săracă a lumii. Acțiunea romanului are loc în Buenos Aires, Argentina.

Autorul: S-a născut la Smolensk, Imperiul Rus, într-o familie de preoți ortodocși și a urmat în paralel la Moscova Conservatorul și Facultatea de Drept. Ca student a avut mari greutăți materiale și a fost obligat să lucreze ca ziarist, scenograf și chiar instrumentist într-o trupă de muzică. În 1916 s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză osoasă și a stat mulți ani la pat. Boala i-a provocat neplăceri până la sfârșitul vieții.

A debutat cu povestiri și romane SF în foileton la mai multe reviste. Deși a început cariera literară abia la vârsta de 39 de ani, a devenit repede cunoscut atât în URSS cât și în alte țări, mai ales datorită romanelor sale științifico-fantastice Capul profesorului Dowell (Голова профессора Доуэля, 1925), Insula corăbiilor naufragiate (Остров погибших кораблей, 1927), Omul-amfibie (Человек-амфибия, 1928), Stăpânul lumii (Властелин мира, 1929) și Ariel (Ариэль, 1941). Din 1925 s-a dedicat exclusiv literaturii: a scris 18 romane și peste 50 de ficțiuni SF în total.

Cele mai importante lucrări ale sale sunt: Omul-amfibieSăritura în neantSteaua KEȚ (sau Stelele din Keț), Insula corăbiilor naufragiate (sau Insula corăbiilor scufundate), Ultimul om din AtlantidaAgricultorii subacvaticiOmul care și-a găsit chipul (sau Omul care și-a găsit fața), Nava aerianăLaboratorul WAriel

4. Noi (Мы) de Evgheni Zamiatin – 1920

Noi - Evgheni Zamiatin - Libris

Cartea: Acțiunea romanului se petrece în viitor, când personajul D-503 trăiește în Statul Unic, un oraș-națiune construit aproape în întregime din sticlă, pentru a permite poliției secrete și spionilor să supravegheze oamenii mai ușor și să se informeze despre faptele lor. Structura statului este similară conceptului de închisoare dezvoltat de Jeremy Bentham, cunoscut sub numele de panoptic. Viața este organizată pentru a promova o eficiență productivă maximă a sistemului, în conformitate cu teoriile lui F.W. Taylor. Oamenii mărșăluiesc împreună, purtând haine identice și sunt apelați pe baza indicativelor. Bărbații au numere impare, precedate de consoane, în timp ce femeile au numere pare, precedate de vocale. (nota mea: romanul e scris înainte de URSS-ul stalinist – și totuși cât de bine l-a anticipat!)

Autorul: Zamiatin a studiat ingineria navală la Sankt Petersburg din 1902 până în 1908, timp în care s-a alăturat bolșevicilor. A fost arestat în timpul Revoluției ruse din 1905 și exilat, dar a revenit la Sankt Petersburg, unde a trăit ilegal înainte de a se muta în Finlanda în 1906, pentru a-și termina studiile. După revenirea în Rusia, a început să scrie ficțiuni. A fost arestat și exilat a doua oară în 1911, dar amnistiat în 1913.

Satira vieții dintr-un mic oraș rus, prezentă în cartea sa Уездное i-a adus o oarecare faimă. Anul următor a făcut același lucru cu viața militară în На куличках. A continuat să contribuie cu articole la diverse ziare socialiste. După revenirea în Rusia, la sfârșitul anului 1917, Zamiatin a sprijinit Revoluția din Octombrie, dar s-a opus sistemului de cenzură impus ulterior de bolșevici. Scrierile sale au început să fie tot mai critice la adresa regimului, această atitudine făcându-l să nu mai fie agreat din 1920. În cele din urmă, cărțile sale au fost interzise, iar lui nu i s-a mai permis să publice, mai ales după apariția romanului Noi într-un jurnal al emigranților ruși, în 1927. Stalin i-a permis să părăsească Uniunea Sovietică în 1931, la intervenția lui Maxim Gorki.

3. Nebuloasa din Andromeda (Туманность Андромеды) de Ivan Efremov – 1957

Cartea - Nebuloasa din Andromeda, vol. I - VII de Efremov Ivan - 27,00 lei  - Anticariat

Cartea: Nava Tantra, călătorind cu o viteză apropiată de viteza luminii, se reîntoarce pe Pământ dintr-o misiune încredințată de Consilul Astronautic în numele Marelui Cerc. Marele Cerc este un sistem de comunicații între lumile locuite din Calea Lactee. În drumul ei, Tantra este atrasă de o gigantică stea de fier, astfel încât coboară pe o planetă ce se rotește în jurul acestei stele. Aici găsește două nave spațiale, una terestră numită Vela și una necunoscută, sub forma unui disc-spiralat. După cercetări, echipajul de pe Tantra realizează că membrii expediției Vela au fost uciși de o rasă de meduze stranii de pe nava extraterestră. Cei de pe nava Tantra încearcă să intre în navă necunoscută, dar pilotul navei, Niza, este grav rănită. În cele din urmă, reușesc să scape de atracția gravitațională uriașă a stelei de fier și pornesc din nou spre sistemul nostru solar.

Autorul: Efremov a scris romanul Drumul vânturilor pe baza unor expediții științifice în Mongolia (1946-1949), apoi, în 1957, a publicat apoi cel mai cunoscut roman SF al său, Nebuloasa din Andromeda. Cartea este practic un panegiric la viitorul utopic „comunist” al omenirii, în care societatea s-a dezvoltat în așa fel încât nu mai există inegalitate materială între indivizi, iar fiecare persoană este capabilă să își urmărească nestingherită dezvoltarea proprie. Ulterior însă a mai schimbat tonul, în romanul Ora taurului lansând un avertisment cu privire la catastrofele care urmau să se producă în mediul înconjurător, etica și sfera socială. Mulți au considerat romanul ca fiind o critică mascată a URSS, așa că și guvernul a acuzat romanul de antisovietism și a interzis publicarea acestuia până la sfârșitul anilor 1980.

2. Metro 2033 (Метро 2033) de Dmitri Gluhovski – 2005

fericire labă A citi metro 2033 carte in romana - folignometeo.org

Cartea: În 2013, un război nuclear a forțat o mare parte din populația supraviețuitoare a Moscovei să se mute în rețeaua de metrou a orașului, în căutare de refugiu. În cele din urmă, comunitățile s-au stabilit în stațiile de tren subterane și s-au dezvoltat în timp în state independente. Au apărut facțiuni, de la membrii „Ordinului”, păstrătorii independenți ai păcii, la facțiunea neo-stalinistă „Linia Roșie” și cea neonazistă „Al Patrulea Reich”, până la facțiuni mai puternice, precum „Polis”, care păstrează cele mai multe cunoștințe despre trecut, și „Hansa”, care controlează inelul median de stații prin simpla sa putere economică. Protagonistul romanului este un bărbat de 24 de ani, pe nume Artiom, care s-a născut înainte de războiul nuclear. În copilărie, a fost salvat de Suhoi, un ofițer militar, de o hoardă de șobolani carnivori care i-au ucis mama și pe locuitorii din stația sa. Cum stația sa adoptivă se confruntă cu tot mai multe atacuri din partea unor creaturi misterioase cunoscute sub numele de „Cei Întunecați”, Artiom pleacă spre inima metroului, cu un mesaj secret.

Autorul: Gluhovski e născut și crescut la Moscova (dar facultatea a făcut-o în Israel, unde a învățat fluent ebraica), iar ideea pentru Metro 2033 i-a venit la 15 ani. A început să-l scrie la 18, iar în 2002 l-a publicat pe site-ul său, unde l-a pus la dispoziția tuturor pentru a fi citit gratuit, ca un experiment interactiv. Publicată pentru prima dată în formă tipărită în 2005, cartea și continuările sale s-au transformat într-o franciză multimedia internațională, inclusiv o serie de jocuri video. A urmat Metro 2034 în 2009, care a fost de asemenea disponibilă gratuit online, atât ca text, cât și ca proiect artistic în colaborare cu muzicianul Dolphin și artistul vizual Anton Gretciko.

Între 2002 și 2007, a lucrat la platforma media europeană globală EuroNews din Lyon, Franța, după care s-a întors în Rusia și și-a continuat cariera la nou-creatul Russia Today. În decursul a trei ani a călătorit în jumătate de lume, a fost jurnalist la Kremlin, a vizitat cosmodromul Baikonur și zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl, precum și Polul Nord, de unde a realizat prima transmisiune în direct din lume în iulie 2007. De asemenea, a colaborat cu postul de radio german Deutsche Welle și cu postul de televiziune britanic Sky News. A fost prezent în războiul din Liban din 2006 în calitate de corespondent de război, scriind reportaje direct de sub bombardamente.

1. Picnic la marginea drumului (Пикник на обочине) de frații (Boris și Arkadi Strugațki) – 1972

Picnic la marginea drumului (ebook)

Cartea: Cartea începe la zece ani după ce Vizitatorii au aterizat în șase locații diferite în jurul Pământului (numite Zone de Vizitare sau Zone de către oamenii de știință). Nicio ființă extraterestră (și niciun mijloc tehnologic de călătorie) n-a fost văzută vreodată, dar oamenii care locuiau în acele zone au observat explozii și zgomote puternice care au orbit o parte din oameni și a cauzat altora un fel de ciumă. Mai târziu, unele Zone au fost etichetate de către oamenii de știință în funcție de efectele pe care Vizita le-a avut asupra populației. Cele șase teritorii (unele cu orașe populate) au devenit infestate cu un fenomen mortal și pline de obiecte misterioase, cu proprietăți diferite, al căror scop inițial era de neînțeles oamenilor și atât de avansate încât păreau supranaturale. Fiecare zonă avea probabil câțiva kilometri pătrați ca mărime, cu clădiri abandonate, căi ferate și mașini, unele în descompunere lentă. Zonele au devenit extrem de mortale pentru toate formele de viață terestre, conținând anomalii spațiu-timp și fenomene aleatoare capabile să ucidă prin foc, trăsnet, gravitație sau alte moduri bizare. O nouă subcultură a aparut la granița cu Zonele, oamenii cunoscuți sub numele de Călăuze – care își riscau viața pentru a recupera ilegal din Zone artefacte extraterestre.

Autorii: Frații Strugațki sunt fiii unui critic de artă evreu, care a scăpat de epurările staliniste, dar nu a supraviețuit asediului Leningradului din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Arkadi a devenit traducător pentru armată, specializat în limba japoneză, iar fratele său mai mic, Boris, astrofizician. Deoarece au considerat că profesiile li se completau reciproc, în 1958 au început să scrie împreună literatură SF.

În romane nu au menajat regimul sovietic, care a început să le cenzureze din 1969. Au scris o parte din opera lor în clandestinitate, iar aceasta a fost parțial distribuită pe ascuns, iar apoi a fost publicată de abia în anii 1980, odată cu glasnostul; cărțile le-au fost traduse și publicate în numeroase țări, fiind încă foarte populari în țări ca Germania, Polonia, Ungaria, Bulgaria și România (plus, evident, fostele state sovietice).

Au fost traduși și în engleză, franceză și italiană, dar în Occident nu prea au avut succes. Printre cele mai cunoscute titluri ale lor se numără E greu să fii zeu (1964), Lunea începe sâmbăta (1964), Melcul pe povârniș (1966), A doua venire a marțienilor (1968) și Picnic la marginea drumului (1972), care a stat și la baza scenariului filmului Călăuza de Andrei Tarkovski.


surse: Russia Beyond, itmo.ru, reach-unlimited.com + Wikipedia

imaginea reprezentativă: afiș al filmului Небо зовёт din 1959, regie Mihail Kariukov:

%d blogeri au apreciat: