Celebrul regizor, scenarist și producător Guillermo del Toro tocmai a declarat într-un interviu din podcastul The Kingcast că vrea neapărat să adapteze și el un King: mai exact Cimitirul animalelor / Pet Sematary!
De ce? Pentru că este cartea care l-a speriat cel mai tare: „Știi care este romanul pentru care aș da orice să-l adaptez și da, știu că s-au mai făcut două versiuni, dar tot cred că poate, într-un univers mai nebun, o să am și eu ocazia să-l refac: Cimitirul animalelor. Nu doar fiindcă are cel mai bun dialog de final, dar fiindcă m-a înspăimântat în tinerețe. Acum sunt tată și îl înțeleg mai bine ca oricând și chiar mă sperie. De o sută de ori mai tare.”
Sincer, și mie mi se pare cel mai creepy roman de la King, așa că… îi înțeleg fascinația.

Pe deasupra, del Toro a și descris deja o scenă pe care o va include cert, fiindcă i s-a părut terifiantă prin folosirea unui copilaș în descompunere: „Pentru mine, cea mai bună scenă din carte este când Louis deschide sicriul lui Gage și pentru o clipă i se pare că a dispărut capul, fiindcă fața copilașului a fost acoperită ca un puf de fungusul negru din mormânt. După mine, nu ar trebui să fim scutiți de asemenea detalii dacă vrem să onorăm cartea. Ce m-am tot gândit că aș face neapărat la Cimitirul animalelor în post-procesare ar fi ca la întoarcerea mortului, adică a lui Gage, să cheltuiesc oricât pentru a-i scoate lucirea din ochi. Astfel încât să aibă ochii terni.”
Se pare că del Toro trece printr-o fază horror prelungită, fiindcă tocmai a terminat Nightmare Alley (se lansează pe 17 decembrie 2021), lucrează la Haunted Mansion și a declarat în interviu că vrea să ecranizeze și În munții nebuniei de Lovecraft.
Nu că filmele sale anterioare nu ar fi avut oricum o doză simțitoare de întunecime: mai ales celebrul El laberinto del fauno / Labirintul lui Pan, dar și altele precum Crimson Peak sau The Shape of Water.
Cât despre Pet Sematary de Stephen King, a mai fost deja ecranizat de două ori, în 1989 și 2019 – dar cert se va găsi la Hollywood entuziasmul necesar și pentru al treilea, cu del Toro la cârmă, dacă tot a lansat-o public.
Și vreo 3 curiozități despre prima ecranizare (cea din 1989, despre care trebuie să recunosc: pentru mine, un „Generația X”, a fost primul film care m-a speriat și simultan oripilat și nu-l pot uita nici până acum):
- Stephen King a fost prea îngrozit de subiect pentru a termina cartea, până când obligațiile contractuale i-au forțat mâna. Manuscrisul a zăcut ascuns într-un sertar din 1979 până în 1982, când editura Doubleday a avut nevoie de o ultimă carte pentru a se respecta contractul. Altfel King nu voia să-l publice, fiind (se zice) singura poveste proprie care îl sperie și pe el: „A pornit de la suferința fiicei mele când pisica ei dragă, Smucky, a fost spulberată pe autostrada din apropierea casei noastre. Apoi, băiețelul meu a fugit pe drum și venea un camion. L-am prins de un picior, l-am tras înapoi și i-am salvat viața – pentru asta i-a făcut Dumnezeu pe părinți, pentru a putea salva viețile copiilor lor. Când am scris despre asta am avut sentimentul că mă aflu pe canapeaua unui psihiatru, exprimând o posibilitate traumatizantă.”
- Stephen King a acceptat mult mai puțini bani în schimbul garanției că poate scrie scenariul și că îi poate obliga să filmeze în Maine, o premieră pentru orice film bazat pe opera sa. A vândut drepturile pentru doar 10.000 dolari (iar filmul a scos… 57,5 milioane!) și chiar și așa a mai durat 4 ani până a fost acceptat de Paramount, după numeroase refuzuri de la alte case de producție (aveau o problemă cu folosirea unui copil foarte mic în ipostazele din roman).
- Inițial regizor trebuia să fie celebrul creator de zombi, George Romero. Romero a petrecut mai mult de un an lucrând la scenariu împreună cu King și pregătind planșele cu efecte speciale, dar când s-au pornit filmările nu s-au potrivit ca program, el fiind prins cu Monkey Shines (ce-o mai și acela…).
Deocamdată, romanul îl găsiți tradus în română la Nemira, aici:

Un roman clasic al maestrului Stephen King, care pune în scenă premonițiile, spaimele și concepțiile noastre legate de moarte, cu accent pe tot ce este mai înfricoșător și mai tulburător.
Când doctorul Louis Creed se mută cu familia și motanul Winston Churchill în idilicul orășel Ludlow din Maine, totul pare prea frumos să fie adevărat. Dar un mare pericol stă la pândă. Camioanele trec prin fața locuinței familiei Creed cu o viteză nefirească. Așa se face că cimitirul din pădure, în care generații întregi de copii și-au înmormântat animalele de companie, este plin.
Louis primește avertismente reale, dar și din adâncurile propriilor coșmaruri, că nu trebuie sub nicio formă să se aventureze dincolo de cimitir, unde se întinde un alt tărâm plin de promisiuni seducătoare și tentații imposibile. Un loc ce ascunde un adevăr mai terifiant și mai hidos decât moartea însăși.
Data apariției | 22 oct. 2019 |
---|---|
Titlu original | Pet Sematary |
ISBN | 978-606-43-0625-8 |
Cod bară | 9786064306258 |
Autor | Stephen King |
Traducător | Ruxandra Toma |
Editura | Nemira |
Imprint | Armada |
Colecția | Armada |
Format | Paperback |
Dimensiuni | 130 x 200 mm |
Nr. pagini | 496 |
surse: Kingcast, tor.com, Collider, weminoredinfilm.com