Știri

James Cameron laudă Dune și critică filmele Marvel…

… și sunt complet de acord cu el, recunosc.

Mai exact, Cameron s-a plâns că filmele din universul Marvel prezintă ele „evenimente epice”, dar eșuează în a transmite spectatorului și ”vreun sentiment epic” (”when I think of films that have epic events in them, like let’s say a Marvel Universe film where whole cities get destroyed and so on, they don’t feel epic to me.”)

Afirmația a apărut într-o discuție a sa cu Villeneuve, pe când vorbeau despre faptul că el se apucă de următorul Avatar (se lansează în decembrie) și Villeneuve de următorul Dune (care apare în octombrie 2023), moment în care a lăudat acest film drept cu adevărat epic (“The thing that strikes me about Dune is that it’s truly epic.”) și l-a comparat ca efect asupra privitorului cu Lord of the Rings și filmele lui David Lean (ca Lawrence al Arabiei – nu a precizat el, dar presupun eu – și sunt de acord cu el și la lăudarea filmului Dune, apropo).

Cu modestie, Villeneuve i-a răspuns că el pur și simplu a vrut să facă un film în care să pună omenirea la locul ei în ecosistem, similar cu lipsa de control a oamenilor asupra naturii descrisă de Frank Herbert în carte. În plus, a povestit că el personal este responsabil pentru împărțirea filmului în 2 părți, pentru că a vrut să prindă mai multe detalii despre ecologie, biologie, triburi și culturi, iar cartea e mult prea densă pentru un singur film – și casa de producție nu s-a opus prea tare, sincer (și comercial) vorbind.

Biennale Cinema 2021 | Dune by Denis Villeneuve to have world premiere at  the Venice Film Festival

În general, a încercat să nu alunece în fantasy și să fie cât mai riguros în aerodinamică, gravitație, fizică și tot așa – dar și să se concentreze pe natură, nu pe oameni (inspirat din experiența sa de documentarist în zona Polului Nord, la National Film Board of Canada, ca asistent al lui Pierre Perrault).

În rest, în engleză mai găsiți o grămadă de detalii interesante despre realizarea ambelor filme (Dune și Avatar) povestite chiar de regizori, în discuția lor de aici – dintre care mai preiau doar faptul că pe Chalamet l-a ales să-l joace pe Paul Atreides fiindcă este simultan foarte masculin și totuși cu o evidentă nuanță de feminitate (ceea ce mi s-a părut foarte inspirat, având în vedere ce este Paul de fapt drept creație Bene Gesserit).


James Cameron a „apărut pe radar” când a scris și regizat The Terminator în 1984, celebrul thriller de acțiune futurist cu Arnold Schwarzenegger: un film independent cu buget redus, dar regia dinamică a lui Cameron a făcut din el un succes surprinzător, iar în prezent este considerat unul dintre cele mai emblematice filme ale anilor 1980. După acest film a urmat o serie de filme de acțiune științifico-fantastice de succes, cu bugete mai mari, precum Aliens (1986), The Abyss (1989) și Terminator 2: Judgment Day (1991). În 1997, a scris și regizat Titanic (1997), iar filmul a reușit să doboare toate recordurile de box office și a obținut unsprezece premii Oscar. A devenit filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile până când, 12 ani mai târziu, tot el s-a auto-detronat cu Avatar (2009), unde a fost un pionier al CGI-ului 3D, a ajuns să bată „Titanic” și a devenit primul film care a costat două miliarde de dolari până în 2019 (când tocmai Marvel a preluat recordul).


Denis Villeneuve este un cineast franco-canadian. A primit de patru ori Premiul Canadian Screen Award pentru cea mai bună regie, câștigând pentru Maelström în 2001, Polytechnique în 2009, Incendies în 2010 și Enemy în 2013. Pe plan internațional este cunoscut pentru regizarea mai multor filme aclamate de critici, printre care thrillerele Prisoners (2013) și Sicario (2015), precum și filmele SF Arrival (2016) și Blade Runner 2049 (2017). Cel mai recent film al său, Dune (2021), bazat pe romanul SF omonim al lui Frank Herbert (în română la Nemira, aici), a fost și aclamat de critică și un succes comercial, fiind în prezent filmul său cu cele mai mari încasări de până acum.


surse: The Independent, Variety, Imdb și Wikipedia (biografiile regizorilor)

%d blogeri au apreciat: