Editorial

Pledoarie pentru hibrizi

Hibrid. Un cuvânt cu care suntem mai mult decât familiarizați în literatura fantastică – în fond, în fantasy îi avem încă din antichitate, pe când hălăduiau printre noi centauri și minotauri, însoțiți din evul mediu și de grifoni sau, mai autohton, struțocămile…

Ceea ce poate nu realizăm este cât de mult a schimbat SF-ul perspectiva asupra conceptului: în fantasy (inclusiv în folclor), hibrizii sunt ori negativi, ori cel mult ambivalenți, neutri și, chiar și-așa, cam suspecți. Până la urmă, omul e om și restul sunt (semi)animale sau, oricum, ne-oameni – deci inferiori, nu? Nici în SF-ul din perioada sa infantilă, cea pulp, treaba nu stătea cu mult mai bine: hibrizii erau ori carne de tun numai bună de împușcat (laserat?) de protagonistul bărbat, alb, înalt, frumos și devreme acasă, ori cel mult ajutoarele sale. Și atunci implicit inferiori și cu rol auto-asumat (cu recunoștință, probabil) de subordonați, cum erau de obicei și indienii, hispanicii sau negrii prin filme.

Totuși, treptat ceva a început să se schimbe.

Sincer nu știu exact când (probabil prin anii 50), hibrizii au început să fie tot altceva, dar mai degrabă diferit decât necurat; iar de prin anii 60 au început să fie comparabili în drepturi și percepție. În rezumat, au trecut în sfârșit de la automat suspecți de serviciu la un statut neutru și până la urmă egal. În fond, doar o metaforă literară a procesului care avea loc și în realitate în Occident, prin care se eroda rasismul și, mai lent, și naționalismul (pentru clarificare, eu prin „naționalism” înțeleg partea întunecată a patriotismului).

Sau, și mai scurt zis, procesul de acceptare a Celuilalt, unde trebuie să recunoaștem: SF-ul nu numai că a fost în avangardă, dar cred sincer că a avut un rol major de spărgător cultural de gheață (de ex., din câte știu eu, Star Trek a avut primul sărut TV dintre doi oameni de culori diferite; și nu pot să nu-mi amintesc și din Star Wars amestecul absolut natural de toate speciile inteligente posibile, fără ca inferioritatea sau superioritatea lor să țină de gradul de umanitate în sens biologic, ci de simțul moral).

Ca să nu mai spun că treptat însuși conceptul a fost tot mai abordat de SF și din perspectivă concretă (cum am face hibrizi? nu cumva ar fi o soluție realistă în explorarea diverselor habitate?), dar și etică (ce ar simți ei?). Iar aici eu trebuie să recunosc: SF-ul cu hibrizi mă fascinează și îl consider o cale eficientă de a explora literar multe, foarte multe nuanțe de gri și în etica științei (până unde este etic să mergem cu cercetarea medicală, de clonare, de modificare genetică?), și în perspectivele morale (omul e făcut de Dumnezeu, deci are suflet, zic unii; dar un hibrid semi-uman ar fi acceptat ca posibil nou recrut, pardon, convertit, de instanțele bisericești? probabil hibrizii naturali da, cum au fost mulatrii, iar cei de laborator nu) și în subtilități psihologice (cum ar gândi ei? ar mai avea același simț moral?) sau sociologice (dar societatea despre ei?).

Așa cum de altfel eu personal susțin (și aici cred că sunt în minoritate chiar și printre sefiști) și aplicarea în lumea reală a hibridizării: nu înțeleg opoziția la clone și la OMG-uri (organisme modificate genetic, în general plante alimentare optimizate), care ne-ar putea sprijini în combaterea foametei, în dez-sărăcirea unor părți ale lumii devastate de deșertificare și, posibil, chiar în a trăi mai sănătos (adică eu cred fix pe dos față de oponenți, acesta fiind argumentul lor principal). Mi se pare complet ridicolă teama neștiințifică de contaminare: dacă mănânc plante modificate genetic, o să mi se altereze și mie ADN-ul…

Nu, genetica nu funcționează așa… dar în general oamenii care se tem de contaminarea genetică sunt aceiași care se tem și de contaminarea rasială și culturală cu străini sau, mai rău, cu necredincioși, așa că nu e prea greu de ghicit de unde provin de fapt argumentele lor. Din dorința de protejare a purității – într-adevăr un concept pentru care ideea de hibrid, de intermediar, de negociere, de compromis, reprezintă toate o amenințare de moarte. Dar cu purificarea rasială, etnică sau de clasă am văzut deja unde am ajuns – sau cel puțin cei care mai punem mâna pe câte o carte de istorie și nu o citim falsificat…

imagine de OpenClipart-Vectors @ Pixabay

De altfel, dacă tot am ajuns la puritate, mai fac o mărturisire: eu sunt un impur (și) literar. Nu doar că nu simt că SF-ul ar fi inferior fantasy-ului sau invers (iar horror-ul ambelor), și nici că soft SF ar fi inferior hard SF-ului sau epic fantasy-ul mai elevat și nobil decât murdarul grimdark. Dimpotrivă, am simțit întotdeauna că hibridizarea literară între subgenuri și între genuri adaugă plus-valoare unei cărți sau povestiri și îi crește valențele exponențial.

O doză de oroare strecurată într-un SF îl face mai memorabil, iar într-un fantasy mai credibil; o doză de fantasy într-un SF îl face mai poetic, mai estetic și mai „curgător”; iar mutarea unor tropi dintr-un gen în altul doar face totul și mai distractiv (în sensul de entertainment, nu de amuzant), nicidecum mai puțin valoros literar. Așa că, în mod cert, în SF&F (&H) eu susțin o pledoarie nu doar pentru valorificarea temei și conceptului de hibrid și a dilemelor pe care le deschide, dar și direct a hibridizării scriiturii și temelor între genurile surori.

De fapt, dacă e să merg mai departe pe linia formei literaturii de gen (nu doar a fondului), sunt un adept al abordării hibride și în concretizarea ei – adică în sensul editorial. Carte pe hârtie, ebook, audiobook? Avem nevoie de toate, fiecare oferă altă experiență, adresată altor simțuri, și altă oportunitate de acces la literatură (sunt momente când nu poți lua biblioteca după tine, dar iei un Kindle, momente când nu poți citi, dar poți asculta – iar povestea e tot poveste și nu există o formă inferioară de suport al ei).

Ba chiar aș merge și mai departe în aspectele comerciale: este deja evident și în România că e necesară (și se aplică) hibridizarea dintre comerțul clasic de carte (librărie) și cel virtual (online). Dar cred sincer, din calitatea de cititor/cumpărător mai degrabă nemulțumit de situația editorială actuală (cum probabil nemulțumite or fi și editurile de noi, pe partea lor) că se impune și o reformă de abordare a sistemului – una posibilă prin… hibridizare.

Adică, de exemplu, prin edituri poziționate cumva mai pe calea de mijloc între public și corporație rece, mai vioaie ca adaptabilitate, care să combine selecția calitativă a editurilor serioase (mă rog, și aceea a mai rămas doar la Paladin, de fapt) cu tirajele (și profiturile) asumat mai mici și cu o mai mare „apropiere de popor”. Mai vii în social media și în online, dar nu prin instagramizare ca Nemira și nici de prin vreun Olimp nesimțit ca Rao, ci prin ascultarea activă a cititorilor (adică să mai și întrebe și adapteze, că acum editurile doar tac sau vorbesc și ne par arogante din această cauză).

Ce vor oamenii să citească? Nu știu unde caută editurile răspunsul, dar cert nu la oamenii în cauză. De exemplu, mulți zic Gwynne, iar și iar, dar Nemira nici nu vrea să audă. Ce părere au oamenii de coperte? Mulți se plâng de ani de zile că cele Paladin sunt cele mai urâte din toate universurile infinit paralele (myself included), dar nici Paladin nu ne aude. Toți ne plângem de traduceri, dar nicio editură nu ne întreabă: ok, cine a tradus bine și cine prost, măi oameni care le citiți (și ne cumpărați) rezultatul (ne)muncii?

(ca exemple care-mi vin imediat în minte, ca să nu fiu și eu doar retoric, așa cum fac de obicei părerologii din roSF: Pavelescu și Ciobanu pe așa da, Iordache și Stoian pe așa nu – și mai sunt destui în ambele categorii; plus categoria „jale și nenorocire, dar fără nume – Graal Soft” de la Rao).

Ca și invers: și cititorii ar putea să își asume mai mult din calitatea de cumpărători, fiindcă acum trăim într-o lume post-capitalistă, unde lanțurile de producție nu mai curg într-un singur sens. Plâng că vor serii întregi? OK, păi să cumpere serii întregi – prin precomandă (cu plată în avans), direct la pachet ori prin susținere în campanii tip kickstart – și poate și în general să investească în avans în apariția unei serii dragi. Vor traduceri mai bune și coperte ne-hidoase? Să le boicoteze pe cele proaste, respectiv urâte, și să le arate public cu degetul: nu am cumpărat-o, fiindcă e urâtă și/sau prost tradusă.

Și aș mai avea niște idei concrete, dar mai păstrez câteva și pentru mine, că cine știe... Așa că o să trec mai departe la altceva ce chiar fac eu personal: acest blog. Pe care îl consider un proiect de succes, și la ce a ieșit (cum arată și ce oferă drept conținut) și la public (vizite și vizitatori, unde le știți, fiindcă eu am fost mereu sincer la cifre și transparent cu voi – cred că singurul).

Dar de ce este el un succes? Fiindcă BdSF este un hibrid.

Este BdSF blog de știri, de literatură sau de recenzii? Niciuna și toate la un loc – ci un hibrid. Pe fond este un fel de ”agregator cu inteligență umană”, dar oferă și ficțiune, și editoriale, și articole mai complexe (Sefepedia). Și… funcționează. Pentru că veniți să aflați noutăți, unii dintre voi citesc și povestiri. Pentru că veniți pentru știri și topuri, alții citiți și sefepediile – le-ați fi lecturat dacă era un blog doar gen descoperă.ro? Așa mă gândeam și eu…

Este BdSF un blog serios sau unul de entertainment? Niciuna și ambele – ci un hibrid.  E mai light în topuri și unele articole, dar mai serios în sefepedii și, zic eu, în abordarea generală (de la editare și ilustrare la corectură și la atribuire sau recompensarea prozei).

Apare periodic, cotidian sau iregular? Niciuna și toate la un loc – ci hibrid. Unele forme de conținut apar cvasi-zilnic (știri, dacă am și ce să postez, eu le caut zilnic), altele periodic (proză, editoriale), altele doar când e cazul și ocazia. Blogul e simultan previzibil și imprevizibil, cam ca SF-ul în general – și văd că vă place așa.

Până la urmă, e BdSF blog sau revistă? Cert revistă nu vizează să fie și nici nu pretinde că ar putea ținti ca nivel de calitate asumat de o revistă (sau volum de conținut, o revistă are redacție de vreo 10 oameni, blogul e „pe (o singură) persoană fizică”)– dar la fel de cert a ajuns mai complex decât un blog. Așa că este un hibrid – un fel de… blogzine, dacă e să inventăm un cuvânt hibrid în limba cuvintelor hibride, engleza (și apropo, BdSF este în multe sensuri și un hibrid aflat cumva între lumea SF&F de aici și cea anglofonă, mai mult cu sufletul în SUA decât pe Dâmbovița, sincer).

A, și mai este și un hibrid între progresist și conservator – dar pe tema aceasta o să mă explic pe larg într-un (alt) editorial întreg.

La un singur lucru NU este și nu va fi hibrid: la scop. Obiectivul Blogului de Sefe (și al cantității mari de muncă și bibileală) a fost și va rămâne doar promovarea literaturii de gen (SF&F), astfel că nu este și nu va fi monetizat niciodată și nu va include publicitate, reclame sau linkuri afiliate.

Altfel spus, este un hibrid, dar care ține, ironic, la… puritatea sa 🙂

%d blogeri au apreciat: