În caz că nu știați, unul dintre producătorii serialului Games of Thrones, Vince Gerardis, și-a făcut propria casă de producție, Startling Inc.. Iar conform sitului lor oficial, au în diverse stadii de dezvoltare foarte multe proiecte SF&F pentru diverse televiziuni și rețele de streaming, după cum vă spuneam încă din februarie anul trecut, aici.
Multe dintre proiectele lor sunt, firește, legate de Martin și de acordul său cu HBO pentru a explora în continuare lumea din Westeros: primul sezon al serialului House of the Dragon este în pregătire și va fi difuzat din august, în timp ce Dunk & Egg, Ten Thousand Ships și The Nine Voyages of the Sea Snake rămân în curs de dezvoltare. Harrenhal: A Song of Ice and Fire Stage Play rămâne, de asemenea, în dezvoltare.
Dar să vedem ce-i și cu restul – ce mai rămâne în lucru din adaptări după alte cărți SF&F, de alți autori – dar și ce a apărut nou față de anul trecut!
Ringworld (MGM/Amazon): bazat pe seria clasică Lumea Inelară (în română o găsiți la Paladin aici) despre o megastructură inelară în jurul unei stele, începută de Larry Niven în 1970. Din păcate, s-a renunțat la el…

Wild Cards (Universal Cable Pictures/Peacock): Universul cu super-eroi Wild Cards (în română la Nemira aici) a fost creat de George R.R. Martin la începutul anilor 1980, pe atunci pentru un joc RPG. Din 1987, Martin coordonează și publică antologii de povestiri din acest univers, cu texte de la diverși autori.

The Ice Dragon (Warner Brothers Animation): animație după o povestire pentru copii, scrisă de George R.R. Martin în 1980.

Eon (MWM): proiect bazat pe romanul SF al lui Greg Bear din 1985, Eon (în română la editura Trei aici), prima carte din seria Thistledown. Nu se mai face, s-a renunțat la el.
A Song of Ice and Fire (The Works): nu se oferă detalii, dar se pare că ”The Works” este o companie de producție care chiar ar lucra la un proiect pentru… HBO. Deci se cam leagă că și acest proiect este ceva conectat GoT, respectiv ASOIAF (în română la Nemira aici). Prequel? Sequel? Vom urmări.

The Unpleasant Profession of Jonathan Hoag (Phoenix): proiect bazat pe o nuvelă SF de Robert Heinlein, din 1942.

Sandkings (Netflix): După nuvela SF Regii Nisipurilor de George R.R. Martin, apărută de mai multe ori și în română, cel mai recent la Nemira aici (și deja ecranizată ca episod din The Outer Limits, de unde provine imaginea de mai jos).

Passengers (Groundswell/Endeavour Content): proiect bazat pe colecția de povestiri SF Pasagerii a lui Robert Silverberg (1969), apărută în română la Nemira.

Inconstant Moon (21 Laps/Picture Start): proiect bazat pe o proză scurtă SF de Larry Niven, din 1971.

Hawksbill Station (First Generation): proiect bazat pe romanul SF al lui Robert Silverberg din 1967, despre o colonie penală construită în trecutul îndepărtat (extinde o povestire inclusă în Pasagerii).

Dayworld (Warner Brothers Television): proiect bazat pe romanul SF din 1985 al lui Philip José Farmer despre suprapopularea Terrei, gestionată prin trezirea doar a unei șeptimi din oameni în fiecare zi (în română a apărut întreaga trilogie la editura Lucman).

Roadmarks (HBO): adaptat de Martin pentru HBO după romanul SF&F scris în 1979 de Roger Zelazny – mai multe detalii aici.

The Postman (Playtone/Warner Brothers Television): o nouă ecranizare a romanului post-apocaliptic de David Brin, din 1985. Cartea a mai fost ecranizată și în 1997, cu Kevin Costner. Drept Poștașul o găsiți în română la Paladin aici.

More Than Human (Good Banana/HBO): adaptare a romanului SF scris de Theodore Sturgeon în 1953, despre dezvoltarea științifică de super-puteri.

Arabian Nights (Tomorrow/ITV): posibil un nou serial după O mie și una de nopți.

Sleepless (Stampede): un serial bazat pe trilogia SF scrisă de Nancy Kress (pornind de la nuvela Cerșetori în Spania, apărută în română în Almanahul Anticipația în 1994), despre o nouă generație de oameni modificați genetic pentru a nu mai dormi, care devin mai inteligenți decât „adormiții” și amenință să îi înlocuiască.

Up the Line (Village Roadshow): proiect bazat pe romanul SF despre călătorii prin timp, scris de Robert Silverberg în 1969.

The Mars Trilogy (Fox): proiect bazat pe trilogia SF Marte (Marte Roșu, Marte Verde, Marte Albastru) de Kim Stanley Robinson, apărută în română la Nemira aici; proiectul a fost început de Spike Television, abandonat de ei și revitalizat de Fox.

The Belgariad (City Hill): proiect bazat pe saga epic fantasy Belgariada de David Eddings, celebră în anii 80 – care a mai fost adaptată de câteva ori ca scenariu, dar niciodată finalizată ca serial. Nici de data aceasta se pare: autorii au fost între timp implicați într-un scandal de pedofilie și serialul a trecut în standby – probabil nu se mai face.

Billion Dollar Boy (Phoenix): adaptare a romanului SF din 1997 de Charles Sheffield, despre un băiat răsfățat și bogat din viitor, care este abandonat pe o stație spațială și trebuie să învețe să supraviețuiască.

The Dying Earth (A24): adaptare a celebrei tetralogii science fantasy a lui Jack Vance, care a dus la apariția unui întreg subgen literar (cu același nume -Dying Earth Fantasy), dar și la RPG-urile Dungeons & Dragons.

Flood/Ark(Anonymous/Epix): proiect bazat pe duologia SF a britanicului Stephen Baxter, despre inundarea catastrofică a Terrei, care provoacă omenirea să se adapteze sau să părăsească planeta, pentru a supraviețui.

PROIECTE NOU ANUNȚATE (nu erau anul trecut):
Weetzie Bat (Universal/Peacock): un proiect bazat pe seria de romane YA cu vrăjitoare Dangerous Angels de Francesca Lia Block. O versiune cinematografică a fost în curs de dezvoltare în 2018, cu Ana Taylor-Joy, Nick Robinson, Theodore Pellerin și Keiynan Lonsdale ca protagoniști, dar proiectul a eșuat.

Ministry for the Future (Anonymous): o adaptare a romanului lui Kim Stanley Robinson din 2020 despre un minister guvernamental însărcinat cu protejarea generațiilor viitoare. Tocmai e anunțat că o să apară la Nemira.

Warrior Heir (Management 360): o adaptare a seriei fantasy YA The Heir Chronicles de Cinda Williams Chima.

Lady Who Sailed the Soul (Anonymous Content): o adaptare a nuvelei SF a lui Cordwainer Smith, din 1960.

Another Fine Myth (Skybound): o adaptare a seriei de cărți fantasy Myth Adventures a lui Robert Asprin.

Notă: la Hollywood, un „proiect în dezvoltare” are foarte multe etape, de la simpla căutare de scenariști sau finanțare la filmarea unui episod pilot – și se poate bloca în oricare dintre ele – deci 32 de proiecte nu înseamnă că vom avea 32 de seriale, ci doar o parte dintre ele (supraviețuitorii).
surse: wertzone, startlinginc.com.