Probabil puține lucruri îmi definesc mai bine personalitatea și pasiunile decât atributul de sefist – iar în SF, axis mundi pentru mine este dragostea pentru proza scurtă. Eu simt că SF-ul este cel mai adecvat gen literar pentru povestiri (eventual concurat doar de horror), tot astfel cum e valabilă și reciproca: povestirile definesc și modelează SF-ul ca gen (care ar fi cu totul altfel fără proză scurtă). Deloc de mirare deci că, pentru mine, cele mai importante momente formatoare ca cititor nu au fost serii, romane sau autori, ci reviste.
Altfel spus, pentru mine revistele SF&F sunt asociate foarte personal unor „vârste” din viață – și ca urmare îmi formează o piramidă foarte clară, dar care nu are vreo legătură cu calitatea literară (cea de pe locul 1 de aici e de departe cea mai… proastă), ci cu impactul lor asupra minții mele. Și, de fapt, are legătură și cu momentul „istoric”, să zic așa, al contactului meu cu ele: evident că cele din anii 80 m-au impresionat mai ușor, având în vedere penuria ceaușistă de orice, inclusiv de imaginație, ori că cele din anii 90 m-au modelat definitiv, din moment ce eram eu într-un pas formator (adolescența).
O să fac aici referire doar la reviste, nu și la oamenii din spatele lor, pentru că la niciuna dintre ele, când le citeam eu, nu cunoșteam cine o face (doar de 5 ani cunosc și oamenii din spatele literaturii de gen). Așa că le mulțumesc în bloc pentru ce au făcut tuturor celor implicați, fie ei români sau străini, prieteni mie sau dimpotrivă; dar nu o să menționez persoane, din moment ce la unele îi am și la altele nu. Și descrierile sunt foarte sumare și nu se vor vreo istorie, deci nu e cazul să vă enervați pentru scăpări – topul este, după cum ziceam, doar al impactului revistelor asupra mea, nu a publicului în general.
În fine, hai să vă plimb într-o scurtă excursie prin cele 10 reviste pe care le-am iubit eu de-a lungul „carierei” de sefist (și, într-un fel, și prin viața mea)!
10. Beneath Ceaseless Skies
De ce: Pentru că atunci când vreau să citesc proză scurtă fantasy, BCS este locul potrivit gusturilor mele – deci acolo o caut.
Există numeroase alte reviste anglofone de gen, dar în afară de aceasta doar Fantasy Magazine mai e ok (și nu la fel de originală), restul sunt tot felul de hipsterisme, artisme și rasist-separatisme care nu se potrivesc definiției fantasy pe care o percep eu. O fi cam conservatoare definiția, dar BCS păstrează rețeta clasică și o reinterpretează cu ingrediente noi. Cu perspective originale și abordări emoționante, fiindcă ei insistă foarte mult pe importanța personajului în fantasy, dar și pe povești și universuri fantastice noi și surprinzătoare (construite totuși pe o fundație recognoscibilă).
De ce doar pe 10? Pentru că și pentru mine, și pentru majoritatea cititorilor BdSF, fantasy-ul are un rol secundar față de SF. Și pentru că o revistă DOAR de fantasy nu e neapărat cea mai bună idee, cititorii de proză scurtă fiind mai degrabă sefefiștii hibrizi, iar fantaziștii puri mai dedicați romanelor.
Ce este: Beneath Ceaseless Skies (BCS) este o revistă online de aventuri fantastice publicată în Statele Unite de Firkin Press. Primul număr al revistei a fost lansat pe 9 octombrie 2008, iar în 2010 a primit calificativul SFWA pentru ficțiune scurtă (nota mea: adică dacă publici în BCS sunt luate în calcul povestirile în criteriile de acceptare în SFWA).
Beneath Ceaseless Skies este o revistă online fără scop lucrativ, calificată de SFWA drept publicare profesionistă, dedicată publicării de literatură fantastică de aventură: fantezie plasată în lumi secundare sau în medii paranormale istorice, scrisă cu un accent literar pe personaje.
„Ne place fantezia de aventură tradițională, dar ne place și modul în care influența literaturii asupra ficțiunii scurte fantasy a extins genul, încurajând scriitorii să folosească tehnici literare, cum ar fi punctele de vedere restrânse și narațiunile discontinue; să prezinte conflicte care sunt atât interne, cât și externe. Ne dorim povestiri care combină cele mai bune dintre aceste două stiluri – plasate în lumi fantastice sau paranormale istorice vii, dar scrise cu tot farmecul și impactul fantasy-ului modern influențat de literatura modernă”. (sursa: wikipedia+About la ei)
9. The Magazine of Fantasy & Science Fiction
De ce: Cele mai bune povestiri SF din lume au fost întotdeauna și încă sunt publicate în F&SF. Punct. Nu există loc de îndoială, dacă ați avut cumva ocazia să o citiți.
De altfel, sunt celebri pentru includerea în numere a tuturor numelor cu adevărat mari – greu și costisitor de prins (primele lor 3 exemple: ei sunt cei care au publicat în premieră Turnul întunecat de Stephen King, Flori pentru Algernon de Daniel Keyes și Cantică pentru Leibowitz de Walter M. Miller, dar lista de vedete e mult mai uriașă). Este un fel de monument și muzeu al culmilor literare din SF de peste 70 de ani și un Panteon și Olimp al genului (deși se numesc Fantasy and SF, cu fantasy primul, bine stau în realitate pe SF).
Dar… tocmai aceasta e problema lor și motivul pentru care se află doar pe 9 aici: au cam rămas împietriți în timp. Au cel mai bun SF, însă e genul care era de noutate în anii 80 sau, sincer, chiar 50. Nu mai vorbesc de situl lor penibil stil anii 90 sau de faptul că atâta timp cât am fost abonat la ei a fost un coșmar interacțiunea cu Poșta Română (care-mi desfăcea plicurile și mă punea să semnez de mână, în tabel, pentru ce primeam de la străini, în… căsuță poștală – CP). Deci citirea lor este ca un salt în timp în anii 50: cei de glorie literară a SF-ului din SUA și cei dictatoriali din roșia noastră RPR (mă fac să mă simt ca atunci când ascultam Vocea Americii pe ascuns cu bunicul).
Ce este: The Magazine of Fantasy & Science Fiction (denumită de obicei F&SF) este o revistă americană de fantasy și science fiction publicată pentru prima dată în 1949 de Mystery House, o filială a Mercury Press, drept revistă fantastică însoțitoare a revistei mystery deja existente Ellery Queen’s Mystery Magazine. Primul număr a fost intitulat The Magazine of Fantasy, dar s-a luat rapid decizia de a include atât science-fiction, cât și fantasy, iar titlul a fost schimbat în mod corespunzător odată cu cel de-al doilea număr.
F&SF avea o prezentare destul de diferită față de revistele de science fiction existente la acea vreme, majoritatea în format pulp: nu avea ilustrații interioare, nu avea rubrică de scrisori, iar textul avea un format pe o singură coloană, ceea ce, în opinia istoricului de science fiction Mike Ashley, „a diferențiat F&SF, dându-i aerul și autoritatea unei reviste superioare”. De-a lungul anilor, F&SF a devenit una dintre cele mai importante reviste din domeniul science fiction și fantasy, având reputația de a publica materiale literare și de a include povestiri mai diverse decât concurenții săi. (sursa: wikipedia)
8. Scifi Magazin
De ce: Ca SF oferit, acest Sci-Fi Magazin a fost pentru foarte scurt timp (a apărut destul de meteoric), echivalentul românesc al F&SF-ului de mai sus. Adică fix același gen de literatură, Olimpul celor mai bune ever – după gustul meu o selecție calitativă mai reușită nu se putea; dar și cu același neajuns: pe partea de traduceri le simțeam ca o întoarcere la lecturile anilor 80-90 sau chiar mai vechi. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult și am devorat tot ce au publicat, însă mi-a și dat o senzație de defazare temporală. Bună la nostalgie, poate nu neapărat la vânzări.
Și a mai existat o problemă care-l ține mai jos în listă: faptul că eu, trăitor în București, nu prin comuna Xulești, NU l-am găsit niciodată la chioșcurile de presă. Sincer, deși cititor constant de SF, nici nu am știut de ei până a fost prea târziu, și i-am cumpărat în volumele în care au reunit numere nevândute (plus almanahurile). S-au plâns că nu se vindea, dar mie nu îmi era accesibil (asemănător cu Anticipația de la Nemira, care se găsea în librării, NU la presă, o decizie de marketing foarte neinspirată). Așa că, fiind atât de meteoric, nu a avut impactul meritat asupra nimănui.
Ce a fost: Sci-Fi Magazin. Colecția Povestirilor Științifico-Fantastice a fost o revistă din România de literatură științifico-fantastică. Au fost tipărite 12 numere între octombrie 2007 și septembrie 2008. Povestirile care nu au apărut în cele 12 numere, dar ale căror drepturi de autor au fost cumpărate, au fost adunate într-un Almanah Sci-Fi Magazin în 2009. (sursa: wikipedia; e tot ce am găsit ca descriere, din păcate)
7. Galileo (FB aici)
De ce: Cumva pe dos față de Sci-Fi Magazin, Galileo se regăsește în acest top tocmai datorită actualității sale: a fost echivalentul celor mai moderne trenduri din revistele de afară și parcă și cu un pas înainte. Pe deasupra, tot cumva înaintea timpurilor a înțeles nevoia de integrare, nu de imitație/dedublare, a variantei fizice cu cea online. Tot înaintea vremurilor a intuit și relevanța știrilor curente cât mai frecvente pentru publicul de gen și a existenței live pe social-media.
Partea proastă, se pare (adică mi se pare mie căutând retrospectiv explicații din exterior) că nu la fel de pregătit era și publicul pentru concepte noi. Și, presupun, nu au bănuit din start nici câtă muncă și timp trebuie investite zilnic în știri – văd și eu la BdSF că o știruță de juma de pagină maxim îmi ia… cel puțin 2 ore de muncă susținută. Merită? Când încerci să o faci profesionist, cert nu. Așa că, cel puțin pe hârtie, și Galileo a fost tot cam meteoric și nu a avut impactul meritat. Nu știu asupra publicului în general, dar asupra mea cert nu.
Ce a fost: Revista GALILEO SCIENCE FICTION & FANTASY a fost o publicaţie editată de Millennium Books, în format tipărit. GALILEO ONLINE (http://revista-galileo.ro/) a fost un portal actualizat zilnic, cu ştiri, interviuri, recenzii şi reportaje din lumea literaturii fantasy & science fiction. (sursa: pagina lor de FB, dar mi-am permis să trec verbele la trecut, conform cu situația actuală)
6. Jurnalul SF
De ce: Jurnalul SF a fost o chestie tare din cel puțin două motive: în primul rând, au intuit corect faptul că pentru pasionați SF-ul nu este un hobby, ci o dependență. Ai nevoie de doze măcar săptămânale, dacă nu la câteva zile, așa că formatul lunar încă la putere e prea puțin, prea rar. Și nu uitați că vorbim de anii 90: în prezent, pe online, multe reviste de afară „emit” mai des decât lunar (de ex. cu semi-numere la 2 săptămâni și povestirile numărului „eliberate” una câte una, ca Lightspeed), dar atunci nu se punea tehnic problema, că nu ne dădeam pe net. Așa că ideea unui săptămânal de gen a fost ceva absolut remarcabil. Apoi, au intuit corect că stăteau pe o mină de aur – o generație de autori autohtoni în gloria entuziasmului și talentului (după mine, ei au fost generația de aur, motocentaurii nouăzeciști) – și au lansat sau (re)consacrat cei mai tari cyberpunkiști români. Deci JSF impact chiar a avut – și asupra publicului, și asupra mea, unde m-a consolidat pe nișa CP.
Ca dezavantaje, cred că cel mai evident se vede și din imagine: nu poți face săptămânal o revistă în condițiile cu care-s obișnuiți cumpărătorii de SF: coperte lucioase, color, hârtie de calitate – practic reviste de semilux. Așa că, cel puțin pentru mine, mi-a provocat mereu o senzație de discrepanță și confuzie: conținut bun, dar tipărit pe „hârtie igienică” (doar ținea de grupul Impact, un cuvânt la care reflexul pavlovian este nevoia urgentă de hârtia igienică). Rezultat: fiecare număr, după citire, eu personal l-am aruncat la gunoi. Brânză bună în burduf de câine…
Ce a fost: Jurnalul SF a fost un săptămânal science-fiction editat în România de către grupul de presă Intact Media Group între anii 1992-1996. Formatul revistei era 31×23 cm, avea 16 pagini, grafica și coperțile erau în 3 culori. Revista cuprindea informații despre fandom (Telex intern), editoriale, despre filme (Cine News), despre evoluția benzii desenate, cronici de carte, dicționar de termeni SF, dicționar de autori plastici, pagina de știință, eseuri, prezentare de cenacluri, poșta redacției, postere cu grafică SF, numere dedicate integral unui autor sau unei teme, proză autohtonă, traduceri, romane serializate. Odată cu numărul 26 s-a renunțat la pagina de știință. A fost, probabil, potrivit etichetei de pe prima pagină, singurul săptămânal SF din lume. (sursa: wikipedia)
5. Orion și Helion (pre-89)
De ce: Înainte de 89, cei care au prins crunta perioadă ceaușistă târzie își amintesc: SF plua. Doar câte ceva în Almanah Anticipația, acel far anual care devenea, sincer, tot mai de căcat în fiecare an: povestiri tot mai puține, articole plictisitoare tot mai lungi și texte românești tot mai slabe, plus „calitatea” hârtiei și copertei tot mai catastrofale (le am și acum și-ș niște junghiuri, fizic vorbind). Și, totuși, din când în când îmi cădea în mână câte un mic miracol: un Helion sau un Orion (poate mai existau și altele stil fanzine cenacliere, dar la mine la Vâlcea doar acestea 2 ajungeau). Mai bine zis pe sub mână, că doar nu credeți că le găseai așa, la librărie (unde nu găseai nimic la liber, doar cărți de propagandă).
Nu erau propriu-zis samizdat, că treceau de furcile caudine ale cenzorilor și erau publicate oficial, dar pe cuvânt că așa se simțeau: de parcă ai fi prins, conspirativ, extracte din vreo scriptură interzisă. Când le citeam (pe balcon, fiindcă în apartament nu aveam lumină, evident), mă simțeam în comuniune cu pasiunea unor oameni asemănători mie (și tatălui meu, el le „făcea rost”). Două lucruri ce ne lipseau major pe atunci: pasiunea și oamenii, într-o eră a vorbelor goale și hienelor oportuniste. Așa că, pentru mine, Orion și Helion însemnau speranță. Trăiam într-un peisaj post-apocaliptic, înconjurat de mutanți hidoși cu spume roșii la gură și, iată, o scrisoare într-o sticlă lansată cumva spre mine fără să știe că exist, dar din care aflam că la Craiova și Timișoara mai există și alte ființe cu gândire, simțire și capacitatea de a visa.
Ce au fost: Orion a fost din 1988 un supliment SF al caietului-program al Teatrului Liric din Craiova (sursa: wikipedia). Conform syndicart.net: „In 1994 a fost lansat ultimul numar (7) al reformatului ORION, editat de editura Orionin format A4, 64 de pagini, coperte color samd. Echipa se destramase si asa a mai aparut intr-un format similar celui de la inceput si un (vremelnic si el) ORFEU din Orion… ” și cică ar fi fost un serial pe Galileo Online cu istoria lui (nu-l mai găsesc).
La Helion (tipărit), ce înțeleg din Despre de la ei, dacă scot persoanele și laudele de sine+premii (doar sunt specialiștii țării la premii auto-acordate), mai rămân doar cu faptul că ar exista din 1980 drept cenaclu și 1981 ca revistă. Dintr-un interviu din ziarul Timișoara, mai aflu că sunt revista Clubului de anticipație „Helion”, Club de Artă, S.F. și F., al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. Cam atât…
4. Gazeta SF (cea veche)
De ce: Gazeta SF este cumva atipică în acest top, fiindcă nu a fost relevantă pentru formarea mea ca cititor și om (eram deja matur), ci ca scriitor (o aventură la care am renunțat, dar a avut multe vârfuri și ravine, cam toate provocate de oameni). Ca scriitor, mie mi s-a părut enorm de important să existe o publicație mai „de familie”, unde să se poată debuta cu stângăciile inerente, tot astfel cum era foarte importantă și existența unei scări de reviste în care îți puteai măsura evoluția (nu consider deloc favorabilă situația actuală în care toți sunt în aceeași ciorbă neclară). Adică era asumată o doză de toleranță la încercare și experimentare, tot astfel cum era asumată și lipsa de profesionalism (sincer, nu puteai să te consideri „chiar” scriitor dacă publicai doar la GSF). Rezulta o comunitate clară de amatori și un „safe-zone” în care, cu mici și nebunești excepții, exista și feed-back util, și încurajare, și entuziasm asumat ca mai relevant decât performanța.
Ca minusuri, din păcate toleranța redacției se extindea și la atacurile extrem de agresive ale unor bine-cunoscuți troli (aceiași trei, un creștinopat, un răbufnil și un basarabean prea genial pentru proștii de dincoace de râu), ceea ce submina cu voie de la stăpânire tocmai senzația de comunitate literară apolitică și asectară.
Apoi, dacă era un fanzin relevant pentru scriitori, dacă e să fim sinceri, nu era la fel de important și pentru publicul larg de cititori – aceia care și cumpără. Nu mai vorbesc de cei cu adevărat avizați (care știau că din vreo 12 reviste existente doar în Argos găseau nivel comercial, aici comercial în sensul bun, adică vandabil). Dacă voiau SF quality, cititorii nu în GSF îl căutau. Ceea ce, repet, era un avantaj, fiindcă reducea presiunea pe debutanți.
Ce a fost: Aici, cu toată insistența, nu am găsit nicăieri nici vreo descriere, nici datele necesare (măcar data apariției). Din câte știu eu, a fost un fanzin doar online, cu adresabilitate națională și țintit spre amatori și debutanți, pornit de la un cenaclu sucevean. Și că a împlinit 96 de numere prin 2018 (cred), deci cu 12 pe an presupun că s-a lansat prin 2010. Mai mult de atât nu cunosc decât persoane, despre care ziceam că nu mă apuc să enumăr în acest top.
Sunt deschis la un update, dacă-mi oferă careva date – valabil și la restul revistelor românești.
3. Anticipația (cea din anii 90) + 467
De ce: Pentru mine, Anticipația din anii 90 (deci nu și cea Nemira, care nu mi-a plăcut deloc nici în sumar, nici în stil editorial) a nimerit un sweet spot perfect: SF așa cum vreau eu, ca și F&SF sau Scifi Magazin, dar și în momentul de maximă exuberanță sefistică în general, ca JSF, și în punctul când SF-ul era cel mai relevant pentru mine în plină formare intelectuală (eram adolescent, așa că descoperirea SF-ului coincidea simultan cu descoperirea lumii pentru mine și a libertății de români în general).
A fost revista potrivită, la momentul potrivit – pentru mine personal, evident. Pe deasupra, coincide cu opinia mea despre revista perfectă și în format, și în grafica majorității copertelor (ce-i drept, nr. 528 de aici mă contrazice – ce oroare! – dar în rest a cam mers pe ce fusesem eu dresat de francezi să înțeleg drept frumos în BD), și în concentrarea pe proză, nu conexe (le consider vitale, dar pe online, nu pe hârtie). Includ aici și alternativa și rivala 467, pe care am perceput-o cam la fel.
Totuși, pentru mine Anticipația a avut și un mare dezavantaj, mai puțin perceput atunci, mai grav pentru maturul de acum: urăsc foiletoanele. Mi se pare că serializarea de romane NU este formatul potrivit pentru reviste (pe afară nici nu se practică, cel puțin în prezent), iar ei au mers destul de mult pe așa ceva.
Ce a fost: Anticipația CPSF a fost un periodic de literatură pentru tineret editat inițial de revista „Știință și Tehnică”, o reluare a seriei Colecția „Povestiri științifico-fantastice”. Primul număr, numerotat 467 tocmai pentru a marca intenția de a continua tradiția vechii reviste, a apărut în 1990. Cu unele excepții, a apărut lunar. Revista a fost realizată de redactorii „Știință și Tehnică”, cu sprijinul unor „consultanți literari”.
În aprilie 1990 a apărut și la Craiova numărul 467 al CPSF, dar redacția Știință și Tehnică i-a amenințat cu un proces pentru furt de proprietate intelectuală, astfel încât echipa de la Craiova a declarat că revista lor se numește 467 și nu Colecția „Povestiri științifico-fantastice” și au adăugat un subtitlu, Colecția romanelor SF. Numărul 467 apărut la Craiova a avut un tiraj de 50.000 de exemplare și avea formatul, prezentarea grafică și numărul de pagini al broșurilor din CPSF. Revista de la Craiova a fost editată de SFVA, dar și-a încetat apariția într-un an de la apariția sa. (sursa: wikipedia)
2. Clarkesworld și Lightspeed
De ce: În primul rând, pentru că ele sunt sursa mea actuală de proză scurtă SF – după ce am încercat multiple reviste anglofone de gen, inclusiv pe bani sau cu abonament. Ei bine, după ce am scanat cam tot ce mișcă în engleză, m-am lămurit: combinația perfectă dintre ce caut eu + actualitate ca stil se regăsește în acestea două. Faptul că am și conversat cu ambii editori și-s foarte mișto ca oameni a fost un bonus 🙂
Și ce anume caut eu în SF de găsesc doar în Clarkesworld și Lightspeed? Plus F&SF, dar acolo cumva încremenite în muzeu, deci altă categorie. Firul lor comun este un anumit tip de SF: realist, logic, tangibil, factual, divers, original dar credibil, emoționant, cu perspective surprinzătoare dar convingătoare și uneori (deseori) extra-întunecate. Fără metafore, artă, poezie, proză absurdă și onirism sau alte asemenea fițe.
Un SF despre (și pentru) oameni care fac. Acționează. Luptă. Și, mai ales, supraviețuiesc. Cumva un SF de acțiune, dar nu în sensul de bum-bum, ci în cel că există o poveste în care se întâmplă alert lucruri interesante, iar naratorul este concentrat pe fapte, oamenii care le fac și efectele lor. Altfel spus, dacă în romane și serii mă pasionează și pe mine și construirea background-ului, în proza scurtă nu e timp pentru el, așa că trebuie pus reflectorul direct pe scenă (zic eu).
În plus, mi se par echilibrul perfect ca inclusivitate: și non-conservator, adică se străduiesc să includă și teme și autori femei, din culturi asiatice sau africane ori diverse minorități, dar și non-woke, adică încă mai publică și vinovații de serviciu la orice-i rău pe lume, bărbații albi, și aleg poveștile după calitatea lor, nu potrivirea cu ultima modă în PC (era să zic PCR și nu eram departe, cenzura e cenzură indiferent de pretext).
Ce sunt: Clarkesworld este o revistă lunară de science-fiction și fantasy publicată pentru prima dată în octombrie 2006. Fiecare număr conține interviuri, articole care îndeamnă la reflecție, două reeditări și cel puțin patru sau cinci lucrări de ficțiune originale. Ficțiunea este, de asemenea, disponibilă în ediții electronice/abonamente, podcast-uri audio, ediții tipărite și în antologiile anuale tipărite/în cărți. Clarkesworld a fost premiată cu un World Fantasy Award, trei Hugo și un British Fantasy Award. Ficțiunea le-a fost nominalizată sau a câștigat premiile Hugo, Nebula, World Fantasy, BSFA, Sturgeon, Locus, Shirley Jackson, Ditmar, Aurora, Aurealis, WSFA Small Press și Stoker. (sursa: About la ei)
Lightspeed este o revistă digitală de science fiction și fantasy. În paginile sale veți găsi science fiction: de la soft SF sociologic, din viitorul apropiat, până la hard SF din viitorul îndepărtat – și fantasy: de la fantasy epic, sword-and-sorcery și povești urbane contemporane, până la realism magic, science-fantasy și basme populare. Lansată în 2010, Lightspeed a câștigat de două ori premiul Hugo, iar povestirile din revistă au fost nominalizate de zeci de ori pentru premii importante de gen, inclusiv Hugo, Nebula, World Fantasy și Theodore Sturgeon. Editorul John Joseph Adams a fost nominalizat de douăsprezece ori la Premiul Hugo și de opt ori la Premiul World Fantasy. (sursa: About la ei)
1. CPSF (cea veche)
De ce: După cum spuneam, acest top este unul personal, despre cât de dragi sau relevante mi-au fost mie niște reviste, și nu unul calitativ. Drept dovadă, avem pe primul loc o colecție a cărei calitate literară… trebuie căutată undeva adânc prin minele din Siberia, că pe acolo se ascunde. A inclus multă maculatură, a inclus multe texte angajat prolet-cultiste și a avut niște condiții grafice și tipografice inferioare, specifice vremurilor sale de restriște intelectuală (deși la mine în bibliotecă se ține mult mai bine decât almanahurile Anticipația ceaușiște, în așa hal decăzusem în anii 80).
Dar.
Eu sunt azi aici, pe acest blog, fiindcă CPSF. Pe ea și pe colecția similară (de broșuri) Clubul Temerarilor am învățat să citesc, la 6 ani – și am devenit sefist încă înainte de ști să scriu.
În anii 80 puteam citi două lucruri – sutele și miile de cărți de propagandă fățișă ori mascată („istorice” cu istorie grav deformată, până și valul de cărți cu haiduci care mă mai pasiona pe atunci îi prezenta ca pe un fel de membri de partid revoluționar și, evident, comunist și nu mai vorbesc despre cărțile cu WW2 în care alături de bravii aliați ruși i-am rupt pe nemți de ne-au ținut minte); sau puteam citi această colecție a tatălui meu, Jules Verne și, o dată pe an, almanahul Anticipația. Cred că este evident ce am preferat. Și cred sincer, privind retrospectiv, că sunt intelectual și rațional datorită faptului că am ales CPSF în loc de „istorie”.
Fiindcă o fi fost și ea utopic-sovietistă, dar încuraja avântul și căutarea de soluții – ceea ce legionaroizii noștri roșii nu mai acceptau, că soluțiile vin de la Lider – plus că noi nu mai aveam parte de utopie, ci de distopie. Și fiindcă și-au luat țeapă și cei care au gândit-o, căci au vrut să încurajeze inginerismul și în schimb au încurajat gândirea critică. Ceea ce s-a construit în anii 50-60 cu scopul de a ne îndoctrina a ajuns în anii 80 să aibă efect de dez-îndoctrinare. Din ironiile istoriei…
Tot din aceeași alegere cred că mi se trage și pasiunea pentru libertate (ceaușiștii o închiseseră în 1974, deci, culmea, CPSF devenise din arma sistemului un instrument de dizidență), pentru imaginație și pentru toleranță. Ca și înclinația de a privi mereu în sus, către stele, real și metaforic. În fond, la fel de ironic, din acest instrument dejist cred că mi se trage parțial și filo-americanismul…
În rezumat, CPSF-ul cel de mult închis, dar tezaurizat prin biblioteci de generația anterioară (la mine tatăl) ajunsese în anii 80 un instrument de deschidere spre lume, de internaționalism și efectiv de rezistență mentală.
Cred că din acest paradox hilar mi se trage și pasiunea pentru umor absurd și negru, nu doar sefismul.
Ha-ha. Ha…
Ce a fost: Colecția „Povestiri științifico-fantastice” a fost un periodic de literatură pentru tineret editat de revista Știință & Tehnică. Prima serie a apărut la 1 octombrie 1955 și a cuprins 466 de numere, publicate de două ori sau, pentru o scurtă perioadă, de trei ori pe lună, până în aprilie 1974. Primele 80 de numere au fost traduse și în limba maghiară și au format seria „Tudományos-fantasztikus elbeszélések”. Revista a publicat la început textele premiate la concursul literar organizat în 1955.
ilustrația reprezentativă de Peggy_Marco de la Pixabay
Blogul de SeFe 