Știri

George R.R. Martin oferă un update despre WINDS OF WINTER

S-au făcut 11 ani de când așteptăm Vânturile iernii/ Winds of Winter, teoretic penultima carte (a șasea) din seria ASOIAF (Gheață și foc, cinematografic GOTGame of Thrones, în română la Nemira). Din când în când, moș Martin mai iese din bârlog și fie ne ia la mișto, fie ne mai aruncă și nouă câte un update…

De data aceasta, se pare că ne aflăm în a doua situație.

Într-o postare pe blogul său personal, ne-a anunțat că scrie de zor la ea și, pe măsură ce lucrează, povestea i s-a îndepărtat tot mai tare de cum a decurs în serial în sezonul cu scandal: câteva lucruri care se întâmplă în ultimele sezoane ale serialului se vor întâmpla și în The Winds of Winter (și în succesorul său A Dream of Spring), dar „nu în același mod”, iar „o mare parte din restul va fi destul de diferită”. Martin remarcă, de asemenea, că nu toate personajele care au supraviețuit în GOT vor supraviețui în ASOIAF și invers, nu toate personajele care au murit în GOT vor muri în ASOIAF.

Spre ușurarea noastră, ne-a anunțat și că Vânturile iernii nu va mai introduce niciun personaj nou cu POV (personaj principal), ci doar secundare, pentru prima dată în serie. Presupunând că unele personaje POV vor muri (garantat!), The Winds of Winter va fi probabil prima carte care de fapt va micșora distribuția de personaje principale.

De unul foarte îndrăgit știm însă că este în siguranță, din moment ce lui GRRM i-a scăpat un mic spoiler: „spunând că lucrez la un capitol despre Tyrion, așa cum am făcut săptămâna trecută, am dat de înțeles că Tyrion nu este mort.

imaginea e la un mod GoT la jocul Medieval II : Kingdoms… dar arată bine!

Alte câteva sugestii mai ghicim din enumerarea pe care a făcut-o despre unele personaje: „Am personaje din cărți care nu au fost văzute niciodată în serial: Victarion Greyjoy, Arianne Martell, Areo Hotah, Jon Connington, Aeron Damphair. Toți vor avea capitole, iar lucrurile pe care le vor face și le vor spune vor avea un impact asupra poveștii și a personajelor majore care au apărut în serial.

Am legiuni de personaje secundare, care nu sunt POV-uri, dar totuși importante pentru intrigă, care de asemenea apar în poveste: Lady Stoneheart, Tânărul Griff, Prințul Zdrențăros, Penny, Brown Ben Plumm, Shavepate, Marwyn Magul, Darkstar, Jeyne Westerling. Quaithe are încă un rol de jucat. La fel și Rickon Stark. Și sărmana Jeyne Poole. Și… ei bine, lista este lungă.

GRRM a apărut recent și în podcastul Game of Owns pentru a discuta despre istoria serialului, despre munca sa de televiziune și despre progresele la The Winds of Winter, iar acolo a precizat că a finalizat mai multe arcuri narative de personaje pentru carte (inclusiv Tyrion) și că aceasta va fi considerabil mai lungă decât A Storm of Swords/Iureșul săbiilor sau A Dance with Dragons/Dansul dragonilor – cu mai mult de 300 de pagini. Cum acestea au fiecare aproape 1200 de pagini (în română), se înțelege că următoarea va fi un mamut de peste 1500, practic o trilogie în sine… Deci, foarte probabil, va fi împărțită și fizic în 2-3 volume.

Din păcate însă, GRRM tot nu anunță o dată de finalizare și publicare… Dimpotrivă, a subliniat: ”I am working on it, I have been working on it, I will continue to work on it.   (Yes, I work on other things as well). ” / „Lucrez la ea, am lucrat la ea, voi continua să lucrez la ea. (Da, lucrez și la altele).

Între timp, HBO lansează pe 21 august serialul prequel House of the Dragon, iar o istorie ilustrată a familiei Targaryen, The Rise of the Dragon, va apărea în octombrie (în engleză, la Nemira vă anunțăm când aflăm).


surse: georgemartin.com, wertzone

imaginea reprezentativă: wallpaper de pe rinconutil.com

%d blogeri au apreciat: