Dacă au tot fost pe BdSF tot felul de topuri, unul mai războinic decât altul – implicit mai mult pentru publicul masculin – m-am gândit că poate a venit timpul să scriem și un top mai pe gustul publicului de sexul opus.
Așa că am cerut părerea frumoasei domnițe cu care împart castelul conjugal și, spre fericirea mea, răspunsul nu s-a îndepărtat chiar așa de tare de profilul blogului. Adică, mai exact, mi s-a acordat drept misiune nobilă și quest găsirea unui top, ok, fie, tot de războinici, dar niște războinici cu aspect mai agreabil… sau, mai bine zis, zece bărbați demni de fantezii. Pardon, de fan-ta-sy, eroare de transcriere!
Acum, ca să nu rămâneți cu idei greșite cum că aș fi avut eu deja în minte o listă de Prince Charmingi („Not that there’s anything wrong with that!”, vorba Seinfeldului), trebuie să recunosc faptul că topul este o coproducție: domnița a făcut lista, iar cavalerul alergătura și munca de jos. Partea mai ușoară, firește, din moment ce creația este întotdeauna mai dificilă decât producția…
Dar gata cu divagațiile, știu că așteptați cu nerăbdare ridicarea cortinei și începerea defilării pe podium – călare sau pe jos, după gustul fiecărui personaj. Eu mă duc să-mi caut un măgăruș, rămâneți voi cu băieții care urmează…
10. Jezal dan Luthar (Prima lege de Joe Abercrombie, de la ed. Nemira)
De ce: Dacă e să începem cu începutul, se pare că esențială pentru un bărbat atrăgător este… și străduința de a fi astfel; iar Jezal dan Luthar cu certitudine era foarte preocupat de aspectul său. Ei da, să fii în pas cu moda contează!
Ce-l împinge doar pe locul 10 (și-l cam supără, dacă e să mă iau după privirea de pe o copertă la Prima Lege) este faptul că seamănă cam mult (fizic vorbind, mai puțin ca personalitate) cu alt sexos celebru și mult mai sus în top (pe 2!).
Not bad, still.
Cine: Jezal dan Luthar este un tânăr nobil bogat din Uniune, căpitan regal și, mai târziu ajunge chiar… hm, las că o să vedeți voi (ar fi spoiler). Este personaj principal (POV) în trilogia Prima Lege, care chiar merită citită.
Jezal este un aristocrat a cărui viață lipsită de griji și de responsabilități l-a făcut superficial, naiv și egocentric. Este destul de vanitos și preocupat de hainele și aspectul său, mai ales că este cu adevărat un bărbat foarte frumos și atrăgător. Cu toate acestea, principalul său interes este propria ascensiune, la care consideră că are dreptul în virtutea originii sale; consideră oamenii de rând ca fiindu-i inferiori.
Nu-i place pregătirea riguroasă și ar prefera să-și petreacă timpul bând, pariind și flirtând, alături de prietenii săi. Cu toate acestea, posedă o anumită moralitate umană elementară și capacitatea de a se dezvolta. Este un spadasin destul de bun, dar departe de a fi incredibil. (sursa descrierii) (recenzie la carte aici)
9. Aragorn (LOTR/ Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien)
De ce: Acum, după un blond plin (și preocupat) doar de el, cel mai corect ar fi să continuăm cu un brunet (mă rog, nu chiar Banderas-style) extrem de băiat bun și preocupat mereu de binele celorlalți: pe cât de superficial e Jezal, pe atât de emo-gânditor și protector e Aragorn. Totuși, calitățile sale eminescian-luceafăriene nu-i reduc deloc din șarm și carismă, așa că… să-i spunem bun-venit primului grumpy but sexy din top, regelui din Gondor!
Cine: Aragorn II Elessar a fost a 16-a și ultimul conducător al Dúnedainilor din Nord; încoronat mai târziu al 26-lea Rege al Arnorului, al 35-lea Rege al Gondorului și primul Mare Rege al Gondorului și Arnorului (unite) de la scurta domnie a lui Isildur. Celebru ranger și războinic, din calitate de moștenitor al lui Isildur a primit fragmentele din Narsil, reforjate și redenumite Andúril, Flacăra Vestului. Aragorn va deveni cel mai mare Om al timpului său, conducându-i pe oamenii din Vest împotriva forțelor lui Sauron, ajutând la distrugerea Inelului și reunificând regatele Arnor și Gondor.
Aragorn poseda înțelepciunea elfilor datorită copilăriei sale în Rivendell alături de Elrond. Era un vindecător priceput, în special cu planta Athelas. A fost, de asemenea, un războinic puternic și un comandant de oști fără egal. Tăria sa de caracter în fața Armatei Morților a fost de neclintit, iar însoțitorii săi au remarcat că era într-adevăr măreț prin puterea voinței sale.
Se spunea despre el că era adesea sumbru și trist, dar cu momente neașteptate de vioiciune. Tolkien îi face o descriere scurtă, dar detaliată: slab, brunet, înalt, cu „un păr negru și zburlit, cu șuvițe cenușii, iar pe fața palidă și severă îi lucesc o pereche de ochi aprigi și fumurii”. (sursa descrierii)
8. Lestat de Lioncourt și Louis de Ponte du Lac (Interviu cu un vampir de Anne Rice)
De ce: După un băiat bun, ce ar fi mai potrivit decât un băiat rău, rău, cu adevărat rău?
Păi… doi băieți răi! Dar frumoși de mor femeile după ei (ei, da, pun intended), mânca-i-ar mama pe ei… deși poate că în acest caz ar fi bine să nu le dăm idei care implică dantura. Cel mai celebru cuplu de domnișori frumoși de pe marile ecrane, dar cu care totuși ar fi de preferat să nu-ți petreci noaptea. Chiar dacă-s atât de bine îmbrăcați, epilați și, hm, coafați?
Cine: Lestat de Lioncourt este un vampir din Cronicile vampirilor, apărând în majoritatea acestora ca personaj principal sau, într-o măsură mai mică, în rol secundar. În funcție de perspectiva cititorului, el este fie personajul negativ, fie un antagonist atipic, mai cunoscut pentru îndrăzneala sa.
Lestat întruchipează vampirul aristocratic din Parisul secolului al XVIII-lea. O creatură îndrăzneață, entuziastă și sfidătoare, care se bucură de propria aroganță și atitudine îngâmfată, Lestat se comportă cu aura de bogăție și de îndreptățire care vine doar dintr-o educație privilegiată, ceea ce i-a adus titlul afectuos de „Prințul Răsfățat” de către vampirii mai în vârstă, un titlu care îi face mare plăcere.
Lestat măsoară 1,80 m, are părul blond, des și destul de creț, care pare alb sub lumina unei lămpi. Are ochii gri, care pot prelua culorile albastru sau violet de pe suprafețele din jurul lor. Nasul său este destul de scurt și îngust, în timp ce gura este bine conturată „deși puțin prea mare pentru fața sa”, iar pielea este de un alb morbid. Singura trăsătură care arată că nu este om sunt unghiile sale smălțuite, care dau impresia că sunt făcute din sticlă.
Egoist, Lestat este foarte preocupat de modă, făcându-și timp să se oprească în mijlocul narațiunii doar pentru a-i reaminti cititorului cu ce este îmbrăcat, iar ca un cântăreț și muzician care cântă la pian și vioară mai mult decât rezonabil savurează atenția pe care o primește atunci când concertează pe scenă în fața unei mulțimi.(sursa descrierii)
+
Louis de Pointe du Lac este descris ca având pielea albă, de culoarea osului albit de vânt, părul negru lung până la bărbie și ochi verzi strălucitori. Ca muritor, Louis era un tânăr chipeș care conducea plantații de indigo foarte aproape de New Orleans în 1791. Îi murise tatăl, așa că el avea grijă de fratele său mai mic, de sora și de mama sa. Era dedicat întregii sale familii, în special fratelui său Paul, care era profund religios. După ce acesta moare imediat după ce se ceartă, Louis s-a simțit vinovat și s-a apucat de băutură pentru a încerca să scape de realitate.
Se punea în permanență în pericol mergând la cârciumi, luându-se la bătaie și mergând singur pe alei periculoase, de parcă voia să moară. Până când într-o noapte dorința morbidă i se îndeplinește, fiind atacat de Lestat în fața casei sale… (sursa descrierii)
7. Morfeu (Sandman de Neil Gaiman, de la ed. Grafic)
De ce: Acum, dacă tot am intrat pe domeniul emo-gothic al băieților frumoși, dar cu priviri întunecate, piele albă și preferințe pentru bezna nopții, plus senzația de îndoială și pericol, să vă prezentăm și un Luceafăr cu atitudine, un adevărat bărbat de vis.
La propriu: chiar un bărbat… Vis.
Cine: Vis era unul dintre cei șapte Eterni, ființe puternice mai vechi decât zeii. A purtat nenumărate nume, cum ar fi Oneiros, Morfeu și Sandman. El era personificarea, precum și stăpânul tuturor viselor și realității. Deși în cele din urmă se dovedește un personaj eroic, Morfeu are și multe defecte. Are probleme în a înțelege sarcasmul și glumele, ceea ce îl face să pară adesea rece și lipsit de umor. Poate fi insensibil, obsedat de sine și lent în a ierta sau uita ceea ce el percepe ca fiind o jignire. Are o lungă istorie de iubiri eșuate și se arată, atât direct, cât și implicit, că este predispus la reacții dure atunci când relațiile sale dau greș.
Morfeu apare de obicei ca un bărbat înalt și subțire, cu pielea albă ca osul, părul negru și două stele îndepărtate care privesc din umbră acolo unde ar trebui să fie ochii lui. De cele mai multe ori aceștia sunt argintii, albaștri sau albi, dar atunci când se înfurie se știe că devin roșii. Când rătăcește prin lume, poartă o pelerină neagră, uneori cu un model de flacără. În luptă, poartă un coif făcut din craniul și coloana vertebrală a unui zeu inamic pe care l-a învins. Aproape niciodată nu râde tare – nici măcar nu zâmbește – dar când râde emite un sunet neliniștitor, aproape un mârâit. (sursa descrierii)
6. Khal Drogo (ASOIAF/ Gheață și Foc de George R.R. Martin, de la ed. Nemira)
De ce: Da, se pare că șarmul de bad boy are ceva special, din moment ce clar topul va continua cu băieți mai mult sau mai puțin duri. Cel puțin următorul prezentabil e genul de dur în care, treptat, femeia cu care împarte cortul descoperă și o parte mai sensibilă, chiar dacă (de fapt mai ales dacă) rezervată doar ei. Și trecut suficient pe la sală cât să aducă a ce înțelegem noi bărbații prin sexy la masculin (vai, Conan!) așa că… se aprobă.
Cine: Khal Drogo conducea un khalasar Dothraki și era adesea numit „Marele Khal”. În luptă, Drogo era cunoscut pentru sălbăticia, brutalitatea și lipsa de remușcări față de adversarii săi. Inițial nu e deloc deranjat de viol, sclavie sau crimă, dar fiecare acțiune pe care o face se datorează devotamentului său față de Dothraki și recuperării a ceea ce le aparținuse cândva. Era complet neînfricat, până la nesăbuință.
În ciuda naturii sale extrem de violente și uneori crude în luptă, Drogo dezvăluie o latură complet diferită, plină de compasiune și blândețe, care iese la suprafață doar în preajma soției sale, Daenerys Targaryen. Deși la început părea indiferent la logodna cu Daenerys și la consumarea dură a dezvirginării din ajunul nunții lor, a ajuns să o respecte datorită spiritului, determinării și rolului ei de khaleesi. Pe măsură ce Daenerys a învățat mai multe despre cultura și limba Dothraki, iar Drogo a învățat mai multe despre ea, căsătoria lor a devenit o relație de la egal la egal(ă).
Ca majoritatea Dothrakilor, Drogo are pielea de culoarea cuprului, părul negru și ochii negri. Este înalt și musculos și se mișcă grațios. Obiceiul Dothraki spune că războinicii înfrânți trebuie să-și radă capul, dar Drogo moare cu tot părul său imens de lung, nefiind niciodată învins în luptă. Din acest motiv, părul prins în coadă îi ajungea până sub talie. (sursa descrierii)
+
De ce: Dacă tot suntem la GoT/ ASoIaF și la băieți răi din Westeros, precum și la insistențele domniței în pofida rezistenței autorului (topului) care nu a auzit de el, nu putem trece mai departe fără a menționa și un prinț. Nu tocmai Charming, ba chiar dimpotrivă, dar cu atât mai captivant și memorabil.
Cine: Prințul Daemon Targaryen era un vlăstar domnesc al dinastiei Targaryen, fratele mai mic al regelui Viserys I Targaryen și unchiul prințesei Rhaenyra Targaryen. Comportamentul lui Daemon era atât de sălbatic și imprevizibil, încât, deși Viserys își iubea fratele, a ezitat să îl numească moștenitor al tronului. Daemon a fost descris de Maesterul Yandel ca fiind îndrăzneț, temerar și periculos, dar capricios și iute la mânie. Arhimandritul Gyldayn a scris că Daemon era ambițios, impetuos și irascibil, însă la fel de fermecător pe cât era de temperamental.
Daemon era un războinic inegalabil și, de asemenea, un bun călăreț de dragoni: dragonul său era Caraxes, Wyrmul Sângeriu. Luptător experimentat și priceput, mânuia Sora Întunecată, sabia din oțel valyrian a străbunicii bunicului său, Visenya Targaryen. Spre deosebire de fratele său mai mare, Daemon era – în ciuda marii sale istețimi – un derbedeu imprevizibil și impulsiv.
Daemon a fost un bărbat controversat în timpul vieții sale, un prinț rebel și aventurier îndrăzneț care părea compus din bine și rău în egală măsură. Niciodată nu a existat un om atât de iubit și atât de hulit în același timp, cum a fost el. Pentru unii a fost un erou, pentru alții cel mai ticălos dintre răufăcători. Daemon a fost un binecunoscut scandalagiu, socializând cu drojdia orașului atâta timp cât aceștia se supuneau regulilor sale. (sursa descrierii)
5. Shadow Moon (Zei americani de Neil Gaiman, de la ed. Paladin)
De ce: Dacă tot am văzut mai sus un macho 90% dur și cu 10% parte soft, să cunoaștem și inversul: un bărbat dur doar pe dinafară, dar o minune de băiat bun, sensibil și altruist pe dinăuntru.
Din păcate pentru el, zeii americani nu prea au suflet de femeie, nefiind tocmai blânzi cu el prin carte (își cam ia bătaie și nu în sensul sado-maso)… dar ascunde și el câteva surprize, nu doar bicepși și pectorali. Și o privire zeiesc de pătrunzătoare, moștenită pe linie paternă…
Cine: Shadow Moon era aparent (și se credea) un bărbat obișnuit din Vestul Mijlociu, care se trezește prins în războiul dintre Vechii Zei și Noii Zei atunci când domnul Wednesday îl angajează, întâmplător, ca bodyguard.
În ciuda înfățișării impunătoare, Shadow este de fapt un bărbat cult și perspicace, ca urmare a faptului că a crescut ca un băiețel care își petrecea majoritatea timpului citind. De obicei, este foarte direct și are un simț ascuțit al inteligenței, adesea replicând unui comentariu nepoliticos sau unei întrebări stupide cu un răspuns sarcastic. În ciuda acestui fapt, își gestionează reacțiile în funcție de anturaj, știind când să își țină gura. Shadow este o persoană cu un simț moral destul de solid, care contrastează cu aspectul și trecutul său huliganic; deși nu se opune colaborării cu infractori, el va încerca de obicei să facă ceea ce crede că este corect.
Diferite personaje se întreabă cu privire la rasa lui Shadow, ambiguitate care contribuie la o revelație ulterioară. Shadow este un personaj ambiguu din punct de vedere rasial, cu pielea de culoare „cafea cu lapte” și cu o mamă care s-ar fi putut să fie ori amerindiană, ori afro-americană. Shadow are treizeci și doi de ani la începutul romanului, când era „suficient de mare și suficient de don’t-fuck-with-me” pentru a se feri de necazuri în închisoare. Ochii lui Shadow sunt descriși ca fiind de culoare gri, dar în rest fizic nu prea e descris, cu excepția insistenței că e foarte solid (musculos) și în general inspiră mai degrabă teamă. (sursa descrierii)
4. Nahadoth (Cele O Sută de Mii de Regate de N.K. Jemisin, de la ed. Paladin)
De ce: Dacă tot am luat-o pe calea de la băieții fini și frumoși, dar albi ca zăpada, spre cei duri și cafenii ca umbra lunii, să mergem până la capăt: un El negru ca noaptea… și pe bună dreptate, din moment ce ESTE Noaptea.
Și nu putea lipsi din topul bărbaților sexy din moment ce este și bărbat (în fine, de gen aproximativ masculin) și efectiv zeul sexualității. Ca și al ambiguității între masculin și androgin, între iubire și furie, între fructul interzis și …. cam atât, chiar este un fruct interzis și periculos. Un luceafăr nu chiar blând, dar care coboară chiar și-așa în dormitorul personajei principale a Jemisinei și rupe la propriu patul cu ea într-o noapte, deci are niște calități fizice impresionante. Chiar impresionante, hm, peste tot, după cum ne sugerează doamna Jemisin, și nu-mi permit să o contrazic!
Cine: Nahadoth, Lordul Nopții, a fost primul zeu izvorât din Maelstrom și a trăit milenii întregi singur, înainte de apariția fratelui său, zeul solar Itempas, și mai târziu a sorei lor, zeița crepusculară, Enefa. Când Itempas a ucis-o pe Enefa, Nahadoth a condus un grup de copii ai săi, semizei, împotriva lui Itempas, dar au fost înfrânți, închiși în trupuri muritoare și înrobiți de oamenii Arameri.
Nahadoth este descris ca o ființă foarte schimbătoare, care nu poate rămâne mult timp fidel unui singur lucru, iar acest fapt este exprimat și în relațiile sale cu oamenii: îi iubește pentru o scurtă perioadă și îi abandonează, pentru a găsi pe altcineva. În timp ce este întemnițat de către Arameri, se dovedește că are propria sa latură crudă, fiind cunoscut pentru că ucide pe oricine este suficient de nebun(ă) să intre în brațele sale. Este descris ca foarte emotiv, dar un tată destul de bun pentru copiii săi zeiești, deși, odată ce se simte trădat, îi este greu să se oprească din răzbunare.
Naha este prezentat ca fiind întunericul însuși, capabil deci să stea ascuns în umbre și să pară invizibil pentru cei din jurul său. Din punct de vedere fizic nu este la fel de musculos ca Itempas atunci când se manifestă într-un avatar uman și trece uneori de la o formă masculină la una feminină (deci are un corp mai androgin). Personajul Seih îi descrie forma androgină ca fiind de un temperament mai blând decât forma masculină, mai violentă. Atunci când nu ia formă umană a fost descris drept un vârtej dezlănțuit. (sursa descrierii); (recenzie la carte aici)
3. Geralt de Rivia (Witcher de Andrzej Sapkowski, de la ed. Nemira)
De ce: Or fi ei mai mulți sexoșii scurți la vorbă și aparent morocănoși, însă cu suflet mare – dar unul singur este regele neîncoronat al categoriei „hmmm”. Și, pe lângă combinația atât de atrăgătoare de rău, dar bun, nu strică deloc faptul că e celebru pentru condiția sa fizică, trupul bine format și rezistența sa toată noaptea (la vânătoarea de monștri nocturni mă refer, firește… deși unele vrăjitoare s-ar putea să presupună, în cunoștință de cauză, că nu, nu la vânat monștri ne referim).
Ce-i drept, nu strică deloc nici pleata lungă-n vânt și sabia mare-mare, nici faptul că e steril (dragoste fără griji!), nici scenele cu băi în copăi și, mai ales, pieptul dezgolit stil „rup cămașa de pe mine”…
Cine: Geralt de Rivia a fost un witcher legendar din Școala Lupului, care a iubit-o pe vrăjitoarea Yennefer, considerată dragostea vieții sale în ciuda relației lor tumultoase (și a numeroaselor lui alte relații), și a devenit tatăl adoptiv al lui Ciri. În timpul Încercării Ierburilor, Geralt a dat dovadă de o toleranță neobișnuită față de mutagenii care le acordă vânătorilor de monștri abilitățile lor. În consecință, a fost supus unor noi mutageni experimentali, care i-au făcut părul alb și care este posibil să-i fi conferit o viteză, forță și rezistență mai mari decât ale colegilor săi.
În cea mai mare parte a timpului, Geralt părea la prima vedere cinic și amenințător. În ciuda naturii sale exterioare reci, în suflet ascundea loialitate față de prieteni și un bun simț al umorului. Geralt avea mulți prieteni buni în toate Tărâmurile Nordice, cum ar fi Caldemeyn din Blaviken, Zoltan Chivay și, bineînțeles, Dandelion. Era, de asemenea, foarte protector și loial prietenilor și companionilor săi și era dispus să meargă până la capăt pentru cei (și cele) care contau pentru el. Putea fi foarte bun la suflet și grijuliu cu oamenii pe care îi iubea. (sursa descrierii)
Romanele îl descriu pe Geralt ca fiind înalt, zvelt, musculos și plin de cicatrici de luptă, cu pielea palidă, aproape albă, și ochi de pisică portocalii. Este adesea complimentat pentru forma sa fizică excelentă. Sapkowski nu prea include aprecieri despre cât de frumos sau urât este Geralt, deși spune că are o privire „frapantă”, cu „ochi pătrunzători” și un zâmbet care poate fi uneori terifiant. Unii cititori au interpretat prezența intimidantă a lui Geralt ca însemnând că nu este un bărbat propriu-zis frumos, dar cu siguranță nu pare să aibă probleme în a atrage doamnele chiar și așa…
În jocuri are, de asemenea, o cicatrice distinctivă deasupra ochiului stâng, dar acest lucru nu face parte din canonul cărții. Un detaliu care a fost în mare parte omis în serial a fost abilitatea lui Geralt de a-și schimba forma pupilelor, îngustându-le în fante („ochii de viperă”) pentru a-și îmbunătăți vederea în întuneric.
Detaliul fizic pe care îl știu toți fanii, indiferent că e vorba de cărți, jocuri sau serial, este părul său lung și alb, prins de obicei în coadă la spate. (sursa descrierii)
(îl găsiți și în topul de aici sau în cel de aici)
2. Jaime Lannister (ASOIAF/ Gheață și Foc de George R.R. Martin, de la ed. Nemira)
De ce: După atâția bărbați destul de clar fie răi, fie buni (dincolo de aparențe, oricum), să revenim la unul în care binele și răul sunt mult mai dificil de cernut – ceea ce îl face cu atât mai fascinant. Și, după atâția bărbați poate carismatici, poate musculoși sau bine încruntați, dar nu neapărat chipeși, să revenim la cineva cu adevărat frumos.
Un veritabil și aristocratic Prince Charming ca aspect, chiar dacă nu neapărat fermecător și în fapte (aparențele înșeală, sau poate nu, dar acesta este în fond și un top al aparențelor). Un lord cizelat și mult mai zâmbitor, deși dacă în spatele surâsului său se ascund imoralități scandaloase și pasiune ori înclinații imprevizibile spre crimă fără remușcări… depinde doar de moment.
Cine: Ser Jaime Lannister, cunoscut și sub numele de Ucigașul Regelui, este un cavaler consacrat al Casei Lannister și servește ca membru al Gărzii Regale pentru regele Aerys al II-lea Targaryen și, mai târziu, pentru regele Robert I Baratheon, precum și pentru fiii legali ai lui Robert, Joffrey și Tommen. Este fratele geamăn al reginei Cersei Lannister și fratele mai mare al lui Tyrion Lannister. Este perceput ca fiind arogant, crud, înșelător, sarcastic și dezonorabil până la extrem – orice persoană cu o oarecare noțiune de onoare personală pare să îl urască.
Jaime este îngâmfat și sardonic și s-a dovedit capabil de crimă și înșelăciune în urmărirea obiectivelor sale, dar este unul dintre cei mai complicați oameni din cele Șapte Regate. Adevăratul motiv pentru care l-a ucis pe regele Aerys a fost că regele psihopat a căutat să nimicească întregul Debarcader al Regelui cu foc sălbatic și i-a poruncit lui Jaime să-și ucidă propriul tată și, prin urmare, Jaime și-a comis crima odioasă (pe care o consideră uneori ca fiind cel mai măreț act al său) cu motivații onorabile. Deși nu în aceeași măsură ca Cersei, poate fi cu adevărat nemilos cu oamenii pe care nu-i place. Diferența față de Cersei este că Jaime simte limitele decenței, chiar și cu oamenii pe care nu-i simpatizează, și este capabil să mențină măcar o conversație civilizată cu ei.
Jaime a fost întotdeauna extrem de priceput în luptă, care reprezintă unicul său interes – înțelege, dar nu-i pasă prea mult de manevrele politice și ar prefera să fie soldat decât orice altceva. Un maestru spadasin renumit încă de la o vârstă fragedă, Jaime nu este imbatabil (lucru pe care îl recunoaște el însuși), dar are instinctele și experiența unui războinic. Când își pierde mâna cu care ținea sabia este șocat și traumatizat, după ce s-a bazat atât de mult timp pe abilitățile sale de luptător, dar devine mai încrezător în inteligența sa decât înainte și chiar mai puțin arogant și ceva mai respectuos față de ceilalți – cu toate acestea, își păstrează mândria și temperamentul unui leu.
Jaime are multe dintre trăsăturile fizice de excepție ale Casei Lannister, ca părul blond și și ochii verzi, ca de pisică. Are o statură înaltă și trăsături foarte frumoase. Este considerat foarte chipeș, dar cu un zâmbet tăios. Poartă albul Gărzii Regale atunci când se află la datorie, dar poartă și culorile Casei Lannister, precum armura aurie caracteristică.
Când îl vede, Jon Snow gândește: „așa ar trebui să arate un rege: puternic, chipeș și carismatic.” (sursa descrierii)
1. Ahile (Iliada de Homer, de la ed. Humanitas/ Cântul lui Ahile de Madeline Miller)
De ce: Dacă e să fim sinceri și sincere, în primul rând pur și simplu pentru că vizual azi îl percepem în forma lui Brad Pitt – și e greu de concurat cu Brad Pitt la sex-appeal!
Și ca frumusețe a feței, și ca definire a mușchilor, și la șarmul vorbei și la cât de pătrunzătoare i-e privirea… și să nu uităm de pleata cât se poate de potrivită unei întrupări antice, de pe vremea când bărbații erau, măcar legendar, mai plini de hotărâre și curaj.
Apoi, poate și pentru că Brad Pitt chiar este întruparea perfectă a idealului masculin sportiv și marțial cu o doză (mare) de finețe și frumusețe feminină, ca și a combinației de personalitate carismatică și calități fizice pentru care fix Ahile era și a rămas de mii de ani simbolul splendorii semidivine și al apogeului energiei tinerești și virile.
Cine: Ahile era un semizeu din mitologia greacă, fiul muritorului Peleus, regele mirmidonilor, și al nimfei mării, Thetis (fiică a zeului Ocean). Ahile era cel mai curajos, cel mai chipeș și cel mai puternic războinic din armata lui Agamemnon în războiul troian.
Potrivit lui Homer, Ahile a fost crescut de mama sa împreună cu inseparabilul său tovarăș Patrocle, iar poveștile ulterioare sugerează că nu erau doar prieteni, ci amanți.
O altă legendă ulterioară lui Homer relatează că Thetis l-a scufundat pe Ahile, când era copil, în apele râului Styx, așa că a devenit invulnerabil, cu excepția părții din călcâi de care îl ținea – proverbialul „călcâi al lui Ahile”, dar și că mama sa a încercat să-l ferească de destin (profeția că va muri la Troia) prin a-l îmbrăca în fustă și ascunde printre prințese (hm, ceva se cam repetă…), unde nu putea fi depistat fiindcă era la fel de frumos ca ele. Dar nu vă îngrijorați: pe una dintre ele o lasă însărcinată, deci… juca în ambele echipe, nu doar cu Patrocle. (sursa descrierii)
În Iliada este un războinic feroce (devastează împrejurimile Troiei și spulberă 12 orașe) dar modest în comportament și relativ onorabil: se ceartă cu Agamemnon când insistă ca regele s-o trimită înapoi pe prizoniera Chryseis tatălui său, un preot, iar monarhul i-o confiscă la schimb pe favorita lui Ahile, Briseis. Se spune despre el că era extrem de loial și că se sacrifica pentru prietenii și familia sa, dar era răzbunător și se înfuria ușor atunci când nu obținea ceea ce își dorea.
Ahile este descris în antichitate (sursă) ca înalt, frumos la față (cel mai frumos dintre toți războinicii greci), fără barbă (se sugerează mai degrabă că nu-i creștea decât că ar fi ras), cu pielea albă ca zăpada și lucioasă când este asudat după luptă, cu un păr blond lung și cârlionțat, cu nuanțe roșcate, atât de superb încât fascinează și zeițele.
Avea o voce masculină profundă și un mers foarte bărbătesc. Purta haine viu colorate și multe decorații militare. Ochii săi verzi erau renumiți în toată Grecia, pentru că verdele său avea nuanțe de aur, iar ochii îi străluceau. Avea șuvițe lungi de păr care îi acopereau fața și care îl făceau să pară maiestuos. Trăsăturile sale erau imaculate ca urmare a descendenței sale dublu nobile: divine și regale. (sursa descrierii)
Imaginea principală de Jim Cooper @ Pixabay
Blogul de SeFe 