Scurt îndrumar de Isaac Asimov (partea I: biografia)

Nu cred că pentru Asimov e nevoie de cine știe ce introducere: dacă sunteți pe un blog de SF, categoric știți deja că este un clasic al genului, că a fost și rămâne cel mai popular clasic SF și că încă se vinde foarte bine, inclusiv la noi (cea mai recentă – și cred că cea mai extinsă – ediție în română la editura Paladin). De altfel, este un favorit și pentru mine, motiv din care pe blog găsiți și 2 recenzii (Fundația aici și Imperiul I aici) – și motiv din care am și vrut să știm mai multe despre el.

Biografie – viața

Născut în 1920 la Petrovici (pe lângă Smolensk și granița cu Bielorusia), în Rusia sovietică (drept Isaac Yudovici Ozimov/ Исаак Юдович Озимов), a fost fiul lui Iuda Asimov, negustor și morar, și al Anei Rahela Berman, casnică, provenind dintr-o familie tradițională de evrei ortodocși. Totuși, deoarece părinții i-au vorbit mereu în idiș acasă și mai târziu în engleză, nu a învățat niciodată rusa.

Asimov avea trei ani când a ajuns cu familia pe Insula Ellis și au început să se descurce cu greu în New York. Trei ani mai târziu, tatăl său a economisit suficienți bani pentru a-și deschide prima prăvălie. Micul Isaac și-a petrecut multe zile livrând ziare, cărând cutii și reviste (părinții lui aveau magazine de dulciuri și un chioșc de ziare), dar și citind cu voracitate. Părinții săi au muncit zi și noapte pentru a ține magazinul deschis 19 ore pe zi, un succes care i-a ținut pe linia de plutire în timpul Marii Crize Economice.

Până la vârsta de cinci ani a învățat să citească singur, studiind semnele de circulație. La șase ani a primit prima sa legitimație de bibliotecă de la Biblioteca Publică din Brooklyn; în cele din urmă, avea să obțină o a doua legitimație din cartierul vecin Queens, dublându-și astfel numărul săptămânal de lecturi. La începutul adolescenței, Asimov își uimea vecinii în timp ce se plimba ca un orb pe străzile aglomerate, cu nasul într-o carte și încă una sub fiecare braț.

Asimov a început să citească science-fiction la vârsta de nouă ani (1929), chiar în momentul în care genul începuse să treacă de la extravaganța pulp la o epocă mai centrată pe știință. Tatăl său se aștepta ca fiul să-i muncească multe ore pe zi, iar Asimov se trezea mereu devreme și se culca târziu, pentru a ajuta la administrarea magazinelor. Chiar și în timp ce avea alte slujbe cu jumătate de normă – inclusiv una la o firmă de țesături și ca dactilograf pentru un profesor universitar – a lucrat în afacerea familiei într-un fel sau altul, plecând abia pe la douăzeci și ceva de ani. Pe lângă dulciuri, magazinele vindeau reviste, iar tânărul Isaac a devorat povestirile științifico-fantastice pe care le-a citit în paginile acestora și s-a îndrăgostit de gen. Își convinsese tatăl că revista lui Hugo Gernsback, Science Wonder Stories, conținea lucruri serioase, în ciuda coperților cu imagini pestrițe de nave spațiale și extratereștri. De atunci încolo, se ducea regulat în magazia prăvăliei pentru a se scufunda în lectură. În jurul vârstei de unsprezece ani, a început să-și scrie propriile povești.

Un copil-minune, Asimov a absolvit liceul la 15 ani. Cu toate acestea, a fost respins de Columbia College din Manhattan și îndrumat către Seth Low Junior College, o școală satelit din Brooklyn – pur și simplu din antisemitism (i s-a răspuns că „au deja destui evrei”). Fără să se descurajeze, și-a continuat studiile. Inițial s-a înscris la zoologie, dar a trecut la chimie când a ajuns la momentul în care ar fi trebuit să disece o pisică maidaneză.

(Apropo de antisemitism: în speranța de a deveni medic, Asimov a depus cereri și la cinci facultăți de medicină din New York, dar a fost respins de fiecare dintre ele. S-a înscris din nou la toate și a fost refuzat de fiecare dintre ele încă o dată…)

Între timp, în minte i s-a conturat o viziune distinctă asupra science fiction-ului ca „literatură a schimbării sociale”. În 1938, s-a alăturat unui remarcabil club de fani SF, Futurians, alături de autorii Frederik Pohl, Cyril Kornbluth și Donald Wollheim. Grupul era progresist și implicat politic, opunându-se ascensiunii interbelice a naționalismului și ideologiilor militariste. Au vrut ca science fiction-ul să ridice „torța științei” și să desfășoare „steagul rațiunii” pentru a promova o societate mai unită și mai umană.

Asimov a început să perceapă tehnologia ca pe o instituție socială care se împletește cu altele, cum ar fi politica și economia. El și-a dat seama că procesele de inovare, care fac posibile atât science fiction-ul, cât și progresul tehnologic, sunt în luptă cu normele și instituțiile care le limitează. El a văzut că „era modernă a schimbării” a fost creuzetul acestei lupte, deoarece oamenii de știință și artiștii au imaginat și creat viitoruri și realități radical diferite de cele din trecut.

Din 1942 până în 1945, a lucrat în cercetare militară, la Stația Experimentală de Aeronautică Navală din Philadelphia, alături de autorii de science-fiction Robert Heinlein și L. Sprague de Camp. Știa, după atacul de la Pearl Harbor, cu cinci luni mai devreme, că va fi recrutat, iar el a preferat să fie util decât să încerce să se ascundă la studii, în spatele unui doctorat. Mai târziu, a scris că spera ca „munca mea să fie direct utilă pentru efortul de război și știam că pot face mai mult ca un chimist destul de capabil decât drept infanterist panicat, și poate că și guvernul avea aceeași părere”. Când războiul s-a încheiat, a fost totuși recrutat pentru o perioadă de 9 luni în armată; dar apoi s-a întors la Columbia, unde a absolvit un doctorat în chimie în 1948.

Heinlein, De Camp, Asimov, la stația militară de cercetare

Asimov a urcat repede pe scara universitară, trecând de la un post de post-doctorat la Columbia – unde s-a concentrat asupra modului de combatere a malariei – la un post de profesor de biochimie la școala de medicină a Universității din Boston. Prelegerile sale au fost populare, iar în câțiva ani a fost promovat la postul de conferențiar asociat. În 1958, a încetat să mai predea și s-a concentrat exclusiv pe scrierea de science fiction. Ani mai târziu, în 1979, Universitatea din Boston i-a acordat lui Asimov titlul de profesor titular.

Asimov a fost un membru de lungă durată și vicepreședinte al Mensa (asociația celor 2% cei mai inteligenți oameni după IQ), deși cu reticență, pentru că i se păreau aroganți cu oamenii „normali”. A exercitat, mai frecvent și mai asiduu, președinția Asociației Umaniste Americane. A fost un membru proeminent și al Baker Street Irregulars, cea mai importantă societate dedicată lui Sherlock Holmes.

Asimov era claustrofil; îi plăceau spațiile mici și închise. În primul volum al autobiografiei sale, el își povestește o dorință din copilărie de a deține un chioșc de ziare într-o stație de metrou din New York, în interiorul căruia să se închidă și să asculte zgomotul trenurilor în timp ce citește. Lui Asimov îi era frică să zboare, făcând acest lucru doar de două ori în întreaga sa viață, obligat ca militar (o dată, în timpul perioadei cât a fost cercetător la la Naval Air Experimental Station și o dată în drum spre casă de la baza militară din Oahu, în 1946). Această fobie a influențat mai multe dintre operele sale de ficțiune, cum ar fi povestirile polițiste cu Wendell Urth și romanele despre roboți cu Elijah Baley. În ultimii săi ani, i-a plăcut să călătorească pe vase de croazieră și, în mai multe ocazii, a făcut parte din „divertismentul” croazierei, ținând prelegeri bazate pe știință pe nave precum RMS Queen Elizabeth 2. Asimov știa să distreze foarte bine publicul, era elocvent și căutat ca vorbitor. Simțul său al timpului era fantastic; nu se uita niciodată la ceas, dar vorbea invariabil exact până la ora stabilită.

Asimov era un participant regulat la convențiile de science fiction, unde era prietenos și disponibil pentru conversații. A răspuns cu răbdare la zeci de mii de întrebări și la cărți poștale și îi plăcea să semneze autografe.

În 1977, Isaac Asimov a suferit un atac de cord, iar în 1983 a suferit o operație de triplu bypass. A murit pe 6 aprilie 1992. Cauza morții sale a fost catalogată drept insuficiență renală, dar s-a descoperit ulterior că de fapt a contractat HIV în timpul unei transfuzii de sânge în timpul operației de triplu bypass. Deși familia se gândea să spună lumii că Asimov avea SIDA, medicii săi i-au descurajat – publicul larg era încă temător de HIV și se știa foarte puțin despre această boală. Statutul său HIV a rămas secret până în 2002, la un deceniu după moartea sa.

Biografie – creația literară

Asimov este considerat unul dintre maeștrii science-fiction-ului și, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke, a fost unul dintre „Cei Trei Mari” ai science-fiction-ului. Se crede că Isaac Asimov a editat sau a scris peste 500 de cărți și 90.000 de scrisori: manuscrisele sale sunt arhivate la Mugar Memorial Library din cadrul Universității din Boston, unde ocupă 464 de cutii, pe 71 de metri de rafturi!

De alfel, a scris foarte mult și pe linie pur științifică (peste 280 de cărți de non-ficțiune), dar aici ne vom limita doar la partea de ficțiune: a publicat 40 de romane și 382 de povestiri.

Isaac Asimov a scris mereu într-un stil clar și direct. Poveștile sale sunt conduse în proporție covârșitoare de dialog, descrierile sunt rare, caracterizarea este subțire, dar ideile sunt puternice și numeroase. E celebru momentul în care criticul de science-fiction James Gunn s-a plâns că în colecția de povestiri I, Robot/ Eu, robotul a lui Asimov, „practic toată intriga se dezvoltă în conversație”.

Asimov prefera propozițiile scurte și discursul direct și considera că adverbele și metaforele suplimentare i-ar fi aglomerat inutil opera. Ca un adevărat om de știință, dorința sa covârșitoare era să fie clar. Deloc surprinzător, având în vedere trecutul său de profesor de biochimie și cealaltă pasiune a sa, aceea de a scrie despre știință într-un mod ușor de digerat.

Temele, ideile și situațiile pe care Asimov le-a folosit de-a lungul scrierilor sale pot părea clișeice sau evidente acum, dar numai pentru că el a fost, în multe cazuri, primul care le-a folosit în ficțiune. Influența sa asupra genului science-fiction a fost profundă. Se poate spune că majoritatea scrierilor actuale care abordează imperiile galactice, robotica, călătoriile în spațiu, călătoriile în timp, universurile paralele și impactul tehnologiei asupra societății umane și a religiei datorează ceva operelor sale.

Asimov a debutat pe când era încă student, când a publicat prima sa lucrare științifico-fantastică, „Marooned Off Vesta”, în revista Amazing Stories.

Proaspăt bărbierit, Asimov, în vârstă de 18 ani, s-a prezentat cu manuscrisul în mână la ușa legendarului editor al revistei Astounding Science Fiction, John W. Campbell. Tatăl lui Asimov era învățat cu birocrații sovietici, dar nu prea știa cum funcționează lucrurile în America, așa că l-a instruit pe Isaac să ia metroul și să predea povestea în persoană faimosului editor al revistei. Editorul i-a recunoscut numele din câteva scrisori pe care tânărul Asimov le scrisese la revistă și chiar a stat de vorbă cu el.

Deși Campbell a refuzat cu grație povestirea, a devenit ulterior cel mai mare mentor literar al lui Asimov și i-a lansat cariera. Relația lor a sfârșit însă tensionată și complicată, Asimov respingând în mod explicit credința lui Campbell în superioritatea rasială (deși se pare că nici Asimov nu era complet fără pată, la el fiind vorba de misoginism).

La început i-au fost respinse mai multe povestiri, de către mai multe reviste, iar anul în care s-a lansat cu adevărat a fost perioada 1941-1942. Atunci a publicat „Nightfall” în Astounding, o metaforă pentru confruntarea psihologică devastatoare a omenirii cu propria insignifianță cosmică (în 1968, Science Fiction Writers of America a votat-o drept una dintre cele mai bune povestiri SF scrise vreodată). De asemenea, atunci a produs câteva dintre celebrele sale povestiri despre roboți – precum „Reason”, „Liar” și „Runaround” – în care a inventat și termenul de robotică și a celebrele sale trei legi etice.

Karel Čapek, un scriitor ceh, ne-a dat „robotul” când a folosit cuvântul într-o piesă de teatru în 1921, R.U.R.. , derivat dintr-un termen slav pentru sclav, pentru a descrie mașinile asemănătoare oamenilor care lucrau pe o linie de asamblare a unei fabrici; Asimov a devenit prima persoană care a folosit cuvântul robotică, referindu-se la tehnologia pe care o posedă roboții. Dezvoltând (împreună cu Campbell) un set etic pentru roboți și respingând concepțiile anterioare în care aceștia erau considerați monștri metalici în căutare de pradă, Asimov a influențat foarte mult modul în care alți scriitori au tratat subiectul ulterior.

„The Encyclopedists” (1942) a fost începutul popularei serii Fundația a lui Asimov. Având ca model, în linii mari, căderea Imperiului Roman (și clasicul studiu din secolul al XVIII-lea al lui Edward Gibbon, Istoria declinului și căderii Imperiului Roman), seria Fundației începe în ultimele zile ale Imperiului Galactic. Hari Seldon concepe o disciplină, „psihoistoria”, care permite prezicerea curentelor istorice viitoare. El pune în mișcare un plan pentru a reduce la 1.000 de ani epoca întunecată galactică prevăzută de 30.000 de ani, adunând cele mai strălucite minți de pe planeta Terminus pentru a forma Fundația unui nou Imperiu Galactic. De asemenea, Seldon înființează o a doua fundație misterioasă într-o locație necunoscută. Fundația se străduiește să mențină civilizația în viață, în timp ce, în momentele de criză acută prezise de psihoistorie, înregistrări ale lui Seldon, decedat de mult timp, oferă sfaturi.

Povestirile, scrise între 1942 și 1949, au fost adunate sub forma trilogiei Fundației: Fundația (1951), Fundația și Imperiul (1952) și A doua Fundație (1953). Trilogia a câștigat un premiu special Hugo în 1966 pentru cea mai bună serie de science-fiction din toate timpurile; iar în 2018, când compania SpaceX a lui Elon Musk a lansat în spațiu un Tesla Roadster, acesta a inclus câte un exemplar din cărțile trilogiei Fundația.

Primul său roman propriu-zis a fost Pebble in the Sky / O piatră pe cer, în 1950. Următoarele 2 din seria Imperiul, The Stars, Like Dust/ Praf de stele [1951] și The Currents of Space/ Curenții spațiului [1952]) au avut loc în timpul și înainte de Imperiul Galactic, dar inițial nu au avut nicio legătură cu seria Fundația.

Sub pseudonimul Paul French, a scris și seria pentru copii Lucky Starr (1952-1958), fiecare volum având loc pe o lume diferită din sistemul solar.

La sfârșitul anilor ’50, Asimov a renunțat la science-fiction pentru a se concentra mai mult asupra scrierilor de non-ficțiune. Între 1958 și 1991, a scris o rubrică lunară despre știință pentru The Magazine of Fantasy and Science Fiction, care a primit un premiu special Hugo în 1963. O mare parte din scrierile sale de non-ficțiune au fost despre diverse subiecte din domeniul științei, scrise cu luciditate și umor, de la chimie (The Chemicals of Life, 1954) la fizică (The Neutrino, 1975) și biologie (The Human Brain, 1964).

În general, a scris cărți despre Shakespeare, Biblie, istoria americană, istoria lumii, istoria matematicii, istoria chimiei și cărți despre diverse ramuri ale matematicii și științei, inclusiv multe cărți despre astronomie.

În 1964, a acceptat o propunere din partea cotidianului The New York Times și a făcut o serie de predicții despre lumea viitorului, proiectând-o așa cum va fi peste 50 de ani, adică în 2014. Deși nu a folosit termenii de astăzi de la acea vreme, din scrierile sale se poate observa că a prezis existența cuptoarelor cu microunde în bucătăriile noastre, a fibrei optice, a internetului, a microcipurilor, a televizoarelor cu ecran plat și chiar a epidemiei de depresie. Dar s-a și înșelat, în ceea ce privește prezicerea mașinilor zburătoare și a instalațiilor nucleare de fuziune atomică.

În 1966, Asimov a scris o critică pentru TV Guide în care susținea că serialele SF de la acea vreme erau inexacte în ceea ce privește reprezentarea SF-ului. Gene Roddenberry, creatorul serialului Star Trek, i-a scris o scrisoare lui Asimov în care se apăra. După ce a recunoscut că era un mare fan al operei autorului, Roddenberry a explicat că emisiunea a angajat mai mulți consultanți științifici pentru a asigura acuratețea și că s-a chinuit să producă un nou episod în fiecare săptămână. Roddenberry și-a încheiat scrisoarea afirmându-și convingerea că Star Trek va transforma noi oameni – care vor cumpăra cărțile lui Asimov – în fani ai science fiction-ului. Cei doi bărbați s-au împrietenit apoi, iar Asimov a devenit un fan al serialului. A fost consultant pentru Star Trek, dându-i lui Roddenberry câteva sugestii de intrigă și caracterizare.

Isaac Asimov poses for portrait a black and white portrait in a mostly bare room. — Isaac Asimov în 1982 pe Ellis Island, New York. Credit: Arnold Newman Properties/Getty

Asimov a revenit la science-fiction cu The Gods Themselves/ Zeii Înșiși (1972, câștigător al premiilor Hugo și Nebula), care se referea la contactul cu extratereștrii avansați dintr-un univers paralel.

Apoi a scris The Bicentennial Man/ Omul bicentenar (1976, premiul Hugo și Nebula pentru cea mai bună nuvelă), despre încercarea unui robot de a deveni om, una dintre cele mai îndrăgite povestiri ale lui Asimov.

În anii 1980, Asimov a legat seriile Roboții, Imperiul și Fundația în același univers fictiv. Personajele din Foundation’s Edge/ Marginea Fundației (1982, Premiul Hugo pentru cel mai bun roman) încep să bănuiască faptul că în galaxie a apărut o a treia putere, ascunsă, care este chiar mai puternică decât cele două Fundații. Baley și Olivaw s-au reunit în The Robots of Dawn/ Roboții de pe Aurora (1983), în care investighează distrugerea unui robot identic cu Olivaw.

În Roboții și Imperiul (1985), plasat la 200 de ani după moartea lui Baley, Olivaw luptă împotriva unei amenințări la adresa umanității care culminează cu diaspora de pe Pământ care duce la Imperiul galactic. Fundația și Pământul (1986) se axează pe căutarea planetei uitate Pământ și pe modul în care istoria sa timpurie, așa cum este descrisă în seria Roboții, a afectat istoria galaxiei.

Două prequel-uri ale trilogiei Fundației, Preludiul Fundației (1988) și Zorii Fundației (1993), ultimul roman al lui Asimov, urmăresc dezvoltarea psihoistoriei și a planului Fundației de către Hari Seldon.

Printre romanele târzii ale lui Asimov se numără extinderi ale unor povestiri anterioare, scrise împreună cu Robert Silverberg, precum Nightfall (1990) și Child of Time (1991, bazat pe „The Ugly Little Boy”).

A publicat și trei volume de autobiografie: In Memory Yet Green: The Autobiography of Isaac Asimov, 1920-1954 (1979); In Joy Still Felt: .The Autobiography of Isaac Asimov, 1954-1978 (1980); și I, Asimov: A Memoir (1994, Premiul Hugo pentru cea mai bună carte de non-ficțiune).

Ca editor, în 1977 a fondat revista Asimov’s Science Fiction Magazine, celebră în prezent, dorind ca publicația lui să ofere noilor scriitori aceeași șansă pe care o primise și el în adolescență, în timp ce creștea în New York.

Ca premii SF, a primit:

Hugo în 1963 (premiu special pentru eseuri științifice în reviste SF), 1966 (cea mai bună serie, Fundația), în 1973 (cel mai bun roman, Zeii înșiși), în 1977 (nuvelă, Omul Bicentenar), 1983 (cel mai bun roman, Marginea Fundației), 1992 (nuveletă, Gold), 1995 (non-ficțiune, autobiografie), 1996 (retro-Hugo, povestirea The Mule), 2016 (retro-Hugo, povestirea Robbie), 2018 (retro-Hugo, povestirea Fundația).
Nebula în 1972 (cel mai bun roman, Zeii înșiși), în 1977 (nuvelă, Omul Bicentenar),
Locus în 1973 (cel mai bun roman, Zeii înșiși), 1975 (cea mai bună antologie, Before the Golden Age), în 1977 (nuvelă, Omul Bicentenar), 1981 (non-ficțiune, autobiografie), 1983 (cel mai bun roman, Marginea Fundației), 1987 (cea mai bună povestire, Robot Dreams), 1995 (non-ficțiune, autobiografie).

Temele literare principale și tropii. Legile roboticii

Firește, primul lucru la care se gândește orice sefist când aude de Asimov sunt Cele Trei Legi ale Roboticii.

Legile sunt încorporate în aproape toți roboții pozitronici care apar în ficțiunea sa și nu pot fi ocolite, fiind concepute ca o caracteristică de siguranță. Multe dintre povestirile lui Asimov axate pe roboți implică roboți care se comportă în moduri neobișnuite și contra-intuitive, ca o consecință neintenționată a modului în care robotul aplică cele Trei Legi la situația în care se află.

Asimov a prezentat prima oară cele trei legi ale roboticii în povestirea sa scurtă „Runaround”, din numărul martie 1942 al revistei Astounding Science Fiction:

Un robot nu trebuie să rănească o ființă umană sau, prin inacțiune, să permită ca o ființă umană să fie rănită.
Un robot trebuie să se supună ordinelor date de ființele umane, cu excepția cazului în care aceste ordine ar intra în conflict cu Prima Lege.
Un robot trebuie să își protejeze propria existență, atât timp cât o astfel de protecție nu intră în conflict cu Prima sau a Doua Lege.

Asimov însuși a adus ușoare modificări primelor trei legi în diferite cărți și povestiri pentru a dezvolta mai departe modul în care roboții ar interacționa cu oamenii și între ei. În ficțiunile ulterioare, în care roboții au preluat responsabilitatea guvernării unor planete întregi și a unor civilizații umane, Asimov a adăugat și o a patra, sau legea zero, care să le preceadă pe celelalte:

Un robot nu poate face rău umanității sau, prin inacțiune, nu poate permite ca umanitatea să ajungă în pericol.

Apariția celor Trei Legi nu s-a petrecut dintr-o dată, ci pe parcursul unei perioade de timp. Asimov a scris primele sale două povestiri despre roboți, „Robbie” și „Reason”, fără a menționa explicit Legile. El a presupus, totuși, că roboții ar avea anumite garanții inerente. În ” Liar!”, a treia sa povestire despre roboți, face prima mențiune despre Prima Lege, dar nu și despre celelalte două. Toate cele trei legi apar în cele din urmă împreună în „Runaround”.

În povestirea sa scurtă „Evidence”, publicată în numărul din septembrie 1946 al revistei Astounding Science Fiction, Asimov îi permite personajului său recurent, Dr. Susan Calvin, să expună o bază morală care stă la baza celor Trei Legi. Calvin a subliniat că, în mod obișnuit, este de așteptat ca ființele umane să se abțină de la a face rău altor oameni (cu excepția momentelor de constrângere extremă, cum ar fi războiul, sau pentru a salva un număr mai mare de oameni), iar acest lucru este echivalent cu Prima Lege a unui robot.

De asemenea, societatea se așteaptă ca oamenii să se supună instrucțiunilor primite de la autoritățile recunoscute, cum ar fi doctorii, profesorii și așa mai departe, ceea ce echivalează cu A Doua Lege a roboților. În cele din urmă, de obicei, se așteaptă ca oamenii să evite să se rănească pe ei înșiși, ceea ce reprezintă cea de-a Treia Lege.

Dincolo de celebrele sale 3 legi, Asimov a avut câteva meta-teme ale întregii sale concepții SF:

Știința este esențială: Asimov a acordat o mare importanță științei în opera sa. Atunci când nu scria povestiri și romane premiate, a publicat pe scară largă în domeniul non-ficțiunii, iar toată această activitate în domeniul științei a alimentat și opera sa de ficțiune: cărțile sale abundă în discuții despre quasari și quarcuri, precum și în reflecții asupra naturii forței nucleare puternice. De asemenea, încearcă să exploreze cum ar putea avea aceste evoluții un impact asupra societății și ce efect ar putea avea noile tehnologii asupra modului în care ne trăim viața.

În multe privințe, space opera-ul lui Asimov se încadrează în hard SF mult mai frecvent decât obișnuiește acest subgen. În plus, întreaga serie Fundația se bazează fix pe această idee: fără știință suntem pierduți, știința și raționalitatea sunt salvarea noastră din orice.

Sustenabilitatea și mediul sunt importante: Romanul său Zeii înșiși/ The Gods Themselves, câștigător al Premiului Nebula în 1974, oferă o perspectivă fascinantă asupra unei lumi a supraconsumului, în care soluția la „problema” energiei este pur și simplu pomparea ei din altă parte, folosind un dispozitiv cunoscut sub numele de „pompă de electroni”. Din nefericire, „altundeva”, în acest caz, se întâmplă să fie o altă dimensiune, unde o rasă de ființe inteligente începe să sufere consecințele răcirii universului. Între timp, se pare că dispozitivul folosit pentru a pompa așa-numita energie „gratuită” modifică și legile fizicii din lumea noastră – cu consecința inevitabilă că va provoca în curând explozia soarelui – și va distruge Pământul odată cu el.

Acesta este doar unul din multele exemple din opera lui Asimov în care acesta avertizează împotriva pericolelor consumului exagerat de resurse și extrapolează probleme de mediu din lumea reală.

Trebuie să ne gândim mereu: Ce urmează pentru omenire? Seria Fundației îl urmărește pe matematicianul Hari Seldon și pe adepții săi în timp ce un imperiu care se întinde pe toată galaxia intră în declin. Deși declinul civilizației este imposibil de oprit, Seldon concepe un plan pentru a devia evenimentele care se precipită prin schimbări graduale în prezent, care au efecte importante în viitor, diminuând impactul părților mai rele ale predicției sale.

Ceea ce face ca Fundația să fie atât de convingătoare este cât de familiare par unele dintre teme chiar și astăzi, la 70 de ani de la publicarea primului roman. În parte, acest lucru se datorează înțelegerii profunde a lui Asimov în domeniul științei și a consecințelor potențiale ale direcțiilor sociale pe care le-ar putea lua anumite tehnologii și anumite idei.

Un amestec de genuri: Unul dintre lucrurile care face ca science fiction-ul să fie atât de captivant pentru fanii săi actuali este modul în care poate trece fără probleme de la un gen la altul și poate încorpora multe idei foarte diferite, într-o singură formă.

Dar nu a fost mereu așa. Asimov a fost unul dintre primii susținători ai acestei estompări a genurilor – până la el, SF-ul era pur și puritan. Tendința sa de hibridizare poate fi observată încă din lucrări timpurii, cum ar fi Caverne de oțel (1953), care îmbină science fiction-ul cu genul polițist (cu detectivi).

Ca tropi care caracterizează în comun cam toată creația sa, am putea enumera:

Extratereștrii absenți: În cea mai mare parte a seriei Roboții și a seriei Fundația personajele nu întâlnesc absolut niciun extraterestru. Lipsa extratereștrilor venea de fapt dintr-un meta-motiv: editorul de la Astounding Science Fiction, John W. Campbell, dorea doar povești cu supremația oamenilor asupra extratereștrilor, iar Asimov a decis să ocolească această cerință obligatorie prin lipsa totală a extratereștrilor.

Inteligența artificială binevoitoare: O mare majoritate a roboților săi există complet inofensiv, ajutând și oferind pace vieții umane. Singurele subversiuni se datorează în întregime unor circumstanțe extreme sau, mult mai frecvent, erorilor umane.

Rasismul, mereu un pericol: În toate povestirile cu roboți, există avertismente asupra rasismului oamenilor față de roboți (oamenii de pe Pământ au început să se adreseze roboților cu „băiete” (boy), imitând modul în care americanii rasiști obișnuiau să se refere la oamenii de culoare). În „Segregaționistul”, se dezvăluie faptul că și roboții pot fi rasiști față de oameni.

În romane, spațialii și-au sterilizat lumile-colonie și au avansat știința medicală pentru a-și cvadrupla durata de viață în comparație cu ceilalți oameni. Astfel, ei au decis efectiv că sunt o specie diferită de oamenii de pe Pământ, iar solarii duc acest lucru la extrem, așa cum se vede în Fundația și Pământul.

Pacifistul câștigător prin viclenie: Unul dintre aforismele preferate ale lui Salvor Hardin este „Violența este ultimul refugiu al incompetenților”. Sub conducerea sa, Fundația nu atacă niciodată cele Patru Regate, dar totuși le domină prin viclenie. Îl manipulează pe Anacreon mai întâi cu flotele celorlalte regate, iar mai târziu cu propriul lor crucișător de luptă subversiv – dar primarul nu este niciodată cel care emite o amenințare.

Religia e falsă: „Religia Științei” este o religie înșelătoare inventată de Salvor Hardin între evenimentele din „Enciclopediștii” și „Primarii”. Oamenii din cele Patru Regate sunt învățați, în calitate de preoți, „ritualuri fără sens” pentru a opera tehnologia din Fundație. În ciuda faptului că expiră rapid ca dispozitiv politic, rămâne în fundal pentru o mare parte din serie. Personajele care vorbesc despre Spiritul Galactic sau despre profetul său Hari Seldon fac referire la această religie.

Viitorul feudal: Provinciile din Periferie (marginile exterioare ale galaxiei Calea Lactee) se declară regate independente. Cele mai apropiate de Terminus sunt cunoscute sub numele de Cele Patru Regate, deoarece sunt primele națiuni absorbite de Fundație și petrec decenii ca națiuni independente (în timp ce oamenii de știință din Terminus le învață o religie ce includea dreptul divin al Regilor).

De fapt, sunt explorate destul de transparent schimbările care au avut loc după prăbușirea Imperiului Roman, deși nu se desfășoară întotdeauna exact în același mod.

Moralitate gri și doar gri: Deoarece seriile Fundația și Imperiul se bazează pe o lucrare de non-ficțiune ( Declinul și căderea Imperiului Roman, de Edward Gibbon), personajele, atât din partea protagoniștilor, cât și din partea antagoniștilor, sunt scrise pentru a fi realiste: lăcomia și ambiția le conduc mai des decât simțul eticii sau al onoarei, inclusiv la „cei buni”.