Nu mai știu în ce context uzual (adică nu SF, ci probabil prin presa cotidiană) am dat recent de faimosul „știința unora e magia altora” și am avut 2 revelații:
I. Că SF-ul are și mereu a avut o puternică influență asupra evoluției societății (mai ales în minoritatea educată, dar nu numai).
II. Eram convins că e vorba de Clarke, dar de fapt era Heinlein, așa că nici măcar noi, sefiștii, nu le cunoaștem neapărat corect, ci variante „populare”, deformate.
Ceea ce mi-a dat ideea unui articol (în 2 părți) mai degrabă în joacă, dar poate totuși interesant, cu citate („maxime”) celebre sau măcar „tari”, de la:
1. autori SF (adică exprimate direct de scriitor, în viața „noastră”, reală);
2. cărți SF (adică exprimate de personaje, în contexte fictive).
Și… cam asta-i tot. Nimic mai profund de-atât 🙂 Traducerea din engleză, mai bună sau mai proastă, îmi aparține.
Azi, episodul cu maxime din cărți SF (adică exprimate de personaje, în contexte fictive).
Cel de la autori SF (adică exprimate direct de scriitor, în viața „noastră”, reală) îl aveți aici.
PHILIP K. DICK, în Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch (ed. Nemira):
– Să vă spun bancul meu cu pisica. Gazda organizează o cină și are pe blatul de la bucătărie un splendid cotlet de două kile jumate, pe care vrea să-l gătească după ce discută cu oaspeții din sufragerie – după câteva pahare și una-alta. După o vreme își cere scuze și se duce la bucătărie să gătească bucata de carne – pe care ia-o de unde nu-i. Iar într-un colț pisica familiei se spală calmă pe la bot cu o lăbuță.
– Pisica a furat cotletul, zice Barney.
– Oare? Îi cheamă și pe musafiri și dezbat. Carnea a dispărut, două kile și jumătate. Iar în colț pisica, fericită și aparent cu burta plină. „Să cântărim pisica!” zice careva. Deja băuseră câte ceva, așa că li se pare o idee bună. Se duc la baie și cântăresc pisica. Fix două kile jumate. Se uită toți la scala cu greutăți și unul dintre oaspeți zice: ”OK, ne-am lămurit, am găsit cotletul.” Toți sunt mulțumiți că au clarificat misterul și au obținut și dovezi științifice. Dar apoi unul dintre ei e cuprins de îndoieli și întreabă, confuz: „Dar atunci unde-i pisica?”
”Let me tell you my cat joke. It’s very short and simple. A hostess is giving a dinner party and she’s got a lovely five-pound T-bone steak sitting on the sideboard in the kitchen waiting to be cooked while she chats with the guests in the living room—has a few drinks and whatnot. But then she excuses herself to go into the kitchen to cook the steak—and it’s gone. And there’s the family cat, in the corner, sedately washing it’s face.”
”The cat got the steak,” Barney said.
”Did it? The guests are called in; they argue about it. The steak is gone, all five pounds of it; there sits the cat, looking well-fed and cheerful. ”Weigh the cat,” someone says. They’ve had a few drinks; it looks like a good idea. So they go into the bathroom and weigh the cat on the scales. It reads exactly five pounds. They all perceive this reading and a guest says, ”okay, that’s it. There’s the steak.” They’re satisfied that they know what happened, now; they’ve got empirical proof. Then a qualm comes to one of them and he says, puzzled, „But where’s the cat?”
RAY BRADBURY, în Fahrenheit 451 (ed. Paladin):
Când școlile produc mai mulți maratoniști, săritori, alergători, descurcăreți, învârtitori, înhățători, zburători și înotători decât analiști, critici, savanți și artiști creativi, evident că termenul „intelectual” devine înjurătura care merită să fie.
With school turning out more runners, jumpers, racers, tinkerers, grabbers, snatchers, fliers, and swimmers instead of examiners, critics, knowers, and imaginative creators, the word ‘intellectual,’ of course, became the swear word it deserved to be.
MARGARET ATWOOD, în Povestea slujitoarei (ed. Paladin):
Una plus una plus una plus una nu fac patru.
Fiecare rămâne unică, nu e posibil să le sudezi între ele. Nu sunt interșanjabile. Una nu o poate înlocui pe cealaltă.
One and one and one and one doesn’t equal four. Each one remains unique, there is no way of joining them together. They cannot be exchanged, one for the other. They cannot replace each other.
URSULA K. LE GUIN, în Mâna stângă a întunericului (ed. Nemira):
Un bărbat vrea să-i fie admirată virilitatea.
O femeie vrea să-i fie lăudată feminitatea, indiferent cât de indirecte și subtile ar fi aluziile de admirație și apreciere.
Dar la noi o persoană este respectată și judecată doar în funcție de omenia sa. O experiență înfiorătoare.
A man wants his virility regarded. A woman wants her femininity appreciated, however indirect and subtle the indications of regard and appreciation. [Here] one is respected and judged only as a human being. It is an appalling experience.
OCTAVIA BUTLER, în Pilda semănătorului (ed. Hecate):
Lumea e plină de povești dureroase.
Uneori mi se pare că nici nu există vreun alt fel de povești pe lume, dar iată că totuși gândul îmi fuge la frumusețea acelui luciu de apă dintre copaci.
The world is full of painful stories. Sometimes it seems as though there aren’t any other kind and yet I found myself thinking how beautiful that glint of water was through the trees.
FRANK HERBERT, în Copiii Dunei (ed. Nemira):
Simbolul celei mai extraordinare calități umane este fiul care refuză să tragă mai departe în jugul tatălui.
„Nu-i neapărat să fiu și eu ce a fost tata. Nu trebuie să mă supun legilor sale și nici măcar să cred în ce credea el. Puterea mea ca om constă în faptul că pot alege singur în ce să cred și în ce să nu cred, ce să fiu și ce să nu fiu”.
The child who refuses to travel in the father’s harness, this is the symbol of man’s most unique capability. „I do not have to be what my father was. I do not have to obey my father’s rules or even believe everything he believed. It is my strength as a human that I can make my own choices of what to believe and what not to believe, of what to be and what not to be.
STANISLAV LEM, în Solaris (ed. Paladin):
Omul s-a lansat în explorarea altor planete și civilizații înainte de a-și fi cercetat propriul labirint de pasaje întunecate și firide secrete, înainte să fi descoperit ce se ascunde dincolo de ușile pe care singur și le-a încuiat.
(nu am versiunea originală în poloneză, nu mi se pare util să o trec pe cea engleză)
ISAAC ASIMOV, în Fundația (ed. Paladin):
Violența este ultima soluție a incompetenților.
(și, dacă îmi permiteți o divagare non-SF, se completează perfect – și foarte actual – cu “Violența nu prosperă şi nu poate prospera de una singură; ea este inevitabil împletită cu minciuna” – Aleksandr Soljenițîn).
Violence is the last refuge of the incompetent.
ARTHUR C. CLARKE, în Sfârșitul copilăriei (ed. Nemira):
Nicio utopie nu poate mulțumi pe toată lumea și tot timpul.
Pe măsură ce li se îmbunătățesc condițiile materiale, oamenii își ridică privirea tot mai sus și nu mai sunt mulțumiți de puterea și bogățiile care pe vremuri le păreau dincolo de cele mai fanteziste visuri. Și chiar și când lumea exterioară le-a oferit tot ce poate, tot le mai rămân frământările minții și dorul inimii.
No utopia can ever give satisfaction to everyone, all the time. As their material conditions improve, men raise their sights and become discontented with power and possessions that once would have seemed beyond their wildest dreams. And even when the external world has granted all it can, there still remain the searchings of the mind and the longings of the heart.
ROBERT A. HEINLEIN, în Infanteria Stelară (ed. Paladin):
Violența, forța pur și simplu, a decis rezultatul mai multor neînțelegeri decât orice alt factor din istorie, iar opinia contrară nu e nimic altceva decât o auto-iluzionare, în cea mai periculoasă formă.
Popoarele care au uitat acest adevăr primordial au plătit întotdeauna cu propriile vieți și libertăți.
Violence, naked force, has settled more issues in history than has any other factor, and the contrary opinion is wishful thinking at its worst. Breeds that forget this basic truth have always paid for it with their lives and their freedoms.
ilustrația reprezentativă de Tithi Luadthong©123RF.com
Blogul de SeFe 