Dacă tot sunt fan fantasy, chiar mă întrebam la un moment dat: care sunt cele mai esențiale componente de bază ale genului în sensul său clasic? Și, la prima strigare, aș zice predestinarea eroică, săbiile și dragonii. Este ceva, în sufletul oricărui fan fantasy, care se trezește entuziast când vede un erou/o eroină ridicând prima oară deasupra capului o sabie specială, tot astfel cum avem toți o reacție imediată de „wow” la apariția unui dragon, fie el antagonist (tradițional) sau aliat (mai modern).
Și atunci, m-am mai întrebat, când spunem „dragon”, la cine ne gândim mai exact, cu nume și prenume? Evident, lista de mai jos este una influențată de experiența mea personală (adică dintre cei pe care îi știu eu – sunt câțiva celebri prin anime/manga care îmi scapă, fiindcă nu-s familiar cu genul – și într-o ordine a importanței pur subiectivă) și nici nu se ia prea în serios, fiind un top mai light.
Dar știu că nu o să vă supărați, fiindcă, spre deosebire de sefiștii deseori prea riguroși, fantaziștii mai știu și să uite de pretențiile prea mundane și… doar să călărească dragonul 🙂
OK. Zburăm înpreună într-o aventură?
10. Saphira (din Eragon)
Mi se pare normal să începem cu dragonii „pentru începători”, nu? Adică cei lecturați în copilărie; altfel spus, înainte să trecem la dragonii (pentru) adulți, să începem cu cei YA, pentru o creștere naturală de la simplu la complex.
Să vă spun sincer, eu eram deja adult când a apărut seria aceasta la noi, așa că nu am citit-o – dar știu cât de importantă e pentru mulți copii, deci locul în top e justificat.
Saphira, dragonul-femelă (dragoana?) personajului principal din celebra serie Eragon de Christopher Paolini, serie tradusă și în română (personajul respectiv fiind un băiat pe nume chiar Eragon, predestinat să fie călăreț de dragon), purta acest nume pentru că avea solzii și ochii de culoarea safirelor, deseori descrise în carte ca fiind de un albastru intens, care refracta lumina.
Ca dragon al lui Eragon, Saphira a avut o legătură emoțională profundă cu acesta. Ca atare, ea ar fi făcut orice pentru a-l ține în viață și l-a însoțit în majoritatea aventurilor, deși nu întotdeauna era de acord cu ele. Scopul ei principal era să-l țină pe Eragon în siguranță, declarând chiar că, dacă Eragon ar fi capturat, ar merge până într-acolo încât s-ar preda antagonistului Galbatorix, condamnând Alagaësia, doar pentru a-l salva pe Eragon. Era foarte protectoare față de băiat, iar legătura dintre Saphira și Eragon era atât de puternică încât se putea ajunge până la punctul în care uneori Eragon și Saphira se considerau nu două ființe, ci una singură.
Deși era tânără, era foarte înțeleaptă și deseori îl consola și îl îndruma pe Eragon, și câteodată și pe alții, atunci când erau supărați sau aveau nevoie de sfaturi. Saphirei îi plăcea să lupte, dar susținea că era un lucru bun că Eragon nu îi împărtășea gustul pentru încăierări, pentru că se echilibrau reciproc. Saphira era totuși și destul de vanitoasă și se credea cea mai frumoasă și mai magnifică creatură din lume. (sursa descrierii)
9. Toothless (din How to Train your Dragon)
Acum, dacă tot am început cu dragonii pentru copii, nu putem să-l sărim pe cel mai îndrăgit dragon(aș) din desene animate, nu? Mai ales că e real simpatic și că, spre deosebire de Eragon, pe acesta l-am putut aprecia și eu, chiar adult fiind când am văzut lung-metrajul.
Toothless este dragonul de vânătoare al lui Hiccup Horrendous Haddock III (tradus în română Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea, dar eu o să rămân cu numele în engleză ca să fie familiar și celor care doar au văzut filmul) și este dragonul protagonist atât în seria de cărți pentru copii Cum să-ți dresezi dragonul de Cressida Cowell (în română la Nemira), cât și în celebrul desen animat. Toothless este un tânăr Seadragonus Giganticus Maximus, deși inițial s-a crezut că este un dragon comun sau de grădină. La început, Toothless era mult mai mic decât oricare dintre dragonii celorlalți tineri vikingi și ținta tuturor miștourilor. După cum sugerează și numele lui Toothless, acesta nu are dinți (îi iese unul la un moment dat și îl pierde într-o încăierare).
În carte, este descris ca fiind „de un verde smarald profund, care se estompează până la aspectul de perlă strălucitoare pe burtă, ca un macrou, ușor presărat cu pistrui maro pal. Ochii enormi, inocenți, verzi ca iarba, se uitau de printre genele absurd de lungi”.
Toothless este incredibil de neascultător și, la fel ca toți dragonii, foarte egoist și nerecunoscător, dar este totuși foarte atașat de Hiccup. El are chiar un loc obișnuit de dormit în vesta băiatului. Deși nu îl ascultă întotdeauna pe stăpân, Toothless reușește de fiecare dată să se descurce în cele din urmă, iar ori de câte ori Hiccup are probleme, dragonașul știrb își asumă sarcina de a-și salva omul. (sursa descrierii)
Mențiune onorabilă: un alt dragon de desen animat, aproape la fel de simpatic și probabil la fel de cunoscut copiilor, este și Mushu, din Mulan.
8. Fáfnir (din Volsunga Saga)
Dacă tot am luat-o cu începuturile, să interpretăm cuvântul și în alt sens: de unde avem în fantasy originea personajului dragon? Dacă e să ne uităm în istoria literară, găsim două surse de inspirație, ambele germanice. Prima și cea care a oferit șablonul tuturor antagoniștilor dragoni ca simpli monștri distrugători este cel din Beowulf, poemul epic de pe la anul 700 (probabil mai vechi în forma orală).
Celebrul războinic anglo-saxon cu același nume, el însuși un prototip pentru aproape toți protagoniștii heroic fantasy timp de secole, îi are ca antagoniști pe Grendel și mama lui (pe care îi și învinge), dar finalul eroic îi vine din partea unui dragon nenumit, pe care îl înfrânge, dar moare și el. Altfel spus, prototipul de dragon invadator care arde sate nevinovate până apare Eroul – dar nu-l pot pune în top fiindcă nu are vreun nume (sau, mă rog, nu a binevoit să i se prezinte lui Beowulf înainte să-l omoare; erau niște vremuri mai nepoliticoase și codul cavaleresc încă nu se inventase).
Așa că o să-l trec pe celălalt dragon mitologic european, prototip și arhetip și el pentru nenumărați urmași fictivi drept păzitorul peșterii pline cu aur: Fáfnir. În mitologia nordică, el este marele dragon ucis de Sigurd, versiunea nordică a eroului german Siegfried (din Nibelungii). După cum se povestește în saga vikingă (islandeză) Völsunga (1270), Fáfnir era un dwarf foarte viteaz, puternic și bun luptător, dar care și-a ucis tatăl, Hreithmar, pentru a-i lua grămada uriașă de aur (pe care Hreithmar i-o ceruse zeului Odin compensație pentru uciderea unuia dintre fiii săi, fratele lui Fáfnir).
Odin i-a dat aurul, dar în secret a pus un blestem asupra lui (apropo, comoara includea un inel magic, sună cunoscut?). Orbit de lăcomie, Fafnir a devenit atât de răutăcios încât s-a transformat într-un dragon pentru a-și păzi comoara și a fost ucis mai târziu de tânărul erou Sigurd. (sursa descrierii)
Intermezzo: Kevin (din Godzilla)
Pentru fanii de meme-uri, una dintre cele mai amuzante și bine cunoscute este cea despre… Kevin. Această memă a apărut după filmul Godzilla: Regele monștrilor din 2019, pornind de la gluma regizorului Michael Dougherty că unul dintre cele trei capete ale Regelui Ghidorah este un prostănac pe nume Kevin.
Cât despre Regele Ghidorah, el este unul dintre antagoniștii celebri din franciza Godzilla, un dragon auriu cu 3 capete, uriaș, extraterestru, distrugător de planete, apărut prima dată în 1964, despre care s-a speculat că simboliza angoasa Japoniei față de China comunistă tocmai înarmată nuclear (la acel moment).
7. Villentretenmerth (din Witcher)
Aici, dacă e să fiu sincer, trișez puțin, fiindcă Villentretenmerth e departe de a fi vreun dragon celebru sau influent în fantasy. Dar este cam singurul dragon din universul Witcher (de Sapkowski, în română la Nemira), unde-s eu mare fan și care chiar este (seria de cărți, seria de jocuri și serialul TV) foarte influent în gen; așa că am zis că merită un loc în top, mai mult pentru echipă, dacă nu pentru jucător.
Villentretenmerth (în limba comună: Trei Păsări Negre) a fost unul dintre cei doar doi dragoni aurii cunoscuți în întreaga istorie a Continentului (lumea din Witcher). Deoarece îi plăcea să trăiască printre alte creaturi și era foarte priceput în arta polimorfismului, era capabil să ia multe forme și să călătorească incognito. Una dintre cele mai cunoscute forme ale sale este cea a lui Borch Trei Ciocârlii. Geralt l-a întâlnit pentru prima dată când acesta s-a deghizat în cavaler, însoțit de două femei din Zerrikania, Téa și Véa, la care s-a referit ca fiind „armele” sale. El nu purta niciodată arme convenționale de niciun fel, spunând că „nu poate”, dar fără să detalieze.
Nu se știu prea multe despre Villentretenmerth, dar era cunoscut pentru faptul că mereu călătorea și nu stătea niciodată prea mult timp într-un singur loc. A luat diverse forme în timpul acestor călătorii pentru a se amesteca nestingherit printre oameni, dar era cunoscut și pentru faptul că ocazional călătorea în forma sa adevărată. În timpul unei astfel de călătorii a întâlnit o femelă dragon verde cunoscută sub numele de Myrgtabrakke, pe care a luat-o ca parteneră. După ceva timp împreună, a părăsit-o și a continuat să călătorească.
Villen, sub masca lui Borch, l-a întâlnit pe Geralt în timpul unuia dintre contractele sale. Geralt a fost chemat să omoare un basilisc, iar Borch a intervenit înainte ca cei care îl angajaseră să-i jefuiască vânătorului de monștri bagajele. L-a invitat pe Geralt la un han din apropiere, profitând de ocazie pentru a-l chestiona pe vrăjitor cu privire la filozofia sa personală, și a fost încântat să afle că Geralt nu vâna dragoni, deoarece, după cum i-a explicat Geralt, aceștia „nu îi amenință pe oameni; mai degrabă, oamenii sunt cei care îi vânează pe dragoni”. După care au împreună o aventură întreagă, dar nu o pot descrie din motive de spoiler – o găsiți în carte. (sursa descrierii)
6. Temeraire (din seria Temeraire)
Temeraire, un dragon Celest cunoscut în China sub numele de Lung Tien Xiang, este unul dintre personajele principale din seria cu același nume de la Naomi Novik (în română la Nemira). Inițial, trebuia să fie dragonul lui Napoleon Bonaparte, dar nava franceză care îl aducea din China, Amitie, a fost capturată de britanicii de pe HMS Reliant, condusă de tânărul căpitan William Laurence.
Oul cu Temeraire provenea de la dragonul Lung Tien Qian și era geamănul mai mic al lui Lung Tien Chuan. Acesta din urmă, Lung Tien Chuan, era însă deja destinat să fie însoțitorul Prințului Moștenitor al Chinei, așa că, atunci când a apărut un ou geamăn, situația a devenit stânjenitoare, deoarece numai un Împărat și moștenitorul său pot fi însoțiți de un Dragon Celest. Chinezii i-au trimis cel de-al doilea ou ca dar unui împărat aflat la celălalt capăt al lumii față de ei, împăratului Napoleon, ca o modalitate de a împiedica ca dragonul să fie folosit pentru a concura la tronul Chinei.
Când a eclozat oul de marmură, „corpul dragonului era de un negru pur, fără nuanțe, de la nas până la coadă, iar un suspin de uimire a străbătut tot echipajul în timp ce își desfășura aripile mari, cu șase spițe, ca un evantai de damă, cu marginea de jos brăzdată de semne ovale de culoare gri și albastru strălucitor închis.” Dragonul se „conectează” cu Laurence (Novik a citit și ea Eragon…) și împreună se supun unui antrenament riguros în timp ce resping forțele franceze care intenționează să invadeze Anglia (după care mai au diverse alte aventuri).
Temeraire posedă o personalitate extrem de practică, curioasă și deseori prea directă, deși uneori poate fi cam prea sensibil la diferențele dintre aspectul său și cel al dragonilor occidentali. De asemenea, este cam prea posesiv și protector cu Laurence. (sursa descrierii)
5. Elizabeth (din Shrek)
Dragonița sexy din filmele Shrek (pe numele ei Elizabeth) este un simbol al culturii pop, motiv din care nu putea lipsi din acest top, și așa cam sărac în „domnițe” (plus că primele 2 filme m-au amuzat considerabil de fiecare dată și probabil pe toți fanii fantasy, bazându-se pe aluzii la alte povești celebre). Pentru că Shrek s-a transformat într-un juggernaut cultural și într-o sursă nesfârșită de meme-uri, marea întorsătură a intrigii conform căreia dragonul era o domnișoară singuratică și sexy, care de fapt dorea doar puțină dragoste, s-a pierdut oarecum, dar tot a fost revoluționar și amuzant când s-a întâmplat.
Până la revelație, dragonul din Shrek fusese un dragon tipic, ucigaș cu sânge rece, care i-a spulberat pe nenumărații cavaleri care au încercat să o salveze pe prințesa Fiona din castelul/închisoarea ei înainte de apariția lui Shrek. Și poate că ar fi măcelărit și un căpcăun și un măgar vorbitor, dacă respectivul măgar vorbitor nu ar fi fost atât de plin de vrăjeală…
Elizabeth are o burtă roz, spini maro, țepi albi pe obraji, urechi palmate, aripi ca de liliac, gheare ascuțite ca briciul și o coadă prehensilă lungă cu vârf de lopată. De asemenea, are trăsături feminine evidente, cum ar fi rujul și genele mari. Dimensiunea sa enormă ca dragon îi conferă o forță fizică imensă. Când Shrek încearcă să-i țină coada, ea îl învinge cu ușurință, înainte de a-l catapulta pe puternicul căpcăun spre turnul Fionei. De asemenea, este văzută folosindu-și coada fără efort pentru a distruge structurile de piatră pentru a-l prinde în capcană pe Măgar. (sursa descrierii)
4. Drogon (din ASOIAF/ GOT)
Firește, la ce fenomen au fost cărțile lui R.R. Martin (în română la Nemira) și serialul HBO, nu aveau cum să lipsească de aici dragonii din Westeros. Chiar dacă, de fapt, nu-s tocmai niște personaje propriu-zise, ci mai degrabă un fel de super-arme, iar personalități și povești au practic la nivel echivalent unor cai mai speciali din alte fantasy-uri cu eroi de tip medieval.
Împreună cu frații săi Viserion și Rhaegal, Drogon a fost unul dintre cei trei dragoni eclozați de Daenerys Targaryen cu puțin timp înainte ca aceasta să înceapă campania de recucerire a Tronului de Fier. Drogon a ajuns să fie cel mai mare și mai formidabil dintre cei trei, fiind o fiară greu de stăpânit în anii tinereții sale. Daenerys și-a numit ceilalți doi dragoni, Rhaegal și Viserion, după frații ei Targaryen, dar Drogon a fost numit după soțul ei, Khal Drogo.
În cele din urmă, Drogon își va stăpâni temperamentul și va servi drept principala alegere pentru Daenerys când vine vorba de călărit și luptă. După moartea lui Viserion și a lui Rhaegal, doar Drogon a rămas ca fiind poate ultimul dragon și a plecat în lumea largă pe cont propriu, ca ființă liberă.
Pentru că HBO s-a întors în universul Westeros cu un serial prequel ce include dragoni încă din titlu, nu putem trece mai departe fără să menționăm și un dragon din timpurile mai străvechi: pe Balerion, dragonul negru cu care Regele Aegon I Targaryen și-a impus dinastia pe Tronul de Fier.
Solzii și aripile lui Balerion erau negre, focul său era negru, uneori cu vârtejuri de roșu, iar când a ajuns în deplinătatea puterii flăcările sale putea să topească oțelul și piatra și să transforme nisipul în sticlă. Balerion a fost cel mai mare dintre toți dragonii Targaryenilor de la Cucerirea lui Aegon încoace. Anvergura aripilor sale era atât de mare încât umbra sa putea cuprinde orașe întregi atunci când trecea pe deasupra lor. Dinții îi erau la fel de lungi ca niște săbii, iar fălcile sale erau suficient de mari pentru a înghiți un auroch întreg. Balerion era încăpățânat și nu era o fiară cu care să îți permiți să te joci. (sursa descrierii)
3. Alduin (din Skyrim)
Pentru unii dintre noi, fantasy nu înseamnă doar cărți și filme, ci și jocuri. Gamingul RPG se bazează pe numeroase francize fantasy celebre, foarte populare și cu universuri fictive complexe (dar cunoscute în profunzime de fani) și, evident, pline de dragoni. Așa că am decis să aleg doar unul dintre ei pe post de reprezentant pentru toți dragonii din gaming, iar Skyrim, prin enorma masă de fani și impactul asupra câtorva generații diferite de gameri, mi se pare opțiunea cea mai general-reprezentativă.
Și, evident, nu există jucător de Skyrim care să nu știe cine-i Alduin, Devoratorul de Lumi. Marele antagonist și liderul resurecției (invaziei? rebeliunii? depinde de perspectivă, umană sau draconică). Potrivit lui Paarthurnax (alt dragon celebru, dar pozitiv, din acest joc unde totul se leagă de dragoni și unde aceștia sunt de multe feluri, de la cei agresivi la cei care trăiesc printre noi, deghizați), camarazii lui Alduin îl considerau pe acesta cea mai glorioasă creație a lui Akatosh (zeitatea supremă), în timp ce unii oameni îl consideră chiar întruparea zeului, iar el se prezintă ca ”Firstborn of Akatosh”.
Un Antihrist sau un „Hrist” războinic? Povestea (”lore”-ul) sa e complexă (în ca în general în ES) și nu o pot detalia într-un top dedicat totuși în principal cititorilor, nu gamerilor. Așa că o să spun doar că, pe scurt, Alduin era liderul cel puțin semi-divin al dragonilor și îi conducea cu o mână de fier, după ce deja distrusese cel puțin lumea anterioară (o devorase) și se pare că o crease pe cea actuală (sau cel puțin așa susținea el și adoratorii săi). În fața sa, oamenii aveau o singură alegere: ori să-l venereze, ori să fie distruși. Excepție eroul profețit, Dragonborn, a cărui relație predestinată cu Alduin urmează să o descoperiți jucând jocul… (sursa descrierii)
2. Falkor (din Povestea fără sfârșit)
Nu știu cum e pentru alte generații, dar pentru mine (din Generația X), Povestea fără sfârșit de Michael Ende (în română la Arthur) a fost un moment marcant și definitoriu în atracția către fantasy și una dintre ficțiunile (bine, recunosc, eu la acel moment am văzut filmul, cartea nu se tradusese) care m-a învățat că o poveste poate, și trebuie, să aibă mai multe straturi de semnificație. Că pentru a fi memorabilă o poveste trebuie să aibă sens și valoare, adâncime și complexitate, nu doar entertainment.
Și memorabilă Povestea fără sfârșit chiar este, ca și distribuția sa de numeroasă și diversă de personaje și scene pe care nu le mai uiți vreodată. Printre ele și un dragon absolut atipic și complet adorabil, prietenul, protectorul și sfătuitorul lui Bastian/ Atréiu în periplul său prin lumea fantastică dintr-o carte magică. Falkor, dragonul aducător de noroc, o abordare radical diferită a formulei tradiționale de dragon, prin faptul că era bun, blând și plin de umor.
Falkor este foarte înțelept, incredibil de optimist, demn și o creatură foarte prietenoasă și sofisticată din Fantasia. El dă sfaturi atunci când oamenii și-au pierdut speranța, fie că este vorba de găsirea a ceea ce caută în viață sau, în unele cazuri, pur și simplu când și-au pierdut credința. Atitudinea lui Falkor vine direct din inimă și se dovedește că deschiderea sa de a-și face prieteni noi înseamnă mult pentru toți cei pe care îi întâlnește, iar Falkor, la rândul său, prețuiește fiecare prietenie. Falkor nu vrea niciodată să-și facă dușmani, ci este ostil doar celor care reprezintă o amenințare pentru prietenii săi sau în general la adresa Fantasiei. Nu se știu prea multe despre locul unde trăiește Falkor sau unde merge, dar se știe totuși că a fost una dintre puținele ființe care au supraviețuit primelor întâlniri cu Nimicul.
Falkor are un corp grațios și alungit de 10 metri lungime, întregul său trup este acoperit de o blană albicioasă, pufoasă și moale. Are labele și coada cu formă elegantă. De-a lungul spatelui este acoperit de solzi roz și albi. Ochii săi au aceeași culoare ca a rubinelor, dar adesea sunt confundați cu o culoare brun închis ori ca de stejar (în roman arată foarte diferit, seamănă mai degrabă cu un dragon leu, nu cu un câine, dar regizorul Wolfgang Petersen a vrut să realizeze o creatură cu aspect prietenos, pe care fiul său să o găsească adorabilă). (sursa descrierii)
1. Smaug (din LOTR)
Dacă de-a lungul topului am înaintat de la clasic spre modern și de la simplist spre complex, iată că în vârful piramidei ajungem la cel care reunește toate aceste caracteristici: chiar ESTE dragonul clasic (și de-a dreptul Fafnir pe grămada de aur și fiara invadator-arzătoare din Beowulf), dar ESTE și modern în comportament și complex în motivație și reacții (ce-i drept, senzaționala interpretare cinematografică de către Benedict Cumberbatch a contat enorm în această modernitate). Vorbesc, firește, de cea mai celebră creație fantasy a tuturor timpurilor, LOTR/ Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien (a apărut și în română, ecranizările LOTR și Hobbit le știți cu toții și mai nou a apărut și un serial Amazon) și vorbesc de fascinantul și foarte puternicul dragon de acolo: Smaug.
Smaug a fost un dragon al focului din Epoca a Treia, considerat a fi ultimul mare dragon din Pământul de Mijloc. A fost atras de bogăția enormă acumulată de dwarfii din Muntele Singuratic în timpul domniei regelui Thrór. A devastat orașul Dale din apropiere și a capturat Muntele Singuratic, împingându-i pe dwarfii supraviețuitori în exil. Timp de 171 de ani, Smaug a tezaurizat comorile Muntelui Singuratic pentru el însuși, rămânând în interiorul acestuia, până când o companie de dwarfi a reușit să-l trezească din hibernare.
Smaug este descris ca un dragon roșu-auriu, cu aripi ca de liliac și o coadă uriașă. Fălcile și nările sale emanau mereu fum, dar focurile din interiorul său ardeau slab atunci când era în repaus. Solzii săi roșu-auriu erau suficient de rezistenți pentru a devia majoritatea săbiilor, însă aceștia îi acopereau doar partea superioară a pielii. Știind că partea inferioară moale a pântecelui era slăbiciunea sa, își petrecuse mulți ani dormind pe tezaur, pentru ca o crustă de aur și bijuterii să i se lipească de burtă.
Smaug pare mai degrabă motivat de lăcomia personală decât de dorința de a face rău și nu pare să aibă o altă loialitate decât cea proprie. Odată ce și-a asigurat stăpânirea regiunii, pare mulțumit să lase restul Pământului de Mijloc să-și vadă de treabă, atâta timp cât el sau comoara sa nu sunt deranjați. Foarte inteligent, Smaug pare să aibă un simț al umorului mai degrabă sardonic, luându-l în derâdere pe Bilbo în timp ce discută în camera comorii din Muntele Singuratic. Smaug este, de asemenea, capabil să deducă rapid motivul prezenței lui Bilbo în Erebor și, de asemenea, intuiește corect că dwarfii au primit ajutor de la oamenii din Esgaroth pentru a ajunge la munte.
Smaug este viclean, violent, crud, arogant și lacom, având o poftă nestăvilită de aur. Cea mai distinctivă caracteristică a sa (în afară de lăcomie) este aroganța, Smaug lăudându-se cu mândrie despre superioritatea și inexpugnabilitatea sa în fața lui Bilbo. Acest lucru se dovedește a fi cauza decăderii sale, deoarece îi dezvăluie involuntar punctul slab din piept, atunci când îi arată hobbitului cum și-a acoperit cu bună știință burta cu comoară pentru a o proteja.
Deși era o fiară inteligentă, a doua sa slăbiciune pare să fie furia în sine, orbirea de către mânie. În timp ce distrugea Orașul-Lacului, s-a năpustit direct printr-o furtună de săgeți, „nesăbuit în furia lui, fără să mai ia seama să-și întoarcă coastele solzoase spre dușmanii săi, căutând doar să le incendieze orașul”.
Spre norocul bardului arcaș… (sursa descrierii)
surse: lithub, screenrant, polygon, consequence, wikipedia; plus cele ale descrierilor, menționate direct la fiecare poziție (unde e cazul)
ilustrația reprezentativă de Tithi Luadthong©123RF.com
Blogul de SeFe 