Știți deja ce urmează să spun: acest top nu este bazat pe vânzări, statistici sau critici literare, ci doar pe impresiile mele personale, așa că nu vă enervați prea tare dacă nu coincide cu ale voastre. Iar pe de altă parte nu e decât o joacă literară, așa că nu-l luați prea în serios (chiar dacă-i aproape exclusiv cu bărbați musculoși, încruntați și al naibii de serioși).
Pe de altă parte, e clar că pe BdSF era nevoie de acest top: barbarul fantasy este un trop (sau chiar șablon) atât de relevant și străvechi în gen, încât este esențial și, de fapt, este automat asociat cu genul (fantasy) – ca și reciproca.
Inițial pur macho-glorios, treptat tot mai complex psihologic; inițial eroic (dominând două-trei subgenuri mai timpurii, heroic fantasy, sword and sorcery și sword and planet) și treptat anti-eroic (în grimdark și dark fantasy) și cinic, barbarul fantasy a fost întotdeauna mai degrabă o reflecție a cum ne privim pe noi înșine. O oglindă la ce percepem drept civilizație modernă și care ar fi antiteza ei. Și, în general, au fost (barbarii fantasy) efectiv strămoșii genului, în contrapartidă (dar concurenți, nu inamici) la celălalt arhetip original, cavalerul.
Haosul primordial și ordinea cu un cod de onoare, ca alternative de reacție fantastică la ce nu ne place în realitate….
Să vedem deci vreo 10 exemple, ordonate în principal după notorietate (secundar după cât de bine-s realizate literar):
10. Brodar Kayne
”Grim Company” de Luke Scull (recenzie aici) – grimdark
Brodar Kayne, evident inspirat de un alt barbar din top, bine-cunoscut fanilor români (Logen al lui Abercrombie) și un omagiu mai îndepărtat la altul, netradus pe aici, dar ultra-celebru afară (Kayne – Kane, get it?), nu este cel mai original dintre barbarii literari. De fapt, nu e original deloc (toată trilogia e bună fără a fi altceva decât o clonă reușită/mai dark de Abercrombie), ci urmează șablonul destul de tipic de războinic ”fostă glorie”, încă excepțional în luptă, dar frământat de un trecut pe care l-ar prefera uitat, și rece-resemnat față de prezent și actualii săi însoțitori.
Este însă cea mai reușită întrupare literară a versiunii de barbar îmbătrânit și cu dureri de spate (de fapt treptat cu dureri tot mai diverse și intense), nu chiar cinic, dar cert blazat, fără speranțe ori idealuri și fără vreo urmă de entuziasm.
Un fel de ”I’m too old for this shit” cu sabie mare și pricepere experimentată la folosirea ei, dar fără nicio tragere de inimă, mult mai credibil ca „barbar bătrân” decât Logen (care se simte frecvent cam prea tânăr pentru acest rol, dacă e să fim sinceri). Fără să devină vreun moment parodie, ci alunecând lent și realist către tragedie…
Nefiind o serie tradusă în română și nici una foarte relevantă în engleză, nu insist – să trecem la următorul!
9. Cohen Barbaru’
„Lumea Disc” de Terry Pratchett – fantasy parodic
Dacă tot am început cu „nu tocmai barbarul ideal”, vom continua cu cea mai celebră parodiere a arhetipului: Cohen Barbaru’, deconstrucția în stil tipic Pratchett a celui mai celebru barbar dintotdeauna, Conan Barbarul.
Cohen are peste 90 de ani (el declară: Dacă aș avia cu douăzeci de ani mai puțin… aș avia saizeși și șapti), ceea ce arată cât de bine se pricepe să nu moară… Cunoscut drept liderul Hoardei de Argint, un mic grup de eroi barbari la fel de în vârstă, mai este celebru și pentru dantura sa: are o proteză din dinți de troll (adică de diamant). S-a însurat cu o virgină sacră fiindcă știa chiropracție (iar pe el îl doare spatele) după care s-au certat, a fost temporar împărat (până s-a plicitisit și și-a inventat o misiune), se pare că are o mulțime de bastarzi și că a scris o carte despre cum să devii barbar în 7 zile (deși nu și-o asumă).
Cele mai bune lucruri din viață, în opinia sa, sunt „apa caldă, o proteză bună și hârtia igienică moale” – o aluzie parodică la versiunea cinematografică a lui Conan, în care, într-o iurtă părăsită, diferitele căpetenii războinice fac schimb de păreri despre ce este mai bun în viață, iar Conan (Arnold) răspunde „să-ți zdrobești dușmanii, să-i vezi cum fug în fața ta și să asculți plânsetele femeilor lor”. (sursa)
8. Wulfgar
”Legends of Drizzt” de R.A. Salvatore – dark fantasy
Wulfgar, fiul lui Beornegar, este eroul barbar din Icewind Dale și unul dintre companionii eroului principal, Drizzt Do’Urden. Devotat lui Tempus, zeul bătăliei, a renăscut, împreună cu restul Companionilor, prin puterea zeiței Mielikki, revenind la noi aventuri. În a doua sa viață, Wulfgar se hotărăște să trăiască clipa și să se bucure de viață.
Constituția fizică a lui Wulfgar era uimitoare, conferindu-i o forță incredibilă. Se știa că poate zdrobi capul unui om cu mâinile goale, avea o înălțime de aproape 2,1 m, un piept lat și musculos și cântărea 160 kg. Avea părul blond și o barbă bine tunsă. Wulfgar purta Colțul Aegis, un uriaș ciocan de luptă meșterit pentru el de către Bruenor. În a doua sa viață, Wulfgar a recuperat din bârlogul lui Ingeloakastimizilian un corn magic, prin care invocă 5-10 războinici berserker.
Pentru români, Wulfgar și universul Icewind Dale nu reprezintă mare lucru (excepție, poate, gamerii pe PC), dar afară seria dark fantasy a lui R.A. Salvatore cu Drizzt este și foarte celebră, și aparent infinită, așa că în mod cert Wulfgar este un barbar extrem de cunoscut în fantasy (și cât se poate de tipic, aș zice eu). (sursa)
7. Fafhrd
”Fafhrd and the Gray Mouser” de Fritz Leiber – sword & sorcery
Una dintre cele mai reprezentative creații literare de sword & sorcery a fost seria de povestiri și nuvele a lui Fritz Leiber, Fafhrd and the Gray Mouser. Plasată în lumea Nehwon (cu excepția unei povestiri plasate pe Pământ), adesea în metropola Lankhmar, aceasta îi avea ca protagoniști pe Fafhrd, un barbar de doi metri înălțime din Nord, și pe Mouser, un hoț șmecher și fost ucenic de vrăjitor, care se împrietenesc. Nici această serie nu e cunoscută în română, dar pentru fantasy a avut un rol foarte mare, inspirând nenumărați urmași.
Fafhrd vorbește ca un romantic, dar puterea și simțul său practic primează de obicei, în timp ce Mouser, care pare cinic, este predispus să dea dovadă de sentimentalism în momente neașteptate. Amândoi sunt pungași, trăind într-o lume decadentă în care doar cei nemiloși și cinici supraviețuiesc. Își petrec mult timp bând, chefuind, chefuind iar, luptând, furând și jucând jocuri de noroc, în timp ce sunt rareori pretențioși cu privire la cine le închiriază săbiile. Cu toate acestea, sunt omenoși și – mai presus de toate – iubesc aventurile.
Fafhrd este un barbar care provine din ținuturile înghețate din Nord. Cu tatăl mort, a crescut doar cu mama sa (conducătoarea vrăjitoarelor de gheață din clanul său), care era o femeie ranchiunoasă, existând zvonuri că ar fi fost responsabilă de moartea propriului soț. În timpul unui festival anual (la care a asistat pentru prima dată, deoarece până atunci nu era suficient de mare) care a inclus o caravană de artiști ambulanți, Fafhrd a descoperit mai multe despre viața civilizată și a fost fermecat de una dintre dansatoare. Sătul de viața de barbar, a decis să-și încerce norocul într-una dintre marile civilizații din Sud. În cele din urmă l-a întâlnit pe Gray Mouser în Lankhmar. (sursă, sursă, sursă)
6. Kane
Multiple romane și povestiri și poeme de Karl Wagner – sword & sorcery / gothic
Ca să vă convingeți că roșcatul Kane este un dur, e suficient să-i citiți numele pe românește, și-o să realizați cu cine aveți de-a face: un personaj celebru, după Biblie primul bărbat care a ucis un om din mânie (Cain, adică). Totuși, ca nemuritor reinterpretat de Wagner într-o manieră gotică (sub sugestia că e fiul lui Adam, dar nu cu Eva, ci cu Lilith), el nu este neapărat un exponent al Răului, ci mai degrabă indiferent moral și, într-o anumită măsură, un personaj tragic.
Kane este un vrăjitor și războinic excepțional, care călătorește prin lume (și timp) cu o atitudine reflexivă, resemnată, dar nu pasivă („I kill things,” he tells Elric. „It’s what I was made to do. I’m rather good at it.”). Este vulnerabil la răni, dar acestea se vindecă într-un ritm rapid; se spune că poate fi ucis doar „prin violența pe care el însuși a creat-o”.
Kane este adesea comparat cu Conan Barbarul, personajul războinic creat în anii 1930 de autorul american Robert E. Howard. Kane și Conan sunt amândoi războinici rătăcitori în lumi cvasi-feudale. Însă Kane este un personaj mai viclean, cu o viziune mai sumbră și mai reflexivă asupra vieții decât Conan. De asemenea, nu are nimic din aversiunea lui Conan față de vrăjitorie. Creatorul său l-a descris pe Kane ca fiind „un vrăjitor din tradiția romanelor gotice din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea” și ca un personaj „care poate stăpâni orice situație din punct de vedere intelectual, dar poate smulge și capete dacă e nevoie”. (sursă, sursă).
5. Karsa Orlong
„Cronicile Malazane” de Steven Erikson – epic fantasy
Karsa este un războinic uriaș, înalt de peste doi metri și puternic musculos. Fața sa plată și lată e tatuată cu dungi zimțate ca sticla spartă, iar dinții șlefuiți. Părul întunecat și des îl ține legat într-o împletitură, care îi atârna pe partea stângă a pieptului, înnodat cu fetișuri de oase de degete, fâșii de mătase cu fir de aur și canini de fiare. Poartă o mantie din piele peste o vestă de „zale” care pare făcută din scoici, plus o centură largă decorată cu urechi uscate. Luptă cu o spadă din lemn-de-fier folosită cu două mâini și cu două pumnale cu mâner de os, fiecare la fel de lung și cu lama la fel de lată ca o sabie scurtă, ascunse în mocasinii înalți care îi ajung până sub genunchi.
Karsa are o încredere de nezdruncinat în sine și o natură arogantă, susținută de abilitățile sale supreme de luptă. Teblorii ca el luptă cu o viteză amețitoare și cu precizia rece și detașată de ucigași înnăscuți, iar în ciuda dimensiunilor uriașe merg neauziți ca o pisică de deșert.
Și-a părăsit satul natal la 80 de ani, ceea ce pentru teblori (rasa sa) este o vârstă încă adolescentină. Bunicul lui Karsa, Pahlk Orlong, a fost un războinic renumit care, cu secole în urmă, a plecat din Platoul Laederon spre câmpiile joase și a ucis mulți „copii”, așa cum îi numeau teblorienii pe oamenii de pe câmpiile joase. Karsa a crescut cu aceste povești și crede că așa trebuie să se comporte un adevărat războinic. Tatăl lui Karsa, Synyg, nu era însă de acord cu această mentalitate, deoarece știa că isprăvile lui Pahlk erau minciuni și răstălmăciri ale adevărului.
Karsa începe ca un personaj de genul „cucerește sau fii cucerit”, care nu se lasă păcălit și vrea să confrunte totul cu capul înainte, fără să țină cont de ceilalți – și, în esență, ca o exagerare a șablonul barbarului dur deja conturat în literatură. Treptat, dobândind o viziune mai largă asupra lumii care se întindea dincolo de limitele platoului Laedron, descoperă adevărul din spatele modului în care poporul său a ajuns să existe și află că „zeii” l-au înșelat, așa că decide să se răzbune pe ei…
(sursa; iar un eseu al autorului despre „scandalul” Orlong aveți, în engleză, aici)
4. Dow cel Negru
„Eroii” de Joe Abercrombie (recenzie aici) – grimdark
Poate o să vă mire să regăsiți în top nu unul, ci doi barbari de la Abercrombie, dar ei se găsesc aici pentru cărți diferite (Dow pentru Eroii și Logen pentru Prima Lege) și pentru momente diferite în timp. Dow cel Negru prezentat aici nu este personajul secundar din trilogie, ci liderul mult mai complex și întunecat, din sequelul derulat cu aproape o generație mai târziu.
Devenit și el un exemplu din categoria „vechi da’ buni”, Dow cel Negru devine aici personaj principal. Ce-i drept, la el „bun” se referă la calitățile marțiale, nu la morală, din moment ce-i spaima Nordului și conduce prin teroare, tortură și execuții sumare. Deci teoretic e principalul Rău, antagonistul urât de toți – deși, evident, lucrurile nu stau neapărat chiar așa (dar nu intru în detalii despre poveste pentru a evita spoilerele).
Dow și-a câștigat reputația de „Negru” pentru că a atacat adesea în negura nopții și a lăsat în urma lui sate înnegrite de foc. Are o reputație proastă și este cel mai sălbatic, însetat de sânge și nemilos membru al bandei lui Logen. Nimic nu-i place mai mult decât să ucidă, neavând nicio reținere în a omorî pe oricine îi iese în cale și având o predilecție pentru a-și arde prizonierii. Are un simț al umorului foarte întunecat și cinic și este beligerant și cu limba ascuțită, schimbând replici răutăcioase cu aproape toți cei pe care îi întâlnește.
Dow este cunoscut pentru faptul că afișează un zâmbet amenințător, însetat de sânge, iar majoritatea bărbaților nu i-ar înfrunta privirea ucigătoare. În luptă, armele sale preferate sunt un topor și o sabie, pe care le mânuiește simultan, cu două mâini. Se bazează pe camuflaj, surpriză și agresivitate.
Cu toate că are un temperament feroce, pare să fie capabil să se calmeze la fel de repede. În ciuda faptului că are reputația de a fi unul dintre cei mai cruzi ticăloși din Nord, există mai multe semne subtile că nu este chiar psihopatul fără inimă pe care îl prezintă toată lumea. În Eroii, el este o prezență extrem de intimidantă, dar demonstrează clar că nu este lipsit de inteligență, dând dovadă de o minte ascuțită pentru strategie, ținându-i sub control pe toți adepții săi certăreți și acceptând să pună capăt conflictului din grijă pentru poporul său.
3. Logen Nouă-Degete
”Prima lege” de Joe Abercrombie (recenzie aici) – grimdark
Logen Nouă-Degete este un barbar atipic: celebru pentru crizele sale sângeroase de „beserk”, în care este invincibil, dar ucide laolaltă inamici și camarazi, precum și pentru accesele sale de furie (în care-și omoară consăteni și prieteni).
Războinicul încearcă să renunțe la calea violenței și să devină cât mai ”zen”, un om mai bun și mai calm. Din păcate, momentul ales este cât se poate de prost, trezindu-se prins într-un ghem de conflicte în care barbarii încearcă să cucerească Nordul de la Uniune, imperiul Gurkhul Sudul, iar o altă rasă continentul și omenirea în ansamblu. Firește, există oameni care doresc să facă ceva în sensul acesta și să-l implice, fie că vrea sau nu, iar Logen tot oscilează între a se retrage din calea conflictelor, a-și ajuta prietenii și a face ceea ce este onorabil.
Uneori îi iese, alteori nu, și în aceasta este cât se poate de realist și empatizabil: ar vrea să lase ura și setea de sânge în urmă, dar sângele rău îl tot caută. Și, când îl găsește, Logen cel bun dispare și la suprafață erupe Nouă–Degete, războinicul de care fug toți îngroziți. Chiar și cei mai apropiați prieteni ai săi, și pe bună dreptate…
Logen este un bărbat mare și impunător din punct de vedere fizic, cu o masă de păr încâlcit și ochi albaștri închiși la culoare. Are foarte multe cicatrici, inclusiv curiozități precum o rană de suliță care îi trece prin stomac și îi iese pe spate, în urma unui duel. Fața sa asimetrică este, de asemenea, grav cicatrizată, cu un nas strâmb și o crestătură mare la o ureche. Cu toate acestea, cea mai notabilă rană a sa, și sursa numelui său, este un deget mijlociu lipsă de la mâna stângă.
În general, folosește o sabie în luptă, dar are și o mulțime de pumnale. Cu toate acestea, el susține că este priceput la multe arme diferite, deoarece un luptător nu știe niciodată cu ce ar putea fi chemat să lupte într-un duel în cerc. În ciuda faptului că majoritatea oamenilor din afara Nordului îl consideră un sălbatic prostănac, este surprinzător de meditativ și are o latură filosofică. Pare un tip destul de decent, un om integru care a ucis doar atunci când a fost nevoit să o facă. (sursă, sursă)
2. Sonia cea Roșie
„În umbra vulturului” de Robert E. Howard și seria Marvel de comics, de Roy Thomas – sword & sorcery/ heroic fantasy
Într-un mod cumva surprinzător, practic nu prea avem barbare la feminin – și spun surprinzător fiindcă în mod evident inspirația pentru Nordicii fantasy sunt vikingii, unde femeile chiar aveau drepturi, erau bătăioase și cât se poate de înfipte. Totuși, arhetipul barbarului fantasy a fost mult timp mai degrabă cel al bărbatului cu mușchi și putere dezlățuită ca simbol al eliberării de sub presiunea societății, mai importantă fiind masculinitatea decât barbaria (barbaritatea?). Așa că nu e de mirare faptul că singura prezentă pe aici, Sonia cea Roșie, are de fapt mai multe fațete diferite.
Prima și cea originală este Sonia de Rogatino din povestirea „Umbra vulturului” de Robert E. Howard, același autor american de literatură pulp care l-a creat și pe arhi-celebrul Conan (și pe Krull înaintea lui, și pe un alt Kane – clar avea ceva de reproșat societății, dovadă că până la urmă s-a sinucis, la 30 de ani). În povestire, Sonia cea Roșie este o războinică de origine polono-ucraineană, care luptă personal cu arma în mână și îl urăște pe sultanul otoman. Are părul roșcat și un temperament înflăcărat pe măsură. În narațiune s-a dezvăluit că era sora favoritei lui Sulemain, Roxelana.
Totuși, Red Sonya lui Howard nu avea încă nicio legătură cu personajul său Conan Barbarul. De abia la „convertirea” personajului în benzi desenate, Roy Thomas și Barry Smith au transpus-o în Epoca Hyboriană, schimbând în acest proces și ortografia numelui. „Shadow of the Vulture” a fost adaptată de Marvel ca o poveste despre Sonia și Conan, împreună, cu același titlu, în Conan the Barbarian #23 (februarie 1973). De fapt, dacă e să fim sinceri, tocmai transpunerea ei simplificată și sexualizată a adus-o în atenția mainstream…
Atenție mainstream care a crescut și mai mult o dată cu ecranizarea, filmul din 1985, cu Brigitte Nielsen și Arnold Schwarzenegger, „călărind” valul de succes de casă al lung-metrajelor Conan (Conan the Barbarian în 1982 și Conan the Destroyer în 1984). Filmul a primit critici proaste și a eșuat la box-office, dar iată că a reușit ceva altfel imposibil: să aducă în atenția publicului larg și o femeie barbar.
În film, Sonia, o tânără roșcată, este violată și lăsată să moară de soldații reginei Gedren, o tirană care i-a ucis părinții și fratele. Răspunzând chemării ei la răzbunare, zeița roșie, Scáthach, îi apare și îi dă putere, rezistență, agilitate și abilități de luptă sporite, cu condiția să nu se culce niciodată cu un bărbat decât dacă acesta o învinge într-o luptă dreaptă.
Sonia se antrenează sub îndrumarea unui maestru spadasin și este neîncrezătoare în toți bărbații în afară de el. La un templu din apropiere, Varna, sora Soniei, este membră a unui ordin de preotese care se pregătesc să distrugă o relicvă mistică alimentată de lumină, Talismanul, care a creat lumea și toate ființele vii. Talismanul poate fi folosit și atins doar de femei – bărbații dispar dacă îl ating – și a devenit prea puternic pentru a fi controlat. Dar intră în scenă Sonia cea Roșie… (sursă, sursă, sursă)
1. Conan Barbarul
Seria „Conan Barbarul” de Robert E. Howard – sword & sorcery/ heroic fantasy
Cred că nu aveați vreo îndoială cine stă pe primul loc – de aproape un secol, indiferent câte generații s-au schimbat și câte medii de entertainment au evoluat, de la revistele pulp la internet, primul care apare în mintea tuturor ca barbar fantasy este Conan. Din 1982 încoace cu fața cui Arnie, firește… și încă arhetipul clasic la care se raportează toate personajele de acest fel.
Conan este un cimmerian, un barbar din Nordul îndepărtat. S-a născut pe un câmp de luptă și este fiul fierarului satului său, Corin. În timpul unei bătălii din Cimmeria, mama sa, Greshan, a fost rănită mortal de un inamic în timp ce încerca să-și salveze soțul. Greshan, slăbită, își folosește ultimele puteri pentru a da naștere unui fiu, pe câmpul de luptă, și îl numește Conan înainte de a muri. Băiatul a crescut repede: la vârsta de 15 ani era deja un războinic respectat, participând la distrugerea avanpostului aquilonian Venarium.
După aceasta, a fost cuprins de dorința de a călători; începând aventurile pline de culoare și emoționante relatate de Howard și de alții, întâlnind diverși monștri fabuloși, vrăjitori malefici și prințese frumoase – a călătorit în întreaga lume și a fost hoț și tâlhar, pirat, proscris și comandant al unei companii de mercenari. Începe să formeze bande și mai numeroase, vizând ambiții teritoriale mai mari, deși eforturile sale sunt zădărnicite în mod repetat, de obicei prin masacrarea totală a forței sale, cu excepția lui însuși. La patruzeci de ani reușește în cele din urmă să devină rege al Aquiloniei, cel mai puternic regat al epocii, după ce l-a strangulat pe precedentul conducător, Numedides, pe treptele propriului tron.
La șaizeci de ani, Conan își părăsește țara – fără a se mai întoarce vreodată – pentru a căuta noi bătălii în Vestul necunoscut, lăsându-l pe Conan al II-lea, fiul său din partea reginei Zenobia (o fostă sclavă), să conducă Aquilonia în locul său. Deși aventurile lui Conan îl determină adesea să săvârșească fapte eroice, motivația sa este mai mult decât propria supraviețuire, îmbogățire sau ascensiune la putere și, prin urmare, prezintă multe dintre caracteristicile unui antierou.
Conan este bronzat, închis la culoare, are ochi albaștri sumbri, o coamă de păr lung și negru și are cicatrici – Howard menționează cel mai adesea cicatricele de pe față. Este excepțional de înalt și puternic. În poveștile lui Howard, niciun om nu este descris vreodată ca fiind mai puternic decât Conan, deși mai mulți sunt menționați ca fiind mai înalți sau cu o greutate mai mare. Deși Conan este musculos, Howard îi compară frecvent tăcerea, suplețea, agilitatea și modul de a se mișca cu cel al unei pantere. Cimmerianul este un luptător talentat care îi copleșește pe majoritatea oamenilor cu forța și îndemânarea sa. De asemenea, rezistența sa îi permite să lupte cu o ferocitate de nezdruncinat mult timp după ce majoritatea s-ar fi prăbușit de epuizare.
În ciuda aspectului său brutal, Conan își folosește creierul la fel de bine ca și mușchii. Datorită călătoriilor sale în străinătate, el are o experiență vastă și în alte ocupații. Este un comandant talentat, un strateg, un spărgător frecvent împotriva aristocraților, precum și un lider înnăscut. Conan vorbește mai multe limbi și știe să citească și să scrie. (sursă)
ilustrația principală: tabloul Chamber of Illusions de Ken Kelly
Blogul de SeFe 