OK, după ce am făcut un un top entry level, de inițiere în fantasy, ca și unul entry level, de inițiere în SF, dar și unul fantasy pentru avansați, a venit timpul să-l formulăm și pe cel SF pentru cititori experimentați.
Altfel spus, o listă de cărți SF bune, dar greu de citit, dintr-un motiv sau altul.
De aceea, voi fi atipic la ”DE CE”; spre deosebire de topurile obișnuite, unde motivez acolo de ce sunt bune cărțile prezentate, aici nu e cazul: toate sunt deja titluri de „best of the best” și, pe afară, încărcate de premii, critici pozitive și succese de vânzări.
Dimpotrivă, o să motivez, mult mai pe scurt, DE CE sunt „grele” și e preferabil să fii cititor SF cu experiență, studii superioare și răbdare pentru a le aprecia.
Notă: Descrierile, mai bune sau mai proaste, aparțin editurilor menționate (acolo unde există, altfel traduse de pe Goodreads). Unde lipsesc diacriticile, rog direcționați critica spre edituri…
10. Trilogia Marte (Roșu, Verde, Albastru) de Kim Stanley Robinson
(în română la Nemira)
Premiile HUGO, NEBULA si LOCUS.
În primul volum, o sută de oameni de știință prestigioși, care primesc misiunea de a explora planeta Marte și de a pregăti colonizarea ei, părăsesc Terra la bordul unei nave. O călătorie fascinantă prin infinitul spațiului se sfârșește cu descoperiri spectaculoase despre viață, lume și oameni, iar totul se petrece într-un univers care funcționează după propriile legi.
În al doilea volum, coloniștii încearcă să transforme planeta roșie într-un paradis al omenirii, însă tensiunile apar din două direcții: politică și ecologie. Eterna dispută transpusă acum pe un alt corp ceresc.
În al treilea volum, Planeta Roșie nu mai există. Deșertul milenar a dispărut. Acum, verde, acoperit de mări și de așezări omenești, corpul ceresc Marte a fost transformat într-un loc în care specia umană poate trăi. Singurul lucru care a mai rămas de terminat este crearea unei atmosfere respirabile și a unui ecosistem nou. În cele din urmă, Marte va deveni o nouă Americă, iar lucrurile se vor petrece întocmai ca pe Vechiul Continent.
CE: Trilogia Marte este o serie de romane science-fiction scrise de Kim Stanley Robinson care relatează colonizarea și teraformarea planetei Marte prin intermediul punctelor de vedere personale și detaliate ale unei mari varietăți de personaje, pe parcursul a aproape două secole. În cele din urmă mai mult utopică decât distopică, povestea se concentrează pe progresele egalitare, sociologice și științifice realizate pe Marte, în timp ce Pământul suferă din cauza suprapopulării și a dezastrului ecologic.
Cele trei romane sunt Marte roșu (1992), Marte verde (1993) și Marte albastru (1996). The Martians (1999) este o colecție de povestiri scurte care se desfășoară în același univers fictiv. Marte Roșu a câștigat Premiul BSFA în 1992 și Premiul Nebula pentru cel mai bun roman în 1993. Marte verde a câștigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman și Premiul Locus pentru cel mai bun roman științifico-fantastic în 1994. Marte Albastru a câștigat, de asemenea, premiile Hugo și Locus în 1997.
Marte Roșu începe în 2026, cu prima călătorie colonială pe Marte la bordul navei Ares, cea mai mare navă spațială interplanetară construită vreodată și care găzduiește un echipaj care va fi prima sută de coloniști marțieni. Nava a fost construită din rezervoarele externe de combustibil ale navetei spațiale grupate care, în loc să reintre în atmosfera terestră, au fost propulsate pe orbită până când au fost acumulate suficiente pentru a construi nava. Misiunea este o întreprindere comună americano-rusă, iar șaptezeci dintre primii o sută sunt din aceste țări (cu excepția, de exemplu, a lui Michel Duval, un psiholog francez desemnat să le observe comportamentul).
Cartea detaliază călătoria de plecare, construcția primei așezări pe Marte (numită în cele din urmă Underhill) de către inginerul rus Nadia Cherneshevsky, precum și stabilirea coloniilor pe asteroidul-lună Phobos, asteroidul-lună scobit de pe Marte, relațiile mereu schimbătoare dintre coloniști, dezbaterile dintre coloniști cu privire atât la terraformarea planetei, cât și la viitoarea sa relație cu Pământul. Cele două viziuni extreme asupra terraformării sunt personificate de Saxifrage „Sax” Russell, care crede că simpla lor prezență pe planetă înseamnă că un anumit nivel de terraformare a început deja și că omenirea are obligația de a răspândi viața, deoarece este cel mai rar lucru din universul cunoscut, și Ann Clayborne, care mizează pe poziția conform căreia omenirea nu are dreptul de a schimba planete întregi după bunul plac.
Marte verde își ia titlul de la stadiul de terraformare care permite plantelor să crească. Povestea este reluată la 50 de ani după evenimentele din Marte Roșu, în zorii secolului al XXII-lea, urmărind viețile celor care au rămas din Prima Sută, precum și ale copiilor și nepoților lor.
Marte Albastru își ia titlul de la stadiul de terraformare care a permis creșterea presiunii atmosferice și a temperaturii, astfel încât la suprafața planetei poate exista apă lichidă, formând râuri și mări. Urmează îndeaproape în timp sfârșitul lui Marte Verde și are o sferă de cuprindere mult mai largă decât cele două cărți anterioare, acoperind un întreg secol după cea de-a doua revoluție. În timp ce Pământul este puternic inundat de topirea bruscă a calotei glaciare din Antarctica, metanatele, odinioară puternice, sunt îngenuncheate; în vreme ce Corporația Praxis pregătește un nou mod de „afaceri democratice”. Marte devine „liderul” sistemului, oferind asistență medicală universală, educație gratuită și o abundență de hrană.
Acest lucru declanșează imigrația ilegală de pe Pământ, astfel încât, pentru a ușura presiunea demografică de pe Planeta Albastră, oamenii de știință și inginerii marțieni sunt curând puși să creeze orașe de asteroizi; mici planetoizi din Centură sunt scobiți, li se dă o rotație pentru a produce gravitație și se creează un mini-soare pentru a le produce lumină și căldură.
Cu un progres uriaș în domeniul științelor, al tehnologiilor și al fabricării de nave spațiale, începe faza „Accelerando”, în care omenirea își răspândește civilizația în tot Sistemul Solar și, în cele din urmă, dincolo de acesta. Pe măsură ce Venus, lunile joviane, lunile saturniene și, în cele din urmă, Triton sunt colonizate și terraformate într-un fel sau altul, Jackie Boone (nepoata lui John Boone, primul om care a pășit pe Marte din prima carte) ia o navă interstelară (făcută dintr-un asteroid) spre un alt sistem stelar aflat la douăzeci de ani-lumină depărtare, unde vor începe să terraformeze planetele și lunile care se găsesc acolo.
DE CE: Pentru că, sincer, pentru mine a fost plictisitoare de moarte (ca toate cărțile lui KSR, după gustul meu) din cauza ritmului lent și a lipsei de tensiune; mi se pare evident că această trilogie tipic hard SF se adresează doar celor deja antrenați la răbdare supremă, prin faptul că au rezistat să citească și învețe cursurile de la Poli…
9. Hyperion de Dan Simmons
(în română la Nemira)
Pe planeta Hyperion, in afara jurisdictiei Hegemoniei Omului, asteapta Shrike. Unii il venereaza, altii sunt inspaimantati, iar altii au jurat sa-l ucida.
Razboiul este pe cale de a cotropi intreaga galaxie, cand sapte pelerini pornesc intr-o ultima calatorie spre Hyperion, cautand raspunsuri la enigmele nerezolvate din vietile lor. O ultima speranta… si un secret teribil.
Soarta omenirii ar putea fi in mainile lor.
CE: Hyperion Cantos este o serie de romane science-fiction scrise de Dan Simmons. Titlul a fost folosit inițial pentru colecția primei perechi de cărți din serie, Hyperion și Căderea lui Hyperion, iar mai târziu a ajuns să se refere la întreaga narațiune, incluzând Endymion, Ascensiunea lui Endymion și o serie de povestiri. În sens mai restrâns, în interiorul poveștii fictive, după primul volum, Hyperion Cantos este un poem epic scris de personajul Martin Silenus care acoperă în versuri evenimentele din primele două cărți.
Hyperion a primit premiile Hugo și Locus în 1990; Căderea lui Hyperion a primit premiile Locus și British Science Fiction Association în 1991; iar Ascensiunea lui Endymion a primit premiul Locus în 1998.
Hyperion are structura unei povești în ramă, asemănătoare cu Poveștile din Canterbury ale lui Geoffrey Chaucer și Decameronul lui Giovanni Boccaccio. Narațiunea împletește poveștile interconectate ale unui grup divers de călători trimiși în pelerinaj la Mormintele Timpului de pe Hyperion.
În secolul al 29-lea, Hegemonia Omului cuprinde sute de planete conectate prin portaluri de teleportare. Hegemonia menține o alianță dificilă cu TechnoCore, o civilizație de inteligență artificială. Oamenii modificați, denumiți Exteriori, trăiesc în stații spațiale între stele și sunt implicați în conflicte cu Hegemonia.
Numeroase planete periferice nu au portaluri și nu pot fi accesate fără a suferi o dilatare temporală semnificativă. Una dintre acestea este Hyperion, unde se află structurile cunoscute sub numele de Mormintele Timpului, care se deplasează înapoi în timp și sunt păzite de o creatură legendară supranumită Shrike.
Călătorii din carte au fost trimiși de către Biserica Ispășirii Finale, cunoscută alternativ ca Biserica Shrike, și de către Hegemonie (guvernul sistemelor stelare umane) pentru a face o cerere către Shrike. Pe măsură ce avansează în călătoria lor, fiecare dintre pelerini își spune povestea (intriga romanului cuprinde mai multe linii temporale și personaje).
DE CE: Hyperion nu funcționează neapărat cu fizici complicate și cert nu e deloc plictisitor – însă e dificil de citit datorită structurii (romanele în ramă întotdeauna-s greu de urmărit), a stilului mai „cult” de scriere tipic lui Simmons (cumva greoi) și a referințelor culturale mai greu de sesizat de cititorul casual.
8. Blindsight de Peter Watts
(nu a fost tradus în română, o mare lipsă în opinia mea)
Two months since the stars fell…
Two months since sixty-five thousand alien objects clenched around the Earth like a luminous fist, screaming to the heavens as the atmosphere burned them to ash. Two months since that moment of brief, bright surveillance by agents unknown.
Two months of silence, while a world holds its breath.
Now some half-derelict space probe, sparking fitfully past Neptune’s orbit, hears a whisper from the edge of the solar system: a faint signal sweeping the cosmos like a lighthouse beam. Whatever’s out there isn’t talking to us. It’s talking to some distant star, perhaps. Or perhaps to something closer, something en route. So who do you send to force introductions on an intelligence with motives unknown, maybe unknowable? Who do you send to meet the alien when the alien doesn’t want to meet?
You send a linguist with multiple personalities, her brain surgically partitioned into separate, sentient processing cores. You send a biologist so radically interfaced with machinery that he sees x-rays and tastes ultrasound, so compromised by grafts and splices he no longer feels his own flesh. You send a pacifist warrior in the faint hope she won’t be needed, and the fainter one she’ll do any good if she is. You send a monster to command them all, an extinct hominid predator once called vampire, recalled from the grave with the voodoo of recombinant genetics and the blood of sociopaths. And you send a synthesist–an informational topologist with half his mind gone–as an interface between here and there, a conduit through which the Dead Center might hope to understand the Bleeding Edge. You send them all to the edge of interstellar space, praying you can trust such freaks and retrofits with the fate of a world. You fear they may be more alien than the thing they’ve been sent to find.
But you’d give anything for that to be true, if you only knew what was waiting for them…
CE: Blindsight este un roman hard science fiction al scriitorului canadian Peter Watts, publicat în 2006. A câștigat Premiul Seiun pentru cel mai bun roman tradus și a fost nominalizat la Premiul Hugo pentru cel mai bun roman, la Premiul Memorial John W. Campbell pentru cel mai bun roman științifico-fantastic și la Premiul Locus pentru cel mai bun roman științifico-fantastic. Romanul explorează teme legate de identitate, conștiință, liberul arbitru, inteligența artificială, neurologie și teoria jocurilor, precum și de evoluție și biologie.
Blindsight este disponibil online (la liber, legal, dar în engleză) sub o licență Creative Commons, pe situl autorului.
În anul 2082, mii de obiecte mari, coordonate, de origine necunoscută, numite „Licurici”, ard în atmosfera Pământului într-o rețea precisă, difuzând momentan o porțiune imensă din spectrul electromagnetic, surprinzând omenirea și alertând-o asupra unei prezențe extraterestre incontestabile. Se bănuiește că întreaga planetă a fost examinată într-o singură scanare eficientă. În ciuda magnitudinii acestei ” Cascade de foc”, politica umană revine curând la normal.
Ani mai târziu, un satelit de supraveghere a cometelor dă peste o transmisie radio provenită de la o cometă, numită ulterior „Burns-Caulfield”. Această transmisie cu fascicul strâns este direcționată către o locație necunoscută și, de fapt, nu intersectează Pământul în niciun punct. Întrucât aceasta este prima ocazie de a afla mai multe despre extratereștri, sunt trimise trei valuri de nave: primele sunt sonde ușoare, lansate pentru a survola cometa cât mai curând posibil, apoi un val de sonde mai grele, dar mai bine echipate, și, în cele din urmă, o navă cu echipaj, Theseus.
Theseus este propulsată de un reactor cu antimaterie și este condusă de o inteligență artificială. Aceasta transportă un echipaj format din cinci hiper-specialiști transumani de ultimă generație, dintre care unul este un vampir recreat genetic și care acționează drept comandant nominal al misiunii.
Echipajul se trezește din hibernare și descoperă un obiect gigantic, ascuns în apropiere, despre care presupun că este un fel de navă…
(hint: este)
DE CE: Blindsight se bazează pe foarte multe concepte avansate și de fizică, și (mai ales) de psihologie, sociologie și neurologie. Motiv din care e inclus în bibliografie de mai multe facultăți americane, dar cert nu e destinat cititorului ne-experimentat (sau fără studii universitare, de preferat interdisciplinare).
7. Trilogia Spațiul Revelației de Alastair Reynolds
(în română la Nemira)
Amarantinii au fost distrusi in urma cu noua sute de mii de ani. Poate pentru ca au avut ghinion sau poate din alta cauza.
Pentru cei care colonizeaza acum planeta, Resurgam nu prezinta aproape niciun interes, nici macar dupa descoperirea unui oras amarantin multa vreme ascuns si a unei statui gigantice infatisand un amarantin inaripat.
Stralucitul savant Dan Sylveste vrea sa afle adevarul cu orice pret. Amarantinii au fost stersi de pe fata planetei dintr-un motiv. Însa pericolul e mai mare si mai aproape decat si-ar putea imagina…
CE: Universul Revelation Space este plasat într-o versiune viitoare a lumii noastre, la care s-au adăugat o serie de specii extraterestre și tehnologii avansate care nu sunt neapărat bazate pe știința actuală. Cu toate acestea, este oarecum mai hard decât majoritatea exemplelor de space opera, bazându-se într-o măsură considerabilă pe știința pe care Reynolds o consideră posibilă; în special, călătoria mai rapidă decât lumina este în mare parte absentă. Reynolds a declarat că preferă ca știința din ficțiunea sa să rămână plauzibilă, dar va adopta știința pe care o consideră imposibilă atunci când este necesară pentru poveste.
Numele „Universul Spațiului Revelației” a fost folosit de Alastair Reynolds atât în textul introductiv din colecțiile Câinii de diamant, Zilele de turcoaz și Nordul galactic, cât și la mai multe ediții ale romanelor plasate în acest univers.
În timp ce o mare parte din science-fiction reflectă fie viziuni foarte optimiste, fie viziuni distopice ale viitorului uman, universul Revelației se remarcă prin faptul că societățile umane nu s-au dezvoltat nici la extreme pozitive, nici la extreme negative. În schimb, în ciuda tehnologiei lor dramatic de avansate, ele sunt similare celor de astăzi în ceea ce privește ambiguitatea morală și amestecul de cruzime și decență, corupție și oportunism.
Universul conține elemente horror lovecraftiane, o entitate postumană declarând în mod explicit că unele lucruri din univers sunt în mod fundamental dincolo de înțelegerea umană sau transumană. Cu toate acestea, povestea principală este în esență optimistă, oamenii continuând să supraviețuiască chiar și într-un univers care pare fundamental ostil vieții inteligente.
Cronologia universului din Spațiul Revelației se întinde până la aproximativ un miliard de ani în trecut, atunci când „Războiul Zorilor” – un conflict care a cuprins întreaga galaxie pentru disponibilitatea diverselor resurse naturale – a dus la dispariția a aproape toată viața inteligentă din galaxie.
O rasă de supraviețuitori, numită mai târziu Inhibitorii, după ce s-a convertit în formă de mașină, a prezis că iminenta coliziune dintre Andromeda și Calea Lactee, care va avea loc peste aproximativ 3 miliarde de ani în viitorul nostru, ar putea afecta grav capacitatea ambelor galaxii de a susține viața. În consecință, au planificat să ajusteze poziția stelelor pentru a limita daunele pe care le-ar putea provoca coliziunea. De asemenea, în centrul proiectului Inhibitor se afla eradicarea tuturor speciilor care depășesc un anumit nivel tehnologic până la încheierea crizei, deoarece credeau că nicio specie organică nu va fi capabilă să coopereze la un proiect de o asemenea anvergură (o soluție în univers la paradoxul Fermi).
DE CE: Reynolds e probabil cel mai bun autor actual de hard SF avansat, dar citibil (spre deosebire de unii autori mai sus în acest top, ca dificultate); însă acel „citibil” e destul de interpretabil, fiindcă Reynolds ne prezintă un viitor foarte îndepărtat de noi, cu foarte multe lucruri extrem de diferite, de la fizică la psihologie și mai ales tehnologie.
Fiecare în sine mediu accesibilă ca înțelegere – dar cărțile lui Reynolds funcționează pe baza a mai multe „anticipații” mediu-dificile, simultan, și cam zero aspecte ușor accesibile, așa că totalul necesită atenție, memorie și eforturi de înțelegere.
6. Picnic la marginea drumului de frații Strugațki
(în română la Nemira)
Red Schuhart este călăuză.
O forță necunoscută îl împinge pe acest inadaptat să se aventureze ilegal în Zonă, în căutarea obiectelor misterioase lăsate de vizitatori din altă lume. Acel spațiu unic, care o transformă pe fiica sa, îl obsedează. Însă, de dragul fetei, ia hotărârea de a face o descindere tragică în adâncimi ostile.
Publicat după îndelungi eforturi în Uniunea Sovietică, Picnic la marginea drumului este mai mult decât un simplu roman SF. Alegorie politică având nenumărate implicații filosofice, cartea a devenit una dintre lecturile obligatorii ale omului de azi care își pune întrebări despre memorie, disperare și umanitate.
CE: Picnic la marginea drumului (în rusă: Пикник на обочине) este un roman de science-fiction al autorilor sovietici-ruși Arkadi și Boris Strugațki, scris în 1971 și publicat în 1972. Este cel mai popular și cel mai tradus roman al fraților în afara fostei Uniuni Sovietice. În 2003, Boris număra deja 55 de publicări ale romanului în 22 de țări.
Cartea a fost sursa a numeroase adaptări și a altor lucrări inspirate într-o varietate de medii, inclusiv piese de teatru, jocuri video și seriale de televiziune. Filmul Stalker din 1979, regizat de Andrei Tarkovsky, se bazează în mare măsură pe roman, cu un scenariu scris de frații Strugațki. Termenul „stalker” a devenit parte a limbii ruse și, potrivit autorilor, cel mai popular dintre neologismele lor. În carte, stalkerii sunt persoane care pătrund în aria interzisă, cunoscută sub numele de Zonă, și îi fură artefactele extraterestre valoroase, pe care le vând.
Picnic la marginea drumului este o operă de ficțiune bazată pe urmările unui eveniment extraterestru numit Vizita, care a avut loc simultan în șase locații diferite din jurul Pământului pe parcursul a două zile. Nici Vizitatorii înșiși, nici mijloacele lor de sosire sau de plecare nu au fost văzuți vreodată de către populațiile locale care locuiau în interiorul zonelor relativ mici, de câțiva kilometri pătrați fiecare, din cele șase Zone de Vizitare. Zonele prezintă fenomene ciudate și periculoase, neînțelese de oameni, și conțin artefacte cu proprietăți inexplicabile, aparent supranaturale.
Titlul romanului derivă dintr-o analogie propusă de personajul Dr. Valentine Pilman, care compară Vizita cu un picnic:
Un picnic. Imaginați-vă o pădure, un drum de țară, o pajiște. Mașinile ies de pe drumul de țară și ajung pe pajiște, un grup de tineri coboară de pe ea purtând sticle, coșuri cu mâncare, radiouri cu tranzistori și aparate foto. Aprind focuri, instalează corturi, dau drumul la muzică. Dimineața pleacă.
Animalele, păsările și insectele care au privit îngrozite toată noaptea lungă se târăsc din ascunzătorile lor. Și ce văd? Bujii vechi și filtre vechi împrăștiate… Zdrențe, becuri arse și o cheie franceză lăsată în urmă… Și, bineînțeles, mizeria obișnuită – miezuri de mere, ambalaje de bomboane, rămășițe carbonizate ale focului de tabără, cutii de conserve, sticle, batista cuiva, briceagul cuiva, ziare rupte, monede, flori ofilite culese de pe altă pajiște.
În această analogie, animalele neliniștite sunt oamenii care se aventurează după ce Vizitatorii au plecat, descoperind obiecte și anomalii care sunt obișnuite pentru cei care s-au debarasat de ele, dar de neînțeles sau mortale pentru cei care le găsesc.
Această explicație implică faptul că este posibil ca Vizitatorii să nu fi acordat nicio atenție sau chiar să nu fi observat locuitorii umani ai planetei în timpul vizitei lor, la fel cum oamenii nu observă sau nu acordă atenție lăcustelor sau buburuzelor în timpul unui picnic. Artefactele și fenomenele lăsate în urmă de Vizitatori în Zone au fost gunoaie, aruncate și uitate, fără niciun plan preconceput de a avansa sau de a afecta umanitatea. Există puține șanse ca Vizitatorii să se întoarcă din nou, deoarece pentru ei a fost o scurtă oprire, din motive necunoscute, pe drumul spre destinația lor reală.
DE CE: Picnicul este un roman despre lucruri complet străine capacității noastre de înțelegere: personajele nu le descifrează niciodată nici scopul, nici modul de funcționare și, evident, nici cititorii.
Altfel spus, practic citești o carte doar despre lucruri de neînțeles, fără vreo morală, revelație sau concluzie la final, și mai rămâi doar cu senzația de pericol și confuzie.
Ești dispus la așa ceva? Bravo, o să ți se pară genială (mie așa mi se pare).
Dacă însă vrei să și pricepi ceva din lectură, mai caută…
5. Ciclul Solar de Gene Wolfe
(în română parțial la Leda – nu mai există link; parțial la Alexandria – nu mai există link; parțial netradus)
Pamantul a imbatranit si soarele e pe moarte. In marea Citadela a Orasului Nepieritor, Severian, ucenic in Ghilda Tortionarilor, isi calca juramantul. Exilat, Severian isi incepe odiseea fantastica prin lumea intunecata si plina de primejdii a unui viitor indepartat.
In adancurile intunecate ale unui viitor fantastic, tortionarul Severian isi continua calatoria de exilat catre cetatea Thrax. Poarta cu el vechea spada Terminus Est si Gheara Conciliatorului, o superba gema inzestrata cu o putere extraterestra. Intr-o lume de frumuseti magice si amenintari cumplite, Severian se indreapta, pe un drum plin de primejdii, catre propriul sau destin.
Sub cerul care moare, Severian, tortionarul cazut in dizgratie, ajunge in cele din urma in Thrax, Orasul Odailor fara Ferestre – locul exilului sau. Dar odiseea pelerinului ratacitor nu s-a incheiat inca si, impins de destinul sau puternic si de nepatruns, el urca in stravechii munti de pe Urth. Caci un intuneric devorator roade din inima Vechiului Soare, iar soarta planetei Urth depinde de intoarcerea Conciliatorului, Noul Soare de mult prevestit.
CE: Tetralogia science-fantasy a Soarelui Nou (ed. Leda) relatează călătoria lui Severian, un torționar de meserie care este dezonorat și obligat să rătăcească. Este o narațiune la persoana întâi, aparent tradusă de Wolfe în limba engleză contemporană, plasată într-un viitor îndepărtat, când Soarele s-a întunecat și Pământul este mai rece (o poveste de tipul „Dying Earth”). Severian trăiește într-o națiune numită Commonwealth, condusă de Autarh, în emisfera sudică. Aceasta se află în război cu Ascia, vecina sa nordică totalitară, care este controlată de ființe de mărimea unui munte, din oceane, care doresc să înrobească omenirea.
În tetralogia Soarelui Lung (ed. Alexandria), tânărul Silk, motivat de inspirația divină, se confruntă cu un ghem de intrigi sângeroase și revoluții, în lupta pentru eliberarea orașul Viron din ghearele și comploturile unui grup misterios și bine ascuns. Celelalte orașe-stat din enorma astronavă generațională, cunoscută de locuitorii săi drept Whorl, se implică și ele în conflict – dar de ambele părți încep să apară și misterioșii zei, o familie disfuncțională de ființe cu super-puteri, capabile să preia pe oricine în stăpânire, oricând.
În trilogia Soarelui Scurt (netradusă deloc), Horn, cronicarul epopeii lui Silk în seria anterioară, trece la nararea propriei sale vieți, grele, de pe planeta Blue, pe care au debarcat cei de pe Whorl. Pentru că problemele îi copleșesc pe coloniști, Horn se hotărăște să plece în căutarea lui Silk, devenit o figură legendară, un profet mitic, pentru a-i cere salvarea. Horn scrie despre amintirile sale de pe nava spațială, despre aventurile pe mările periculoase de pe Blue, dar și prin junglele planetei pereche, Green, infestate cu inhumi, straniile creaturi reptiliene, inteligente și însetate de sânge uman. Ambele planete au fost însă locuite (sau doar vizitate) cândva și de Vecini, extratereștri și mai diferiți de oameni decât vampirii capabili să se deghizeze în coloniști (atât de bine că uneori uită și ei că nu-s oameni).
DE CE: Pentru mine, Ciclul Solar este una dintre marile pasiuni literare ale vieții și îl ador. Îl consider (în original, scriitura poetică a lui Wolfe fiind clar intraductibilă, se pierde splendoarea formei și rămâne doar povestea, bună și ea, ce-i drept) un adevărat cânt ce include și imaginație de scară peste-epică, și personaje fascinante și surprinzătoare, și world-building captivant și, în prima tetralogie, extrem de original (iar în a doua și a treia realist), și twisturi neașteptate și o întreagă bogăție subterană de aluzii (nu numai la cultura noastră, dar și la civilizații precendente în universul narativ).
Dar înțeleg de ce mulți cititori fug de el și de ce în traducere nu are succes de vânzări. Tocmai pentru că este ceva atât de enorm în complexitate și scară și lentoare, dar și uneori efectiv dificil de citit la propriu (adică citești textul și nu înțelegi ce ‘zda mă-sii vrea autorul de la viața noastră, sau are o carte întreagă povestită de personaj într-un dialect de engleză viitoare), încât pare, și este, o provocare greu de asumat și încă și mai greu de dus până la capăt pentru un cititor din lumea actuală.
E aproape, dacă pot să exagerez puțin în comparație, o experiență similară cu citirea Bibliei (pe care da, am citit-o): se ascunde acolo un ocean de semnificații, dar merită lupta cu limbajul atipic și cu ritmul aleator și cu nevoia de a stagna pe unele fragmente pentru a le descifra sensul?
Răspunsul depinde de fiecare, dar cert va fi Nu de la cititorii mai începători sau grăbiți – și adesea și de la restul.
(apare și în topul fantasy pentru avansați și aici, fiindcă prima tetralogie se citește ca un epic fantasy, trilogia secundă cam 50-50, iar ultima trilogie e SF de colonizare și prim-contact. În topul fantasy e mai sus fiindcă e mai remarcabilă în cheia fantasy.)
4. Ninefox Gambit de Yoon Ha Lee
(nu s-a tradus în română)
Ninefox Gambit centers on disgraced captain Kel Cheris, who must recapture the formidable Fortress of Scattered Needles in order to redeem herself in front of the Hexarchate.
To win an impossible war Captain Kel Cheris must awaken an ancient weapon and a despised traitor general.
Captain Kel Cheris of the hexarchate is disgraced for using unconventional methods in a battle against heretics. Kel Command gives her the opportunity to redeem herself by retaking the Fortress of Scattered Needles, a star fortress that has recently been captured by heretics. Cheris’s career isn’t the only thing at stake. If the fortress falls, the hexarchate itself might be next.
Cheris’s best hope is to ally with the undead tactician Shuos Jedao. The good news is that Jedao has never lost a battle, and he may be the only one who can figure out how to successfully besiege the fortress. The bad news is that Jedao went mad in his first life and massacred two armies, one of them his own. As the siege wears on, Cheris must decide how far she can trust Jedao–because she might be his next victim.
CE: Machineries of Empire (Mașinăriile Imperiului) este o trilogie de romane military scifi compusă din Ninefox Gambit (2016), Raven Stratagem (2017) și Revenant Gun (2018). Trilogia îi urmărește pe tânăra căpitan de infanterie Kel Cheris și pe generalul trădător nemort Shuos Jedao într-un război între facțiuni ale unui imperiu interstelar despotic, Hexarchatul (simultan invadat de altă specie), a cărui tehnologie și putere se bazează pe credința populației în „calendarul imperial” (sistemul științific oficial).
Romanele acoperă teme de „space opera, fantasy, folclor coreean și matematică”. Ninefox Gambit a primit premiul Locus 2017 pentru cel mai bun prim roman și a fost nominalizat la premiile Nebula 2016 și Hugo 2017 pentru cel mai bun roman, precum și la premiul Clarke 2017.
După ce a folosit o geometrie de formație cvasi-eretică într-o acțiune de infanterie împotriva ereticilor, căpitanul Kel Cheris își vede compania desființată de către mintea-stup a Comandamentului Kel, pentru reeducare doctrinară.
Datorită geniului ei matematic neobișnuit, Comandamentul Kel îi oferă lui Cheris șansa de a propune o metodă de recucerire a uneia dintre fortărețele de bază ale Hexarhatului, Fortăreața Acelor Dispersate, de o ocupație eretică. (nota mea: Kel este o clasă/un clan, practic echivalent samurailor – una din cele 6 ale Hexarhatului, fiecare specializată pe altceva; iar o „fortăreață” este de fapt un fel de emițător de realitate consensuală).
Dându-și seama că cea mai bună șansă de a recuceri fortăreața invincibilă se află în geniul tactic al generalului trădător nemort Shuos Jedao, Cheris propune să se folosească de expertiza acestuia și primește misiunea.
Transportată într-o unitate secretă, Cheris se trezește ancorată de fantoma lui Jedao (un Shuos, deci nu militar ca ea, ci general de „NKVD”), cu reflexia lui și umbra lui cu nouă ochi înlocuind-o pe a ei, iar vocea lui, neauzită de alți oameni, îi răsună în cap. Deși Jedao, cea mai periculoasă armă a Hexarhatului, a mai fost folosit cu succes înainte, Cheris este avertizată împotriva capacității lui de convingere și este îndrumată să îl ucidă definitiv dacă acționează cumva împotriva Hexarhatului.
DE CE: Universul din acest roman nu este al nostru, așa că funcționează cu alte reguli fizice, iar în nucleul poveștii stă ideea de realități consensuale, alternative și concurente.
După ce că oricum e efectiv alt univers, autorul alege să nu explice niciodată nimic, ci doar să te arunce direct în fapte (care, repet, nu curg după logica și fizica noastră) și să folosească, tot ne-explicate, direct cuvinte inexistente (gen weather-eaters sau bannermoth).
Rezultatul e că nu poți înțelege cum funcționează exact povestea, ci doar să înoți cu torentul – mie mi-a plăcut senzația, dar foarte multor cititori deloc.
3. Anathem de Neal Stephenson
(în română o să apară la Paladin)
Fraa Erasmas este un tânăr care trăiește în Concentrul Saunt Edhar, un sanctuar pentru matematicieni, savanți și filozofi, protejat de influențele corupătoare ale lumii „saeculare” exterioare prin tradiții onorabile și ritualuri complexe.
De-a lungul secolelor, orașe și guverne s-au ridicat și au căzut dincolo de zidurile concentrului. De trei ori, în timpul celor mai întunecate epoci ale istoriei, violențele născute din superstiție și ignoranță au invadat și devastat comunitatea matheică claustrală.
Cu toate acestea, frații au reușit întotdeauna să se adapteze în urma catastrofelor, devenind din necesitate și mai austeri și mai puțin dependenți de tehnologie și de lucrurile materiale. Iar Erasmas nu se teme de exterior – de Extramuros – pentru că ultima perioadă cumplită a trecut demult, demult.
Acum, pentru a sărbători ritualul Aperturii, care durează o săptămână, o dată la un deceniu, frații și surorile se pregătesc să se aventureze dincolo de porțile concentrului – în același timp, deschizându-le larg pentru a-i primi înăuntru pe curioșii „extramuros”. În timpul primei sale Aperturi în calitate de fraa, Erasmas așteaptă cu nerăbdare să se reîntâlnească cu familia pe care nu a mai văzut-o de când a fost „colectat”. Dar înainte de încheierea săptămânii, atât existența pe care a abandonat-o, cât și cea pe care a îmbrățișat-o se vor afla în pragul unei schimbări cataclismice.
Puternice forțe neprevăzute pun în pericol stabilitatea pașnică a vieții mathelice și înnoirea stabilită a Extramuros – o amenințare căreia numai o alianță instabilă de saeculari și frați i se poate opune – pe măsură ce, unul câte unul, Erasmas și colegii, profesorii și prietenii săi sunt chemați din siguranța concentrului în speranța de a îndepărta dezastrul global.
Dintr-o dată împovărat de o responsabilitate uluitoare, Erasmas se trezește actor principal într-o dramă care va determina viitorul lumii sale – în timp ce pornește într-o odisee extraordinară care îl va purta în cele mai periculoase și neospitaliere colțuri ale planetei… și dincolo de ele.
CE: Anathem este un roman science-fiction al scriitorului american Neal Stephenson, publicat în 2008. Printre temele majore se numără interpretarea mecanicii cuantice multi-univers și dezbaterea filosofică dintre realismul platonic și nominalism.
Anathem a câștigat premiul Locus pentru cel mai bun roman științifico-fantastic în 2009 și a obținut distincția rară pentru un roman de a fi recenzat în Nature.
O mare parte din carte cuprinde discuții detaliate despre matematică, fizică și filozofie. Cele mai multe dintre aceste discuții folosesc terminologia fictivă a lui Arbran, dar tratează idei din știința și filosofia reale.
În roman, frații (fraa) urmează o cale de viață numită Disciplina, denumită uneori Disciplina Cartasiană, după numele lui Saunt Cartas, fondatorul lumii mathice. Aceasta este un set de reguli care guvernează ceea ce este (și ceea ce nu este) permis ca un frate să știe și/sau să facă, și a fost codificat cu secole înainte de momentul poveștii în A Doua Carte Nouă Revizuită a Disciplinei.
Principala regulă este aceea că frații sunt separați, atât mental cât și la propriu, de Sæculum, lumea exterioară. Există diferite niveluri de separare. De exemplu, în cadrul unui concentru, există diferite termene de rezidență. Există ordine de 1, 10, 100 și 1.000 de ani. Fiecare dintre acestea sărbătorește ” Apertura”, un festival care deschide concentrul către lumea exterioară și permite fluxul de informații între ele, la un interval determinat de acel număr.
De exemplu, un ordin de 10 ani va sărbători Apertura o dată la zece ani, rămânând izolat în rest. Un ordin de 100 de ani ar sărbători Apertura doar o dată la o sută de ani, iar un ordin de 1.000 de ani o dată la 1.000 de ani. Este o parte esențială a acestui lucru faptul că, în orice moment în care un ordin sărbătorește Apertura, toate ordinele de sub el sărbătoresc, de asemenea, Apertura. De exemplu, un ordin milenar (1.000 de ani) ar sărbători în anul 3000. Deoarece 3000 este, de asemenea, un multiplu de 100, 10 și 1, ordinele Centenarian, Decenarian și Unarian ar sărbători și ele.
Printre excepțiile de la această regulă se numără „ierarhii” (cei care administrează concentrul), care trebuie să se consulte cu Puterea Sæculară cu privire la deciziile semnificative.
Există mai multe restricții care reglementează, de exemplu, utilizarea „secvențierii” (inginerie genetică), a „dispozitivelor sintactice” (calculatoare) sau a altor „praxis” (tehnologie). Din cauza restricțiilor, frații nu pot funcționa decât pe o bază complet teoretică.
DE CE: Lui Stephenson îi place să experimenteze cu stiluri foarte diferite de scriere și uneori și cu limbaj inventat; faptul că aici alege să scrie extrem de dens (cam cum s-ar exprima probabil niște călugări medievali, de altfel modelul personajelor) în timp ce și fondul este și el deja extrem de dens duce la o lectură dificilă.
Chiar și dacă treci de acest înveliș, deja provocator, faptul că dai de filosofie și „teologie” dezbătute relativ arid poate fi recompensă pentru unii (printre care și eu, fan uriaș al Numelui Trandafirului) sau, dimpotrivă, încă un mega turnoff pentru alții (probabil majoritatea oamenilor obișnuiți, nepasionați de dezbateri de logică).
2. Scara lui Schild de Greg Egan
(în română la Nemira, dar nu mai au link)
Langa statia stiintifica Mimoza, in urma unui experiment, se creeaza accidental o sfera care se extinde cu jumatate din viteza luminii, inghitind totul in cale. Populatia de pe planetele locale este silita sa se refugieze in sisteme solare indepartate. Langa sfera ramane o nava cu oameni de stiinta, care, pe langa incercarea de a descifra legile ce stau la baza acestui univers nou creat, sunt pusi in fata dilemei daca sa ingaduie sau nu existenta unor noi forme de viata.
Tchicaya, aflat la bordul unei nave stelare care navighează la granița vidului, s-a aliat cu cei hotărâți să studieze vidul, permițându-i în același timp să se extindă necontrolat. Dar când prima lui iubire arzătoare, Mariama, reintră în viața lui de partea Conservatorilor – cei care lucrează pentru a opri și distruge vidul – Tchicaya se trezește luptând cu o tulburare interioară pe care o cunoaște încă din copilărie.
Cu toate acestea, în centrul vidului se dezvoltă ceva ce nici Tchicaya, nici Mariama și nici Conservatorii nu și-ar fi putut imagina vreodată că este posibil: viața.
CE: Scara lui Schild (Schild’s Ladder) este un roman science-fiction din 2002 al autorului australian Greg Egan. Cartea își trage numele de la scara lui Schild, o construcție din geometria diferențială, concepută de matematicianul și fizicianul Alfred Schild, iar romanul este practic bazat pe ficțiunea matematică, motiv din care este adesea considerată cel mai hard SF existent.
Într-un viitor îndepărtat, teoria matematică a „teoriei grafurilor cuantice” este teoria fizicii. Spre deosebire de teoriile actuale ale relativității și fizicii cuantice, care sunt în mod evident aproximări care se destramă atunci când sunt împinse prea departe, QGT pare a fi o descriere complet corectă a realității de la începutul universului încoace: o adevărată teorie a tuturor lucrurilor.
Și astfel, toată lumea este surprinsă când un experiment – unul pe care QGT îl prezice ca fiind complet sigur – merge prost, producând un „novo-vacuum” în expansiune care aparent va distruge universul nostru. Cartea se concentrează în principal pe întrebările morale și mai ales științifice legate de încercările de a opri acest dezastru. (sursa)
DE CE: După cum spuneam, cartea este mai mult matematică decât ficțiune și foarte, foarte hard în toate sensurile. Chiar necesită o doză de cunoștințe (și răbdare) specifică matematicienilor, iar în opinia mea nu e accesibilă (pentru a fi citită fără să fie un chin) decât cercetătorilor și pasionaților de matematici avansate.
1. Valis de Philip K. Dick
(nu știu să fi apărut în română)
VALIS is the first book in Philip K. Dick’s incomparable final trio of novels (the others being The Divine Invasion and The Transmigration of Timothy Archer).
This disorienting and bleakly funny work is about a schizophrenic hero named Horselover Fat; the hidden mysteries of Gnostic Christianity; and reality as revealed through a pink laser. VALIS is a theological detective story, in which God is both a missing person and the perpetrator of the ultimate crime.
CE: Valis (stilizat ca VALIS) este un roman science-fiction din 1981 al scriitorului american Philip K. Dick, destinat să fie prima carte dintr-o serie de trei părți. Titlul este un acronim pentru Sistemul Vast Activ de Inteligență Vie (Vast Active Living Intelligence System), viziunea gnostică a lui Dick despre Dumnezeu. Plasată în California în anii 1970, cartea prezintă elemente auto-biografice ample și se inspiră din propriile investigații ale lui Dick cu privire la experiențele sale religioase inexplicabile din deceniul anterior.
Teologia și filozofia, în special filozofia metafizică, joacă un rol important în VALIS, prezentând nu doar opiniile proprii ale lui Dick (și/sau ale personajului Horselover Fat) asupra acestor subiecte, ci și interpretarea sa a numeroase religii și filozofii din trecut. Cele mai proeminente referințe religioase se referă la gnosticismul valentin, zoroastrism și budism, precum și la scrierile biblice, inclusiv Cartea lui Daniel și Epistolele Noului Testament.
Sunt discutați mulți filosofi greci antici, inclusiv mai mulți presocratici (Pitagora, Xenofan, Heraclit, Empedocle și Parmenide), precum și Platon și Aristotel. Printre gânditorii mai recenți care sunt menționați se numără filosofii Pascal și Schopenhauer, misticul creștin Jakob Böhme, alchimistul Paracelsus, Carl Jung și Sigmund Freud, dar și istoricul român al religiilor, Mircea Eliade.
VALIS este descris drept un nod al unei rețele de sateliți artificiali care pornește de la steaua Sirius din constelația Canis Major. Potrivit lui Dick, satelitul terestru folosea „raze laser roz” pentru a transfera informații și a proiecta holograme pe Pământ și pentru a facilita comunicarea între o specie extraterestră și umanitate.
Dick susținea că VALIS folosea „stimuli dezinhibitori” pentru a comunica, utilizând simboluri pentru a declanșa reamintirea cunoștințelor intrinseci prin pierderea amneziei, obținând gnoza. Bazându-se direct pe platonism și gnosticism, Dick scria în Exegeza sa: „Se pare că suntem bobine de memorie (purtători de ADN capabili de experiență) într-un sistem de gândire asemănător unui computer care, deși am înregistrat și stocat corect mii de ani de informații experiențiale, iar fiecare dintre noi posedă depozite oarecum diferite de toate celelalte forme de viață, există o defecțiune – un eșec – de recuperare a memoriei.”
(trebuie precizat că ce apare ca ficțiune aici, PKD chiar credea – sau pretindea a crede – și în realitate; de văzut și Sefepedia despre el)
Fapt real: la un moment dat, Dick a pretins că se afla într-o stare de enthousiasmos cu VALIS, în care a fost informat că fiul său cel mic era în pericol de a pieri din cauza unei maladii fără nume. Controalele de rutină ale copilului nu au arătat nicio problemă sau boală; cu toate acestea, Dick a insistat să se facă teste amănunțite pentru a se asigura de sănătatea fiului său. Medicul s-a conformat în cele din urmă, în ciuda faptului că nu existau simptome aparente. În timpul examinării, medicii au descoperit o hernie inghinală, care l-ar fi ucis pe copil dacă nu ar fi fost efectuată rapid o operație. Fiul său a supraviețuit datorită operației, pe care Dick a atribuit-o „intervenției” lui VALIS.
Un alt eveniment (real) a fost un episod de presupusă xenoglosie. Se presupune că soția lui Dick a transcris sunetele pe care îl auzea vorbind și a descoperit că acesta vorbea greaca Koine – dialectul grecesc comun în timpul anilor elenistici (secolele III î.Hr.-IV d.Hr.) și „tatăl” direct al limbii grecești moderne de astăzi – pe care nu o studiase niciodată. Așa cum Dick avea să descopere mai târziu, greaca Koine a fost folosită inițial pentru a scrie Noul Testament și Septuaginta. Cu toate acestea, nu era prima dată când Dick pretindea xenoglosia: cu un deceniu mai devreme, Dick a insistat că era capabil să gândească, să vorbească și să citească fluent în latină.
DE CE: E efectiv imposibil de citit. Probabil cam așa se simte sau sună când ai o revelație și-ți comunică Dumnezeu: un torent de elemente de neînțeles.
Eu nu am reușit să trec de 30 de pagini, pe care le-am simțit de parcă aș asculta un drogat sau nebun vorbind frenetic singur (și, când a scris romanul, PKD cam era ambele, dacă e să fim sinceri).
Presupun că este oarecum mai acceptabilă persoanelor care cred în Divinitate și deci în existența unor cunoștințe de nepătruns și a unor comunicări în alt format decât cel al minții noastre… dar eu nu sunt unul – și nu cred că VALIS poate fi citit rațional sau de oameni cu pregătire realistă.
Imaginea reprezentativă de Stefan Keller @ Pixabay
Ca surse, „CE”-urile sunt traduse de pe wikipedia (acolo unde nu-s menționate surse direct în text)
Blogul de SeFe 